Pretenţii. Sentința nr. 1412/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1412/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 8129/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1412
Ședința publică din data de 12.02.2014
PREȘEDINTE C. G. Judecător
GREFIER L. S.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 29.01.2014 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 12.02.2014.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECATORIA
Constata ca pe rolul instanței a fost înregistrata cererea reclamantei C. B. SA prin care acesta cere obligarea paratei . să-i plătească suma de_ lei reprezentând contravaloare factură de majorare.
Prin motivarea cererii reclamanta arata ca, in baza unui contract de furnizare energie termică încheiat între părți, a livrat pârâtei energie termică a cărei valoare pârâta nu a achitat-o la scadenta, astfel ca reclamanta a emis facturi de întârziere, potrivit prevederilor contractuale unde este convenit ca achitarea cu întârziere a sumelor facturate de furnizor atrage plata de majorări de întârziere, motiv pentru care reclamanta a calculat aceste majorări de la data scadenței debitelor pentru energia termică furnizată pârâtei și până la data plății efectuată de pârâtă, majorări pe care pârâta nu le-a plătit, motiv pentru care a fost promovată prezenta cerere.
In dovedirea cererii sale petenta a depus la dosar o . înscrisuri, respectiv copia facturii nr._/15.01.2009, contract nr. 1670/06.01.2004, facturile pentru energia termică furnizată pârâtei și situația plății acestora.
Parata a formulat întâmpinare si prin care a solicitat respingerea pretențiilor reclamantei invocând printre altele si faptul ca dreptul reclamantei de a solicita penalități este prescris.
În probațiune pârâta a depus la dosar înscrisuri, respectiv adresa de refuz a plații facturilor nr._/15.01.2013 si_/15.03.2013
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de furnizare energie termică nr. 1670/06.01.2004în baza căruia a fost livrată pârâtei energie termică facturată cu factura nr._/15.01.2009.
Conform clauzelor contractuale, neplata la termen a facturilor emise de reclamantă atrăgea calculul de majorări de întârziere, până la achitarea debitelor.
Ca atare reclamanta a emis mai multe facturi pentru majorări de întârziere, indicând la solicitarea expresa a instanței de a preciza căror debite principale a calculat aceste majorări de întârziere, ca debitul principal la care a calculat majorări este cel cuprins in facturii nr._/15.01.2009, care a fost achitata cu întârziere. Instanța constata insa ca reclamanta nu a indicat termenele la care au fost achitate măcar parțial debitele din factura amintita, de unde deduce ca de fapt aceasta factura nu a fost achitata nici măcar parțial de către parata.
Practica reclamantei se deduce din înscrisurile depuse la dosar ca fiind caracterizata de faptul ca aceasta emite facturi in care sunt cuprinse majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen a debitelor principale. Chiar daca aceste facturi pentru majorări sunt emise distinct, ele nu beneficiază de termene de prescripție independente de termenul de prescripție al debitului principal, întrucât in art. 1 din Decretul 167/1958 este menționat ca odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind accesorii ( cum este cazul majorărilor de întârziere).
Luând în calcul toate aceste date instanța analizând excepția prescripției dreptului reclamantei de a solicita plata majorărilor de întârziere pentru plata cu întârziere a facturii nr._/15.01.2009, constată că termenul de prescripție al dreptului de a solicita plata majorărilor de întârziere pentru plata cu întârziere a facturii nr._/15.01.2009 s-a împlinit la expirarea termenului de 3 ani care a început sa curgă de la data scadentei facturii in discuție, potrivit art. 1 din DL 167/1958 coroborat cu art. 3 și 7 din același decret, potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune sau a dreptului de a cere executarea silită.
În acest sens se constată că dreptul reclamantei de a solicita plata creanței principale s-a prescris la data de 30.01.2012, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă la data de 30.01.2009, prescripția creanței principale atrăgând si prescripția accesoriilor acesteia, respectiv a majorărilor de întârziere, chiar daca pentru ele reclamanta a emis periodic facturi prin care a recalculat aceste majorări, actualizându-le fata de numărul de zile de întârziere la plata.
Pentru aceste motive instanța va admite excepția și va respinge cererea reclamantei ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului reclamantei . cu sediul în B., .. 6, jud. B. de a cere obligarea pârâtei . cu sediul în B., . A, jud. B. la plata sumei de_,52 lei reprezentând majorări de întârziere.
Respinge ca prescrisă acțiunea formulată de ..
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Recursul se va depune la Judecătoria B.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2014
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. L. S.
RED.13.03.14
TH.RED.20.03.14
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Alte cereri. Sentința nr. 3484/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|








