Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7486/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 7486/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 9164/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7486

Ședința din Camera de Consiliu de la: 12.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D. T.

GREFIER: C. BURGUȘ

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta C. C., cu domiciliul în B., ., județul B..

Procedura de soluționare: în camera de consiliu, fără citarea părților potrivit art. 1.029 alin 1 si 2 NCPC, instanța, având în vedere împrejurările cauzei, a apreciat că nu se impune citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:

- că la data de 07.04.2014, în concordanță cu disp. art. 1.029 alin.3 NCPC s-a comunicat pârâtei formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere si copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.

- că pârâta nu a remis în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1.029 alin.4 NCPC formularul de răspuns completat corespunzător precum si copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească.

- că pârâta nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat și nu a formulat cerere reconvențională.

În concordanță cu disp.art.1030 instanța a stabilit termen de judecată la data de 12.06.2014, luând în examinarea cererea cu care a fost investită de reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL BUCUREȘTI.

Potrivit art. 131 NCPC instanța își verifică din oficiu competența și, având în vedere dispozițiile art. 1.027 cu raportare la art. 94 alin.1 lit. j, art. 107 NCPC se declară competentă funcțional, material și teritorial a soluționa cererea dedusă judecății.

Conform art. 258 NCPC cu raportare la art. 1.029 alin.9 NCPC încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse de reclamanta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că prin cererea de valoare redusă înregistrată la data de pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta . administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta C. C., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei principale de 792,75 lei și a penalităților de întârziere în cuantum de 229,87 lei, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că părțile au încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr. 7568/29.03.2006, iar în perioada 15 aprilie 2011- 15 februarie 2014 pârâta nu și-a respectat obligația de achitare a contravalorii serviciului care i-a fost prestat și care a fost consemnat în facturi fiscale acceptate de pârâtă fără rezerve, dar neonorate la plată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 1028 alin.2 NCPC.

În probațiune s-au depus: calcul debit și penalități, sentință și decizie civilă privind starea și capacitatea juridică a reclamantei, contract prestări servicii de salubrizare nr. 7568/29.03.2006, facturi fiscale (f. 6-52).

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 77 din Legea nr. 85/2006.

Pârâta nu a formulat răspuns potrivit art. 1029 NCPC..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În baza contractului de prestări servicii de salubrizare nr. 7568/29.03.2006 (f. 14), reclamanta a furnizat pârâtei la locul de consum prevăzut în contract, servicii de salubrizare privind precolectarea, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor solide, cu excepția celor toxice în favoarea pârâtului, acesta având obligația de a achita în termen contravaloarea serviciului de care a beneficiat și pentru care au fost emise facturi fiscale potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 6 alin. 13 din contract.

Conform înscrisurilor de la dosar, în perioada 15 aprilie 2011- 15 februarie 2014, pârâtul nu a achitat contravaloarea facturilor emise, înregistrând un debit de 792,75 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 969 C.civ. – în vigoare la momentul încheierii contractului - convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele trebuind a fi executate cu bună credință, astfel cum prevăd dispozițiile art. 970 alin. 1 din Codul civil vechi.

În baza art. 1025 din C.proc.civ. prevăd următoarele: “Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 de lei la data sesizării instanței”.

În baza acestor dispoziții, date fiind facturile emise și faptul că nu s-a făcut dovada refuzului facturilor la plată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 12 alin. 6 din Contract, instanța constată că cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 792,75 lei reprezentând servicii prestate și neachitate, este întemeiată și ca urmare o va admite.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța reține următoarele: în lumina principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Reclamantul este îndreptățit să obțină valoarea penalităților de întârziere, datorită neonorării la scadență, potrivit termenelor convenite de părți, a obligației de plată a serviciilor prestate de reclamant.

Potrivit art. 12 alin. 2 și 3 din contractul de prestări servicii de salubrizare neachitarea facturii în termen de 15 de zile de la data emiterii atrage majorări de întârziere fixe de 0,06% pe zi, fără ca acestea să poată depăși cuantumul debitelor .

P. calculul depus la dosar, reclamanta a indicat procentul în baza căruia a procedat la calcularea de penalităților, rezultând un cuantum de 229,87 lei. Întrucât clauza penală este prevăzută în contractul acceptat de pârât prin semnătură, iar cuantumul penalităților nu depășește cuantumul debitului principal instanța reține întemeiată și această pretenție, urmând a-l obliga pe pârât să achite reclamantei suma de 229,87 lei penalități contractuale pe perioada scadenței obligației de plată consemnată în fiecare factură ce compune debitul până la data de 01.04.2014.

Față de cele de mai sus, instanța reține că, creditorul, prin actele depuse la dosarul cauzei a dovedit că este titularul unei creanțe a cărei obligație corelativa constă în îndatorirea pârâtului de a plăti o sumă de bani; a doua condiție constând în existenta unui înscris prin care se poate face dovada creanței pretinse de către creditor; a treia condiție specială privind caracterul cert, lichid si exigibil al creanței, astfel cum sunt definite în cuprinsul art. 662 NCPC.

Instanța a acordat valoare probatorie înscrisurilor produse de reclamant, în susținerea pretențiilor sale, atât convenției semnate de părți cât și facturilor fiscale subsecvente având natura juridică a unor înscrisuri sub semnătură privată, apte a face dovada pretențiilor bănești deduse prezentei judecăți.

Pârâtul nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional stabilit între părți, necontestând conținutul actului juridic constatator al acordului de voință al părților.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite cererea ca fiind întemeiată și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta .> cu sediul în Râmnicu V., .. 30, .. V., CUI RO7203606, J_ prin administrator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL București cu sediul în București ., ., Sector 3, în contradictoriu cu pârâta C. C., domiciliată în municipiul B. ., jud. B., și în consecință:

Obligă pârâta l să plătească reclamantei suma de 792,75 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pârâtei în baza Contractului de prestări servicii publice de salubritate pentru utilizatori casnici nr. 7568/29.03.2006 și neachitate, facturate în perioada 15 aprilie 2011- 15 februarie 2014 și suma de 229,87 lei – penalități de 0,06% pe zi de întârziere.

Executorie de drept, potrivit art. 1.030 alin.3 NCPC.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.06.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. – D. T. C. BURGUȘ

Red. CDT/22.07.2014

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7486/2014. Judecătoria BRAŞOV