ICCJ. Decizia nr. 964/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 964/2011
Dosar nr. 331/1/2011
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10174 din 15 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 25438/3/2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI - a comercială, a admis în parte cererea formulată de reclamantul I.G.F.D.I. (fostul F.N.A.) - prin administrator C.A.S.M.S.A.I. SA şi a obligat pârâtele SC S.O.V. I. SA şi B.C.I.T. să plătească în solidar reclamantului despăgubiri în cuantum de 50.594.409.636,604 lei vechi şi cheltuieli de judecată de 730.000.000 lei vechi.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 10174 din 15 noiembrie 2006 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au declarat apel reclamantul prin administrator SC P.A.S.M.S.A.I. SA (fostă SC C.A.S.M.S.A.I. SA) şi pârâta B.C. H.V.B. T. SA ( fostă B.C.I.T. SA), iar pârâta SC S.O.V. I. SA a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă de la 30 noiembrie 2005, prin care i s-a respins cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 5653/2003.
Toate căile de atac formulate în cauză au fost înaintate Curţii de Apel Bucureşti şi au fost înregistrate sub numărul unic de dosar 25438/3/2004 la 13 februarie 2007 pe rolul Secţiei a V-a Comercială.
Recursul declarat de SC S.O.V. I. SA împotriva încheierii de la 30 noiembrie 2005 fiind înaintat instanţei superioare împreună cu apelurile formulate împotriva sentinţei de fond, aceasta a fost învestită în acelaşi timp cu toate căile de atac. In considerarea acestui fapt, Curtea de Apel, la termenul din 5 aprilie 2007, pentru a avea posibilitatea soluţionării unitare a cauzei, neexistând posibilitatea disjungerii, a calificat calea de atac exercitată de SC S.O.V. I. SA ca fiind apel, apreciind că măsura nu era de natură să prejudicieze pârâta, ci dimpotrivă, i-a conferit accesul la încă un grad de jurisdicţie.
Judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de la 27 martie 2008 şi repusă pe rol la data de 14 octombrie 2010.
La termenul de judecată din 11 noiembrie 2010, instanţa de apel din oficiu, a invocat şi a pus în discuţia părţilor incidentul procedural al suspendării judecăţii, în baza dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în considerarea înscrisurilor depuse la dosar de pârâta U.C.T.B. SA, respectiv buletinul procedurilor de insolvenţă, din care rezulta situaţia juridică a pârâtei SC S.O.V. I. S.A., aceasta aflându-se în procedura insolvenţei. Pârâtă, prin apărător, a susţinut că prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 operează doar cu privire la apelul formulat de reclamantă împotriva celor două pârâte, nu şi cu privire la apelul formulat în contradictoriu cu celelalte părţi, sediul materiei constituindu-1 dispoziţiile art. 243 C. proc. civ. De asemenea, a susţinut că legea insolvenţei prevede un caz special de suspendare de drept, scopul acestei instituţii fiind împiedicarea realizării unei creanţe asupra unei debitoare împotriva s-a deschis procedura. A mai precizat că, în cauza, instanţa de control judiciar a fost învestită cu judecarea apelului reclamantei nemulţumite de măsura în care i-a fost admisă cererea de către instanţa de fond şi cu judecarea apelului pârâtei care tinde la exonerarea sa şi a copârâtei. A mai susţinut că, prin apelul băncii este exclusă eventualitatea realizării unei creanţe împotriva falitei, ceea ce face ca dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 să nu fie incidente în ceea ce priveşte calea de atac pe care a exercitat-o.
Referitor la cele susţinute, U.C.T.B. SA a arătat că, pentru situaţii similare, practica Curţii de Apel Bucureşti o reprezintă disjungerea şi judecarea separată, dispoziţiile art. 7206 C. proc. civ. obligând instanţa să asigure realizarea drepturilor.
Curtea a apreciat apărarea ca neîntemeiată şi a înlăturat-o reţinând că, în cauză, U.C.T.B. SA si SC S.O.V. I. SA se află în situaţie de coparticipare procesuală pasivă, fiind chemate în judecată pentru a răspunde solidar, prin hotărârea primei instanţe dispunându-se antrenarea răspunderii solidare a celor două pârâte, caz în care, orice analiză separată a căilor de atac, ar contraveni principiului solidarităţii şi ar transforma de plano obligaţia din solidară, în divizibilă.
