ICCJ. Decizia nr. 983/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 983/2011
Dosar nr. 3292/118/2008
Şedinţa publică din 8 martie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 68/MF din 7 decembrie 2009, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.D.G.C. SA şi a obligat pârâta SC N.L. SRL, să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie nava Mamaia. Tribunalul a respins acţiunea conexă formulată de SC N.L. SRL împotriva SC I.D.G.C. SA, ca nefondată, împotriva pârâtei SC N.M. SRL, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă şi împotriva pârâtei SC I.D.G.C. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă de fond a obligat pârâta la plata sumei de 4253 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta SC I.D.G.C. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N.L. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i lase în deplină folosinţă şi posesie, nava Mamaia, cu cheltuieli de judecată.
Prin acţiunea conexă înregistrată sub nr. 951/2009, reclamanta SC N.L. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC N.M. SRL, SC I.D.G.C. SA şi SC I.D.G.C.F. SA, obligarea pârâtei SC I.D.G.C. SA să-i lase în deplină proprietate şi posesie nava Mamaia 2 şi să se menţină măsura sechestrului judiciar aplicat asupra navei prin încheierea din 29 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 5673/212/2007.
La data de 5 martie 2009, instanţa a dispus conexarea celor două cauze, conform art. 164 C. proc. civ.
Tribunalul a reţinut că atât reclamanta cât şi pârâta se pretind proprietari ai navei Mamaia, invocând titluri de proprietate reprezentate de contractele de vânzare-cumpărare ce emană de la autori diferiţi, astfel: reclamanta SC I.D.G.C. SA a încheiat cu SC I.D.G.C.F. SA contractul de vânzare-cumpărare nr. 15 din 25 iunie 2007, conform căruia a devenit proprietara navei Mamaia. Vânzătorul era proprietarul navei conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 152 din 27 aprilie 2007 încheiat cu SC N.M. SRL, iar aceasta din urmă era proprietară conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC S.N. Sulina SA.
La data de 26 iunie 2007, SC N.M. SRL a vândut deasemeni nava şi pârâtei SC N.L. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 525 din 26 iunie 2007.
Comparând cele două titluri de proprietate, prima instanţă a apreciat că titlul reclamantei este preferabil celui deţinut de pârâta-reclamantă SC N.L. SRL, întrucât are data mai veche, iar reclamanta a avut posesia navei, timp în care începuse operaţiunile de dezmembrare a acesteia, întrerupte de instituirea sechestrului judiciar prin încheierea din 29 noiembrie 2007 a Judecătoriei Tulcea.
Cât priveşte cererea de menţinere a sechestrului judiciar, tribunalul a apreciat că această măsură provizorie încetează odată cu încheierea procesului privind proprietatea navei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâta-reclamantă SC N.L. SRL, criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât deşi actul de vânzare-cumpărare al apelantei este ulterior celui deţinut de intimata-reclamantă apelantă, spre deosebire de intimată, şi-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului. De altfel, acesta a fost motivul pentru care vânzătorul a procedat la revânzarea bunului către apelantă.
Totodată, apelanta a arătat că în mod greşit s-a reţinut că intimata a avut posesia navei, întrucât nava a fost în posesia sa, fiind deposedată abuziv de către intimată, care a obligat-o la predarea navei prin hotărâre judecătorească.
Apelanta a mai arătat că instanţa de fond nu a observat că este vorba despre contracte cu obiect diferit, întrucât contractul intimatei se referă la nava Mamaia 2, iar contractul apelantei priveşte nava Mamaia.
Prin Decizia nr. 14/MF din 7 iulie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii apelului ca nefondată, a respins cererea de suspendare formulată conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca nefondată şi a respins apelul declarat de apelanta reclamantă-pârâtă SC N.L. SRL, ca nefondat, obligând apelanta la 1785 lei, cheltuieli de judecată către intimata SC I.D.G.C. SA
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că excepţia tardivităţii apelului este nefondată faţă de data comunicării sentinţei atacate - 3 februarie 2010 şi data depunerii căii de atac la tribunal - 15 februarie 2010.
