ICCJ. Decizia nr. 60/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 60/2011
Dosar nr. 37266/3/2007
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 37266/3/2007, reclamanta SC H.V.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC R.R. SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la acordarea spaţiului publicitar în revista Bolero de 520 pagini sau dacă pârâta nu-şi execută această obligaţie, la plata sumei de 1.627.250 lei, reprezentând contravaloare spaţiu publicitar în revista Bolero.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 6818 din 3 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC H.V.R. SRL (în prezent K.R. SRL) în contradictoriu cu pârâta SC R.R. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta pretinde 1.627.250 lei contravaloare spaţiu publicitar în Revista Bolero, adică 520 pagini de revistă, fără a proba că taloanele au fost anexate în zilele de 30,31 martie şi 1 aprilie 2007 şi nici că aceste produse, raportate la taloane însumau cel puţin 125 lei per talon.
Reclamanta afirmă în cererea de chemare în judecată că a predat pârâtei 22.030 cupoane colectate cu valoare de 1.652.250 lei, ceea ce i-a conferit dreptul la servicii publicitare la această valoare.
Dar în raport de cele relevate privind condiţiile cumulative contractuale, reclamanta nu putea colecta pur şi simplu orice cupoane ca obligaţie simplă care să presupună acordarea de spaţiu publicitar şi reducerea din cupoanele colectate. Cum s-a arătat, reducerea acceptată de pârâtă se calculează în raport de preţurile produselor la vânzare şi de valoarea produsului cumpărat prin acea operaţiune de vânzare-cumpărare.
Aşadar, toate aceste elemente şi condiţii nu au fost probate pentru ca pârâta să fie obligată la plata sumei pretinse în condiţiile în care potrivit anexei 2 la contract, aceasta s-a obligat numai la acordarea spaţiului publicitar în anumite limite.
Prin Decizia nr. 203 din 25 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul reclamantei SC K.R. SRL. A schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă să acorde reclamantei 290 pagini de spaţiu publicitar în revista Bolero sau contravaloarea spaţiului publicitar în sumă de 907.700 lei. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 32.051,4 lei cheltuieli de judecată în apel şi fond.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a apreciat că din concluziile raportului de expertiză la obiectivul stabilit iniţial, rezultă că apelanta – reclamantă a încasat mai puţin cu suma de 1.453.050 lei, valoarea a 19.374 de cupoane (19.374 buc x 75 lei), reţinându-se şi faptul că din concluziile la obiectivul suplimentar şi completarea obiectivului suplimentar, reiese că un număr de 7075 cupoane nu corespund clauzelor contractuale din contractul de barter pct. 1, actul adiţional nr. 1 din 5 martie 2007, valoarea acestor cupoane fiind de 530.625 lei, adică 7.075 buc. cupoane x 75 lei/ buc =530.625 lei.
Curtea de apel a mai reţinut însă şi faptul că în conformitate cu cererea iniţială de chemare în judecată, numărul de pagini este calculat în funcţie de valoarea cupoanelor predate (22.030 cupoane), sumă de 1.652.250 lei ( fila 2 – dosar fond).
A apreciat că, faţă de petitul acţiunii introductive prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la 520 pagini în revista Bolero sau contravaloarea spaţiului publicitar în valoare de 1.627.250 lei, rezultă o contravaloare a spaţiului publicitar de 3130 lei/ pagină.
Conform raportului de expertiză valoarea cupoanelor este de 922.125 lei (RON), respectiv 1.453.050 – 530.625.300, având în vedere şi faptul că intimata a acordat apelantei numărul total de pagini de spaţiu publicitar (12 pagini şi nu 8).
Astfel, dacă pentru cele 520 de pagini, calculul s-a făcut de reclamantă în funcţie de valoarea cupoanelor predate, în sumă de 1.652.250 lei (aşa cum s-a menţionat şi anterior), precizare făcută în considerentele acţiunii introductive, rezultă că faţă de valoarea cupoanelor stabilită prin raportul de expertiză de 922.125 lei (în condiţiile mai sus-expuse), numărul de pagini de spaţiu publicitar, corespunzător, este de 290.
Pe cale de consecinţă, contravaloarea spaţiului publicitar este de 907.700 lei (290 pagini x 3130 lei/pag.).
