ICCJ. Decizia nr. 68/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 68/2011
Dosar nr. 28067/3/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamanţii V.D.V. şi V.I. au chemat în judecată pe pârâta SC E.C.H. SRL Bucureşti solicitând instanţei să oblige pârâta la plata daunelor cominatorii stabilite prin sentinţa comercială nr. 7715 din 06 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2560 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa comercială nr. 13602 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a anulat acţiunea reclamanţilor V.D.V. şi V.I. ca insuficient timbrată; a respins ca nefondată cererea pârâtei SC E.C.H. SRL Bucureşti privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de timbrare a acţiunii conform art. 20 alin. (1) raportat la art. 3 din Legea 146/1997, achitând doar timbrul judiciar conform art. 3 din OG nr. 32/1995, fiind aplicată sancţiunea anulării prevăzută de art. 20 alin. (3) din aceeaşi lege.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă s-a reţinut raportat la art. 274 C. proc. civ. că acestea nu au fost dovedite.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâta SC E.C.H. SRL a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 200 din 19 aprilie 2010, şi în consecinţă, a fost schimbată în parte sentinţa nr. 13602 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, în sensul că a fost admisă în parte cererea privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată; pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 1000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, temeiul obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, reclamantul fiind considerat că a pierdut procesul nu numai atunci când a avut loc o judecată pe fond a cauzei, ci şi în situaţia în care cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată.
S-a reţinut faptul că, cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat au fost probate, la dosarul cauzei fiind depuse atât factura TZA 01629 2009 din 02 septembrie 2009, cât şi ordinul de plată (filele 81-82 dosar fond), înscrisuri din care rezultă că onorariul negociat şi acceptat de client a fost în cuantum de 7.537,88 lei.
Curtea, a apreciat, raportat la prestaţia efectivă presupusă de complexitatea litigiului, că suma solicitată cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, este excesivă, diminuarea onorariului neconstituind o imixtiune în raporturile contractuale stabilite între client şi apărătorul său, prin solicitarea şi acceptarea unui onorariu disproporţionat aceştia asumându-şi riscul cenzurării de către instanţă, fiind aplicate dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, reclamanta V.I. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul respingerii în totalitate ca nefondat a apelului pârâtei.
În dezvoltarea recursului său, recurenta susţine că deşi aparent instanţa de apel a procedat corect atunci când a redus cheltuielile de judecată la suma de 1000 lei, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., consideră că instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că în realitate în cauză nu s-a făcut şi nici nu se putea face vreo procedură care să implice efortul apărătorului pârâtei.
Recurenta apreciază că, instanţa de apel putea face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., numai dacă ar fi căzut în pretenţii, în sensul că cererea s-ar fi respins, însă în prezenta cauză cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată.
Se mai susţine de recurentă că instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile art. 274 C. proc. civ., reţinând doar aplicarea pct. 3 din acest articol, în condiţiile în care teza acestui alineat este o consecinţă a incidenţei art. 274 alin. (1) C. proc. civ., respectiv condiţia preexistentă a căderii în pretenţii, ceea ce în cazul de faţă nu s-a întâmplat.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, se constată că recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Prin prisma acestui motiv, recurenta a pus în discuţie teza a doua a articolului menţionat, respectiv aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Reglementarea cheltuielilor de judecată pe care o parte, sau părţile le avansează pentru derularea unui litigiu fac obiectul Capitolului IV intitulat «Hotărârile» Secţiunea a IV-a „Cheltuielile de judecată" C. proc. civ. Fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
În speţă, se constată că, reclamanţii V.D.V. şi V.I. sunt părţile care au căzut în pretenţii, prin anularea acţiunii ca insuficient timbrată, instanţa de apel reţinând în mod corect culpa procesuală a acestora, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. Astfel că, este lipsit de relevanţă faptul că acţiunea reclamanţilor formulată în faţa instanţei de fond nu a fost analizată pe fondul cauzei, ipoteză în care i s-ar fi putut reţine o eventuală culpă procesuală, cum greşit susţine recurenta, întrucât prin declanşarea prezentului litigiu, chiar dacă acesta a fost anulat ca insuficient timbrat, reclamanţii au obligat pârâta SC E.C.H. SRL Bucureşti să avanseze o sumă de bani în vederea pregătirii apărării, reclamanţii fiind astfel în culpă procesuală.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei V.I. împotriva deciziei comerciale nr. 200 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta V.I. împotriva deciziei comerciale nr. 200 din 19 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 72/2011. Comercial → |
|---|
