Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1971/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1971/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 3421/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1971

Ședința publică de la 02 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Grefier M. M. M.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe creditor S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A. PRIN MANDATAR S.C.COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L. PRIN AVOCAT CLETER R. E. Vși pe debitor S.C.GUSTIPAN A. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 200 de lei conform ordinului de plată nr.2376/22.003.2013 și nr.1568/22.03.2013 reprezentând taxa de timbru judiciar și timbru judiciar de 0,30 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru debitoare împuternicita C. L. F., lipsind creditoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Împuternicita C. L. F., pentru debitoare depune la termenul de astăzi cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui avocat, împuternicire de reprezentarea și copie carte de identitate.

Instanța constată că cererea a mai fost depusă pentru termenul din 07.08.2013 și respinge cererea de amânare formulată de debitoare, ca neîntemeiată.. Totodată constată că nu a fost depusă nici întâmpinare la dosar și nici alte înscrisuri.

Față de obiectul cauzei și față de solicitarea creditoarei prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța acordă cuvântul la probe.

Instanța constată că probele solicitate de creditoare sânt înscrisurile depuse la dosar, debitoarea luând cunoștință de ele.

Instanța admite probele cu înscrisurile depuse de creditoare și decade debitoarea din dreptul de a mai solicita alte probe în afara celor existente la dosar și acordă cuvântul pe fond.

Împuternicita C. L. F., pentru debitoare având cuvântul pe fond recunoaște debitul datorat și precizează că societatea are venituri mici dorind să plătească eșalonat suma datorată .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/2013 creditoarea S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A. PRIN MANDATAR S.C.COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L. a solicitat pe calea ordonanței de plată obligarea debitoarei S.C.GUSTIPAN A. SRL la plata sumei de 13.611,01 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate, și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că între societăți s-au desfășurat relații comerciale ceau constat în furnizarea de gaze naturale, conform facturilor emise și neachitate Creditoarea a arătat că debitoarea nu și-a respectat obligația asumată în sensul achitării contravalorii gazelor facturate și a procedat la emiterea unei somații de plată în conformitate cu art. 1014alin 1 din codul de procedură civilă,

Debitoarea a fost somată pentru rezolvarea cauzei pe cale amiabilă însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată.

În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1013 și urm. din codul de procedură civilă iar conform art.411 alin.2 NCPC a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii au fost depuse în copie la dosar: notificare din 11.04.2013,listă facturi, contract pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale 05.05..2011, act adițional nr.1, facturi fiscale (f. 6-19 ) și a solicitat proba cu înscrisuri.

Fiind legal citată, conform art. 1018 din codul de procedură civilă, debitoarea nu a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform contractului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale din data de 05.05..2011 între societăți s-au desfășurat relații comerciale conform facturilor emise și neachitate, iar ca urmare a neplății la termen a facturilor a fost somată să plătească creditoarei suma de 13.611 lei reprezentând debit restant conform facturile emise și neachitate

Potrivit art. 1013 din codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de parți prin semnătură, ori în alt mod admis de lege.

Debitoarea nu a contestat această creanță și nu a formulat întâmpinare, și față de împrejurările cauzei instanța poate aprecia aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorilor, recunoaștere formulată expres și în cadrul ședinței publice de astăzi potrivit art. 1018 alin. 3 din codul de procedură civilă.

Având în vedere că debitul a fost însușit de instanța urmează ca în baza art. 1013 și art. 1021 alin. 1 din codul de procedură civilă, să admită cererea și să someze debitorii ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditorilor suma de 13.611 lei reprezentând contravaloare prestări servicii

În baza art. 453 alin 1 din codul de procedură civilă, urmează a obliga debitoarea să plătească creditorilor suma de 200,3lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditor S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A., înregistrată la ONRC sub nr.J_, C. R13093222,cu sediul în București, .-6, sector 4, PRIN MANDATAR S.C.COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L. înregistrată la ONRC sub nr.J_ ,CUI_, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.39, ., PRIN AVOCAT CLETER R. E. V, cu sediul procesual ales la adresa societății din București, Calea Floreasca, nr.39, . și pe debitor S.C.GUSTIPAN A. S.R.L, având CUI_, J_, cu sediul în Florești, ., județul Prahova., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 13.611,01 lei în termen de 30 de zile de la comunicare.

Obligă debitoarea să plătească suma de 200,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2013.

Președinte, Grefier,

N. V. M. M.

Red.NV/MM.

4EX/04.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1971/2013. Judecătoria CÂMPINA