Cât priveşte cererea de suspendare a judecăţii cauzei, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanţa de apel a apreciat că şi aceasta este nefondată, având în vedere că, faţă de societatea aflată în procedura insolvenţei SC I.D.G.C.F. - acţiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Relativ la fondul cauzei, instanţa de apel a apreciat că, faţă de regula conform căreia, în ipoteza în care ambele părţi au titluri scrise provenind de la autori diferiţi – cazul în speţă – are câştig de cauză partea care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, în mod corect prima instanţă a apreciat că titlul reclamantei este preferabil titlului deţinut de pârâta-reclamantă. Astfel, pe lângă argumentele reţinute de prima instanţă de fond, respectiv că titlul reclamantei are dată mai veche, că reclamanta a efectuat operaţiunile de ranfluare a navei şi că a deţinut posesia navei până la data instituirii sechestrului asigurător, instanţa de apel a subliniat şi faptul că apelanta a dobândit nava de la un neproprietar, întrucât la data de 26 iunie 2007 SC N.M. SRL nu mai era proprietara navei deoarece o vânduse la data de 27 aprilie 2007 către SC I.D.G.C.F. SA.
Curtea de apel a înlăturat susţinerile apelantei în sensul că titlul nu este preferabil întrucât intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului, atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare încheiat de SC N.M. SRL cu SC I.D.G.C.F. SA, nu a fost desfiinţat într-una dintre modalităţile prevăzute de lege şi atâta timp cât apelanta nu este parte în acest contract pentru a invoca neexecutarea acestui contract.
A fost respinsă şi critica privind reţinerea greşită de către tribunal a faptului că intimata a avut posesia iniţială a navei, faţă de probele administrate în cauză care dovedesc că intimata a efectuat operaţiunile de ranfluare a navei şi a început chiar dezmembrarea acesteia până la data instituirii sechestrului judiciar.
Cât priveşte identificarea obiectului celor două contracte ca fiind diferit, instanţa de apel a respins şi această critică, faţă de adresa nr. 642 din 10 noiembrie 2009 aflată la fila 143 din dosarul de fond, emisă de SC S.N. Sulina SA care arată că singura navă ce a intrat în proprietatea sa este Nava Mamaia, care a făcut obiectul contractului încheiat la data de 7 septembrie 2005 sub nr. 68 cu SC N.M. SRL.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelanta-reclamantă SC N.L. SRL, criticând Decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta a arătat că se impune casarea deciziei atacate, faţă de motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respins cererea recurentei - apelante de admitere a unor probe noi, conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a lămuri problema obiectului contractului ce constituie titlul de proprietate al reclamantei, având în vedere că cele două contracte privesc nave diferite respectiv, nava Mamaia şi nava Mamaia 2.
2. Recurenta a arătat că se impune modificarea deciziei atacate, conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, atâta timp cât prin cererea introductivă, intimata-reclamantă a precizat că se legitimează ca proprietar al navei Mamaia, cunoscută şi sub denumirea de Mamaia 2, cerând că i se recunoască dreptul de proprietate asupra acesteia, iar prin hotărârea pronunţată i s-a recunoscut intimatei dreptul de proprietate asupra navei Mamaia 2. Ca atare, având în vedere că actele juridice depuse la dosar privesc obiecte diferite, era imperios necesar să se stabilească cu claritate obiectul celor două contracte puse în discuţie.
3. S-a arătat că Decizia atacată este supusă reformării şi din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât conţine motive contradictorii, instanţa de apel a reţinut la fila 7 din decizie faptul că titlurile de proprietate parvin de la emitenţi diferiţi, iar în realitate autorul este acelaşi, respectiv SC N.M. SRL.
Mai mult, instanţa de apel a reţinut că intimata a avut posesia navei, fără să observe că posesia acesteia era viciată, neavând niciun titlu care să-i confere acest drept.
În mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu poate lua în considerare motivele consemnate în concluziile scrise, întrucât acestea sau fost susţinute şi oral, conform încheierii din 30 iunie 2010, apelanta-pârâtă susţinând că intimata a avut posesia navei Mamaia, iar apelanta pe cea a navei Mamaia 2.
