Alte cereri. Sentința nr. 2487/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2487/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 13091/197/2013
RO M A N I A
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2487
Ședința publică din 03.03.2014
Instanța constituită din:
Președinte – C. M. – judecător
Grefier – A. L. C.
Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 07.02.2014 care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17.02.2014, 25.02.2014, 03.03.2014 respectiv pentru data de azi.
JUDECĂTORIA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanții T. G. și T. E. S. cu dom. în BRASOV, 1 DECEMBRIE 1918, nr. 6, ., . cu pârâta ., PRIN REPR. LEGAL cu sediul în BRASOV, ., . instanței:
- să constate caracterul abuziv al clauzelor ce se regăsesc in CONTRACTUL DE CREDIT încheiat în data de_/20-09-2007de părți:
- clauza care instituie comisionul de risc, redenumit, după caz, comision de administrare credit: art. 5 lit. a) din Condițiile speciale .
- să constate nulitatea absolută a clauzei care instituie comisionul de risc stabilit în art. 5 lit. a) din Condițiile speciale.
- sa oblige parata la plata dobânzii legale la cursul BNR de la data platii pana la achitarea efectiva, pentru prejudiciul creat prin lipsa de folosință a sumei achitate;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată în esență că actele încheiate de părți și anexate la dosar sunt contracte de adeziune, ce nu au fost negociate direct, cuprinzând clauze stipulate de pârâtă cu rea-credință, de natură să rupă echilibrul contractual, în defavoarea consumatorului.
Reclamanta a mai arătat că nulitatea absolută este sancțiunea ce se impune ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor indicate, sancțiune ce are o funcție preventivă, o funcție represivă și o funcție reparatorie, pârâta urmând a fi obligată să restituie sumele încasate în baza acestor clauze în temeiul principiului restituito in integrum.
În drept, s-au invocat art. 4 alin. 6 C.civ, Legea nr. 193/2000 și art. 1489 C cv .
La dosar a fost depusă întâmpinare și s-a susținut în esență că nu există clauze
abuzivă în contract, deoarece comisionul de risc face parte din prețul contractului, deci nu poate face obiectul analizei sub aspectul eventualului caracter abuziv, clauza a
fost negociată în cuprinsul condițiilor speciale și nu creează un dezechilibru
semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei-credințe.
Rațiunea economică a acestuia nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a reclamanților. .
Existenta unei garanții nu înlătura existenta si a riscului, cât timp garanțiile reprezintă ultima sursă de rambursare a unui credit, băncile neavând ca obiectiv acumularea unor proprietăți imobiliare în contul creanțelor. Garanția, de cele mai multe ori, este menită să acopere exclusiv valoarea sumei împrumutate, din aceasta scăzându-se costurile pe care Banca le înregistrează cu executarea acesteia.
În probațiune s-au depus înscrisuri, copii conforme cu originalul dupa Conventia de credit nr._/20-09-2007, graficul de rambursare, notificarea-invitatie la conciliere, alte înscrisuri, și a fost luat interogatoriul părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între S.C. V. Romania S.A., pe de o parte, în calitate de bancă și reclamanți pe de altă parte, în calitate de împrumutați, s-a încheiat Convenția de credit nr._/20-09-2007, privind acordarea uni credit bancar pentru achiziție în valoare de 35000lei, pe o perioadă de utilizare de 84 luni, de la data încheierii Convenției și un contract de garanție mobiliară fără deposedare accesoriu acestei convenții.
Convenția de credit nr._/20-09-2007 reprezintă un contract de credit bancar, ale cărei clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât pârâta S.C.V. Romania S.A. – S. Brasov, are calitatea de comerciant, iar împrumutații au calitatea de consumator.
Potrivit pct. 5 lit. a) din convenția de credit menționată mai sus, s-a prevăzut un comision de risc de 0,2% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
În întâmpinare banca este interpretează comisionul de risc ca fiind “costul plătit de către client Băncii pentru acoperirea riscurilor asumate de aceasta prin punerea creditului la dispoziția clientului. Riscul Băncii reprezintă posibilitatea ca aceasta să sufere o pierdere prin diminuarea posibilității de recuperare a creditului scontat și de obținere a profitului .
