ICCJ. Decizia nr. 61/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 61/2011
Dosar nr. 43859/3/2007
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamanta SIF M. SA, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a chemat în judecată pe pârâta SC I.C.S.I.M. SA solicitând anularea hotărârii nr. 3 din 18 aprilie 2007 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la 22 decembrie 2006 ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administraţie al societăţii adoptată cu depăşirea limitelor competenţei acestuia prevăzută de art. 241 din Legea nr. 297/2004 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 252 prin care pârâta a cumpărat de la Consiliul Local al Sectorului 2 imobilul situat în sector 2, Corpurile A şi C. În data de 7 februarie 2007 pârâta a încheiat un contract de împrumut cu SC C.H.M. SRL pentru suma de 1.060.000 Euro din sumele împrumutate achitând preţul imobilului. Totodată s-a arătat că la data de 23 februarie 2007 Consiliul de Administraţie al pârâtei a hotărât încheierea a doua promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul menţionat şi în plus corpul B dobândit anterior în temeiul Legii nr. 15/1990, pârâta obligându-se să vândă imobilele către împrumutătorul din contractul de împrumut, preţul promisiunii de vânzare pentru corpurile A şi C fiind stabilit la 1.090.000 Euro.
Reclamanta a susţinut că SC C.H.M.SRL nu avea vocaţia legală de a cumpăra imobilul deţinut în proprietate de Consiliul Local în condiţiile date - art. 16 din Legea nr. 550/2002 - a împrumutat societatea care deţinea în folosinţă imobilul şi care avea dreptul conform art. 19 din Legea nr. 550/2002 la un preţ preferenţial din care se puteau deduce investiţiile efectuate de titularul dreptului de folosinţă. Cu banii împrumutaţi pârâta a plătit preţul imobilului cumpărat si ulterior a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare prin care se obliga să vândă imobilul cumpărat împrumutătorului. Astfel consideră reclamanta, pârâta a fost utilizată doar pentru a facilita cumpărarea respectivului imobil de către SC C.H.M.SRL. Totodată s-a arătat că preţul la care a fost promis spre vânzare imobilul nu reflectă valoarea de piaţă al acestuia ci prejudiciază pârâta care prin cumpărarea imobilului la un preţ preferenţial îşi putea recupera cheltuielile făcute cu folosinţa imobilului deţinut şi întrucât pârâta este suspusă prevederilor Legii nr. 297/2004 se apreciază că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea art. 210 din această lege.
Pârâta SC I.C.S.I.M. SA, prin întâmpinare, a invocat excepţia prescripţiei extinctive în raport de prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât hotărârea atacată s-a publicat în M.Of. partea a IV-a sub nr. 3357 din 20 noiembrie 2007, iar acţiunea s-a introdus la 7 decembrie 2007 peste 15 zile de la data publicării, iar în cauză nu se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nefiind vorba de situaţii de nulitate absolută a hotărârii.
Prin încheierea de şedinţă din 3 aprilie 2008, instanţa de fond a respins excepţia, apreciind că a fost respectat termenul legal prevăzut de art. 132 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 101 C. proc. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 6972 din 5 iunie 2008, a admis acţiunea reclamantei, dispunându-se anularea hotărârii nr. 3 din 18 aprilie 2007 a AGEA a SC I.C.S.I.M. SA.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că actul de vânzare-cumpărare nr. 252 din 22 decembrie 2006 prin care pârâta a cumpărat de la Consiliul Local al Sectorului 2 Bucureşti imobilul corp A şi C nu a respectat prevederile art. 241 din Legea nr. 297/2004, întrucât reclamanta avea dreptul la un preţ preferenţial în condiţiile art. 19 din Legea nr. 550/2002, în timp ce împrumutătorul SC C.H.M. SRL nu era îndreptăţit să cumpere în condiţiile art.16 din aceeaşi lege, motiv pentru care vânzarea imobilului din proprietatea Consiliului Local era supusă unor condiţii speciale care nu sunt îndeplinite de împrumutător pentru ca acesta prin operaţiunea juridică a contractului de împrumut să devină proprietar. De altfel, astfel de operaţiuni nu se pot face fără avizul C.N.V.M., iar Decizia Consiliului de Administraţie a fost luată cu încălcarea limitelor competenţelor legale şi a celor referitoare la cvorumul necesar şi modalitatea de vot, încălcarea dispoziţiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital
Apelul declarat de pârâta SC I.C.S.I.M. SA împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 174 din 1 aprilie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia invocată de pârâtă, instanţa de apel a constatat că în mod corect instanţa de fond a respins-o întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 conform căruia când se invocă motivele de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, ori în cauză motivele de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată sunt motive de nulitate absolută.