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul declarat de către reclamanta SC K.R. SRL, a schimbat în tot hotărârea apelată, în sensul a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă obligând-o pe pârâtă să acorde reclamantei 290 pagini de spaţiu publicitar în sumă de 907.700 lei.
Instanţa de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 32.051,4 lei cheltuieli de judecată în apel şi fond.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs ambele părţi.
Reclamanta SC K.R. SRL îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării intimatei pârâte SC R.R. SRL şi la plata diferenţei de 744.550 lei, reprezentând despăgubiri datorate în baza contractului pe care instanţa de apel nu le-a acordat, obligând-o pe intimată la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Sunt formulate următoarele critici:
Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta susţine că cele 22.030 cupoane însumau 1.652.250 lei, respectiv 520 pagini de publicitate, iar cu toate acestea însă, aceeaşi instanţă, a obligat intimata - pârâtă la plata către ea doar a sumei de 907.700 lei, reprezentând 290 pagini de publicitate, din totalul celor 520 pagini, justificate deplin prin predarea unui număr de 22.030 cupoane de către societatea sa.
Consideră că instanţa nu a justificat în nici un fel motivul pentru care. deşi a reţinut că SC K.R. SRL a predat toate cele 22.030 cupoane (echivalentul a 520 pagini publicitare) către intimata SC R.R. SRL, îndeplinindu-şi întocmai obligaţiile contractuale pe care aceştia şi le-au asumat, aceasta a acordat doar 290 pagini de publicitate, respectiv a obligat intimata să-i achite doar suma de 907.700 lei din totalul de 1.652.250 lei, ca urmare solicită admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În acest context, recurenta arată ca este lesne de observat contradictorialitatea care există în motivarea deciziei, instanţa reţinând, pe de o parte, faptul că ea a respectat întocmai clauzele Contractului de BARTER încheiat cu SC R.R. SRL, în sensul că a predat un număr total de 202.030 cupoane, iar pe de altă parte, aceeaşi instanţă reţine că intimata - pârâtă datorează reclamantei doar suma de 907.700 lei, adică contravaloarea a numai 12.102.66 cupoane.
Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta susţine ca a probat, atât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât şi prin intermediul expertizei efectuate în cauză, împrejurarea că atât ea, reclamanta cât şi intimata pârâtă, au convenit încheierea contractului de BARTER şi a actului adiţional, în condiţiile prevăzute în cuprinsul acestor două înscrisuri.
Mai mult decât atât, intimata pârâtă a recunoscut că SC K.R. SRL a respectat întocmai clauzele contractuale, pe de o parte prin însuşirea procesului-verbal de predare primire a unui număr de 22.030 cupoane prin semnătura reprezentantului legal şi ştampila societăţii (fila 16 din dosarul primei instanţe), iar pe de altă parte, prin Notificarea din 16 iulie 2007 prin care intimata-pârâtă afirmă că îi va achita suma de 13.000 lei, constând din contravaloarea amenzilor plătite cu prilejul derulării operaţiunii de acordare a reducerilor.
Critici subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine ca din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi concluziile expertizei efectuate, rezultă fără nici o îndoială că SC K.R. SRL şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin intermediul contractului şi a actului adiţional, acordând reduceri de preţ pe baza a 22.030 cupoane, pe care le-a predat intimatei-pârâte prin proces verbal, iar aceasta le-a acceptat fără nici o obiecţie, situaţie care rezultă inclusiv din faptul că SC R.R. SRL a recunoscut acest aspect, şi anume faptul că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, întrucât le-a acordat anterior spaţiu publicitar în revista Bolero.
Mai susţine că, atâta timp cât instanţa de apel nu a precizat motivul pentru care a acordat numai în parte pretenţiile solicitate de ea şi dovedite cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, hotărârea este lipsită de temei legal, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Mai mult decât atât, legea aplicabilă părţilor din prezentul litigiu a fost stabilită prin Contractul nr. 1 din 25 martie 2007 şi toate actele subsecvente acestuia, asumate de către reprezentanţii legali al celor două societăţi prin semnătură şi ştampilă şi necontestate.
Recurenta susţine ca în mod corect instanţa a constatat şi reţinut că toate operaţiunile pe care le-a enunţat anterior au fost recunoscute şi însuşite de părţi, ca urmare este de necontestat că a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale, reducând neîntemeiat cuantumul despăgubirilor pe care SC R.R. SRL este obligată să le achite către societatea sa, aşa încât Decizia este dată cu aplicarea greşită a legii, astfel cum prevede art. 304 pct. 9 teza a doua C. proc. civ.