Pretenția V. Romania S.A. de a-și asigura riscul de recuperare a creditului și a dobânzii aferente este satisfăcută prin constituirea unei garanții reale mobiliare asupra bunului achiziționat, precum și veniturile împrumutatului și a celorlalți codebitori.
Banca nu specifică în condițiile generale sau condițiile speciale în ce măsură comisionul de risc reprezintă o garanție suplimentară pe care o constituie pe perioada derulării creditului.
În drept:
Din interpretarea logico-juridică a definiției de la punctul 6 din anexa la Legea nr. 296/2004, precum și a art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000, rezultă că, pentru a considera drept abuzivă o anumită clauză contractuală, trebuie îndeplinite trei condiții cumulative:
-clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul;
-prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, clauza creează, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
-prin inserarea acestei clauze s-au încălcat cerințele bunei-credințe.
În privința caracterului negociat al contractelor, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000 stabilește că nu este negociată direct cu consumatorul acea clauză care a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura acesteia, precum contractele standard pre formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanța constată că pârâta nu a contestat faptul că partea reclamantă nu a avut efectiv posibilitatea de a negocia contractul, ci a avut doar posibilitatea de a alege o altă bancă, iar reclamanta nu putea beneficia de alte condiții decât cele stipulate în contractul prezentat de bancă.
Instanța nu poate primi acest argument și apreciază că actul încheiat de părți, contractul de credit are o parte pre formulată a contractului, întreaga convenție reprezentând un contract de adeziune, întrucât împrumutații nu au avut posibilitatea să negocieze direct cu pârâta clauzele inserate în contract și nici nu au putut influența natura acestora.
Simplul fapt că banca îi pune clientului la dispoziție mai multe tipuri de contracte pre formulate din care se poate alege o variantă sau alta (inclusiv sub aspectul numărului de comisioane incluse, al valorii acestora, al valorii procentuale a dobânzii sau a comisionului de risc) nu înseamnă că împrumutații poate modifica sau înlătura vreuna dintre clauzele pre formulate din varianta aleasă. Nu s-a depus niciun un înscris din care să rezulte că banca a acceptat contraoferta consumatorului și a modificat sau a exclus, spre pildă, comisionul de risc ori că ar fi redus cuantumul unui comision, oricare ar fi acela.
Din oferta băncii, împrumutații putea opta pentru o formă sau alta a contractului, fiindu-i prezentate graficele de rambursare, însă nu putea, spre exemplu, micșora ori înlătura comisionul de risc.
Nu pot fi primite argumentele pârâtei în sensul că elementele care alcătuiesc prețul contractului, precum dobânda si comisioanele, nu pot face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv.
Din interpretarea gramaticală și logico-juridică a Legii 193/2000 rezultă că obiectul si prețul contractului nu sunt excluse oricărei analize si cenzuri a instanței, ci doar definirea obiectului contractului, respectiv justețea prețului și doar în ipoteza în care acele clauze care se referă la obiect sau preț sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Revenind la clauza referitoare la comisionul de risc instanța reține următoarele:
-clauza conform căreia comisionul de risc este aplicat la soldul creditului și este plătibil lunar, pe toată perioada de derulare a creditului (punctul 5 litera a) din Condițiile speciale ale convenției, fie punctul 5.1. litera a);
Conform art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, comisionul de risc este calculat sub forma unui procent fix (de 0,2%), fiind aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.
Art. 3.5 din din Condițiile generale ale Convenției stabilește că: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutații datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale".
Suma lunară datorată de către reclamantă cu titlu de comision de risc este evidențiată în cuprinsul scadențarului emis de pârâtă pentru fiecare contract.
Instanța constată că sunt întrunite cerințele cumulative prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000 pentru a considera prevederile contractuale ce instituie comisionul de risc drept clauze abuzive, deoarece acestea creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Se observă că art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193 din 2000, cât instituie condiția ca aceste clauze să fie stipulate în mod clar și inteligibil, situație ce nu se regăsește în speță cu privire la comisionul de risc. Deși instanța acceptă că acesta face parte din prețul contractului, fiind o parte a costului creditului, simpla menționare a denumirii și cuantumului nu este de natură a satisface condiția ca respectiva clauză să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Astfel, este adevărat că reclamanții au cunoscut cuantumul comisionului de risc la momentul încheierii contractului, fapt recunoscut în răspunsurile date la interogatoriul luat de instanță, dar nu au avut nicio posibilitate de a modifica sau exclude această clauză din contract. Totodată, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit, nici explicat în cuprinsul convenției de credit, deși suma percepută cu acest titlu este semnificativă, fiind calculată în procent din soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata convenției.