În litigiul ce face obiectul prezentului dosar, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea hotărârii nr. 3 din 18 aprilie 2007 a AGEA de la I.C.S.I.M. SA pentru faptul că a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2003 privind piaţa de capital, în acest sens arătându-se că prin validarea operaţiunilor juridice încheiate de Consiliul de Administraţie, operaţiuni de natura a prejudicia societatea aşa cum s-a demonstrat prin precizările formulate în scris la termenul din data de 08 mai 2008, acţionarii majoritari şi-au exercitat dreptul conferit de valorile mobiliare deţinute, respectiv dreptul de vot, cu încălcarea "interesului prioritar al societăţii." Deşi textul invocat reglementează răspunderea delictuală civilă a acţionarului care produce un prejudiciu societăţii prin fapta sa, constând în exercitarea dreptului de vot cu ignorarea interesului prioritar al societăţii, în cauză suntem în prezenţa unor norme cu caracter imperativ care ocrotesc un interes social şi nu unul personal, nerespectarea acesteia fiind de natura a determina şi nulitatea absolută a actului adoptat în acest fel chiar şi în situaţia în care nu se prevede expres această sancţiune.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de apel a apreciat că în mod corect s-a admis acţiunea şi s-a anulat hotărârea nr. 3 din 18 aprilie 2007 de la SC I.C.S.I.M. SA întrucât, în realitate aceasta a fost utilizată pentru a facilita cumpărarea imobilului mai favorabil decât ar fi avut dreptul în nume propriu de către SC C.H.M. SRL. Astfel, SC I.C.S.I.M. SA este un comerciant care avea acces la achiziţionarea spaţiului comercial, mai sus menţionat în condiţiile art. 16 din Legea nr. 550/2002, respectiv prin negociere directă, în timp ce SC C.H.M. SRL este un comerciant care putea să cumpere direct respectivul spaţiu numai în condiţiile art. 20 respectiv prin licitaţie deschisă cu adjudecarea la cel mai mare preţ obţinut.
S-a mai apreciat că instanţa de fond a reţinut corect că reclamanta în calitate de acţionar al SC I.C.S.I.M. SA avea dreptul la un preţ preferenţial, dreptul să cumpere imobilul în condiţiile art. 16 din Legea nr. 550/2002, în timp ce SC C.H.M. SRL nu era îndreptăţit să cumpere imobilul în aceste condiţii.
Aşadar, vânzarea imobilului din proprietatea Consiliului Local era supusă unor condiţii speciale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 550/2002 numai în ceea ce ce-l priveşte pe SC I.C.S.I.M. SA nu şi în ceea ce-l priveşte pe împrumutătorul acesteia respectiv pe SC C.H.M. SRL, pentru ca acesta prin operaţiunea juridică a contractului de împrumut să devină proprietar al imobilului din Bucureşti. Aşa fiind, prin operaţiuni succesive care au vizat imobilul, respectiv de cumpărare, împrumut, promisiune de vânzare, prin hotărârea AGA atacată s-a produs prejudiciul suferit de SC I.C.S.I.M. SA, prin încălcarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004. Ratificarea unei decizii a consiliului de administraţie este o faptă neloială şi frauduloasă, de natură a determina prejudicierea acţionarilor societăţii, efect al abuzului de poziţie al administratorilor cu al căror vot a fost aprobată, reprezintă încălcarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC I.C.S.I.M. SA Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi a sentinţei instanţei de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii.