Cu privire la cheltuielile de judecată recurenta solicită să se dispună, de asemenea, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii recursului şi obligării intimatei recurente la plata facturii depuse la fila 96 din dosarul primei instanţe, şi de asemenea să fie observat faptul că dovada contractului de asistenţă juridică se poate face (atât timp cât instanţa nu solicită în mod expres contractul încheiat între reprezentant şi reprezentat), numai cu împuternicirea avocaţială, care a fost depusă la dosarul cauzei şi în baza căreia, apărătorul ales a reprezentat societatea, în mod legal, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel. Cu cheltuieli de judecată în faza procesuală a recursului.
Pârâta SC R.R. SRL îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. şi solicită modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, cu consecinţa menţinerii sentinţei de fond, ca fiind legală şi temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
În cererea de recurs, pârâta formulează următoarele critici:
Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Recurenta susţine că, prin Decizia recurată, instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut în cadrul prezentei cauze (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), instanţa obligând societatea să acorde intimatei 290 de pagini de spaţiu publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestui spaţiu publicitar în sumă de 907.700 RON.
Mai susţine că instanţa de apel, stabilind în sarcina sa obligaţia alternativă de a acorda spaţiu publicitar de 290 de pagini sau contravaloarea acestuia în cuantum de 907.700 RON, a încălcat grav principiul disponibilităţii, acordând intimatei ceea ce aceasta nu a cerut, respectiv acordarea de spaţiu publicitar în revista Bolero.
Susţine recurenta că, admiterea unui capăt de cerere la care, în primul rând intimata nu era îndreptăţită, iar în al doilea, la care aceasta a renunţat prin precizarea de acţiune formulată în cauză, denotă modul total nejudicios şi superficial în care instanţa de apel a analizat şi, a soluţionat dosarul, fapt ce reclamă cenzurarea în mod corespunzător de către instanţa de recurs a deciziei atacate în sensul modificării acesteia, cu consecinţa respingerii apelului ca neîntemeiat.
Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prin contractul încheiat cu intimata K. pârâta şi-a asumat exclusiv obligaţia de a acorda intimatei spaţiu publicitar (iar nu contravaloarea acestuia), iar pe cale de consecinţă prin stabilirea în sarcina sa a unei obligaţii alternative (de a acorda spaţiu publicitar de 290 de pagini sau contravaloarea acestuia, în cuantum de 907.700 RON), instanţa de apel a nesocotit grav dispoziţiile contractuale, care la nici un moment nu au prevăzut în favoarea intimatei dreptul de a alege între acordarea efectivă a spaţiului publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestuia.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a încălcat atât prevederile art. 962 privind obiceiul contractului cât şi prevederile art. 977 C. civ. privind principiul voinţei reale a părţilor.
Recurenta susţine instanţa a încălcat inclusiv principiul executării în natură a obligaţiilor, principiu statornicit atât în practica instanţelor, cât şi în doctrină, în sensul că, conform prevederilor contractuale, pârâta s-a obligat la executarea unei obligaţii de a face, respectiv la acordarea spaţiului publicitar în revista Bolero, obligaţie de altfel executată de ea, prin acordarea numărului maxim de pagini de material publicitar (12 pagini) în favoarea intimatei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Recurenta în al doilea rând, învederează că nu exista nici un temei contractual care să prevadă obligaţia sa de a acorda spaţiu publicitar în modalitatea reclamată de către intimată, respectiv de a acorda spaţiu publicitar în mod nelimitat în funcţie de valoarea totală a cupoanelor şi că instanţa în mod judicios a reţinut atât în cadrul sentinţei pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, cât şi în cadrul raportului de expertiză administrat în cauză, chiar în faţa instanţei de apel, unde se reţine, de asemenea, faptul că intimata putea să achiziţioneze spaţiu publicitar conform ofertei din Anexa 2, ofertă care prevede limita minimă si limita maximă de spaţiu publicitar de la 1 la 12 pagini.