De asemenea, a apreciat că susţinerile pârâtei nu sunt întemeiate nici prin raportare la textele legale invocate, respectiv art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi art. 282-298 C. proc. civ., având în vedere că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 instituie un caz de suspendare de drept a tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, precum şi a măsurilor de executare privind realizarea creanţelor împotriva debitorului sau a bunurilor sale de la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva acestuia, iar analiza normelor de procedură civilă conduce către o singură finalitate şi anume aceea a judecării împreună a tuturor apelurilor îndreptate împotriva unei singure hotărâri.
Împotriva încheierii de şedinţă din 18 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a declarat recurs pârâta U.C.T.B. SA, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru aplicarea greşită a principiului solidarităţii obligaţiilor în materie comercială, a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi a dispoziţiilor art. 288-290 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul menţinerii măsurii suspendării judecăţii în ceea ce priveşte apelul reclamantului I.G.F.D.I. şi disjungerea apelului său şi a celui al pârâtei SC S.O.V. I. SA, în vederea continuării judecăţii.
În motivarea recursului, pârâta a dezvoltat următoarele critici:
1. Referitor la susţinerea privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, pârâta a precizat că instanţa de apel a avut o înţelegere eronată a solicitărilor sale, reţinând că, apărarea sa ar fi fost aceea de suspendare a tuturor apelurilor exercitate în contradictoriu cu SC S.O.V. I. SA şi continuarea judecăţii acestora numai faţă subscrisa, când, în realitate, ea a cerut judecarea separată a apelurilor formulate de ea însăşi şi de SC S.O.V. I. SA şi suspendarea exclusiv a apelului formulat de reclamantul I.G.F.D.I. faţă de toate părţile.
Această concluzie a susţinut că se desprinde din motivarea instanţei care şi-a argumentat soluţia de respingere a cererii de disjungere sau judecare separată pe coparticiparea procesuală pasivă a celor două pârâte, obligate solidar la plata debitului prin soluţia hotărârea instanţei de fond, situaţie în care, soluţia contrară celei de suspendare a judecăţii, de natură să conducă eventual la soluţii diferite faţă de cele două, ar fi transformat în mod nepermis obligaţia solidară, într-una divizibilă.
Numai în varianta analizării efectelor pe care le-ar fi avut suspendarea judecăţii tuturor apelurilor numai faţă de societatea intrată în faliment, a susţinut pârâta că ar fi putut ajunge instanţa de control la concluzia că s-ar fi transformat caracterul obligaţiei din solidară în divizibilă.
Tot referitor la motivul de recurs constând în aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, U.C.T.B. SA a susţinut că, instanţa de apel a soluţionat incidentul procedural cu ignorarea scopului urmărit de legiuitor la edictarea normei, scop constând în asigurarea urmăririi unei creanţe împotriva debitorului, exclusiv în cadrul procedurii speciale a insolvenţei.
Astfel, în raport de finalitatea normei legale, a arătat că aceasta nu era incidenţă în cauză în ce priveşte apelul său şi cel al pârâtei falite, deoarece prin judecarea lor nu se tinde la satisfacerea unor creanţe asupra averii debitorului în afara procedurii concursuale a insolvenţei şi soluţionarea lor nu ar fi de natură să conducă la prejudicierea celorlalţi creditori şi la diminuarea masei credale, în cauză, singurul apel, care se încadrează în acţiunile vizate de art. 36, fiind apelul reclamantului I. (fost F.N.A.), singurul care tinde la realizarea unei creanţe asupra debitorului S.O.V. I. şi prin admiterea acestuia, s-ar putea ajunge teoretic la obligarea S.O.V. I. la plata unei sume mai mari decât cea la care a fost obligată de instanţa de fond.
Referitor la apelul promovat de falita S.O.V.I., recurenta a arătat că, în prezent, este lipsit de interes întrucât dosarul penal în raport de care se solicitase suspendarea a fost soluţionat irevocabil, iar calea de atac exercitată de această pârâtă, nu se înscrie în sfera de aplicabilitate a art. 36, fiind o cerere prin care falita tindea la protejarea patrimoniului său, fie şi temporar, prin suspendarea soluţionării cauzei.
