Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8665/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 8665/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 15029/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8665

Ședința camerei de consiliu din data de 07.07.2014

Președinte: T. C. D.- judecator

Grefier: C. BURGUȘ

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoare redusă formulate de reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, P. REPR. LEGAL, CU SEDIUL ALES LA . BRASOV în B. ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta ., P. REP. LEGAL J_, CUI_, cu sediul în B. .. 64 A, jud. B., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura fără dezbatere orală, fără citarea părților, conform art. 1029 alin 1 Noul Cod de procedura civilă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În baza art. 131 alin.1 NCPC cu raportare la art. 1.027 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Constată că la data de 03.06.2014, potrivit art. 1.029 alin.3 NCPC a comunicat pârâtei formularul de cerere, înscrisurile aferente și formularul de răspuns, iar aceasta nu a remis instanței în condițiile art. 1.029 alin.4 formularul de răspuns.

Instanța în temeiul art. 258, art. 265 NCPC încuviințează spere administrare proba cu înscrisuri, și declară încheiată etapa cercetării judecătorești

În temeiul art. 392 NCPC deschide dezbaterile.

În temeiul art. 394 NCPC închide etapa dezbaterilor .

Față de actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta . administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 527,72 lei reprezentând servicii prestate și neachitate facturate în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014 potrivit Contractului de servicii publice de salubrizare pentru agenți economici nr. 578/17.07.2008 și a penalităților de întârziere aferente de 0,04% și respectiv 0,03% pe zi de întârziere aferente debitului.

În motivare, reclamanta a arătat că părțile au încheiat contractul de prestări servicii salubritate pentru agenți economici nr. 578/17.07.2008, iar în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014 pârâta nu și-a respectat obligația de achitare a contravalorii serviciului care i-a fost prestat și care a fost consemnat în facturi fiscale acceptate de pârâtă fără rezerve, dar neonorate la plată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1028 alin.2 NCPC.

În probațiune s-au depus: Contractului de servicii publice de salubrizare pentru agenți economici nr. 578/17.07.2008, calcul debit și penalități, sentință și decizie civilă privind starea și capacitatea juridică a reclamantei, facturi fiscale (f. 6-23).

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Pârâta nu a formulat răspuns la formularul de cerere potrivit art. 1029 NCPC..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În baza Contractului de servicii publice de salubrizare pentru agenți economici nr. 578/17.07.2008 (f. 19-23), reclamanta a furnizat pârâtei la locul de consum prevăzut în contract, servicii de salubrizare privind precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide, cu excepția celor toxice, aceasta având obligația de a achita în termen contravaloarea serviciului de care a beneficiat și pentru care au fost emise facturi fiscale potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 4, art.10 din contract.

Conform înscrisurilor de la dosar, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, pârâta nu a achitat contravaloarea facturilor emise, înregistrând un debit de 527,72 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 969 C.civ. – în vigoare la momentul încheierii contractului - convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele trebuind a fi executate cu bună credință, astfel cum prevăd dispozițiile art. 970 alin. 1 din Codul civil vechi.

În baza art. 1025 din C.proc.civ. prevăd următoarele: “Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 de lei la data sesizării instanței”.

În baza acestor dispoziții, date fiind facturile emise și faptul că nu s-a făcut dovada refuzului / contestării facturilor la plată, astfel cum prevăd dispozițiile art.5 alin.8 din Contract, instanța constată că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 527,72 lei reprezentând servicii prestate și neachitate, este întemeiată și ca urmare o va admite.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține următoarele: în lumina principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Reclamantul este îndreptățit să obțină valoarea penalităților de întârziere, datorită neonorării la scadență, potrivit termenelor convenite de părți, a obligației de plată a serviciilor prestate de reclamant.

Potrivit art. 10 alin.2 din contractul de prestări servicii de salubrizare neachitarea facturii în termen de 15 de zile de la data emiterii atrage majorări de întârziere pe zi, fără ca acestea să poată depăși cuantumul debitelor .

P. calculul depus la dosar, reclamanta a indicat procentul în baza căruia a procedat la calcularea de penalităților (0.04% până la data de 28.02.2014 și respectiv de 0,03% calculate de la data de 01.03.2014 până la data de 15.05.2017), rezultând un cuantum de 15,79 lei penalități contractuale la debitul acumulat. Întrucât clauza penală este prevăzută în contractul acceptat de pârât prin semnătură, iar cuantumul penalităților nu depășește cuantumul debitului principal instanța reține întemeiată și această pretenție, urmând a admite și acest capăt de cerere.

Față de cele de mai sus, instanța reține că, creditorul, prin actele depuse la dosarul cauzei a dovedit că este titularul unei creanțe a cărei obligație corelativa constă în îndatorirea pârâtului de a plăti o sumă de bani; a doua condiție constând în existenta unui înscris prin care se poate face dovada creanței pretinse de către creditor; a treia condiție specială privind caracterul cert, lichid si exigibil al creanței, astfel cum sunt definite în cuprinsul art. 662 NCPC.

Instanța a acordat valoare probatorie înscrisurilor produse de reclamant, în susținerea pretențiilor sale, atât convenției semnate de părți cât și facturilor fiscale subsecvente având natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată, apte a face dovada pretențiilor bănești deduse prezentei judecăți.

Pârâta nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional stabilit între părți, necontestând conținutul actului juridic constatator al acordului de voință al părților.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite cererea ca fiind întemeiată .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta .>, J_, CUI RO_, cu sediul în Râmnicu V. .. 30, .. V., societate în insolvență prin administrator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALITIS SPRL BUCUREȘTI, cu sediul în București ., ., sector 3, CUI RO7203606, J_, și sediul procesual ales la sediul dezmembrământului respectiv la .. RM.V. sucursala B. cu sediul în B. ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta ., J_, CUI_, cu sediul în B. .. 64 A, jud. B. și în consecință:

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 527,72 lei reprezentând servicii prestate și neachitate facturate în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014 potrivit Contractului de servicii publice de salubrizare pentru agenți economici nr. 578/17.07.2008.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 15,79 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.07.2014.

P. GREFIER

C. – D. T. C. BURGUȘ

Tehnored.C.D.T. 07 Iulie 2014

- 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8665/2014. Judecătoria BRAŞOV