Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9944/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 9944/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 9684/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 9944

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.09.2014

PREȘEDINTE - I. T. D.

GREFIER: D. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 01.09.2014, când părțile au pus concluzii, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.260 alin.1 C.p.c. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 08.09.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.04.2014, sub nr._ reclamanta S.C. S. 2000 S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. R. T. S.R.L. la plata sumei de 796,08 lei reprezentând contravaloare factură și la plata dobânzii legale. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, s-a arătat că părțile au încheiat un contract în formă simplificată, prin care reclamanta s-a obligat să livreze anumite produse, iar pârâta s-a obligat să plătească prețul.

Reclamanta a învederat că și-a executat obligația și a emis către debitoare la data de 26.11.2010 factura nr._, în cuantum de 1.655,4 lei.

A adăugat că la data de 10.10.2012 a emis pe numele pârâtei factura nr._, cu prilejul stornării de către pârâtă a anumitor produse care au fost livrate conform facturii nr._. A arătat că, în final, debitul restant este în cuantum de 796,08 lei.

A mai precizat că factura a fost acceptată la plată prin semnătură și ștampilă și că este îndreptățită la dobândă legală penalizatoare până la data plății efective a debitului principal.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 Cod Procedură Civilă și art. 2 și 3 alin. 2 ind. 1 din O.G. 13/2011.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în valoare de 50 lei, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta nu a formulat răspuns și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

La termenul din data de 01.09.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pe care a unit-o cu fondul.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, părțile au avut relații comerciale în baza cărora la data de 26.11.2010 reclamanta a emis factura nr._ în cuantum de 1.655,4 lei.

La data de 10.10.2012 reclamanta a emis pe numele pârâtei factura nr._, retur la factura nr._, în valoare de 859,32 lei. Astfel, debitul restant este în cuantum de 796,08 lei.

Având în vedere dispozițiile art. 248 C.proc.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Observând prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 emisă pentru punerea în aplicare a Noului cod civil care stipulează că „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, instanța reține faptul că în cauza de față, cu privire la prescripția extinctivă, sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, iar conform art. 3 alin. 1 din același decret, termenul prescripției este de 3 ani, care începe să curgă, conform art. 7 alin. 1, de la data când se naște dreptul la acțiune.

Art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 stipulează că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.

Totodată, prin RIL nr. 2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

În raport de aceste dispoziții legale, instanța reține că, în cauza de față, termenul de prescripție a început să curgă de la data emiterii facturii, respectiv, 26.11.2010 și s-a împlinit la data de 26.11.2013.

De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare; c) printr-un act începător de executare.

Or, în speța dedusă judecății nu există niciun caz de întrerupere a prescripției având în vedere că din partea pârâtei nu există nici un act de recunoaștere și nici un act începător de executare, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă la data de 07.04.2014, ulterior împlinirii termenului de prescripție.

În ceea ce privește factura nr._, aceasta este o factură de retur emisă de către reclamantă, fără a constitui un act de executare din partea pârâtei.

În consecință, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 07.04.2014, după expirarea termenului de prescripție de 3 ani, iar reclamanta nu a dovedit împrejurări care să atragă suspendarea sau întreruperea cursului prescripției, instanța va admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, reține că potrivit art. 453 C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces având în vedere că va respinge acțiunea formulată.

Totodată, instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată din oficiu.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. 2000 S.A. cu sediul în Calea Feldioarei, nr.60. B., jud. B., CUI RO_, nr. ORC J_, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. T. S.R.L. cu sediul în S., .. 18, jud. Hunedoara, CUI RO_, nr. ORC J_, ca prescrisă.

Respinge cererea formulată de către reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. I. T. D. B.

Red.jud.D.I.T./ 4 ex / 10.09.2014

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

HOT.

08.09.2014

Admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată din oficiu.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. 2000 S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. R. T. S.R.L., ca prescrisă.

Respinge cererea formulată de către reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 08.09.2014.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9944/2014. Judecătoria BRAŞOV