Pretenţii. Sentința nr. 5414/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5414/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 10557/197/2009
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.5414
Ședința publică din data de 29.04.2014
PREȘEDINTE: E. B. - judecător
GREFIER: D. I.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut pe excepție în ședința publică din data de 22.04.2014, când s-a constatat lipsa părților conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în baza dispozițiilor art.260 alin.1 C.p.c., a amânat pronunțarea pentru data de 29.04.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la 09.06.2009 sub nr._, reclamanta „I. I. COMPENSATI MOGLIA” S.R.L., prin reprezentant convențional - avocat S. G. în contradictoriu cu pârâta S.C. „C.” S.R.L., prin reprezentant legal a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro, în echivalent de 84.200 lei, la care se adaugă dobânda legală.
Cu cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive, reclamanta a invocat raportul comercial existent între părți și în baza căruia a vândut, iar pârâta a cumpărat o presă industrială pentru prețul de 20.000 euro.
Bunul i-a fost predat pârâtei care avea obligația de a face plata la scadența celor 180 zile de la confirmarea de vânzare.
La data de 17.03.2008, pârâta a săvârșit un act de recunoaștere a creanței, sens în care a completat o filă CEC pe numele reclamantei.
CEC-ul emis de pârâtă nu a fost încasat datorită incompatibilității cu modalitățile de plată la extern.
Pârâta a fost invitată la conciliere, invitație căreia nu i-a dat curs.
În drept au fost invocate dispozițiile art.969 C. civil (1864), ale O.G.nr.9/2000 și art.242 alin.2 C.p.c.
Atașat cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 5-35, 56-63, 80-84), cât și interogatoriul de luat pârâtei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, iar dovezile asupra ultimului sediu cunoscut se regăsesc la fila 113 dosar.
Față de procedura insolvenței deschisă asupra părții pârâte, la termenul din 22.06.2010, judecata cererii a fost suspendată de drept, în temeiul art.36 din L.nr.85/2006 – fila 116 dosar.
Apoi, la 08.01.2014 a fost remisă cauzei sentința civilă nr.1422/Sind din 05.06.2013 a Tribunalului B. – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal (filele 122 și 123 dosar), definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căii de atac, rezultând potrivit acesteia că procedura falimentului față de societatea pârâtă a fost închisă, corelativ cu dispoziția asupra radierii din Registrul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul B..
Pendinte de această împrejurare, la termenul din 22.04.2014, când cauza a fost repusă pe rol, instanța a invocat din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. „C.” S.R.L.
Urmând a dispune în condițiile art.137 alin.1 C.p.c. asupra excepției calificate ca fiind de fond, cu caracter peremptoriu, instanța va avea în vedere dispoziția art.206 alin.1 N.C.C. (față de norma tranzitorie cuprinsă la art.6 alin.6 N.C.C.), potrivit căreia „persoana juridică poate avea drepturi și obligații civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparține decât persoanei fizice”, iar transpusă în plan procesual, presupune conform art.41 alin.1 C.p.c., că „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată”.
Capacitatea de folosință se dobândește în cazul persoanei juridice în condițiile art.205 N.C.C., iar personalitatea juridică încetează în modalitățile prevăzute la art.244 N.C.C. În condițiile art.251 alin.1 N.C.C., persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
Întrucât în cauză, societatea pârâtă a fost dizolvată/lichidată prin sentința civilă nr.1422/Sind din 05.06.2013 a Tribunalului B. – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, iar apoi s-a procedat la radierea acesteia din Registrul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul B., potrivit dispoziției cuprinse în hotărârea de închidere a procedurii insolvenței, instanța va admite excepția invocată din oficiu vizând lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei și va respinge cererea reclamantei promovată pentru pretenții în cuantum de 20.000 euro, în echivalent de 84.200 lei, la care se adaugă dobânda legală și cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. „C.” S.R.L., invocată din oficiu.
Respinge cererea formulată de reclamanta „I. I. COMPENSATI MOGLIA” S.R.L., cu sediul procesual ales în Timișoara ..4, jud. T., prin reprezentant convențional - avocat S. G. în contradictoriu cu pârâta S.C. „C.” S.R.L., cu ultimul sediu în localitatea S. ., jud. B., citată prin administrator judiciar „INFO-DIP INSOLVENCY” S.P.R.L., cu sediul în B.. ..18, ., . și la ușa instanței, radiată din Registrul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul B., având ca obiect pretenții în cuantum de 20.000 euro, în echivalent de 84.200 lei, la care se adaugă dobânda legală și cheltuielile de judecată, ca fiind promovată în contradictoriu cu o parte lipsită de capacitate procesuală.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. D. I.
Red./Dact. judecător E.B.
06.06.2014 – 4ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6745/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria... → |
|---|