În dezvoltarea recursului său, pârâta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a unit excepţia cu fondul, recurenta considerând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, obligaţia instanţei fiind aceea de a se pronunţa mai întâi pe excepţia invocată.
Recurenta susţine că, în prezenta cauză ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative, situaţie în care susţine excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, apreciind că nu sunt respectate dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 1886-1889 C. civ.
Se mai arată de recurentă că deşi a criticat pe larg toate motivele ce au stat la baza pronunţării hotărârii apelate, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra lor, rezumându-se în a aprecia fără a exista vreo probă în acest sens, incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004.
De altfel, motivele pentru care s-a respins apelul sunt altele decât cele avute în vedere şi reţinute de instanţa de fond, în opinia recurentei hotărârea prezentând unele imperfecţiuni de natură a conduce la modificarea acesteia, întrucât în speţă nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru ca acest art. 210 să fie incident.
Instanţa de apel a fost în eroare atunci când a reţinut că instanţa de fond a respins excepţia în considerarea faptului că în cauză ne-am afla în faţa unui motiv de nulitate absolută pentru simplul motiv că înainte de a se pronunţa pe excepţie nu s-a analizat natura juridică a acesteia.
Operaţiunile juridice încheiate de Consiliul de Administraţie au fost de natură a diminua pe cât posibil lezarea drepturilor acţionarilor societăţii, iar în lipsa acestor operaţiuni juridice succesive, SC I.C.S.I.M. SA era în imposibilitatea de a cumpăra imobilul şi, pe cale de consecinţă, nu mai era beneficiara dreptului de posesie şi folosinţă asupra imobilului pe o perioadă ulterioară de 3 ani, prin aceasta aducându-se un plus de valoare societăţii şi nu un prejudiciu.
Cu privire la aşa-zisul preţ preferenţial acesta nu există, recurenta arătând că a probat cu documente oficiale emise de proprietarul imobilului şi că afirmaţia reclamantei reţinută de instanţă este o afirmaţie total gratuită, iar valoarea prevăzută în raportul de expertiză întocmit conform dispoziţiilor Legii nr. 550/2002 reprezintă valoarea de piaţă.
Prin urmare, reţinerea instanţei de apel conform căreia prin intermediul SC I.C.S.I.M. SA societatea C.H.M. SRL a dobândit imobilul la un preţ preferenţial sunt afirmaţii total nefondate.
Aprecierea făcută de instanţa de apel conform căreia intimata ar fi probat existenţa prejudiciului prin precizările formulate în scris la termenul din 8 mai 2008 este total nefondată, având în vedere că acest înscris a fost depus cu nesocotirea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., precum şi faptul că este semnat de apărătorul intimatei şi nu de către reprezentantul legal al societăţii. A da importanţă şi valoare juridică unor extrase de pe internet în comparaţie cu rapoartele de evaluare a imobilului întocmite anterior vânzării este total nejustificat, netemeinic şi nelegal.
Pretinsul prejudiciu nu există acesta fiind şi motivul pentru care nu s-a putut dovedi, astfel că nu se poate vorbi de încălcarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Astfel fiind, recurenta apreciază că acţiunea reclamantei este lipsită de interes invocând în sprijinul ei afirmaţii total gratuite care nu se regăsesc în lucrările dosarului, acţiunea fiind lipsită de conţinut, formă şi eficienţă juridică.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din rezumarea argumentelor aduse în sprijinul criticilor care au fost evocate de recurentă se constată că deşi în drept au fost indicate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticile recurentei nu respectă întocmai exigenţele impuse în prezenta cale de atac în sensul că recursul presupune evocarea cauzelor de nelegalitate şi dezvoltarea lor, printr-o argumentare, în fapt şi în drept, a greşelilor pretins a fi fost săvârşite prin hotărârea atacată. Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile fără a se substitui părţii, în ideea de a păstra echilibrul procesual specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine:
1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta a supus analizei prima ipoteză referitoare la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că motivele care au condus la respingerea apelului sunt diferite faţă de cele reţinute de instanţa de fond precum şi faptul că instanţa nu a răspuns tuturor criticilor aduse hotărârii primei instanţe.