Totodată, instanța trebuie să ia în considerare, conform art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193 din 2000, natura serviciilor prestate de pârâtă, instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, precum starea de nevoie a consumatorului, care a cerut suma de bani pentru achiziționarea unui imobil sau pentru acoperirea unor nevoi personale, precum și celelalte clauze ale contractului.
Având în vedere aceste elemente, instanța constată că pârâta, instituție bancară, a majorat costul creditului, făcând obligația împrumutaților, consumatori, mai oneroasă, ceea ce a dus la crearea unui dezechilibru semnificativ între obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor Băncii, fără a da posibilitatea împrumutaților să verifice dacă riscul s-a produs, care este natura acestui risc, dacă suma solicitată este necesară și proporțională cu riscul acoperit și dacă acest pretins risc nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumator cu titlu de dobândă, de comisioane sau prin garanțiile constituite, precum garanția reală mobiliară .
Explicațiile pârâtei din întâmpinare cu privire la posibilele riscuri acoperite (un anumit consumator poate decide să înceteze efectuarea oricărei plăți, să părăsească locul de muncă, și eventual chiar țara, lăsând in urmă întreaga creanță a Băncii neacoperită. în această situație, singura posibilitate a băncii este executarea garanției, care însă nu este suficientă pentru a acoperi întreaga creanță ) sunt irelevante, cât timp aceste riscuri nu sunt identificate și explicate în contract, ceea ce ar fi adus clauzei caracterul inteligibil și previzibil. De asemenea, lit. g) din Lista anexă la Legea nr. 193 din 2000 caracterizează drept abuzive și acele clauze care dau comerciantului dreptul exclusiv să interpreteze clauzele contractuale, astfel că interpretarea oferită de pârâtă nu poate fi luată în considerare, în condițiile în care, în caz de dubiu, interpretarea trebuie realizată în favoarea consumatorului.
De altfel, și Legea nr. 193/2000 cere, prin art. 1 alin. 1, ca orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru prestarea de servicii să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
Un indiciu în plus în susținerea celor expuse sunt prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50 din 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în cuprinsul cărora nu se enumera și comisionul de risc. Chiar dacă acest act normativ nu se aplică și contractelor în curs de executare, voința legiuitorului, chiar ulterioară, poate ajuta la interpretarea unui contract în derulare și poate constitui un element care să sprijine concluzia că această clauză are un caracter abuziv, în baza Legii nr. 193 din 2000, act normativ ce era în vigoare la data încheierii contractului.
În urma coroborării probelor, instanța și-a format convingerea că pârâta a instituit acest comision în scopul exclusiv de a spori costul creditului și a institui o dobândă deghizată, în absența unei contraprestații reale pentru consumator și în absența unui veritabil risc contractual care să fie acoperit prin acest comision, fără a ține seama de conduita consumatorului în relația cu Banca sau de situația sa financiară (de solvabilitatea sa).
Reaua-credință rezidă în prezentarea acestui comision în mod voit echivoc, pentru a nu încunoștința clientul asupra valorii reale a dobânzii.
Legea specială, respectiv Legea nr. 193 din 2000, nu prevede sancțiunea ce intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze, stipulând numai că acestea nu vor produce efecte asupra consumatorului și, în cazul în care contractul nu se mai poate derula în lipsa acestor clauze, consumatorul are posibilitatea de a solicita rezilierea, cu daune-interese (art. 6 și 7 din Lege nr. 193 din 2000).
În lipsa unei sancțiuni exprese, legea specială se va completa cu legea generală. Or, în materie civilă, sancțiunea care poate interveni și care lipsește o clauză contractuală de efecte este nulitatea.
Întrucât prin interzicerea introducerii de clauze abuzive în contractele încheiate de comercianți cu consumatorii, legiuitorul a urmărit, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Directivei 93/13/CEE și a legii interne de transpunere, protejarea interesului general al consumatorilor, iar nu protejarea interesului particular, al unui consumator, nulitatea nu poate fi decât absolută.
