ICCJ. Decizia nr. 733/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 733/2011
Dosar nr.5647/1/2010
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă; constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 15529 din 21 decembrie 2007 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SN T.F.M.C.M. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC C.T. SA Bucureşti în sensul că a obligat pârâta să predea reclamantei bunurile care au constituit obiectul contractului de închiriere din 2004, anexele 1 şi 2, astfel cum au fost modificate prin actul adiţional nr. 1.
A mai fost respinsă cererea privind plata de despăgubiri şi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
S-a reţinut, în principal, că deşi noţiunea de evacuare este strict legată de terenuri şi clădiri, din termenii folosiţi de către reclamantă în redactarea cererii de chemare în judecată, apare cât se poate de clar că aceasta a dorit să-i fie restituite bunurile pe care pârâta le deţinea în baza contractului de închiriere ajuns la termen, iar în lipsa oricărei contestaţii din partea pârâtei cu privire la situaţia de fapt invocată, s-a apreciat că pârâta deţine fără titlu bunurile reclamantei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1431 C. civ.
Referitor la daunele materiale pretinse de către reclamantă s-a reţinut că deşi temeiul juridic invocat de reclamantă a fost corect, aceasta nu a dovedit întinderea prejudiciului, instanţa fiind în imposibilitatea de stabilire a cuantumului prejudiciului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 257 din 15 mai 2008 a respins apelul declarat de pârâta SC E.T.A.C.T. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 15529 din 21 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondat şi a admis apelul reclamantei SN T.F.M.C.M. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, în sensul că a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza primei instanţe spre rejudecarea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor interese.
S-a apreciat că prima instanţă nu a soluţionat fiecare pretenţie dedusă judecăţii şi a lăsat nesoluţionat capătul de cerere privind despăgubirile băneşti pentru deţinerea şi exploatarea abuzivă a bunurilor închiriate chiar şi după încetarea locaţiunii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3560 din 27 noiembrie 2008 a anulat recursul declarat de pârâta SC E.T.A.C.T. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 257 din 15 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 7077 din 11 mai 2009 rejudecând cauza în fond după casare, a admis în parte acţiunea reclamantei SN T.F.M.C.M. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC E.T.A.C.T. SA Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 68.786,08 RON reprezentând daune şi suma de 3.334,38 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În esenţă, s-a constatat, că potrivit contractului dintre părţi, acesta a expirat la data de 30 aprilie 2005, astfel că singurul criteriu de determinare a contravalorii lipsei de folosinţă este cuantumul convenit pentru chiria corespunzătoare perioadei anterioare încetării contractului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 281 din 4 mai 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei SN T.F.M.C.M. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 7077 din 11 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei comerciale nr. 281 din 4 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a promovat recurs reclamanta SN T.F.M.C.M. SA, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi pentru diferenţa dintre suma admisă prin sentinţa comercială nr. 7077 din 11 mai 2009 a instanţei de fond şi suma de 1.251.957.634 RON solicitată prin cererea de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că modul de calcul al tarifelor pentru mijloacele fixe precum şi chiriile datorate pentru mijloacele fixe precum şi chiriile datorate pentru spaţiile şi terenurile folosite de pârâtă este probat cu adresa din 2007, precum şi Hotărârile Consiliului de Administraţie al SN T.F.M.C.M. SA privind reactualizarea acestor tarife.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurentă prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
Aşa cum rezultă şi din conţinutul cererii de chemare în judecată, reclamanta SN T.F.M.C.M. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.T.A.C.T. SA obligarea acesteia la plata sumei de 1.251.957.634 RON reprezentând daune, interese pe perioada ocupării abuzive a unor spaţii, mijloace fixe şi terenuri, precum şi evacuarea pârâtei din spaţiile şi terenurile ocupate abuziv, finalizând cu predarea mijloacelor fixe folosite nelegal.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a precizat că între reclamantă în calitatea de locator şi pârâtă în calitatea de locatar a fost încheiat contractul de închiriere din 2004, având anexele 1 şi 2, urmat de Actul adiţional nr. 1, pentru o perioadă de un an, cu începere de la data de 1 mai 2004 până la data de 30 aprilie 2005.
Pe tot parcursul soluţionării litigiului de natură comercială, instanţele au dat dovadă de un veritabil rol activ, punând în vedere reclamantei să facă dovada pretenţiilor sale şi au stăruit prin toate mijloacele legale, fără însă a se substitui poziţiei procesuale a părţii şi intereselor sale, în administrarea dovezilor care să conducă la aflarea adevărului.
Din această perspectivă, au fost avute în vedere raporturile contractuale ale părţilor, iar după încetarea lor, singurul criteriu de determinare a contravalorii lipsei de folosinţă l-a reprezentat chiria corespunzătoare perioadei anterioare de încetare a contractului de închiriere descris anterior.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurentă potrivit căreia din conţinutul adresei din 2007 şi hotărârile Consiliului de Administraţie al SN T.F.M.C.M. SA ar rezulta un alt cuantum al despăgubirilor civile, deoarece întreaga documentaţie din care apare o majorare a tarifelor de închiriere nu este opozabilă societăţii pârâte.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SN T.F.M.C.M. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 281 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SN T.F.M.C.M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 281 din 4 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 726/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 741/2011. Comercial → |
|---|
