Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 19214/197/2014
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR CIVIL NR. 19.214 / 197 / 2014
SENTINTA CIVILA NR._
Sedinta publica din 24.11.2014
P. – A. S. - judecator
Grefier – P. P.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea in cauza civila de fata asupra fondului cauzei, care s – a dezbatut in sedinta publica din data de 27.10.2014, cand partile prezente au pus concluzii asupra fondului conform celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat succesiv pronuntarea pana la data de 24.11.2014.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura indeplinita.
S – a facut referatul cauzei dupa care
Instanta, deliberand, a pronuntat sentinta de mai jos.
JUDECATORIA
Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 19.214 / 197 / 07.07.2014, creditoarea S.C. R. F. S.R.L., prin lichidator judiciar Judiciar Consulting Insolvency SPRL, a chemat in judecata pe debitoarea S.C. M. ..L., solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna emiterea unei ordonante care sa contina somatia de plata a sumei de 31.295,62 lei, reprezentand debit principal, suma la care se adauga dobanda legala calculata conform OG nr. 13/2011 incepand cu scadenta si pana la achitarea efectiva integrala a debitului. Cu cheltuieli de judecata in caz de opozitie.
In motivare, se arata ca, in temeiul relatiilor comerciale dintre partial, creditoarea S.C. R. F. S.R.L. a furnizat produse specifice activitatii sale / furnizare si livrare marfa catre debitoarea S.C. M. ..L.
Aceasta din urma nu a achitat contravaloarea facturii nr. 143/22.03.2012, scadenta la 22.03.2012, asa incat datoria debitoarei, asa cum a fost indicata mai sus, este certa, lichida si exigibila.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 1013 si urm. C.pr.civila (NCPC).
In probatiune, creditoarea a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
Debitoarea S.C. M. ..L nu a formulat intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Creditoarea S.C. R. F. S.R.L. afirma ca, intre ea si debitoarea S.C. M. ..L s – au derulat relatii comerciale, context in care creditoarea S.C. R. F. S.R.L. a furnizat produse specifice activitatii sale / furnizare si livrare marfa catre debitoarea S.C. M. ..L.
Sustine creditoarea ca parata nu a achitat contravaloarea facturii nr. 143/22.03.2012, scadenta la 22.03.2012.
In drept :
cu privire la ordonanta de plata in baza NCPC
Potrivit art. 1013 al. 1 N.C.P.C. - Domeniu de aplicare
(1) Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
In speta, instanta retine ca, intre parti, nu a fost incheiat un contract comercial, in timp ce nici inscrisul constand din factura nr. 143/22.03.2012 nu este insusit de debitoare prin semnatura.
Nu exista la dosar nici un inscris din care sa rezulte raportul comercial dintre parti si care sa poarte semnatura reprezentantului debitoarei.
F. de aceste considerente, instanta a retinut ca nu sunt indeplinite in cauza cerintele procedurii speciale a ordonantei de plata, asa incat va respinge cererea potrivit celor de mai jos.
Va lua act ca debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ORDONĂ
Respinge cererea formulata de creditoarea S.C. R. F. S.R.L., societate in insolventa, prin lichidator judiciar Judiciar Consulting Insolvency SPRL, cu sediul ales in municipiul Brasov, ., ., . in contradictoriu cu debitoarea S.C. M. ..L., cu sediul in Brasov, ., ., judetul Brasov.
Ia act ca debitoarea nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 24.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. S. P. P.
R.., dact. A.S. / 24.11.2014,
ex. 4
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6791/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria... → |
|---|








