ICCJ. Decizia nr. 963/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 963/2011
Dosar nr.10410/1/2010
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 30 ianuarie 2007, reclamanta SC N. & V. SA a chemat în judecată pârâtul INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE SI DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ŞI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI (I.N.C.D.F.I.N. H.H.), solicitând obligarea acestuia să semneze procesul-verbal de vecinătăţi pentru terenul în suprafaţa de 29.880 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 449 din 07 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 347/1748/2007 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. a) C. proc. civ., a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 17055/3/2007 şi prin sentinţa comercială nr. 11520 din 17 octombrie 2007 a fost admisă excepţia necompetentei materiale, s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a înaintat cauza Curţii de Apel Bucureşti, care, prin sentinţa comercială nr. 218 din 15 noiembrie 2007, a stabilit că instanţa competentă în soluţionarea litigiului este Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Prin sentinţa nr. 13747 din 2 decembrie 2009, Tribunalul a soluţionat fondul cererii, respingând acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, analizând materialul probator administrat, în raport de dispoziţiile art. 1069 şi art. 1073 C. civ., a reţinut că reclamanta nu a probat calitatea pârâtului de proprietar al terenului în litigiu, şi că, înscrisurile depuse la dosar atestă calitatea de administrator a acestuia.
Împotriva hotărârii primei instanţe, a formulat recurs reclamanta invocând motivele de nelegalitate circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., calea de atac fiind calificată de instanţa ierarhic superioară, ca apel, în temeiul art. 84 C. proc. civ.
SC N. & V. SA a solicitat admiterea căii de atac formulate, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii şi obligării pârâtului să semneze procesul-verbal de vecinătăţi, motivat de faptul că prima instanţa nu a supus analizei întregul material probator administrat, aplicând greşit dispoziţiile legale incidente, respectiv HG nr. 834/1991, Criteriile nr. 2665/1 C/311/1991, cu consecinţa pronunţării unei soluţii greşite.
Prin Decizia comercială nr. 418 din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinând că, prin Protocolul încheiat la 23 aprilie 1990, în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 119/1990 privind transformarea Fabricii de Aparatură Nucleară în întreprinderea de Aparatură Nucleara, actuală SC N. & V. SA, aflată în subordinea Institutului de Fizică Atomică, pârâtul I.N.C.D.F.I.N. H.H. a predat activul si pasivul conform bilanţului încheiat la 31 martie 1990, menţionând lista fondurilor fixe si a obiectelor de inventar predate, din înscrisurile depuse la dosar, filele 68 - 73 dosar TB, rezultând că s-a dispus numai cu privire la terenul în suprafaţă de 174 mp, aferent clădirilor.
Societatea reclamantă a fost supusă procesului de privatizare.
Din dosarul de privatizare fila 16, rezultă referitor la terenuri că, societatea deţine în administrare exclusiv terenul aflat sub clădiri, în suprafaţa de 6.774,4 mp, terenul în suprafaţa de 29.880 mp aflându-se în administrarea I.N.C.D.F.I.N. H.H.
De asemenea, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. IF 2 din 22 martie 1999 (filele 40 - 46 dosar TB), rezultă că obiectul contractului l-au constituit doar terenurile aferente construcţiilor, în art. 7.6 din contract menţionându-se că vânzătorul nu deţine certificat de atestare al dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Societatea reclamantă a iniţiat demersurile necesare obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 29.880 mp, deşi nu se afla în administrarea sa.
Din întreaga corespondenţă purtată de I.N.C.D.F.I.N. H.H. cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică MECT, Institutul de Fizica Atomică a rezultat că terenul în suprafaţă de 29.880 mp se afla în administrarea pârâtei I.N.C.D.F.I.N. H.H., reclamantei nefiindu-i recunoscut un drept de administrare prin nici unul din actele invocate, încă de la înfiinţarea sa, în anul 1990.
Astfel, în adresa nr. 570/1995 (fila 73 dosar TB), prin care IFA solicita sprijinul MECT în soluţionarea cererii reclamantei privind emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, s-a precizat că terenul se află în administrarea pârâtului I.N.C.D.F.I.N. H.H.
Prin adresa nr. 183 din 12 februarie 2007, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a comunicat reclamantei că terenul în litigiu se află în proprietatea privată a statului, fiind administrată de I.N.C.D.F.I.N. H.H., regimul juridic al acestuia intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 din Legea 213/1998 şi că SC N. & V. SA are drept de proprietate numai asupra terenului aflat sub clădiri, conform contractului de vânzare cumpărare de acţiuni încheiat cu FPS.
S-a mai precizat şi faptul că dreptul de administrare al statului nu poate fi cedat către o societate comercială privată, darea în administrare fiind reglementată prin dispoziţiile speciale ale Legii 213/1998, numai către instituţii ale statului.
În considerarea dreptului de administrare, recunoscut prin Protocolul încheiat la 23 aprilie 1990, pârâtul I.N.C.D.F.I.N. H.H., prin adresa nr. 11560 din 04 decembrie 2006 (fila 10 dosar JC) a refuzat semnarea procesului verbal de vecinătate cu privire la terenurile a căror situaţie juridică este contestată de reclamantă, exprimându-şi acordul semnării procesului verbal doar în ceea ce priveşte terenurile asupra cărora reclamanta deţine documente de atestare a dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte adresa nr. 10259 din 26 iunie 2007, emisă de Primăria Măgurele, din care rezultă că reclamanta s-a înscris în evidenţele fiscale cu terenul în suprafaţă de 28.813 mp., instanţa a reţinut că nu valorează titlul de proprietate şi nu certifică nici măcar existenţa unui drept de administrare.
