ICCJ. Decizia nr. 592/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 592/2011
Dosar nr. 5603/1/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC R.F. SRL Brăila în contradictoriu cu pârâtele SC T.C. SRL Brăila şi SC M.B. SA Galaţi prin Sucursala Brăila, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 837/F/Com din 29 noiembrie 2007.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 19/A din 1 aprilie 2009.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susţinând că, în urma licitaţiei organizată de Fondul Proprietăţii de Stat, a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1623 din 17 februarie 1998, prin care a dobândit de la predecesoarea SC M. SA Galaţi prin sucursala Brăila, dreptul de proprietate asupra activului Magazinul 77A situat în municipiul Brăila şi că pentru acest motiv a solicitat evacuarea pârâtei din acest spaţiu.
De asemenea, a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii pentru că instanţa a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1998 este menţionată suprafaţa desfăşurată de 455,03 mp, iar prin motivarea sa instanţa a reţinut că apelanta nu stăpâneşte decât 237,01 mp pentru care plăteşte impozitele, că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât nu a avut în vedere toate probatoriile administrate în cauză, omiţând să se pronunţe asupra unora dintre acestea.
La data de 8 martie 2010, recurenta reclamantă a formulat precizări prin care a invocat incidenţa dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., motivând că instanţa nu i-a încuviinţat efectuarea unei expertize de specialitate însoţită de obiective şi că instanţa a încuviinţat proba intervenientei care a solicitat un expert imobiliar, obiecţiunile la expertiză fiindu-i respinse, că nu i-a încuviinţat proba cu acte şi interogatoriu, că instanţa nu a analizat contractele de închiriere depuse de aceasta, că plăteşte impozit pe suprafaţa de 455,03 mp şi nu pentru 237,01 mp, motive care nu au fost invocate prin recursul declarat, în termenul prevăzut de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., atrăgând sancţiunea nulităţii recursului.
Prin Decizia nr. 1702 din 13 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a constatat nul recursul declarat de reclamanta SC R.F. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 19/A din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
A obligat-o pe recurentă să-i plătească intimatei-pârâte SC T.C. SRL Brăila suma de 700 lei cheltuieli de judecată şi intimatei-pârâte SC M. SA Galaţi prin sucursala Brăila, suma de 5.950 lei cu acelaşi titlu.
Înalta Curte a constatat nulitatea recursului pentru următoarele considerente:
Conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de către instanţa de judecată şi că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302 alin. (1) lit. c) acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum recurenta nu s-a conformat acestor exigenţe legale, având în vedere, deopotrivă, şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cum motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi cum motivele invocate prin precizările la recurs nu au fost invocate în termenul legal sub sancţiunea nulităţii recursului conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată şi va constata nul recursul dedus judecăţii, aşa cum a fost declarat şi precizat.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în prezenţii va fi oblicată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
S-a reţinut că intimatele SC T.C. SRL Brăila şi SC M.B. SA Galaţi prin Sucursala Brăila au solicitat cheltuieli de judecată şi au probat aceste cheltuieli, aşa cum rezultă din dovezile existente la filele 61, 62 şi 66 din dosarul de recurs, astfel încât cererile privind cheltuielile de judecată au fost admise şi a fost obligată recurenta să plătească intimatei-pârâte SC T.C. SRL Brăila suma de 700 lei cheltuieli de judecată şi intimatei pârâte SC M. SA Galaţi prin sucursala Brăila, suma de 5.950 lei cu acelaşi titlu.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC R.F. SRL Brăila, contestaţia la care ulterior a făcut precizări, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 şi (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi trimiterea dosarului instanţei competente pentru judecarea în fond.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea susţine în esenţă următoarele:
Hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în condiţiile în care recursul, deşi era motivat în fapt şi în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., nu a fost judecat în fond.
Instanţa de recurs trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reţinând că există motive de ordine publică, încălcarea dreptului la apărare, art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi că încadrarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, deoarece el poate fi încadrat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. Civ.
Contestatoarea mai arată că a fost prejudiciată, de asemenea şi prin obligarea la cheltuieli de judecată faţă de intervenienta SC M. SA Galaţi, deoarece cererea de intervenţie a fost respinsă, societatea sa nu a căzut în pretenţii faţă de intervenientă, iar, pe de altă parte, instanţa nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a acestei cereri.
Pentru motivele arătate, contestatoarea consideră că recursul nu trebuia anulat, putând fi încadrat în unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. ,,Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţii în anulare, pentru motivele arătate mai jos (…) , iar conform art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi primită pentru motivele mai sus arătat şi anume, pentru motivele indicate la art. 317 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsă de procedură sau pentru încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă de către instanţa care a pronunţat hotărârea contestată.
În speţă, se constată că nu au fost invocate aspecte legate de procedura de citare sau de competenţa instanţelor investite să soluţioneze litigiul, aşa încât invocarea acestor temeiuri legale este nemotivată şi examinarea instanţei , din această perspectivă, lipsită de obiect.
Dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., de asemenea, invocate de contestatoare, potrivit cărora o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greşită a unui recurs considerat tardiv, anularea greşită a unui recurs ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale, iar instanţa care soluţionează contestaţia în anulare este ţinută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege pentru retractarea deciziei, în raport de susţinerile formulate în contestaţie şi nu să examineze justeţea soluţiei pronunţate.
Greşita aplicare de către instanţa de recurs, astfel cum susţine contestatoarea a dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., adică constatarea nulităţii recursului, ca neconţinând motive de nelegalitate, în condiţiile în care acestea existau şi au fost indicate şi temeiurile legale, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi, pe de altă parte, greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 306 alin. (2) sau art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi reţinute ca fiind greşeli materiale ale instanţei de recurs, de natură să atragă anularea hotărârii pronunţate, în sensul dispoziţiilor mai sus menţionate.
Acelaşi raţionament este valabil şi în ce priveşte susţinerile legate de greşita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată sau omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie.
Se reţine astfel că soluţia pronunţată de instanţa de recurs nu poate fi calificată ca fiind rezultatul unei erori materiale, prin raportare la dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. ci, urmând ordinea ideilor prezentate de contestatoare, ar putea fi catalogată în accepţiunea acesteia ca o eroare de judecată sau de interpretare a unor norme de drept procesual, or, aşa cum s-a arătat mai sus, astfel de chestiuni exced contestaţiei în anulare, neputând face obiectul examinării prin promovarea acestei căi extraordinare de atac.
În consecinţă, întrucât contestatoarea SC R.F. SRL Brăila nu a formulat nici un motiv de contestaţie întemeiat, care în condiţiile exprese şi restrictive prevăzute de dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. să conducă la anularea hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, aceasta va fi menţinută, iar contestaţia în anulare se va respinge, ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC R.F. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 1702 din 13 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 581/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 593/2011. Comercial → |
|---|