Mai susţine recurenta ca instanţa de apel nu a analizat în niciun fel susţinerile sale, şi a refuzat, practic, să ia în considerare documentele depuse în susţinerea apărărilor pe care le-a formulat şi în special corespondenta comercială purtată între părţi. Mai mult, instanţa de apel s-a mărginit să îmbrăţişeze susţinerile netemeinice ale intimatei conform cărora numărul de pagini ar fi trebuit calculat în funcţie de valoarea cupoanelor predate, fără nicio altă limitare, fapt ce atrage încălcarea înţelesului vădit lămurit al Contractului.
Recurenta susţine ca în prezenta cauză singura problemă care trebuia să fie în mod efectiv analizata de către instanţă se referea la interpretarea clauzei contractuale ce stabilea obligaţia sa de a acorda spaţiu publicitar în maniera prezentată în Anexa 2 la Contract, or tocmai această problemă a fost în mod nejustificat ignorată de către instanţa de apel, aceasta mulţumindu-se să redea în mod sumar anumite constatări din cadrul raportului de expertiză (probă care, din punctul său de vedere nici nu fusese administrată în mod temeinic, nefiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei).
Critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta, în susţinerea acestui motiv de recurs, menţionează hotărâri pronunţate de CEDO în cauza Albina împotriva României, unde instanţa europeană a statuat că "dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par. I din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi efective şi concrete, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Astfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei, "obligaţia" de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale pârtilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinentă".
Recurenta solicită a fi avută în vedere şi jurisprudenţa naţională unde s-a statuat că o motivare sumară nu corespunde exigenţelor prevăzute de art. 261 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia redactarea hotărârii trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat susţinerile pârtilor şi aceasta pentru a permite, printre altele exercitarea controlului judiciar. (Decizia nr. 723/2000 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, şi Decizia nr. 1974/200 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă).
Recurenta susţine ca motivarea deciziei a fost una strict formală şi neefectivă, consideră că s-a reţinut greşit faptul că, prin petitul acţiunii, s-a solicitat obligarea pârâtei la 520 pagini în revista Bolero sau contravaloarea spaţiului publicitar în valoare de 1.652.250 lei. Aşa cum s-a menţionat anterior, prin cererea precizatoare, reclamanta a investit instanţa de fond exclusiv cu o cerere de acordare a sumei de 1.652.250 lei, aspect efectiv neobservat de instanţa de apel.
Mai susţine recurenta că, în mod absolut inadmisibil, instanţa concluzionează că având în vedere numărul de pagini solicitat de reclamantă (i.e. 520) şi contravaloarea solicitată (i.e. 1.652.250 lei), „rezultă o contravaloare a spaţiului publicitar de 3.130 lei-pagina ".
Critică de asemenea şi faptul că, instanţa nici măcar nu a observat că valoarea paginii de material publicitar fusese stabilită de părţi prin însăşi Anexa 2 la Contract, aceasta fiind nu de 3.130 lei ci de 3.125 lei. Prin urmare, este evident că această Anexă nici măcar nu a fost verificată de instanţă, deşi oferea practic cheia soluţionării corecte a cauzei.
Un alt aspect reţinut în mod absolut eronat de către instanţă se referă la faptul că „Conform raportului de expertiză, valoarea cupoanelor este de 922.125 RON, această sumă nefiind vehiculată nicăieri în cadrul raportului de expertiză, ci în concluziile scrise pe care ea le-a depus (unde a arătat că numărul de cupoane care îndeplineau condiţiile pentru a fi predate pârâtei este mult mai redus decât cel invocat de apelanta reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
Instanţa de apel nu a prezentat în cadrul deciziei recurate care sunt motivele care au condus la respingerea susţinerilor sale invocate atât în cadrul întâmpinării, cât şi în cadrul notelor scrise depuse la dosarul cauzei şi care aveau o importanţă deosebită cu privire la soluţionarea cauzei, acestea nefiind arătate în cadrul deciziei recurate, fapt care o îndreptăţeşte să considere că instanţa la nici un moment nu s-a aplecat asupra acestora, ignorându-le cu desăvârşire şi pronunţând, astfel, o hotărâre nemotivată.
În ce priveşte recursul declarat de pârâta SC R.R. SRL Bucureşti, se constată următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că, obligând societatea sa să acorde reclamantei 290 de pagini de spaţiu publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestui spaţiu publicitar în sumă de 907.700 RON, instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut şi, mai mult, ceea ce nu se putea acorda conform prevederilor contractuale.
Susţinerea recurentei este întemeiată.
