Alte cereri. Sentința nr. 3484/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3484/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-03-2014 în dosarul nr. 25430/197/2013

R.

JUDECATORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3484

Ședința publică din data de 20.03.2014

Președinte: L. S. P.

Grefier: N. S.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 25.02.2014 când cei prezenți au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 20.03.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că sub nr._ s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea formulată de reclamanții B. C. R. și B. M. R. in contradictoriu cu pârâta ., prin care a solicitat instanței:

  1. să dispună nulitatea de drept a clauzei contractuale vizând comisionul de administrare inserat în contractul de credit nr._/26.09.2008 prin actul adițional nr. 1 din data de 4.10.2010-pct 5.1 lit b), și pe cale de consecință
  2. să se dispună restituirea sumei de 19.417 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 5.352,46 CHF achitate de reclamanți cu titlu de comision de administrare în perioada 22.10._13.

În motivarea cererii s-a arătat că la data de 26.09.2008 intre părți s-a încheiat contractul de credit nr._/26.09.2008, iar in conținutul acestuia a fost stabilită și obligația reclamanților de a achita un comision de risc lunar de 0,22 %, aplicat la soldul creditului.

În cursul derulării acestui contract a intrat în vigoare OUG 50/2010, care obliga băncile ca în interiorul unui termen de 90 de zile să regularizeze structura dobânzilor și să elimine din contractele de credit comisioanele care au fost scoase în afara cadrului legal prin acest act normativ, respectiv comisionul de risc.

Conform art. 40 alin. 3 coroborat cu art. 95 alin. 4 din OUG 50/2010 este interzisă inserarea în actele adiționale a altor prevederi decât cele impuse prin legislație, sub sancțiunea nulitătii de drept.

Cu toate acestea, deși legea impunea ca acest comision să fie eliminat, totuși, acesta a fost introdus din nou în contract, sub o altă denumire și anume aceea de comision de administrare.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

În cauză pârâta a depus întâmpinare și a solicitat respingerea cererii, arătând că, în ceea ce privește clauzele cuprinse în contractul de credit, acestea nu pot fi considerate abuzive, deoarece acestea au fost negociate cu consumatorul, iar acesta a fost de acord cu inserarea acestui comision de administrare.

Mai mult, perceperea acestui comision este permisă și de OUG 50/2010, și a susține că acest comision este unul nelegal înseamnă a susține că legea însăși este nelegală, ceea ce este o absurditate.

Pe de altă parte clauza nu creează nici un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât se solicită respingerea cererii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Între părți s-a încheiat la data de 26.09.2008 convenția de credit nr._/26.09.2008, iar potrivit clauzelor cuprinse în art. 5.1, comisioanele negociate în legătură cu acordarea și utilizarea creditului sunt: comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, comision de rambursare avans, comision de administrare garanții, comision de analiză dosar, comision de rezervă minimă obligatorie, comision de monitorizare poliță de asigurare, alte comisionate enumerate la punctul 5.2.

La data de 4.10.2010 se încheie între părți actul adițional nr. 1 la această convenție de credit, prin care părțile, în vederea aplicării dispozițiilor OUG 50/2010 și a respectării cerinței stabilite în cuprinsul acesteia privind asigurarea conformității condinvenției cu noile prevederi legale și a statuării înțelegerii părților în sensul modificării clauzelor contractuale privitoare la tipul și valoarea dobânzii, au convenit modificarea/completarea convenției.

In cuprinsul acestui act adițional se arată că pct. 5 din convenția inițială se modifică in sensul că sunt prevăzute două comisioane, respectiv de rambursare anticipată și de administrare credit acesta având valoarea de 0,22 % pe lună aplicabil la soldul creditului, și acest comision este instituit pentru a achita contraprestația băncii de a administra creditul din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea la dispoziția împrumutatului a sumei principale.

În drept, reținem faptul că potrivit art. 95 OUG 50/2010 “pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale.

(4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.”

Potrivit art. 36 din același act normativ, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Din cuprinsul actului adițional rezultă ca acest comision de administrare credit este prevăzut pentru a acoperi un risc al băncii prin punerea la dispoziție a sumei împrumutate.

Ori, potrivit regulilor generale de interpretare a actelor juridice “interpretarea contractelor de face după intenția comună a părților contractante iar nu după sensul literal al termenilor”.

Nu contează astfel cum a fost denumite acest comision de către bancă, atâta vreme cât voința sa internă a fost aceea de a acoperi un risc contractual, inserând un comision care nu este permis de lege conform dispozițiilor menționate anterior.

D. consecință instanța reține că acțiunea este întemeiată în ceea ce privește primul petit al cererii, raportat la prevederile art. 95 mai sus redate, iar motivația băncii raportată la incidența dispozițiilor L. 193/2000 nu are nici o relevanță în speță, deoarece instanța nu va mai analiza dacă această clauză a cauzat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, atâta vreme cât, o clauză fiind nulă absolut fiind contrară unor dispoziții imperative de ordine publică ale legii, nu poate produce nici un efect.

Instanța va admite și petitul având ca obiect restituirea sumelor achitate în intervalul 22.10._13 de către reclamanți cu acest titlu, modul de calcul nefiind contestat de pârâtă, aceasta ca efect al constatării nulității.

În baza art. 451 C.p.civ. va dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanții B. C. R. și B. M. R., ambii cu domiciliul ales la C.. Av. C. M., cu sediul în mun. Tulcea, ., nr. 6, ., jud. Tulcea, împotriva pârâtei ., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, sector 2, și în consecință:

Constată nulitatea absolută a clauzei contractuale inserate în actul adițional nr. 1 din data de 4.10.2010 la convenția de credit nr._/26.09.2008 încheiată între părți, respectiv în ceea ce privește comisionul de administrare credit de 0,22 % pe lună aplicat la soldul creditului, comision prevăzut de art. 5.1 lit. b din actul adițional, și dispune înlăturarea acestuia din contract, pentru viitor.

Obligă pârâta la restituirea sumei de 19.417 lei reprezentând echivalentul în lei al sumei de 5.352,46 CHF achitată de reclamanți în perioada 22.10._13 reprezentând comision de administrare.

Obligă pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei constând în onorariu avocațial.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..

Pronunțata în ședința publică, azi, 20.03.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

L. S. P. N. S.

Red: LSP/24.03.2014

Dact: NS/24.03.2014

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Sentința nr. 3484/2014. Judecătoria BRAŞOV