2. Al doilea motiv de recurs formulat de U.C.T.B. SA, vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 288-290 C. proc. civ., în raport de conţinutul cărora, susţine că instanţa de apel ar fi avut posibilitatea judecării separate a apelurilor declarate în cauză.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, reţine că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a situaţiei de fapt şi o aplicare corectă a normelor legale incidente în cauză şi urmează să înlăture criticile formulate de recurentă în considerarea următoarelor:
l. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu ar fi incidente în speţă decât în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul I.G.F.D.I., pentru că doar acesta tinde prin exercitarea căii de atac la valorificarea unei creanţe asupra patrimoniului falitei SC S.O.V. I. SA, fiind singura care corespunde finalităţii textului legal de a nu permite valorificarea creanţelor creditorilor decât în cadrul unei singure proceduri, cea a insolvenţei, pentru a nu se crea o discriminare a acestora, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de apel este corectă şi reflectă analiza întregului cadru procesual, din perspectiva şi cu respectarea drepturilor şi intereselor fiecăruia dintre participanţii în proces.
Astfel, în varianta în care s-ar fi soluţionat incidentul procedural prin suspendarea judecăţii exclusiv în ce priveşte apelul reclamantului şi s-ar fi dispus continuarea judecăţii apelurile pârâtelor, deoarece acestea au interese contrare şi între ele, nu doar în raport de reclamantul I.G.F.D.I., în mod evident U.C.T.B. SA tinzând a se exonera pe sine de răspundere, soluţionarea doar a acestor căi de atac ar fi putut conduce la afectarea patrimoniului societăţii falite, ceea ce atrage neechivoc incidenţa în speţă a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că: „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale."
In considerarea celor mai sus expuse, Înalta Curte reţine că, prin aplicarea textului legal menţionat, nu a fost ignorată nici finalitatea/scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea sa, în condiţiile în care, soluţionarea apelului declarat de U.C.T.B. SA este de natură să afecteze/diminueze patrimoniul societăţii falite.
De asemenea, susţinerea potrivit căreia Curtea a avut o înţelegere eronată a solicitărilor sale, este nefondată. înalta Curte apreciază ca fiind corectă şi legală motivarea instanţei de apel întemeiată pe coparticiparea procesuală pasivă a celor două pârâte şi pe solidaritatea obligaţiei, în raport de care, orice analiză separată a căilor de atac ar fi constituit o încălcare a principiului solidarităţii obligaţiilor în materie comercială şi ar fi transformat obligaţia din solidară în divizibilă, instanţa analizând raportului juridic obligaţional doar faţă de una dintre debitoarele chemate a răspunde solidar, fără ca ulterior să poată relua analiza şi în ce o priveşte pe cealaltă, întrucât ar deveni incidente dispoziţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ."
Totodată, Înalta Curte apreciază, în baza dispoziţiilor art. 48 C. proc. civ. şi a principiului disponibilităţii, că U.C.T.B. SA nu avea calitatea şi posibilitatea legală să solicite continuarea judecăţii apelului formulat de SC S.O.V. I. SA, în considerarea faptului, că deşi ambele stau în proces ca pârâte, interesele lor sunt contrare, nu numai în raport de reclamant, ci şi ale uneia faţă de cealaltă, iar dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 ocrotesc interesul falitei, recurenta neputând renunţa la facilitatea legală în numele SC S.O.V.I. SA, în condiţiile în care aceasta nu a formulat nici o cerere în acest sens şi nici nu a împuternicit-o expres pe recurentă.
2. Şi cel de-al doilea motiv de recurs formulat de U.C.T.B. SA urmează a fi înlăturat ca nefondat, Înalta Curte reţinând că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 288-290 C. proc. civ., al căror înţeles convergent conduce la ideea asigurării unei judecăţi unitare.
Susţinerile recurentei, potrivit cărora prin judecarea căilor de atac de acelaşi complet s-ar atinge scopul urmărit de legiuitor, motivat de faptul că acelaşi complet de judecată nu ar putea pronunţa două soluţii contradictorii asupra aceleiaşi situaţii de fapt, ceea ce ar face să nu existe nici un impediment în disjungerea unui apel şi formarea unui nou dosar care să fie soluţionat de către acelaşi complet de judecată care soluţionează şi cauza din care s-a disjuns dosarul nou format, sunt lipsite de pertinenţă şi realism, în condiţiile în care, Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţele prevede repartizarea aleatorie a dosarelor, iar posibilitatea ca dosarul disjuns să fie repartizat aceluiaşi complet este mai mult decât improbabilă.
în situaţia în care s-ar pronunţa acelaşi complet, după soluţionarea căilor de atac disjunse, în mod corect acesta ar putea fi recuzat, conform prevederilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., respectiv pentru a-şi fi spus părerea cu privire la pricină.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei U.C.T.B. SA Bucureşti.
PENTRU AC ESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta U.C.T.B. SA Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 18 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. 25438/3/2004, ca nefundat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 963/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 965/2011. Comercial → |
|---|
