ICCJ. Decizia nr. 602/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 602/2011
Dosar nr. 10602/2/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 39 din 30 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei. A respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei pe motiv de prematuritate. A respins excepţia inadmisibilităţii cererii privind întoarcerea executării silite.
A admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC E. SRL.
A anulat executarea silită efectuată de AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI în baza contractului de concesiune nr. 277 din 15 octombrie 2002.
A dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor executate silit în cuantum de 19.981,23 lei.
În motivarea acestei sentinţe, curtea de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţiile tardivităţii formulării contestaţiei instanţa de apel a reţinut că, confirmarea de primire ce poartă data de 7 ianuarie 2009 nu face dovada înscrisurilor pe care intimata susţine că le-a înaintat către contestatoare.
Astfel, contestatoarea prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că a luat cunoştinţă prin instituirea poprii de către BCR SA, agenţia Grădiştea, de executarea efectuată de intimată la 2 aprilie 2009, iar contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad poartă data poştei de 16 aprilie 2009, contestaţia fiind formulată în termenul prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei pe motiv de prematuritate instanţa de apel a respins-o, întrucât după comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor doveditoare intimata a formulat întâmpinare şi a depus înscrisuri în dovedirea apărărilor invocate. Ca atare, intimatei nu i s-a produs nici o vătămare în drepturile sale.
S-au mai avut în vedere şi dispoziţiile speciale de procedură prevăzute în art. 46 din OUG nr. 51/1998. care au menirea de a proteja interesele creditorului constând în cunoaşterea cererii şi a tuturor actelor înainte de declanşarea litigiului.
În speţă însă, câtă vreme intimata a formulat întâmpinare şi apărări, excepţia invocată este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte respingerea excepţiei de inadmisibilitate a capătului de cerere privind întoarcerea executării, instanţa de apel a reţinut că executarea a fost încheiată prin blocarea conturilor societăţii contestatoare, iar considerentele deciziei nr. 1095/2007 a Curţii Constituţionale cu privire la prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău platnici, în sensul tergiversării executării obligaţiilor ce le incumbă, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres că debitorii au dreptul întoarcerii executării numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile duc la concluzia că respectiva excepţie este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită este reprezentat de contractul de arendă nr. 277 din 15 octombrie 2002 încheiat între părţi având ca obiect transmiterea dreptului şi obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţia agricolă în suprafaţa totală de 207,48 ha suprafaţă aflată în perimetrul localităţilor Lipova şi Sistarovăţ. Suma executată silit de 19.981,23 lei reprezintă redevenţă aferentă anilor 2002, 2003 şi 2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripţie este de 3 ani. Ca atare dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie la împlinirea acestui termen.
În cauză dreptul de a cere executarea silită s-a prescris în anul 2007. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la executare privind drepturile accesorii şi ca atare este prescris şi dreptul de a cere penalităţi de întârziere.
Faţă de această situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a admis contestaţia la executare, a anulat executarea silită efectuată de intimată în baza contractului de concesiune încheiat între părţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 4041 C. proc. civ., curtea de apel a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor executate silit.
Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestaţiei la executare formulate de SC E. SRL, ca neîntemeiată.
Recurenta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI Bucureşti formulează astfel următoarele critici:
Un prim motiv de recurs ar fi acela că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada comunicării cererii, actelor pe care se întemeiază şi după caz, a interogatoriului scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, anterior introducerii acţiunii în instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 din OUG nr. 51/1998, motiv pentru care solicită instanţei admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii.
Un al doilea motiv de recurs ar fi acela că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, întrucât termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. este cu mult depăşit, având în vedere în data de 15 decembrie 2008 a comunicat actele de executare debitoarei, iar prezenta contestaţie la executare a fost formulată în data de 23 aprilie 2009.
Se mai susţine ca, deşi, a depus la instanţa de fond dovada comunicării somaţiei nr. 35688 din 15 decembrie 2008 prin care a comunicat titlul executoriu reprezentat de contractul de arenda nr. 277 din 15 octombrie 2002 (confirmarea de primire), instanţa de fond în mod greşit a apreciat că ea nu a făcut dovada comunicării somaţiei nr. 35688 din 15 decembrie 2008.
