Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 342/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 342/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 342/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.342/2016
Ședința din Camera de Consiliu din data de 18.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. A. N.
Grefier: L. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. T. R. S.R.L. și pe pârâta S.C. A. S. S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu nu au răspuns partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
În raport de obiectul cererii și înscrisurile aflate la dosar, în temeiul art.131 N.C.P.C., instanța constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, după care, în raport de înscrisurile aflate la dosar și de manifestarea de voință a reclamantei, reține cauza spre soluționare pe cererea de renuntare la judecata.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2015, sub nr._, reclamanta S.C. T. R. S.R.L., cu sediul in sector 1, București, ..172-176, Cladirea Platinum Business and Convention Center, . si B4, Cladirea B, cod postal_, J_, CUI_, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S. S.R.L., cu sediul in Curtea de Argeș, ..27, județul Argeș, CUI_, J_, solicitand, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusa, obligarea pârâtei la plata: sumei de 506,80 lei reprezentand contravaloare servicii transport, datorata de debitoare conform contractului; sumei de 24,63 lei, reprezentand penalitati de intarziere datorate de debitoare pentru intarzierea la plata, calculate de la data de 03.05.2015 si pana la data de 12.10.2015, conform clauzelor contractuale; sumei de 176,8 lei, reprezentand contravaloarea a 40 euro conform art.10 alin.1 din Legea nr.72/2013 daune-interese suplimentare minimale si la plata sumei de 50 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
În drept, reclamanta s-a întemeiat pe prevederile art.1026-1033 NCPC.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Cererea reclamantei a fost legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 50 lei.
La data de 13.11.2015, reclamanta a depus prin intermediul Serviciului Registratura cerere de renuntare la judecata cu privire la toate capetele de cerere, intrucat debitoarea a achitat debitul principal, dobanda penalizatoare si taxa de timbru, pretentii ce fac obiectul prezentului dosar si a aratat ca intelege sa renunte la capatul de cerere privind daunele interese minimale mentionate in cererea de chemare in judecata.
Analizând actele dosarului, din perspectiva atitudinii procesuale a reclamantei și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține că, potrivit art.406 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar în baza alin.6 al aceluiași articol renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.
Întrucât, în speta, reclamanta a renunțat la judecarea cererii, în raport de manifestarea de voință a acesteia, instanța, în baza art.406 din noul cod de procedura civila, va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii formulate.
De asemenea, instanta va lua act ca partile nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
In baza art.406 din noul cod de procedura civila, ia act de renuntarea reclamantei S.C. T. R. S.R.L., cu sediul in sector 1, București, ..172-176, Cladirea Platinum Business and Convention Center, . si B4, Cladirea B, cod postal_, J_, CUI_, la judecarea cauzei in contradictoriu cu parata S.C. A. S. S.R.L., cu sediul in Curtea de Argeș, ..27, județul Argeș, CUI_, J_ .
Ia act ca partile nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Data in Camera de Consiliu si pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. A. N. L. C. B.
RED/DACT/E.A.N./25.01.2016/04 EX
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 371/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 860/2016. Judecătoria SECTORUL 1... → |
|---|