Mai mult, recunoscând dreptul de administrare al pârâtului, prin adresa nr. 1205 din 08 decembrie 2006 (fila 11 dosar JC), reclamanta SC N. & V. SA a formulat o ofertă de cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 29.800 mp solicitând aprobarea ofertei de către Consiliul de administraţie al pârâtului.
Instanţa de apel a mai rezultat că, prin Decizia nr. 9285 din 27 august 2007, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică MECT a atestat dreptul de administrare asupra unor imobile şi terenuri în favoarea I.N.C.D.F.I.N. H.H., inclusiv asupra terenului în litigiu.
Decizia sus-amintită fost contestată de reclamantă sub aspectul legalităţii, dar cererea i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 3549 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si fiscal, şi menţinută prin Decizia nr. 3932 din 29 septembrie 2009 pronunţată de I.C.C.J.
In considerarea celor mai sus expuse, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, nedeţinând în administrare terenul în suprafaţă de 29.880 mp, reclamanta nu este îndreptăţită să solicite emiterea certificatului de atestare al dreptului de proprietate, şi obligarea pârâtului la semnarea procesului verbal de vecinătăţi, refuzul I.N.C.D.F.I.N. H.H., întemeiat pe dreptul de administrare recunoscut inclusiv prin Decizia 9285 din 27 august 2007, fiind justificat.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 418 din 25 octombrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 17055./3/2007, a declarat recurs reclamantă SC N. & V. SA Măgurele, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea criticii circumscrise punctului 7 al art. 304 din codul mai sus amintit, recurenta a arătat că, instanţa de apel a reţinut elemente ale situaţiei de fapt decurgând din probatoriul administrat în cauză, în mod eronat şi nejudicios, astfel încât a denaturat realitatea situaţiei juridice a terenurilor în litigiu, cu consecinţa pronunţării unei soluţii greşite „bazate pe presupuneri şi jumătăţi de analiză."
Întrucât această critică vizează exclusiv aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, respectiv de interpretare a conţinutului înscrisurilor depuse în probatoriu, între care: contractul de privatizare IF nr. 2 din 22 martie 1999, Decizia ANCS nr. 9285 din 27 august 2007, adresa nr. 570/1995, ea va fi înlăturată de Înalta Curte, în considerarea faptului că, potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., instanţa de recurs este ţinută să examineze cauza, exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate ale hotărârii atacate, critica invocată neputând face obiectul examinării în faza recursului.
De asemenea, Înalta Curte reţine că, argumentele dezvoltate de reclamantă în susţinerea acestui motiv de recurs, nu se încadrează în prevederile impuse de textul legal pe care aceasta s-a întemeiat şi că hotărârea instanţei de apel este judicios motivată şi nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Critica formulată de SC N. & V. SA, în sensul că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, conform dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de asemenea nefondată şi Înalta Curte urmează să o respingă, motivat de faptul că, din verificarea considerentelor hotărârii atacate prin raportare la obiectul acţiunii cu care însăşi reclamanta a investit instanţa, situaţia invocată nu se regăseşte în speţă.
Astfel, întrucât SC N. & V. SA a promovat împotriva pârâtului INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE ŞI DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ŞI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI (I.N.C.D.F.I.N. H.H.), o acţiune în obligaţie de a face, prin care a solicitat instanţei obligarea acestuia să semneze procesul-verbal de vecinătăţi pentru terenul în suprafaţa de 29.880 mp, pentru ca, în baza acestuia, reclamanta să-şi poată valorifica ulterior posibilitatea de a obţine titlu de proprietate pentru terenul pe care sunt amplasate activele sale, înalta Curte a apreciat că, în mod corect, instanţele de fond au analizat admisibilitatea cererii în raport de calitatea în care părţile litigante deţin terenurile în litigiu, pentru a putea dispune în ce măsură pot semna în mod valabil procesul verbal de vecinătăţi.
Ca atare, nu se poate susţine că instanţele ar fi schimbat natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii si nici că ar fi interpretat greşit înţelesul acestuia, prin raportare la natura pricinii.
Totodată, susţinerea recurentei în sensul că, greşeala fundamentală a instanţei de apel ar consta în ignorarea situaţiei juridice a societăţii reclamante, care fiind societate privată, în eventualitatea în care ar obţine titlu de proprietate asupra terenurilor, acestea nu ar intra în patrimoniul său gratuit, ci contra cost sau contra acţiuni cedate în favoarea statului, este lipsită de relevanţă, în considerarea obiectului cererii în raport de care, instanţele nu au fost investite cu analiza dreptului reclamantei de a dobândi în proprietate terenurile în litigiu şi nici asupra eventualei modalitatăţi de a intra în patrimoniul acesteia, fiind chemate să se pronunţe exclusiv asupra obligaţiei pârâtului de a semna sau nu procesul verbal de vecinătăţi cu pârâtul.
Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat de SC N. & V. SA în ceea ce priveşte aplicarea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, cu ignorarea prevederilor OG nr. 88/2007 ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, precum faptul că OUG nr. 88/1997 a fost modificată prin Legea nr. 129/2010.
Acest motiv este nefondat şi urmează a fi respins, în considerarea faptului că actele normative invocate, aşa cum le recomandă şi titlurile au relevanţă în materia privatizării, prevederilor lor având eventual aplicabilitate în aprecierea dreptului reclamantei la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dar ele nu sunt aplicabile în speţă, având în vedere obiectul pricinii - obligaţie de a face.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei SC N. & V. SA.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. & V. SA Măgurele împotriva Deciziei comerciale nr. 418 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 17055./3/2007, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 964/2011. Comercial → |
|---|
