Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 22/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 15938/197/2014

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședinta Camerei de Consiliu din 22.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C. - judecător

GREFIER: M. C. P.

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulată de reclamanta .> în contradictoriu cu pârâtei G. E..

Soluționarea cererii are loc fără citarea părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, procedând, din oficiu, la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la dispozițiile art.1027 Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.238 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța estimează durata cercetării procesului la termenul de astăzi.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, potrivit art.254 Noul Cod de Procedură Civilă.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească, în conformitate cu dispozițiile art.244 Noul Cod de Procedură Civilă și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus reclamanta .> a solicitat, în contradictoriu cu pârâtei G. E., să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.117,98 lei din care 1.104,50 lei reprezentând debit restant și 13,48 lei reprezentând penalități de întârziere conform contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că, în baza contractului nr. 4818/2010 încheiat cu pârâta, a prestat acesteia din urmă serviciile specifice de salubrizare la care s-a obligat. P. aceeași convenție, pârâta s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor respective, asumându-și totodată și obligația ca în caz de nerespectare a termenelor de plată stipulate să suporte și contravaloarea majorărilor de întârziere prevăzute de normele legale în materie. Având în vedere faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, reclamanta solicită obligarea acesteia la plata debitului restant și a penalităților de întârziere.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1.025 și următoarele din codul de procedură civilă care reglementează procedura cu privire la cererile cu valoarea redusă.

În probațiune reclamanta a depus la dosar înscrisurile la care face referire în acțiune și din care rezultă debitul datorat de către pârâtă, respectiv contractul nr. 4818/2010 și facturile emise pe numele acesteia.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă de timbru.

Pârâta nu a formulat răspuns la formularul de cerere ce i-a fost comunicat de instanța de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1029 alin. 3,4 din codul de procedură civilă.

Având în vedere actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:

Între reclamanta .> și pârâta G. E. s-a încheiat contractul nr. 4818/01.06.2010 – fila 10 - prin care prima se obliga să furnizeze celei de a doua serviciile de salubrizare menționate la art. 1 pct. 1.1. P. același contract pârâta, în calitate de beneficiar al serviciilor respective, s-a obligat să achite integral și la termenele stipulate contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, sub sancțiunea achitării de penalități de întârziere, cuantumul acestor penalități urmând a se calcula potrivit normelor legale în materie și a contractului încheiat între cele două părți.

Reclamanta .>a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata facturilor emise pentru serviciile prestate în perioada mai 2011 – aprilie 2014 și a majorărilor de întârziere aferente.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că pârâta a beneficiat de serviciile reclamantei, însă nu a achitat contravaloarea acestora, motiv pentru care aceasta datorează reclamantei și majorări cauzate de neefectuarea respectivei plăți, potrivit clauzelor contractuale.

În materia răspunderii contractuale reclamantul creditor trebuie să facă dovada existenței raportului juridic obligațional, iar pârâtului debitor îi revine sarcina de a face dovada achitării debitului sau a existenței unei cauze exoneratoare de răspundere.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei contractul încheiat cu pârâta – fila 10 - și facturile emise pe numele acesteia – file 12-47 -, făcând astfel dovada raportului juridic obligațional în temeiul căruia solicită obligarea acesteia la plata sumelor menționate în acțiune.

Pentru aceste motive instanța apreciază că reclamanta creditoare a făcut dovada susținerilor din cererea de chemare în judecată, fiind îndeplinite astfel parțial cerințele prevăzute de art. 249 din codul de procedură civilă –noua reglementare - potrivit cu care „ cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”.

Pârâta nu a formulat răspuns la formularul de cerere ce i-a fost comunicat de instanța de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1029 alin. 3,4 din codul de procedură civilă și nu a propus probe prin care să combată susținerile reclamantei și nici nu a făcut dovada plății serviciilor de care a beneficiat sau a existenței unei cauze exoneratoare de răspundere.

În baza celor de mai sus, instanța constată justificate pretențiile reclamantei, pretenții bazate pe existența unui debit ce întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1025 și următoarele din codul de procedură civilă ce reglementează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă.

Pentru motivele mai sus menționate instanța urmează a admite cererea formulată de către reclamantă și va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1.104,50 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate aferente perioadei mai 2011 – aprilie 2014.

În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 13,48 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente perioadei restante, instanța o consideră întemeiată având în vedere faptul că părțile au stabilit de comun acord, prin dispozițiile art. 13 din contractul nr. 4818/2010 – fila 11 – cuantumul penalităților în caz de neachitare la termen a facturilor emise.

În aceste condiții, instanța apreciază că majorările de întârziere pretinse de către reclamantă au fost calculate în conformitate cu acordul părților și cu dispozițiile art. 969 cod civil – art. 1270 din actuala reglementare - potrivit cu care „ convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante ”.

Pentru motivele mai sus menționate instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 13,48 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei cuprinse de la data scadenței facturii și până la data de 30.04.2014.

În baza dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, instanța, reținând culpa procesuală a pârâtei, o va obliga și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă cu prezentul proces în cuantum de 50 lei constând în taxă de timbru – fila 3 -.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. SA, cu sediul în B., .. 13, jud. B., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și având cod unic de înregistrare RO1095130 în contradictoriu cu pârâta G. E., cu domiciliul în B., ., jud. B. și, în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.117,98 lei din care 1.104,50 lei reprezentând debit restant și 13,48 lei reprezentând penalități de întârziere conform contractului de la data scadenței facturilor și până la data de 30.04.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Judecătoria B. în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în Camera de Consiliu azi, 22.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. C. M. C. P.

Red.CCA/Dact.PMC/22.10.2014 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria BRAŞOV