În virtutea principiului că cine poate mai mult, poate și mai puțin, este evident că se poate declara doar nulitatea unor clauze din contract, dacă legislația națională o permite.
Mai mult, în speța C-472/10 Invitel, Curtea de Justiție a arătat că instanțele naționale sunt obligate să stabilească din oficiu, și în viitor, toate consecințele care decurg din constatarea nulității clauzelor abuzive, astfel încât astfel de clauze să nu creeze obligații pentru consumatorii care au încheiat un contract care cuprinde clauze abuzive.
În ședința publică din 13-12-2013 instanța s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de repunere a părților în situația anterioară și astfel cererea de restituire va fi soluționată doar pentru începând cu data 20-05-2013 și până la data restituirii creditului
Capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive poate fi întemeiat doar pe aplicarea principiul repunerii părților în situația anterioară.
Dată fiind sancțiunea ce intervine în urma constatări caracterului abuziv al clauzelor indicate anterior, respectiv nulitatea absolută, ce operează cu efect retroactiv și are drept consecință punerea părților în situația în care acele clauze nu ar fi fost inserate în contract, reclamanții au dreptul la restituirea prestațiilor efectuate în baza clauzelor nule absolut.
Reclamanta a efectuat plata sumelor evidențiate în scadențarul emis de pârâtă cu titlu de comision de risc, aspect necontestat de pârâtă. Plata s-a efectuat de către reclamantă din eroare, cu convingerea că este debitoarea unei obligații care s-a dovedit inexistentă, deoarece clauzele ce instituiau comisionul de risc au caracter abuziv și nu pot produce niciun efect. Astfel, a dispărut fundamentul pentru executarea obligației de plată și este necesar a se acoperi prejudiciul suferit de reclamantă și a se restabili situația anterioară, precum și a se înlătura toate consecințele patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate absolută.
În consecință, având în vedere faptul că pârâta este emitenta scadențarelor și deține evidențe exacte privind sumele plătite de reclamantă și nu a contestat cuantumul sumei pretinse de reclamantă prin acțiune, instanța va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc de la data de 20-05-2013 și până la data restituirii creditului.
Rămânând lipsită de temei legal, clauza privind comisionul de risc este susceptibila de restituire către reclamant, instanța fiind competentă să oblige pârâta să restituie ceea a încasat în baza clauzei nule și totodată o va obliga și la plata sumei de bani, constând în lipsa de folosință a sumei, care este egală cu dobânda legală aferenta la cursul BNR, de la data plății până la restituire. De altfel pârâta nu a făcut nici un fel de apărări cu privire la această solicitare a reclamantei instanța apreciind ca necontestată această cerere.
Restul apărărilor părților nu vor mai fi analizate de instanță, această analiză apărând ca de prisos, în condițiile în care acestea constituie simple alegații, întrebări retorice și aprecieri subiective nesusținute de mijloace materiale de probă.
În considerarea culpei procesuale a pârâtei în declanșarea litigiului,
instanța, admițând în parte acțiunea, va obliga pârâta, conform art. 453 alin. 2 din
Codul de procedură civilă, instanța va dispune compensarea sumelor datorate cu titlul de cheltuieli de judecată.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța constată că acțiunea este întemeiată în parte și va dispune după cum urmează:
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții T. G. și T. E. S. cu dom. în BRASOV, 1 DECEMBRIE 1918, nr. 6, ., . cu pârâta ., PRIN REPR. LEGAL cu sediul în BRASOV, ., . class="Style4"> Constată caracterul abuziv al următoarelor clauze din CONTRACTUL DE CREDIT încheiat în data de_/20-09-2007de părți:
- clauza care instituie comisionul de risc, redenumit, după caz, comision de administrare credit: art. 5 lit. a) din Condițiile speciale .
Constată nulitatea absolută a clauzei care instituie comisionul de risc stabilit în art. 5 lit. a) din Condițiile speciale.
Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc sume calculate de la data de 20-05-2013 și până la data restituirii creditului precum și dobânda legală calculată la sumele acordate de la data înregistrării acțiunii până la data plății efective.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți cu titlul de onorariu avocat achitate în cauză.
Respinge restul pretențiilor.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03-03-2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. A. L. C.
Red. C.M. / 22.05.2014/4 ex.
Dact. A.C./ 22.05.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