Recurenta solicită instanţei să observe că numărul înscris pe confirmarea de primire are acelaşi număr ca şi somaţia nr. 35688 din 15 decembrie 2008 (în partea dreaptă sus este scris numărul 35688), ceea ce confirmă că a comunicat contestatoarei somaţia nr. 35688 din 15 decembrie 2008.
În baza principiului rolului activ, instanţa de fond ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor, dacă avea dubii cu privire la actele comunicate de ea prin scrisoarea recomandată cu numărul 49246, necesitatea dovedirii conţinutului acelei scrisori recomandate, putea dispune obligarea sa la prezentarea unei copii de pe registrul de intrări al societăţii sau a unei copii de pe conţinutul acelei scrisori recomandate.
Referitor la fondul cauzei, consideră că, instanţa de fond în mod greşit a considerat prescris dreptul său de a cere executarea silită, fiind încălcate prevederile legale (OUG nr. 64/2005, Legea nr. 268/2005, HG nr. 626/2001, OG nr. 92/2003, modificată şi completată prin OUG nr. 129/2005, OUG nr. 147/2002).
Recurenta susţine că executarea silită putea fi demarată începând cu 29 mai 2004, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 190, când contractul de arendare nr. 277 din 15 octombrie 2002 încheiat între AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI Bucureşti şi SC E. SRL, jud. Arad a devenit titlu executoriu.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004 contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, precum şi alte tipuri de contract care au ca obiect exploatarea terenurilor agricole, cum ar fi şi contractele de arendă, încheiate cu Agenţia Domeniilor Statului, au devenit titluri executorii pentru plata redevenţei, la termenele şi modalităţile stabilite în contracte şi a accesoriilor acestora.
Recurenta consideră că nu îi este aplicabil termenul de 3 ani stipulat în cuprinsul art. 405 alin. (1) C. proc. civ.
Din cuprinsul alin. (2) al art. 1 din OG nr. 92/2003, modificat şi completat prin OUG nr. 129/2005, rezultă că dispoziţiile Codului de procedură fiscală, care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, se aplică şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi sau alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat.
Potrivit art. 8 alin. (3) al OUG nr. 147/2002, veniturile încasate de Agenţia Domeniilor Statului din celelalte activităţi pe care le desfăşoară conform atribuţiilor stabilite prin legi, rămase după deducerea cheltuielilor efectuate pentru realizarea activităţilor respective, se fac venituri la bugetul de stat, astfel că redevenţa şi penalităţile de întârziere calculate pentru neachitarea acesteia la data scadentă reprezintă contribuţie la bugetul de stat.
Art. 121 alin. (1) din OG nr. 92/2003 instituie faptul că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naştere acest drept.
Dar aspectele legale menţionate nu pot fi avute în vedere în ceea ce priveşte acţiunea dedusă judecaţii, întrucât, titularul dreptului la acţiune si-a manifestat voinţa de a acţiona în sensul recunoaşterii dreptului său de creanţă şi a recuperării sumelor de bani datorate de către contestatoare, în baza contractului de arendare încheiat.
Astfel, la data de 15 decembrie 2008 prin adresa nr. 35688 a fost demarată procedura de executare silită, fiind comunicat titlul executoriii reprezentat de contractul de arendă nr. 277/2002, fiind somată debitoarea să procedeze la achitarea sumei de 19.969,02 lei reprezentând redevenţa şi penalităţi.
Astfel, se poate observa că prin împlinirea în cursul executării silite a unui act de executare, respectiv prin somarea debitoarei, termenul de prescripţie a fost întrerupt în conformitate cu prevederile art. 4052 C. proc. civ.
Procedura de executare silită a fost începută conform art. 42 şi art. 58 din OUG nr. 51/1998 cu modificările şi completările ulterioare, cu adresa nr. 35688 din 15 decembrie 2008 prin comunicarea titlului executoriu ce este reprezentat de contractul de arendare nr. 277 din l5 octombrie 2002 şi care a fost transmis către SC E. SRL, la care au fost anexate fişele de calcul prin care Agenţia Domeniilor Statului justifică debitul, precum şi contractul de arendare nr. 277 din 5 octombrie 2002, prin aceeaşi adresa nr. 35688 din 15 decembrie 2008, SC E. SRL, jud. Arad a fost somată ca în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la primirea respectivei comunicări să achitate de bunăvoie creanţa scadentă, în caz contrar se va proceda la executarea silită, fără nicio altă somaţie, în modalităţile prevăzute de OUG nr. 51/1998. cu modificări şi completări;
SC E. SRL, jud. Arad a confirmat primirea adresei nr. 35688 din 15 decembrie 2008 la data de 07 ianuarie 2009, prin confirmarea de primire a recomandatei nr. 49246.
