ICCJ. Decizia nr. 992/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 992/2011
Dosar nr. 2474/30/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 651 din 1 iunie 2010, Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P.M. SA prin lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timişoara în contradictor cu pârâta SC C. SRL pe care, în consecinţă, a obligat-o la plata sumei de 145.469,06 lei cu titlu de preţ cu dobândă legală până la plata efectivă.
Judecătorul fondului a reţinut în baza probelor administrate inclusiv recunoaşterea obligaţiei de plată de către pârâtă că aceasta conform facturilor datorează contravaloarea mărfurilor livrate în baza contractelor 56/2006 şi 166/2006.
În ce priveşte apărarea pârâtei, pe cale de întâmpinare, cu privire la constatarea intervenirii compensaţiei legale, judecătorul fondului a înlăturat-o motivat de lipsa unei cereri reconvenţionale.
În contra sentinţei a declarat apel pârâta, criticile acesteia vizând netemeinicia şi nelegalitatea sub aspectul neconstatării compensaţiei legale conform art. 1144 C. civ., probele cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor fiind admise şi administrate de către judecătorul fondului.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 156 din 11 octombrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot hotărârea atacată şi a respins acţiunea promovată de reclamantă prin lichidator judiciar.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că la data promovării acţiunii: 23 aprilie 2009, între reclamantă şi pârâtă existau obligaţii reciproce, constând în plata unor sume de bani, certe lichide şi exigibile al căror cuantum conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză este de 148.646,67 lei pentru apelanta-pârâtă şi de 145469,06 lei pentru intimata - reclamantă.
Constatând că în speţă nu este vorba de o compensare judiciară care ar fi impus pentru valorificare formularea unei cereri reconvenţionale, ci de o compensare legală care operează de drept conform art. 1144 C. civ., putând fi invocată pe cale de apărare, instanţa de apel a dat eficienţă compensaţiei datoriilor reciproce, intervenită anterior promovării acţiunii, reţinând că statutul reclamantei, de societate în procedura falimentului nu împiedică o atare operaţiune conform art. 52 din Legea nr. 85/2006.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.M. SA prin lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timişoara pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată, în esenţă, că:
- în mod eronat s-a reţinut că a operat compensarea întrucât nu au fost probate cerinţele HG nr. 685/1999;
- fiind o societate în procedura falimentului, orice procedură, inclusiv compensarea se suspendă;
- pârâta nu s-a înscris la masa credală şi nici nu a învestit instanţa cu o cerere reconvenţională, care ar fi fost însă inadmisibilă.
Intimata SC C. SRL a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului argumentat de legalitatea deciziei instanţei de apel la ale cărei considerente se raportează.
Recursul nu este fondat.
Prin criticile formulate care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, motivul prevăzut de art.304 pct.8 neavând suport în dezvoltarea criticilor, el fiind formal invocat, ceea ce recurenta contestă este neîntrunirea cerinţelor prevăzute de HG nr. 685/1999 şi incompatibilitatea dintre operarea compensării cu starea de faliment în care aceasta se află, situaţie în care pârâta trebuia să-şi înscrie creanţa la masa credală.
Instanţa de apel a dat însă eficienţă compensării legale nu în baza HG nr. 685/1999 ci în raport de dispoziţiile art. 1144 C. civ., constatând întrunite cerinţele acestuia anterior învestirii instanţei de către reclamantă.
Recurenta nu contestă realitatea creanţelor reciproce derivate din raporturile comerciale pe care părţile le-au derulat, intenţia lor concretizată convenţional prin procesul verbal din mai 2007 fiind în sensul stingerii obligaţiilor reciproce prin compensare. Ea arată că fiind în procedura falimentului compensarea nu mai putea opera decât dacă pârâta s-ar fi înscris la masa credală.
Critica nu se susţine însă deoarece potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006 - deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Cum în speţă instanţa a constatat întrunite condiţiile compensării legale conform art. 1144 C. civ. intervenită anterior promovării acţiunii în justiţie, aceasta operând de drept, pentru invocarea ei nu s-a impus formularea unei cereri reconvenţionale, a cărei judecată în contextul dat trebuia suspendată, nefiind în situaţia unei compensări judiciare, fiind suficientă, aşadar, cum corect a reţinut instanţa, invocarea ei pe cale de apărare, prin întâmpinare.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va respinge recursul declarat ca nefondat menţinând ca legală Decizia atacată.
În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 821 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.M. prin lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timişoara împotriva deciziei nr. 156/A din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte SC C. SRL Timişoara suma de 821 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 988/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3136/2011. Comercial → |
|---|