Se constată astfel că în cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la acordarea spaţiului publicitar în revista Bolero de 520 pagini sau dacă pârâta nu-şi execută această obligaţie, la plata sumei de 1.627.250 lei reprezentând contravaloare spaţiu publicitar în revista mai sus indicată.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea (fila 66 dosar fond) în sensul că solicită obligarea pârâtei la 1.627.250 RON reprezentând contravaloarea spaţiului publicitar, renunţând la a mai solicita acordarea spaţiului publicitar în revista Bolero, - solicitare menţinută şi în faţa instanţei de fond.
Or, stabilind în sarcina pârâtei o obligaţie alternativă de a acorda reclamantei spaţiu publicitar de 290 de pagini sau contravaloarea acestuia, în sumă de 907.700 RON, se constată că, într-adevăr, instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv acordarea de spaţiu publicitar în revista Bolero. Prin soluţia pronunţată instanţa de apel a încălcat şi principiul disponibilităţii, atât timp cât, în primul rând, a admis un capăt de cerere la care reclamanta a renunţat prin precizarea la acţiune, iar în al doilea rând, nu era îndreptăţită, astfel cum se va arăta în continuare.
Motivele de recurs formulate prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. sunt de asemenea întemeiate.
Examinând actele dosarului, se observă că în conformitate cu prevederile art. 3.3. din contractul de barter încheiat de părţi, reclamanta avea posibilitatea de a achiziţiona spaţiu publicitar, conform ofertei de publicitate din Anexa 2 la contract, iar această anexă a prevăzut o limitare maximă a materialului publicitar de 12 pagini.
Prin urmare, se constată că prin contractul încheiat, pârâta şi-a asumat exclusiv executarea unei obligaţii de a face, respectiv de a acorda reclamantei spaţiu publicitar şi nu contravaloarea acestuia, obligaţie pe care de altfel pârâta a îndeplinit-o, prin acordarea numărului maxim de pagini de material publicitar, de 12 pagini, în favoarea reclamantei.
Instanţa de apel a dispus însă executarea unei obligaţii alternative (de a se acorda spaţiu publicitar de 290 pagini sau contravaloarea acestuia, în cuantum de 907.700 RON), ignorând dispoziţiile contractuale care nu au prevăzut niciun moment în favoarea reclamantei dreptul de a alege între acordarea efectivă a spaţiului publicitar în revista Bolero sau contravaloarea acestuia, încălcând în acest mod dispoziţiile art. 962 C. civ. privind obiectul contractului, cât şi pe cele ale art. 977 C. civ., referitoare la voinţa reală a părţilor contractante.
Se constată totodată că instanţa nu a avut în vedere nici principiul executării în natură a obligaţiilor potrivit căruia dacă un debitor nu-şi execută de bunăvoie obligaţia de a face asumată, creditorul este îndreptăţit să solicite executarea silită, care se face tot în natură, prin obligarea debitorului să execute în mod efectiv şi real însuşi obiectul obligaţiei.
Prin urmare, în speţă, pârâta ar fi putut fi obligată eventual, în măsura în care nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia asumată, de a face, la executarea acesteia în natură şi nu la plata unui echivalent bănesc în locul ei, nici debitorul, nici creditorul şi nici instanţa neputând înlocui acest obiect cu o altă prestaţie, în lipsa unei prevederi contractuale expuse.
Pe de altă parte, curtea de apel nu a avut în vedere că nu există temeiul contractual care să prevadă obligaţia pârâtei de a acorda spaţiul publicitar în modalitatea cerută de reclamantă şi anume, de a acorda spaţiu publicitar în mod nelimitat, în funcţie de valoarea cupoanelor, deoarece aşa cum corect a reţinut prima instanţă obligaţia pârâtei de a acorda spaţiu publicitar trebuie circumscrisă anumitor limite prevăzute în Anexa 2 la contract şi, totodată, chiar în raportul de expertiză întocmit în cauză s-a menţionat că reclamanta putea să achiziţioneze spaţiu publicitar conform ofertei din Anexa 2, ofertă care prevede limita minimă şi limita maximă de 1 la 12 pagini.