Prin adresa nr. 114695 din 23 martie 2009, a fost comunicat către toate băncile Ordinul de poprire în care S.C. E. S.RL. figurează la poziţia 116 cu poprirea sumei de 19.969,02 lei.
Pe de altă parte, şi contestatoarea a avut o atitudine care denotă o recunoaştere a faptului că înregistrează debite restante în baza contractului de arendare nr. 277 din 15 octombrie 2004 fată de Agenţia Domeniilor Statului.
Prin adresa nr. 32398 din 16 octombrie 2008, A.D.S. notifică SC E. SRL asupra debitului în sumă de 19.969,02 lei pe care îl datorează în baza contractului de arendă nr. 277 din 15 octombrie 2002.
Având în vedere cele învederate, se impune concluzia că sumele pentru care s-a declanşat executarea silită nu sunt prescrise, astfel că instituirea acestei proceduri este în perfectă concordantă cu dispoziţiile legale în materie.
Recurenta consideră că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind întoarcerea executării silite.
Potrivii art. 4041 C. proc. civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.
Aceasta este norma comună în materie, însă, în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. (2) din OUG nr. 51/1998,.. executarea silită începută ... continuă şi pe parcursul soluţionării contestaţiilor formulate de debitori, aceştia având dreptul întoarcerii executării numai in baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile".
În conformitate cu normele legale de tehnica legislativă, respectiv Legea nr. 24/2000, republicată, art. 53, dispoziţiile finale ale unui act normativ cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestuia.
Întrucât art. 82 din OUG nr. 51/1998 aduce lămuriri suplimentare cu privire la instituţia executării silite, reglementate prin cap X din acelaşi act normativ, recurenta considera aplicabile dispoziţiile art. 82 în prezenta cauza. Prin urmare, potrivit normei speciale în materie, în cazul executărilor silite începute în temeiul OUG nr. 51/1998, debitorii au dreptul întoarcerii executării numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile.
In concluzie, având în vedere, pe de o parte, principiul de drept potrivit căruia ,,specialul derogă de la general" şi, pe de altă parte, faptul că reclamanta solicită întoarcerea executării silite începute de Agenţia Domeniilor Statului fără a exista o hotărâre judecătorească irevocabilă, consideră că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind întoarcerea executării silite.
Asupra recursului astfel declarat, Înalta Curte constată următoarele:
În legătură cu excepţia tardivităţii recursului Agenţiei Domeniilor Statului, raportat la prevederile art. 301 C. proc. civ., invocată de intimata-contestatoare SC E. SRL, se constată următoarele:
La solicitarea instanţei, recurenta Agenţia Domeniilor Statului, la data de 17 ianuarie 2011, a depus la dosarul cauzei Borderoul trimiterilor de corespondenţă, în copie certificată, din data de 3 iunie 2010, unde la poziţia 6 figurează corespondenţa cu nr. 35794 ce reprezintă recursul Agenţiei Domeniilor Statului formulat împotriva sentinţei comerciale nr. 39 din 30 martie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Întrucât comunicarea hotărârii către Agenţia Domeniilor Statului s-a tăcut la data de 18 mai 2010, iar recursul a fost transmis prin poştă la data de 3 iunie 2010, rezultă că acesta a fost declarat în termenul legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ. şi, în consecinţă, instanţa de recurs va respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia tardivităţii declarării recursului formulată de intimata-contestatoare.
