Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4053/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4053/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 422/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4053

Ședința publică din data de 01.04.2014

PREȘEDINTE: E. B. - judecător

GREFIER: D. I.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut pe fond în ședința publică din data de 11.03.2014, când s-a constatat lipsa părților conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art.396 alin.1 N.C.p.c., a amânat pronunțarea pentru data de 18.03.2014, 25.03.2014 și apoi pentru 01.04.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la 13.01.2014 sub nr._, creditoarea S.C. „R.” S.R.L., prin reprezentant legal – administrator unic S. Păltânea în contradictoriu cu debitoarea T. C. a solicitat emiterea ordonanței de plată pentru suma de 1.817,75 lei, reprezentând:

- 1.162,37 lei, contravaloarea ratelor lunare restante aferente intervalului 26.11.2012 – 26.09.2013;

- 307,42 lei, dobânda restantă aferentă perioadei mai sus arătate și

- 347,96 lei, majorări de întârziere (penalități).

Cu cheltuieli de judecată.

În expunerea de motive, creditoarea arată că între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr._/26.07.2006, privind imobilul situat în B., ..22, .. La data semnării contractului, debitoarea a achitat un avans de 7.880,65 lei, iar pentru diferență plata urma a se face eșalonat pe o perioadă de 15 ani.

Potrivit contractului, debitoarea avea obligația de a achita ratele scadente și dobânda aferentă. Din luna noiembrie 2012 debitoarea a încetat plata ratelor, acumulând un debit de 1.162,37 lei la care se adaugă dobânda de 307,42 lei.

Corespunzător cap.V art.1 din contract, neplata la termen a ratelor atrage aplicarea de majorări de 0,15% pe zi de întârziere. Cu acest titlu, creditoarea a determinat suma de 347,96 lei.

P. adresa nr.5779/23.09.2013 debitoarea a fost înștiințată despre existența debitului, după care creditoarea a emis somația prevăzută de art.1014 N.C.p.c. Deși a primit somația la 05.12.2013, debitoarea nu a făcut plata în termenul de 15 zile.

Față de neefectuarea plății, creditoarea a solicitat instanței să emită ordonanța de plată în condițiile art.1013 alin.1 N.C.p.c., invocând caracterul cert și exigibil al creanței sale.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art.1013 și urm. N.C.p.c.

Cererea creditoarei este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (filele 3 și 18 dosar).

Debitoarea nu s-a apărat în cursul procedurii, nedepunând la dosar întâmpinare în condițiile prevăzute la art.1018 alin.3 N.C.p.c.

Sub aspect probatoriu, creditoarea a depus la dosar înscrisuri, iar instanța a încuviințat această probă la termenul din 11.03.2014 – fila 31 dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Sub nr._/26.07.2006 se încheie între societatea creditoare, în calitate de vânzător și debitoare, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare depus în copie conformă cu originalul la fila 10 dosar.

În temeiul convenției, debitoarea a dobândit imobilul situat în B., ..22, ., achitând la momentul semnării contractului suma de 7.880,65 lei, cu titlu de avans locuință. Pentru diferența de 19.020 lei s-a prevăzut plata în rate lunare timp de 15 ani, cu o dobândă egală cu ½ din dobânda de referință a BNR. Rata lunară a fost stabilită la suma de 105,67 lei, iar rambursarea a început de la data de 26.08.2006.

La cap.V pct.1 din contract s-a prevăzut că „neachitarea la termen a sumelor ce fac obiectul contractului atrage după sine majorări de întârziere de 0,15% pe zi calculate asupra ratei și dobânzii aferente; neplata a trei rate consecutive atrage după sine acționarea în judecată a debitorului pentru recuperarea creanței; neexecutarea culpabilă a contractului prin neplata a șase rate consecutive conduce la desființare contractului, fără punerea în întârziere a debitorului și fără nicio formalitate”.

Debitoarea nu a mai achitat ratele începând cu 26.11.2012, context în care la 23.09.2013 și la 15.10.2013 creditoarea a emis înștiințările nr.5779 și nr.6292, primită la 30.09.2013 și la 31.10.2013 de către debitoare (filele 11-14 dosar).

Apoi, la 11.11.2013 sub nr.2913, creditoarea a emis somația avută în vederea de dispoziția art.1014 alin.1 N.C.p.c., comunicată către debitoare prin scrisoare recomandată cu conformare de primire, potrivit dovezilor de la filele 9, 15 și 24-25 dosar.

Întrucât în urma acestei somații debitoarea nu a făcut plata în termenul de 15 zile de la primire, creditoarea a solicitat instanței să emită ordonanța de plată în condițiile art.1013 și urm. N.C.p.c.

