ICCJ. Decizia nr. 1799/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1799/2011
Dosar nr. 518/1/2011
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 396 din 28 aprilie 2009, Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului N.S. şi a respins acţiunea formulată de acesta împotriva pârâtei SC S.C. SRL
Prin acţiune reclamantul a solicitat contravaloarea dividendelor ce i se cuvin pentru anul 2007, în calitate de asociat unic al societăţii pârâte.
Apelurile declarate de reclamant şi de pârâtă împotriva sentinţei au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 261 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, care a reţinut că motivarea sentinţei corespunde prevederilor art. 261 C. proc. civ., fiind examinate efectiv apărările şi susţinerile părţilor, fiind permisă efectuarea controlului judiciar.
De asemenea, instanţa a mai constatat că au fost interpretate corect clauzele contractului de cesiune de părţi sociale, considerând în mod judicios că reclamantul a renunţat în mod expres la orice pretenţii materiale sau financiare faţă de societate, începând cu data încheierii contractului, declaraţii faţă de care este inutilă analizarea procesului - verbal din 26 martie 2008, semnat doar de apelant şi întocmit pro causa.
Instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 17 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 şi art. 969 C. civ.
În ce priveşte apelul declarat de societatea pârâtă şi care a vizat doar neacordarea cheltuielilor de judecată s-a considerat că atâta vreme cât pârâta nu a dovedit efectuarea cheltuielilor solicitate, cererea a fost respinsă în mod corect.
Împotriva deciziei au formulat recurs atât reclamanta cât şi pârâta, ambele invocând nelegalitatea acesteia.
Recurentul - reclamant a susţinut prin cererea de recurs următoarele critici:
- Decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, fiind interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii (contractului de cesiune).
Recurentul a considerat că instanţa de apel a ignorat intenţionat sau nu faptul că societatea pârâtă nu este parte în contractul de cesiune astfel că nu se poate pune problema renunţării la orice pretenţii materiale sau financiare faţă de terţ, ci eventual faţă de SC M.M. SRL
Cum acţiunea este promovată împotriva SC S.C. SRL, care nu este parte în contract, recurentul a considerat că nu putea să renunţe la ceea ce aceasta îi datora, acesta fiind şi motivul pentru care SC M.M. SRL nici nu a ridicat dividendele.
- Instanţa de apel este în eroare atunci când afirmă faptul că, în contractul de cesiune există clauze ce cuprind renunţarea reclamantului la drepturile ce i se cuveneau în calitate de asociat, iar drepturile unui asociat nu pot fi asimilate cu pretenţiile materiale sau financiare.
- Deşi s-a recunoscut de către pârâtă faptul că reclamantul a aprobat situaţiile financiare ale societăţii la data de 14 martie 2009 şi la 26 martie 2009, în mod paradoxal, instanţa de apel a considerat inutilă analizarea procesului - verbal încheiat la 26 martie 2008, considerând că este semnat doar de reclamant şi întocmit pro causa.
Se apreciază că dividendele pentru anul 2007 i se cuvin, iar menţiunea din art. 6.1 este pentru viitor – de la data încheierii contractului, ceea ce înseamnă că nu se putea referi la dividende ceea ce denotă interpretarea forţată a contractului.
- Instanţa de apel este în eroare şi atunci când afirmă că raportul de expertiză a confirmat ca beneficiar al plăţii dividendelor pe SC M.M. SRL, iar din punct de vedere contabil nu se poate justifica pentru că în anul 2007, aceasta nu a fost asociat în cadrul societăţii pârâte.
- Ambele instanţe au pronunţat o hotărâre în contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile şi cu situaţia de fapt, considerând fără temei ca reclamantului nu i se cuvin dividendele aferente anului 2007.
Fiind un drept social fundamental al fiecărui asociat, recurentul consideră că acesta nu poate fi instituit decât prin convenţia părţilor, iar în cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi convenit în acest sens, printr-un înscris.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenţi, Înalta Curte a constatat că ambele recursuri sunt nefondate, iar prin Decizia nr. 3473 din 25 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ambele recursuri ca nefondate.
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, Înalta Curte a analizat grupat criticile reclamantului prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
A reţinut că ambele instanţe au dat o interpretare corectă clauzelor cuprinse în Contractul de cesiune la art. 6.1, art. 6.4, (Cap. 6 – Declaraţii şi garanţii) şi la art. 4.1 (Cap. 4 – Transferul dreptului de proprietate asupra părţilor sociale).
Art. 6.1 din contract cuprinde declaraţia expresă a reclamantului în sensul că, începând cu data încheierii convenţiei (17 martie 2008) nu mai are niciun fel de pretenţii materiale sau financiare faţă de societate pentru partea socială cedată.
Că, sintagma „faţă de societate" se referă la SC S.C. SRL, iar nu la SC M.M. SRL rezultă chiar din conţinutul contractului, în care atunci când s-a făcut referire la părţile contractului s-au folosit termenii de cedent şi cesionar.
