Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5522/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5522/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-05-2014 în dosarul nr. 7191/197/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDEȚUL B.
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5522
Ședința Camerei de consiliu din data de 25.04.2014
Instanța constituită din:
Președinte: S. V. - I.
Grefier: G. E. - A.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta S.C. C. S.A., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta A. V., având ca obiect „cerere de valoare redusă”.
Soluționarea cererii se face fără citarea părților.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura judiciară este efectuată potrivit dispozițiilor art. 1029 alin. 1 din C. proc. civ., în Camera de consiliu, fără înfățișarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedând din oficiu la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 1027 alin. 1 și alin. 2 raportat la 107 alin. 1 din C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea de chemare în judecată.
Instanța, potrivit dispozițiilor art. 255 alin. 1 din C.proc.civ., încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, cele aflate la dosarul cauzei, pe aspectul dovedirii situației de fapt, fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând lucrările și actele dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. cererea de valoare redusă depusă pe rolul acestei instanțe la data de 12.03.2014 înregistrată sub numărul de dosar_, reclamanta S.C. C. S.A. în contradictoriu cu pârâta A. V. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 730,03 lei reprezentând servicii de colectare și transport deșeuri și a sumei de 67,96 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în temeiul contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităților prin concesiunea cu nr. 281/2005, amendat prin actul adițional nr. 18/2008, încheiat cu Municipiul B., având ca obiect exploatarea serviciului public de salubrizare, aceasta și-a asumat obligația de a asigura eliminarea deșeurilor produse de populație, agenți economici și instituții publice.
Astfel, în temeiul art. 12 alin. (3) din Lega nr. 101/2006, reclamanta a încheiat cu pârâtăul contractul nr. 7972/01.09.2010. Reclamanta a mai arătat că în temeiul contractului a prestat servicii de salubritate constând în evacuarea deșeurilor, iar pârâta s-a obligat să efectueze plata serviciilor la termenele stabilite. Astfel, în temeiul art. 12 din contractul încheiat de părți, utilizatorul avea obligația să achite facturile în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor. În temeiul art. 13 din același contract, neachitarea facturilor de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere. În temeiul art. 15 din contractul încheiat de părți, utilizatorul avea obligația de a comunica eventualele obiecțiuni cu privire la factură în termen de 5 zile de la data primirii acesteia.
Reclamanta a mai precizat că deși și-a îndeplinit obligațiile contractuale, pârâta nu a achitat contravaloarea serviciilor de care a beneficiat.
În drept au fost invocate prevederile art. 1025 și urm. C.pr.civ.
În probațiune reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.
Conform art. 1029 alin 3 din C.pr.civ., după primirea formularului de cerere completat corect, instanța a trimis pârâtei formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere și de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.
Pârâta nu a depus și nici nu a trimis formularul de răspuns completat corespunzător, sau copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), așa cum prevăd dispozițiile art.1029 alin 4 din C.pr.civ.
Instanța, în baza art. 255 C.pr.civ., a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține că în fapt, la data de 01.09.2010 părțile au încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru utilizatori casnici nr. 7972 (f. 9-10).
În temeiul acestui contract reclamanta a emis în perioada 31.08._14 mai multe facturi (f.11-40), în sumă totală de 730,03 lei.
De asemenea, facturile au fost acceptate la plată de către pârâtă, având în vedere că aceasta nu le-a contestat în termenul de 5 zile de la primire, potrivit art. 15 din contractul încheiat de părți.
Instanța constată că în speță, legea aplicabilă, potrivit art. 6 alin. 2 din N. C. civ. și art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 este Codul civil de la 1865, deoarece Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar contractul nr. 7972 a fost încheiat înainte de această dată.
Potrivit art. 969 C.civ. de la 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între reclamant și pârât, în sensul că mai întâi reclamantul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp pârâtul nu dovedește executarea.
În speță, reclamanta a făcut dovada existenței creanței prin facturile depuse la dosar, în timp ce pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite capătul principal de cerere formulat și va obliga pârâta la plata sumei de 730,03 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și facturate în perioada 31.08._14.
În privința penalităților în sumă de 67,96 lei, calculate de reclamantă pentru perioada 31.08._13 (tabel f.8), instanța reține că potrivit art. 13 din contractul încheiat de părți, acestea au stabilit că ,, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței și sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare”.
Penalitățile de întârziere reprezintă o obligație accesorie celei principale, această clauză fiind însușită de pârâtă prin semnarea contractului nr. 7972, instanța apreciind că între părți a intervenit o convenție valabilă.
Cu toate acestea instanța reține că pentru a se acorda penalitățile de întârziere, este necesar ca debitorul să fie pus în întârziere în formele prevăzută de lege, dacă el nu este de drept în întârziere, după cum rezultă din art. 1079 din Vechiul Cod Civil. Câtă vreme creditorul nu îl pune în întârziere printr-una din aceste forme, se presupune că acesta nu a fost păgubit de debitor.
Reclamanta nu a făcut dovada că a pus pârâta în întârziere, astfel că pretențiile acesteia cu privire la penalitățile de întârziere, vor fi respinse, ținând cont că penalitățile au fost calculate până la o dată anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța, reținând culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 453 C.proc.civ., va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de către reclamanta S.C. C. S.A., cu sediul în mun. B., .. 13, jud. B., înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J_, având C.U.I. RO_ în contradictoriu cu pârâta A. V., cu domiciliul în mun. B., ., nr. 6, jud. B.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 730,03 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și facturate în perioada 31.08._14.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, declarație de apel care se depune la Judecătoria B..
Dată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. V.-I. G. E. - A.
Red./Dact. S.V.I.
02.05.2014– 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5521/2014. Judecătoria BRAŞOV | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4506/2014. Judecătoria... → |
|---|








