Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 22013/197/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința din camera de consiliu de la 02 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. D. - judecător
Grefier: E. A. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta . RVA INSOLVENCY SPECIALIST SPRL BUCUREȘTI., în contradictoriu cu pârâtul D. E..
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura fără dezbatere orala, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 Noul Cod de procedura civilă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată, potrivit art. 131 N.C.pr.civ. și art. 1027 N.C.pr.civ., că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Se constată depusă la dosar, prin registratura instanței la data de 07.11.2014, declarația reclamantei prin administrator special de renunțare la judecata cererii, având în vedere că pârâtul a achitat debitul solicitat prin prezenta cerere.
Față de înscrisul atașat la dosar de reprezentantul reclamantei, instanța rămâne în pronunțare asupra renunțării la judecata cauzei.
JUDECĂTORIA,
P. cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.08.2014 sub nr._, reclamanta . RVA INSOLVENCY SPECIALIST SPRL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâtul D. E., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 404,73 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în temeiul Contractului de prestări servicii de salubritate nr. 2052 și penalități de întârziere de 0,03 și 0,04 pe zi.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat la data de 01.05.2009 Contractul de prestări servicii de salubritate nr.2052, în perioada iulie 2012 - iulie 2014 pârâta beneficiind de serviciile de salubritate prestate de societatea reclamantei constând în ridicarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate U. SA a emis pe numele pârâtei facturi lunare reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, pârâta având obligația să le achite în termenul de scadență de 15 zile calculat de la data emiterii facturilor. Deoarece nu a procedat la achitarea facturilor pârâta figurează în evidențele contabile cu un debit restant.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata de majorări de întârziere, reclamanta a arătat că acestea au fost calculate și solicitate în baza dispozițiilor contractuale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025- 1032 C.pr.civ.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 77 alin 1 din Legea 85/2006, prin sentința nr. 3273/27.09.2012 pronunțată în dosarul_ a Tribunalului V. fiind dispusă deschiderea procedurii insolvenței a .>
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
La data de 07.11.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței, declarația scrisă de renunțare la judecata cererii, declarație formulată prin administratorul special, prin care a arătat că pârâtul și-a îndeplinit integral obligațiile contractuale de plată a sumei solicitate.
În drept, potrivit art. 406 N.C.pr.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă; dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
În speță, reclamanta a renunțat la judecată printr-o cerere scrisă iar instanța a citat debitorul pentru a-și exprima poziția față de cererea de renunțare. Având în vedere că acesta nu a formulat niciun răspuns, instanța consideră că acesta a acceptat tacit cererea de renunțare formulată de creditor.
În consecință, față de manifestarea de voință a titularei cererii de chemare în judecată și, întrucât renunțarea la judecată, ca și act de dispoziție, pentru care reclamanta prin administrator special, are capacitate procesuală de exercițiu, echivalează cu desistarea față de prezenta judecată, instanța va lua act conform dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei . RVA INSOLVENCY SPECIALIST SPRL BUCUREȘTI., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_ cu sediul în Râmnicu V., . 30, . V. și sediul procesual ales în mun. B., ., jud. B., la judecata prezentei cereri formulate în contradictoriu cu pârâtul D. E., cu domiciliul în B., . 14, . jud. B., având ca obiect pretenții.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi, 02.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. D. A. E. G.
Red./Dact. AD
02.12.2014, 4 ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3988/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3064/2014. Judecătoria... → |
|---|