Examinând recursul Agenţiei Domeniilor Statului, se reţin următoarele:
În ce priveşte primul motiv de recurs, referitor la greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei la executare, în considerarea prematurităţii, se constată că nu este întemeiat, deoarece prima instanţă în mod corect a respins această excepţie, considerând că neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 46 din OUG nr. 51/1998 nu este o cauză de inadmisibilitate a contestaţiei la executare; pe de altă parte, recurenta, după comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor doveditoare, a formulat întâmpinare şi a depus înscrisuri în dovedirea apărărilor formulate, aşa încât nu i s-a produs nicio vătămare a drepturilor sale.
Cel de-al doilea motiv de recurs, ce se referă la greşita respingere a excepţiei tardivităţii contestaţiei la executare este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât contestatoarea a tăcut dovada că a luat cunoştinţă de executarea efectuată de recurentă, prin instituirea popririi de către B.C.R. SA, agenţia Grădiştea, la data de 2 aprilie 2009, iar contestaţia la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 4943/55/ 2009 a fost înregistrată la Judecătoria Arad la data de 16 aprilie 2009, data poştei, fiind deci depusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la cele de-al treilea motiv de recurs, referitor la fondul cauzei, potrivit căruia se susţine că în mod greşit curtea de apel a apreciat ca fiind prescris dreptul Agenţiei Domeniilor Statului de a cere executarea silită se reţine că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În cauză, titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită îl constituie contractul de arendă nr. 277 din 15 octombrie 2002 încheiat între părţi, iar suma executată silit, de 19.981,23 lei reprezintă redevenţă aferentă anilor 2002, 2003 şi 2004.
În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul de prescripţie este de 3 ani, aşa încât dreptul de a cere executarea silită în baza titlului executoriu, respectiv contractul de arendă, pentru redevenţele menţionate s-a prescris în anul 2007, - astfel cum în mod corect a stabilit instanţa de fond.
Pe cale de consecinţă, stingerea dreptului de a cere executarea silită, pentru dreptul principal a atras în mod inevitabil şi stingerea dreptului la executare privind drepturile accesorii şi, drept urmare, se constată şi prescrierea dreptului de a cere penalităţi de întârziere.
Nu poate fi reţinută apărarea recurentei, potrivit căreia, în conformitate cu alin. (2) al art. 1 din OG nr. 92/2003, modificat şi completat prin OUG nr. 129/2005, cu art. 121 alin. (1) din acelaşi act normativ, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (3) din OUG nr. 147/2002, în speţă, termenul de prescripţie ar fi cel prevăzut de art. 131 C. proCod Fiscal, respectiv de 5 ani şi nu termenul general de prescripţie de drept comun de 3 ani, deoarece Agenţia Domeniilor Statului nu face parte din niciuna dintre categoriile enunţate la art. 17 alin. (1) – (5) C. proCod Fiscal, nu are calitate de subiect de drept fiscal şi nu poate beneficia de termenul de 5 ani mai sus menţionat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuai de altfel, pronunţându-se într-un recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 61 din 24 septembrie 2007, într-o speţă diferită, că nu poate fi subiect activ al contravenţiilor de natură fiscală, persoana care nu are calitatea de subiect al raportului fiscal, ceea ce înseamnă într-o interpretare per a contrario, că prevederile Codului de procedură fiscală sunt aplicabile numai subiecţilor raportului fiscal, fie că este vorba despre sancţiuni sau despre alte categorii de reglementări specifice, cum ar fi, spre exemplu, chiar termenul de prescripţie al unei executări silite.
În fine, nici cel de-al patrulea motiv de recurs, privind greşita respingere de către curtea de apel a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind întoarcerea executării silite nu este întemeiat, întrucât finalitatea procedurii a fost asigurată, actul de executare a fost deja epuizat prin blocarea conturilor contestatoarei-intimate şi vărsarea sumelor aferente în contul recurentei, astfel încât nimic nu împiedică soluţionarea cererii de întoarcere a executării silite în măsura în care cererea principală este admisă.
Or, admiţând contestaţia la executare şi anulând executarea silită efectuată de recurentă în baza contractului încheiat între părţi, în mod judicios, în temeiul dispoziţiilor art. 4041 C. proc. civ., curtea de apel a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor executate silit.
În consecinţă, reţinându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat care să conducă la casarea sau modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută şi se va respinge recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului.
Respinge recursul declarat de reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 39 din 30 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 595/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 61/2011. Comercial → |
|---|