Din perspectiva motivului de nelegalitate, se observă că instanţa de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta pârâtă, ţinând cont de dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., răspunzând tuturor criticilor.
Cu privire la critica vizând faptul că instanţa de apel a reţinut în cauză incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 deşi acţiunea a fost admisă în temeiul dispoziţiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 se constată că este nefondată. Astfel, ambele instanţe au analizat acţiunea prin prisma aprecierii operaţiunilor juridice privind imobilul din Bucureşti, Sector 2 în raport de încălcarea interesului prioritar al societăţii, situaţie prevăzută de art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Pe de altă parte, reclamanta în faţa instanţei de fond şi-a precizat cererea de chemare în judecată cu temeiul reprezentat de art. 210 din Legea nr. 297/2004, pârâta neopunându-se modificării acţiunii, situaţie în care nu poate invoca nesocotirea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ. în faţa instanţei de recurs.
Ca atare, criticile recurentei aduse în sprijinul acestui motiv de recurs – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – nu-şi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.
2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci ,,când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Acest motiv nu a fost argumentat potrivit cerinţelor textului redat mai sus, nefiind indicat actul pretins denaturat şi, în concret, în ce constă denaturarea lui. Cenzura instanţei de recurs, în cazul în care se invocă acest motiv nu poate interveni decât atunci când se demonstrează că s-a denaturat adevăratul înţeles al termenilor cuprinşi în act, astfel încât s-a ajuns la o calificare greşită din punct de vedere legal al actului dedus judecăţii.
Având în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac fără caracter devolutiv, Înalta Curte nu se poate substitui părţii care a invocat acest motiv pentru a desprinde din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul recursului eventualele critici care ar putea să facă posibilă această încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Distinct de aceste argumente, trebuie observat că art. 304 pct. 8 C. proc. civ., are în vedere acele situaţii în care concluzia instanţei de fond sau de apel pe care o deduce din interpretarea actului este contrazisă prin sensul clar şi vădit neîndoielnic al termenilor şi conţinutului actului interpretat, situaţie care nu se regăseşte în speţă, instanţa pronunţându-se asupra cererii de anulare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor nr. 3 din 18 aprilie 2007 a SC I.C.S.I.M. SA în raport de temeiurile de drept indicate.
3. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta a invocat cea de a doua teză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi anume încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Critica vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. privind modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive în raport de prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este nefondată.
Excepţia prescripţiei extinctive în raport de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, pe care instanţa nu a constatat-o incidentă în speţă având în vedere caracterul absolut al nulităţii motivelor invocate de reclamantă, reprezintă regimul juridic al unei excepţii de fond, ceea ce înseamnă că dezlegarea sa este în strânsă legătură - sub aspectul probelor şi dreptului aplicabil - cu însuşi fondul cauzei.
Aşa fiind, invocarea nerespectării de către instanţă a dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. care consacră ierarhia de soluţionare a excepţiilor este total neavenită.
Se acceptă că în dreptul societar există posibilitatea ca nelegalitatea hotărârii AGA să îşi aibă sursa în ignorarea anumitor dispoziţii legale imperative, străine dreptului societăţilor, aparţinând, spre exemplu, dreptului fiscal sau dreptului privatizării.