În fine, se mai observă că instanţa de apel nu a analizat şi nu a răspuns argumentat apărărilor pârâtei în legătură cu aspectele mai sus menţionate, ceea ce atrage incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ce priveşte recursul declarat de reclamanta SC K.R. SA Dragomireşti Deal se constată următoarele:
Referitor la criticile subsumate primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că nu sunt întemeiate şi vor fi respinse în consecinţă.
Astfel, prin invocarea acestui temei legal, recurenta-reclamantă susţine că există contradictorialitate în motivarea hotărârii recurate, în sensul că instanţa de apel a reţinut pe de-o parte că reclamanta a predat un număr total de 202.030 cupoane, respectând întocmai clauzele contractului de barter, iar pe de altă parte că pârâta datorează reclamantei doar suma de 907.700 lei, adică contravaloarea a numai 12.102,66 cupoane.
Sub acest aspect criticile recurentei-reclamante nu sunt justificate, întrucât în Decizia curţii de apel au fost indicate motivele pentru care pretenţiile acesteia au fost admise în parte, iar motivele expuse nu sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, numai că Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentei-pârâte, prezentate prin invocarea acestui text legal, astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării recursului pârâtei, aşa încât orice alte consideraţii sub acest aspect devin de prisos.
Cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea neîntemeiat.
Astfel, recurenta-reclamantă susţine în esenţă că a probat încheierea contractului de barter şi a actului adiţional, în interpretarea dată de ea clauzelor contractuale, însă instanţa de apel a dat o altă interpretare, eronată, prevederilor contractului, raportului de expertiză şi procesului verbal de predare primire, însuşit de pârâta care a afirmat că-i va achita suma de 13.000 lei, contravaloarea amenzilor plătite cu prilejul derulării operaţiunii de acordare a reducerilor.
Cum recurenta nu menţionează prevederile contractuale care ar fi fost interpretate greşit de instanţa de apel şi nici în ce constă interpretarea eronată a instanţei, limitându-se doar la a critica modul în care instanţa a analizat şi reţinut unele sau altele dintre probele administrate, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se circumscriu motivului de recurs invocat şi le va respinge, ca atare.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat.
Recurenta-reclamantă susţine că întrucât instanţa de apel a constatat fără putinţă de tăgadă că toate operaţiunile contractuale au fost recunoscute şi însuşite de părţi, este de necontestat că a aplicat greşit dispoziţiile legale, reducând neîntemeiat cuantumul obligaţiilor pe care pârâta este obligată să i le achite, aşa încât Decizia este dată cu aplicarea greşită a legii.
Se constată din examinarea susţinerilor formulate în cadrul acestui motiv de recurs că recurenta reclamantă nu indică prevederile legale, care au fost încălcate sau greşit interpretate de instanţa de apel, prin Decizia pronunţată, ci invocă neluarea în considerare a prevederilor contractului, aşa cum a fost încheiat de părţi, care dacă ar fi fost avute corect în vedere nu ar fi condus la reducerea neîntemeiată a cuantumului pretenţiilor aduse.
Or, este ştiut că în temeiul acestui motiv de recurs, instanţa de recurs nu poate analiza decât eventuala încălcare a legii, a unor norme de drept material şi nu a unor prevederi contractuale, cum nu poate cenzura nici modul în care instanţa de apel a apreciat şi interpretat probatoriul administrat în cauză.
În fine, în ce priveşte susţinerea privind greşita acordare a cheltuielilor de judecată se constată că nu poate fi primită, neexistând nici un motiv pentru care instanţa de recurs să modifice Decizia pronunţată de instanţa de apel sub acest aspect, critica astfel formulată neîndeplinind de altfel cerinţele dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, se va admite recursul declarat de pârâta SC R.R. SRL Bucureşti împotriva deciziei curţii de apel, care va fi modificată în sensul că va fi respins apelul reclamantei SC K.R. SRL Dragomireşti Deal şi se va menţine sentinţa instanţei de fond.
Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC K.R. SRL Dragomireşti Deal împotriva aceleiaşi decizii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-reclamantă la cheltuieli de judecată în sumă de 6599 lei către recurenta-pârâtă SC R.R. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 203 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul reclamantei SC K.R. SRL Dragomireşti Deal şi menţine sentinţa instanţei de fond.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC K.R. SRL Dragomireşti Deal împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta reclamantă SC K.R. SRL Dragomireşti Deal la cheltuieli de judecată în sumă de 6599 lei către pârâta SC R.R. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 646/2011. Comercial → |
|---|
