Somaţie de plată. Sentința nr. 991/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 991/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 5795/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. NR. 991

Ședința publică de la 01 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE- D. E.

GREFIER- I. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii având ca obiect somație de plată formulată de creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitoarea C. A. SELTRI P.F.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 39 lei conform chitanței de la fila 3 dosar și timbre judiciare în sumă de 0,3 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ultima strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a făcut apelul în dosar la ultima strigare fără ca părțile să se prezinte în instanță prin reprezentant și respectiv apărător, instanța, din oficiu, invocă excepția prescripției dreptului la acțiune și rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ creditoarea . SRL prin reprezentanții săi legali, a chemat în judecată pe debitoarea C. A. SELTRI PF pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pe calea somației de plată să fie obligat pârâtul, la plata creanței certe lichide și exigibile de 622,98 lei reprezentând contravaloare servicii publice de alimentare cu apă, canal și salubritate conform contractului nr.86 J/2007, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza contractului de serviciu public de alimentare cu apă, canal și salubritate nr.86J/2007 a prestat servicii de apă, canal și salubritate debitoarei a cărei contravaloare aceasta nu le-a plătit existând o creanță certă, lichidă și exigibilă.

In drept, cererea a fost motivată pe disp. OG 5/2001 privind procedura somației de plată art.379 c.p.c

In dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie la dosar contractul de serviciu public de alimentare cu apă, canal și salubritate nr.86J/2007, facturi fiscale.

Debitoarea a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât ea nu avea instalație de apă în buticul amenajat, iar facturile pentru restul casei sunt achitate la zi.

A depus debitoarea la dosar în copie, certificatul de radiere, cartea de identitate Rezoluția nr.2859 din 9.03.2009.

La termenul din 11.03.2013, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune, iar creditoarea a solicitat un termen pentru a face dovada unor eventuale plăți ce ar fi întrerupt prescripția dar la termenul de astăzi nu s-a mai prezentat.

Examinând excepția invocată prin prisma înscrisurilor aflate la dosar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Conform art.1 și art.3 din Decretul 167/1958 aplicabil în temeiul disp.art.6 alin.4 NCC și disp.art.201 din Legea 71/2011 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.

In cauza de față, se solicită contravaloarea serviciilor prestate în perioada 2005-2008 conform facturilor depuse la dosar în copie (f.11-41) cu mult peste 3 ani de zile, având în vedere că cererea a fost introdusă la data de 05.11.2012.

Astfel fiind, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge cererea formulată de creditoare ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință:

Respinge cererea formulată de creditoarea . SRL cu sediul în com. Florești . nr.324 Parter jud. Prahova prin reprezentanții săi legali a chemat în judecată pe debitoarea C. A. SELTRI PF cu sediul în ., Județul Prahova, ca prescrisă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 01.04.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

E. D. C. I.

Red. DE/SL

4 ex/02.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 991/2013. Judecătoria CÂMPINA