În speţă, reclamanta are interesul legitim de a pune în discuţie însăşi valabilitatea unei hotărârii AGA, solicitând anularea ei pentru că se încalcă dispoziţiile imperative ale art. 19 din Legea nr. 550/2002, dar şi cele din art. 241 din Legea nr. 297/2004.
În aceste condiţii, de lege lata persistă principiul potrivit căruia au forţă obligatorie numai hotărârile adoptate în conformitate cu legea şi actul constitutiv al societăţii. Prin urmare, acţiunea în anulare trebuie să întrunească una dintre următoarele condiţii de admisibilitate: a) Decizia AGA contravine unei dispoziţii legale imperative, prevăzute în orice act normativ din dreptul pozitiv român, de natură societară sau extrasocietară; b) Decizia AGA contravine unei prevederi legale dispozitive/supletive din legea societăţilor comerciale şi legislaţia cu incidenţă în această materie, iar actul constitutiv al societăţii nu prevede vreo clauză derogatorie; c) Decizia este contrară actului constitutiv, nerespectând anumite clauze statutare (cu condiţia ca dispoziţiile respective din statut sau contractul de societate sa nu fie invalidate pe motiv de încălcare a unei norme legale imperative).
În schimb, legiuitorul dedublează regimul juridic al acţiunii în anularea hotărârilor AGA, după cum urmează: a) daca se invocă motive de nulitate relativă a hotărârii, calitatea procesuală activă o pot avea numai persoanele care au calitatea de acţionar, iar termenul de prescripţie al acţiunii este de 15 zile de la data publicării în M.Of. a hotărârii (pentru SA), respectiv de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea atacată (pentru SRL); b) dacă se invocă motive de nulitate absoluta a hotărârii, calitatea procesuală activă poate aparţine oricărei persoane care poate justifica un interes real, actual şi legitim în anularea hotărârii şi respectarea dispoziţiilor legale imperative, acţiunea fiind imprescriptibilă.
În speţă, cum corect s-a apreciat şi de către instanţa de apel ne aflăm în prezenţa unor norme cu caracter imperativ care ocrotesc un interes social şi nu unul personal, nerespectarea acestuia fiind de natură a determina şi nulitatea absolută a actului adoptat în acest fel, chiar şi în situaţia în care nu se prevede expres această sancţiune.
În aceste condiţii, în lipsa unor motive de nulitate relativă, justificat s-a considerat că în speţă sunt îndeplinite cerinţeleart. 132alin. (3) din Legea nr. 31/1990 ce nu pot conduce la admiterea excepţiei prescripţiei extinctive.
Cu privire la argumentele referitoare la preţul preferenţial se observă că recurenta urmăreşte o reapreciere a probelor administrate în cauză, care să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în dosar, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală a recursului.
Referitor la critica privind probarea de către reclamantă a existenţei prejudiciului prin intermediul înscrisurilor anexate precizărilor depuse la termenul din 8 mai 2008, în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că nesocotirea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior nu poate fi invocată în această fază procesuală. Pe de altă parte, necesitatea administrării dovezilor reprezintă o chestiune de apreciere a instanţelor de fond, care nu poate fi analizată de către instanţa de control judiciar, în condiţiilor în care însăşi din atitudinea procesuală a pârâtei nu a rezultat necesitatea administrării altor probatorii.
În ceea ce priveşte critica privind neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, în condiţiile inexistenţei unui prejudiciu, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale ale acţionarului, în speţă pârâta SC I.C.S.I.M. SA Bucureşti, reglementată de textul de lege sus evocat. Una dintre condiţiile atragerii răspunderii este reprezentat de constatarea prejudicierii societăţii reclamante prin exercitarea dreptului de vot de către pârâtă prin promisiunea vânzării imobilului situat în Sector 2 Bucureşti.
În raport de aceste considerente, critica analizată este nefondată, operaţiunea sus menţionată fiind de natură a prejudicia societatea.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei SC I.C.S.I.M. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 174 din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I.C.S.I.M. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 174 din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 602/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 612/2011. Comercial → |
|---|