4. Recurenta a învederat că instanţa de apel a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii, conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât cele două titluri prezentate instanţei nu se puteau compara, având în vedere că obiectul lor este diferit.
Recurenta a arătat că actul încheiat la data de 27 aprilie 2007 între SC N.M. SRL şi SC I.D.G.C.F. SA este un contract de prestări servicii de dezmembrare nave - o altă navă decât nava proprietatea recurentei, iar nu un contract de vânzare-cumpărare, nefiind prevăzut dreptul de transfer către terţi, astfel încât contractul nr. 15 din 25 iunie 2007 încheiat între intimată şi SC I.D.G.C.F. SA este lovit de nulitate. În plus, intimata nu a plătit preţul stipulat în acest contract.
Cât priveşte contractul nr. 525 din 26 iunie 2007 - titlul recurentei, acesta are toate caracteristicile cerute unui contract de vânzare-cumpărare, caracteristici ce nu pot fi regăsite în contractul nr. 152 din 27 aprilie 2007, iar preţul stipulat a fost integral achitat.
Relativ la Protocolul încheiat între intimata SC I.D.G.C. SA şi SC S.N. Sulina SA, acesta este ulterior titlului deţinut de recurentă şi face referire la contracte în care intimata nu este parte şi care se referă la altă navă. În plus, nu identifică numele navei pe care o are în vedere acest document.
5. Recurenta a arătat că în speţă se impune şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţele încălcându-şi rolul activ, nu au analizat cele două contracte ce le-au fost prezentate spre verificare şi nu au ţinut cont de legislaţia specială ce reglementează navele şi modalităţile de transfer a acestora.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente.
1. Prima critică de nelegalitate privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru încălcarea dreptului la apărare al recurentei de către instanţa de apel, este nefondată având în vedere că recurenta nu a înţeles, pe parcursul soluţionării cauzei în apel, să solicite instanţei de apel completarea probatoriilor conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul dovedirii obiectului celor două titluri de proprietate. O atare conduită a părţii în proces reiese din conţinutul încheierilor de şedinţă pronunţate de instanţa de apel, la data de 16 iunie 2010, respectiv, 30 iunie 2010, când partea a fost reprezentată de apărătorul ales, solicitând la primul termen arătat, amânarea în vederea pregătirii apărării, iar la termenul ulterior punând concluzii pe apel şi pe incidentele procedurale invocate în cauză, fără să formuleze o cerere de completare a probelor deja administrate la fond. Singurul act procedural efectuat de apelantă între cele două termene, sunt notele de şedinţă din data de 30 iunie 2010 – filele 34 – 36 din dosarul de apel, prin care s-au formulat exclusiv apărări pe excepţia tardivităţii declarării apelului, invocată de intimată.
Mai mult, Înalta Curte reţine că prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, recurenta-apelantă nu a înţeles să învestească instanţa de apel cu motivul de netemeinicie privind insuficienta administrare a probelor cu privire la obiectul celor două titluri de proprietate, o atare critică fiind formulată prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 6 iulie 2010, aşadar după încheierea dezbaterilor în faţa instanţei de apel, motive care în mod temeinic şi legal au fost înlăturate de către curtea de apel, având în vedere principiul tantum devolutum, quantum indicatum şi respectarea dreptului la un proces echitabil pentru toate părţile implicate în proces.
Înalta Curte mai reţine că, deşi recurenta invocă încălcarea dreptului său procesual de completare a probatoriilor administrate în faţa primei instanţe, o atare cerere nu a fost reluată în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., înscrisurile despre care face vorbire nefiind ataşate la dosarul cauzei.