De asemenea, prevederile art. 6.1 trebuiesc a fi interpretate prin coroborare cu celelalte clauze cuprinse la art. 4.1 şi 6.4 din contract, aşa cum de altfel s-a şi procedat.
Astfel, potrivit prevederilor contractuale evocate, părţile sociale s-au transferat libere de orice sarcini, împreună cu toate accesoriile lor, cu toate drepturile şi avantajele dar şi cu obligaţiile corespunzătoare acestora.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, în afară de cazul în care părţile au stabilit altfel, iar în cauză nu s-a dispus altfel, Înalta Curte a constatat că sunt nefondate criticile recurentului pe aceste aspecte.
De asemenea, au fost apreciate nefondate susţinerile recurentului prin care se invocă o inopozabilitate a clauzelor contractului de cesiune faţă de SC S.C. SRL întrucât, Actul adiţional nr. 1 din 25 februarie 2008 a fost întocmit în baza Deciziei asociatului unic nr. 1 din 25 februarie 2008 şi a contractului de cesiune.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare N.S. în temeiul dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 318 C. proc. civ.
Prin criticile dezvoltate în raport de primul motiv al contestaţiei în anulare contestatorul a susţinut că procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat recursul nu a fost legal îndeplinită, întrucât Tribunalul Mehedinţi în data de 22 octombrie 2010 a deschis procedura insolvenţei asupra societăţii pârâte în Dosarul nr. 7534/101/2010.
În aceste condiţii, societatea trebuia citată prin intermediul administratorului judiciar A.S.I. SPRL Craiova, potrivit dispoziţiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ.
În raport de motivul reprezentat de art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susţinut că au fost ignorate toate argumentele invocate, hotărârea fiind în totală contradicţie cu actele din dosar. Ambele instanţe au făcut trimitere la dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, care se referă exclusiv la cesiunea acţiunilor, text de lege care nu este aplicabil întrucât suntem în prezenţa unei norme de excepţie, care limitează dreptul de proprietate.
Un alt aspect neanalizat de instanţa de recurs, susţine contestatorul că este acela că ambele instanţe nu au identificat o stipulaţie expresă în contractul de cesiune care să deroge de la regula art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990. De asemenea nu s-a analizat de instanţa de recurs, că de la data cesiunii părţilor sociale, nu s-a vândut şi dreptul de creanţă constând în dividendele pe anul 2007, întrucât această creanţă nu se născuse.
În mod greşit instanţa de recurs a reţinut că dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin cesionarului, în afară de cazul în care părţile au stabilit altfel, iar în cauză nu s-a stabilit altfel. Mai arată că cesiunea de părţi sociale nu are în sine şi efectele cesiunii de creanţă, câtă vreme nu sunt îndeplinite condiţiile de opozabilitate faţă de debitorul cedat şi faţă de terţi. În aceste condiţii, în cauză există unraport juridic de creanţă.
În finalul cererii, arată că aceste aspecte au fost antamate prin dezvoltarea motivelor de recurs şi prin concluziile scrise.
Contestaţia în anulare este nefondată.
1. Motivul reprezentat de art. 318 teza II C. proc. civ.
Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Dispoziţiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.
Ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., teza a II-a, are în vedere omisiunea efectivă de examinare a motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., invocate de parte. Or, din considerentele deciziei rezultă incontestabil că instanţa de recurs a analizat cauza sub toate aspectele invocate de către recurentul reclamant, însă argumentele contestatorului vizează chestiuni ce ţin de interpretarea eronată a actelor şi lucrărilor din dosar şi a textelor legale aplicabile cauzei, situaţie care nu poate face obiectul acestei căi de atac.
2. Motivul reprezentat de art. 317 pct. 1 C. proc. civ.
Prin cel de-al doilea motiv contestatorul a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură privind citarea pârâtei parte în dosarul de recurs, în condiţiile în care împotriva acestei societăţi a fost deschisă procedura insolvenţei la data de 22 octombrie 2010 de către Tribunalul Mehedinţi.
Dispoziţiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ. au în vedere neregularităţi procedurale privitoare la citarea părţii care invocă o astfel de vătămare, în cauză citarea contestatorului în recurs, în calitate de recurent, or sub acest aspect nu există nicio neregularitate, contestatorul fiind reprezentat legal de avocat A.B..
Pârâta SC S.C. SRL, recurentă în cauză, nu a invocat nelegala citare şi prin urmare ipoteza reglementată de art. 317 C. proc. civ. nu este îndeplinită.
Distinct de aceste consideraţii, se constată încălcarea dispoziţiilor privitoare la citare nu au fost invocate în recurs, ci doar în contestaţia în anulare, iar reclamantul nu a depus la dosarul cauzei actele care atestă cele susţinute, respectiv deschiderea procedurii insolvenţei, astfel încât această critică nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.S. împotriva Deciziei nr. 3473 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1060/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1914/2011. Comercial → |
|---|
