Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 15290/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința Camerei de Consiliu din 18.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. – judecător
GREFIER: C. D.
Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii având ca obiect cerere cu valoare redusă privind pe reclamanta . - prin reprezentant legal în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari DE APARTAMENTE PRIETENIA –prin reprezentant legal.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților potrivit art. 1029 alin 2 NCPrCiv .
S-a expus referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței faptul că pârâta nu a depus la dosar, în termenul stabilit, formularul de răspuns completat.
În temeiul art 131 alin 1 din Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 1027 alin 1 și art. 107 din NCPrCiv instanța stabilește că Judecătoria B. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art 258 NCPrCiv încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Ia act că pârâta nu a depus la dosar formularul de răspuns completat, nu a propus probe în apărare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
În urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea sentință:
JUDECĂTORIA
Constată că, prin cererea de valoare redusă formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2014, sub nr._, reclamanta S.C. „ T. „ S.R.L. B. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE „ PRIETENIA „ B. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3761,37 lei reprezentând contravaloarea facturilor de energie termică emise în perioada februarie 2012 - august 2013 și la plata sumei de 2877,54 lei reprezentând contravaloarea majorărilor legale de întârziere facturate în perioada martie 2013 - septembrie 2013 cu cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei .
În expunerea în fapt a motivelor, reclamanta a arătat că în temeiul contractului de furnizare energie termică nr. 358/30.11.2010 încheiată cu pârâta, a furnizat acesteia energie termică în valoarea consemnată în facturile înscrise în borderoul centralizator anexat cererii.
Întrucât pârâta nu a achitat la scadență facturile de energie termică emise acesteia, s-au calculat majorări legale de întârziere . Coeficientul de majorare aplicat este cel stabilit periodic prin HG pentru neplata la termen a creanțelor bugetare, respectiv 0,04 %/ zi de întârziere.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, probă încuviințată de instanță.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 din vechiul Cod civil, art. 1025- 1032 din NCPC, H.G. nr. 933/2004, Ordinul 483/2008, Legea 325/2006, Legea nr. 51/2006.
Reclamanta nu a solicitat să aibă loc o dezbatere orală.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei .
Pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE „ PRIETENIA „ B. a primit la data de 16.09.2014 exemplarul doi la cererii cu valoare redusă însoțit de înscrisuri, împreună cu formularul de răspuns conform art. 1029 din NCPC. Nu a depus în termen de 30 de zile formularul de răspuns completat sau întâmpinare și nici înscrisuri de care să se folosească în soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Între reclamanta S.C. „ T. „ S.R.L. B., în calitate de furnizor, si pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE „ PRIETENIA „ B., în calitate de utilizator, s-a încheiat la data de 30.11.2010 contractul de furnizare a energiei termice nr. 358, având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și pentru apă caldă de consum .
Pentru încasarea contravalorii energie termice furnizată și facturată pârâtei în perioada februarie 2012 - august 2013, reclamanta a emis pârâtei facturile fiscale nr. :_/ 2013 ;_/ 2013 ;_/2013 ;_/2013 ;_/ 2013 ;_/2013 ;_/2013 în valoare totală de 3.875, 68 lei . Din suma totală facturată pârâta mai are de achitat suma de 3.761, 37 lei.
Deși pârâta a beneficiat de aceste servicii,nu a înțeles să-și execute integral obligația de plata a facturilor emise fiind promovata prezenta acțiune.
Prezenta cerere se încadrează în prevederile art. 1025 alin.1 din NCPC potrivit cărora “ prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței “ .
Potrivit dispozițiilor art. 969 din vechiul C.civil ( dispoziții aplicabile în speță ), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante,acestea fiind ținute să-și execute obligațiile asumate la termene, în condițiile stipulate în contract și cu bună-credință.
În drept, instanța are în vedere că în materia răspunderii contractuale, în cazul obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între debitor si creditor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.
În speță, instanța reține că natura contractuala a raporturilor juridice ale părților rezultă din facturile fiscale emise în temeiul contractului încheiat de părți și depuse la dosar și că reclamanta a făcut dovada existenței creanței prin înscrisurile mai sus enumerate, în timp ce pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligației de plată, deși conform art. 249 din NCPC îi incumba sarcina acestei probe.
Conform art. 662 din NCPC, creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu ( art. 662 alin. 2 din NCPC ) ; creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui ( art. 662 alin. 3 din NCPC ) ; creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficul termenului de plată ( art. 662 alin. 4 din NCPC ) .
În speță ,creanța creditoarei în cuantum de 3.761, 37 lei este certă, lichidă și exigibilă, existența, cuantumul și exigibilitatea acesteia rezultă din facturile fiscale emise în baza contractului încheiat între părți .
Art. 43 din vechiul Codul comercial stipula ca „ datoriile comerciale lichide si plătibile în bani,produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile’’ iar potrivit art. 1535 alin. 1 din NCC « în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății ,în cuantumul, convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu «.
Părțile au prevăzut în contract la art. 18 faptul că « neachitarea de către utilizator/ consumator a facturii emise de furnizor în termen de 5 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat după cum urmează: a) penalități egale cu nivelul dobânzii datorate la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare ; b) penalitățile datorate începând cu prima zi după data scadenței ; c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului care a generat penalitățile și constituie venit al furnizorului « .
În speța de față dedusă judecății valoarea penalităților pe care pârâta le datorează reclamantei totalizează suma de 2.877,54 lei, conform facturilor fiscale nr. :_/ 2013:
_/ 2013 ;_/2013 ;_/2013 ;_/ 2013 ;_/2013 ;_/2013 .
În temeiul tuturor considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța va admite cererea de valoare redusă formulata de reclamanta S.C. „ T. „ S.R.L. B., și în consecință va obliga pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE „ PRIETENIA „ B. să plătească reclamantei suma de 6.638,91 lei cu titlu de pretenții, din care suma de 3.761,37 lei reprezintă contravaloarea facturilor de energie termică emise în perioada februarie 2012 – august 2013 iar suma de 2.877,54 lei reprezintă contravaloarea majorărilor legale de întârziere facturate în perioada martie 2013 – septembrie 2013.
Pârâta căzând în pretenții, în temeiul art. 1031 alin. 1 din NCPC, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. „ T. „ S.R.L., cu sediul în mun. B. .. 25 E, . cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE „ PRIETENIA „, cu sediul în mun. B., ., și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6.638, 91 lei cu titlu de pretenții, din care suma de 3.761,37 lei reprezintă contravaloarea facturilor de energie termică emise în perioada februarie 2013 – august 2013 iar suma de 2.877, 54 lei reprezintă contravaloarea majorărilor legale de întârziere facturate în perioada martie 2013 – septembrie 2013.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Dată în ședința Camerei de Consiliu.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. C. D.
Red/ Dact. A.M. – 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria... → |
|---|








