Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 224/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 224/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 23202/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 224
Ședința Camerei de consiliu din: 17.01.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. - judecător
GREFIER: L. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “cerere de valoare redusă“ formulată de creditoarea ., prin reprez. legal în contradictoriu cu debitorul ., prin reprez. legal.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Față de dispozițiile art. 94 pct.1 lit. j Cod procedură civilă, art. 529 Cod procedură civilă, instanța arată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere.
Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că nu s-a solicitat dezbatere orală, instanța în baza art. 255 c.p.civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, față de dispozițiile art. 394 C.p.c., instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamanta . a chemat in judecata pe pârâta ., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1103,45 lei reprezentând plată servicii neachitată .
Reclamanta a formulat această solicitare pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă ( art. 1025 și următoarele, cod procedură civilă), formularul adecvat fiind completat și transmis pârâtei, care însă nu a remis instanței formularul de răspuns.
In motivarea cererii sale, creditoarea a arătat ca aceasta a prestat servicii de transport internațional la solicitarea debitoarei facturate cu factura nr. 1375/29.06.2012 și neachitate de pârâtă motiv pentru care solicită obligarea acesteia la plata prețului serviciului, rămas neachitat.
În probațiune au fost administrate înscrisuri, respectiv copii ale facturii emise pentru serviciul furnizat pârâtei, CMR însoțitor al transportului, comenzii lansata de debitoare, corespondentei purtata intre parți.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Conform comenzii de transport transmisa de intimata reclamantei, aceasta din urma a efectuat un transport internațional de marfa, conform CMR 27.06.2012. Transportul a fost facturat cu factura nr. 1375/20.06.2012
Pârâta, legal citată, nu a transmis formularul de răspuns, nu a contestat existența raportului juridic descris de reclamantă și nu a opus reclamantei vreo excepție de neexecutare a contractului sau de plată a serviciului.
Instanța, reține că între părți s-a născut un raport contractual prin care reclamanta a furnizat bunuri comerciale pârâtei, aceasta din urmă având obligația de a le plăti ( art. 1361 cod civil).
Acest raport este dovedit cu copiile facturii nr. 1375/20.06.2012, CMR din 27.06.2012, si comenzii de transport nr. 291/26.06.2012.
Termenul de plată al serviciului este prevăzut în factura emisa de reclamantă, fiind de 30 de zile de la data emiterii facturii, dată la care obligația de plată a devenit scadentă.
Având în vedere probatoriul administrat și dispozițiile art. 1166, 1270 și următoarele cod civil, Instanța constată că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 1103,45 lei este întemeiată, urmând a fi admisă întrucât pârâta nu și-a executat obligația de plată la scadentă a bunurilor livrate acesteia potrivit facturilor prezentate de reclamantă.
În temeiul art. 1535 cod civil potrivit căruia de la scadența obligației la plată debitorul datorează daune moratorii, pârâtul va fi obligat la plata dobânzii legale pentru suma datorată, care urmează a fi calculată conform OG 13/2011, in vigoare la momentul nașterii raporturilor comerciale dintre părți.
În temeiul art. 1031 cod procedură civilă pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei efectuate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de . cu sediul B., ., ., . în contradictoriu cu . cu sediul în Dumbraveni, .. 211, jud. Sibiu.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1103,45 lei reprezentând contravaloare facturii nr. 1375/29.06.2012 la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data scadenței facturii până la plata efectivă a datoriei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie de drept
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.01.2014
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. L. S.
Red. 17.01.2014
Th.red. 20.01.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3833/2014. Judecătoria... → |
|---|