2. Nu poate fi reţinută nici critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, având în vedere conţinutul cererilor cu care a fost învestită de instanţa de judecată şi al titlului de proprietate invocat de intimata-reclamantă. În plus, instanţa de apel a luat în considerare şi adresa aflată la fila 143 din dosarul de fond emisă de SC S.N. Sulina SA care aduce lămuriri cu privire la obiectul contractului încheiat de autorii intimatei-reclamante.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii în revendicare formulată de intimata-reclamantă, având în vedere că s-au vehiculat două denumiri, respectiv, nava Mamaia şi nava Mamaia 2, a fost lămurit în faţa instanţelor de fond prin interpretarea şi aprecierea tuturor probelor administrate în cauză, un atare motiv nemaiputând fi ridicat în faţa instanţei de recurs, dat fiind caracterul restrictiv al acestei căi de reformare care se poate declara doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
2. Înalta Curte va respinge şi critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., neputându-se reţine aspectul învederat privind existenţa unor motive contradictorii în Decizia atacată întrucât prin acest motiv de nelegalitate se înţelege fie reţinerea unor motive care se anihilează reciproc, fie a unor motive care nu susţin soluţia pronunţată, aspecte ce nu se regăsesc în considerentele deciziei atacate. Cât priveşte reţinerea de către instanţa de apel a faptului că titlurile de proprietate ale celor două părţi în proces provin de la autori diferiţi, Înalta Curte apreciază că aceste contracte nu constituie un motiv contradictoriu conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât în sens strict, contractul încheiat de cele două părţi este diferit, atât timp cât este vorba despre compararea unor titluri constând în contracte de vânzare-cumpărare încheiate de părţile în proces cu vânzători diferiţi, respectiv: recurenta a invocat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC N.M. SRL, iar intimata are titlu constând într-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu SC I.D.G.C.F. SA.
Nici susţinerea recurentei relativă la greşita înlăturare de către instanţa de apel a motivelor cuprinse în concluziile scrise, întrucât acestea au fost susţinute oral la ultimul termen de judecată, nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere conţinutul ultimei încheieri de şedinţă pronunţate de instanţa de apel în data de 30 iunie 2010, în care se reţin concluziile orale ale apărătorului ales al apelantei – pârâte – reclamante, concluzii ce fac referire strictă la motivele de apele depuse la data de 15 februarie 2010.
În ceea ce priveşte vicierea posesiei navei efectuată de intimată, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a fost învestită cu acest aspect, astfel încât o atare critică nu poate fi formulată direct în faţa instanţei de recurs.
4. Înalta Curte reţine că prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta face trimitere la aspecte cu care instanţa de fond nu a fost niciodată investită, şi anume: natura juridică a contractului încheiat de autorul direct al intimatei, SC I.D.G.C.F. SA, cu SC N.M. SRL, ca fiind contract de prestări servicii şi, respectiv, natura protocolului încheiat de intimată cu SC S.N. Sulina SA. Aceste aspecte au fost invocate pentru prima dată în concluziile scrise depuse la data de 6 iulie 2010, în dosarul de apel, după închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de apel. Ca atare, în mod legal aceste motive de netemeinicie şi nelegalitate nu mai puteau fi analizate de către instanţa de apel, aceasta apreciind în mod corect că nu a fost legal investită, faţă de principiul contradictorialităţii şi faţă de limitele procesului stabilite în faţa primei instanţe de fond.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge această critică de nelegalitate, având în vedere că aceasta este formulată omisso medio.
Relativ la aspectul invocat privind neplata preţului de către intimata-reclamantă, Înalta Curte reţine că acesta vizează un aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat de către instanţa de recurs. În plus, astfel cum a reţinut instanţa de apel, recurenta – apelantă nu se poate prevala de nerespectarea unor clauze inserate într-un contract în care nu este parte, o atare excepţie putând fi invocată doar de către creditorul contractual.
5. Nu poate fi reţinută nici critica vizând încălcarea principiului rolului activ de către instanţele de fond, care au procedat la o corectă interpretare şi apreciere a probelor administrate în cauză, pronunţându-se în limitele legalei învestiri făcute de părţile în proces.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-apelantă ca nefondat.
În baza art. 1169 C. civ. raportat la art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată şi cererea intimatei SC I.D.G.C. SA privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, având în vedere că înscrisurile depuse nu susţin cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC N.L. SRL Agigea împotriva deciziei nr. 14/MF din 7 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecată formulată de intimata-reclamantă SC I.D.G.C. SA Iaşi, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 956/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 988/2011. Comercial → |
|---|