Debitoarea nu s-a apărat prin întâmpinare și nici nu a achitat debitul restant.

În aceste condiții, urmând a dispune asupra cererii creditoarei, instanța reține că, potrivit art.1013 alin.1 N.C.p.c., procedura ordonanței de plată se aplică „creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege”.

Caracterul cert, lichid și exigibil al unei creanțe este prevăzut la art.662 alin.1 – alin.4 N.C.p.c.

Față de aceste împrejurări este de necontestat că între părți s-a încheiat o convenție atestată de contractul de vânzare cumpărare nr._/26.07.2006, în baza căruia debitoarea avea obligația de a achita la datele scadente ratele lunare aferente prețului apartamentului, cât și dobânda legală, ambele prevăzute la cap.II pct.3.

Evidența asupra ratelor și dobânzilor neachitate se regăsește la fila 8 dosar, rezultând valorile de 1.162,37 lei, reprezentând contravaloarea ratelor lunare aferente intervalului 26.11.2012 – 26.09.2013 și de 307,42 lei, cu titlu de dobândă pentru același interval.

Societatea vânzătoare, în calitate de creditoare a ales să solicite executarea contractului prin obligarea debitoarei la plata ratelor restante și să nu activeze clauza privitoare la desființarea contractului (cap.V, pct.1 teza finală redată în prezentele considerente).

Ca atare, pentru aceste valori, instanța va aprecia că cererea creditoarei întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute la art.1013 alin.1 N.C.p.c.

Referitor la petitul privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere, instanța îl va respinge ca fiind neîntemeiat pentru considerațiile ce urmează.

Astfel, penalitățile de 0,15% au fost calculate atât la debitul principal (ratele restante), cât și la dobânda aferentă.

Contractul de vânzare cumpărare imobiliară încheiat între părți la 26.07.2006 nu are natură comercială, pentru a atrage incidența art.56 C. comercial (în vigoare la data contractării). În acest sens, instanța reține că în concepția Codului comercial de la 1887, aplicabil cauzei, vânzarea cumpărarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile Or, anatocismul este permis numai în materie comercială, fiind interzis în materie civilă.

Într-o atare situație, cu titlu de principiu, creditoarea nu poate obține de la debitoare atât penalitățile de întârziere, cât și dobânzile, întrucât în esență penalitățile sunt daune interese pentru întârziere, anticipat evaluate prin convenția părților. Rezultă că, fiind tot daune interese de întârziere, ca și dobânzile, ele nu se pot cumula întrucât s-ar realiza o dublă reparație pentru aceeași abatere de la prevederile contractului.

Ca o consecință, în aplicarea art.1021 alin.2 N.C.p.c., constatând că cererea creditoarei este întemeiată în parte, instanța va emite ordonanța de plată asupra sumei în cuantum de 1.469,79 lei, reprezentând 1.162,37 lei, contravaloarea ratelor lunare restante aferente intervalului 26.11.2012 – 26.09.2013 și 307,42 lei, cu titlu de dobândă determinată pentru perioada mai sus arătată.

În temeiul art.1021 alin.3 N.C.p.c., termenul de plată pentru debitoare va fi de 15 zile de la comunicarea ordonanței.

În schimb, pentru considerațiile expuse în prezentele considerente, restul pretențiilor creditoarei vor fi respinse.

Cheltuielile de judecată sunt în sarcina părții căzute în pretenții, sens în care dispune art.453 alin.1 N.C.p.c. În raport de această prevedere, instanța văzând cheltuielile făcute cu prezenta procedură, dovedite de chitanțele de la filele 3 și 18 dosar, va obliga debitoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

ORDONĂ

Admite în parte cererea formulată de creditoarea S.C. „R.” S.R.L., cu sediul în B., ., nr.29, jud. B., prin reprezentant legal – administrator unic S. Păltânea în contradictoriu cu debitoarea T. C., domiciliată în B., ..22, jud. B. și, în consecință:

Ordonă debitoarei să plătească creditoarei în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe suma de 1.469,79 lei, reprezentând:

- 1.162,37 lei, contravaloarea ratelor lunare restante aferente intervalului 26.11.2012 – 26.09.2013 și

- 307,42 lei, cu titlu de dobândă restantă aferentă perioadei mai sus arătate.

Respinge pretențiile creditoarei în valoare de 347,96 lei, solicitate cu titlu de majorări de întârziere (penalități).

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.

Cu drept pentru debitoare de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

E. B. D. I.

Red./Dact. judecător E.B.

01.08.2014 – 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4053/2014. Judecătoria BRAŞOV