Pretenţii. Sentința nr. 785/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 785/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 785/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.

SENTINTA CIVILA Nr. 785

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2016

Completul compus din:

Președinte A. C. D.

Grefier D. I. I.

Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind reclamanta . REASIGURARE SA BUCUREȘTI și pârâta . DE asigurare REASIGURARE SA BUCUREȘTI, intervenient G. M. L., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, instanța își verifică, din oficiu, competența și stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze acțiunea având in vedere si prevederile art. 94 pct.1 litera k) si art. 107 C.p.c. .

În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /25 09 2015, reclamanta . Reasigurare’’ SA București cu sediul in mun. București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/_/19.09.2007 CUI_, cont bancar RO57OTPV_RO06 deschis la ORP Bank România în contradictoriu cu pârâta . de Asigurare Reasigurare’’ SA București cu sediul in mun. București, .. 5-7, . 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J_, CUI_ și cu intervenientul G. M. – L. domiciliat in mun. Câmpulung, .. 28, jud. Arges, a solicitat obligarea la plata sumei de_,85 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin săvârșirea unei fapte culpabile și la plata penalităților de întârziere cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că intervenientul, conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare AG -_, asigurat la societatea pârâtă, a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantă. Reclamanta, în calitate de asigurător, a acordat o despăgubire în cuantum de_,85 lei pentru avariile produse la autoturismul asigurat.

În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 2210 alin. 1, art. 54 și art. 58 alin. 2 din Legea nr. 136/1995, Ordinul ASF nr. 23/2014.

Pârâta și intervenienta nu au depus întâmpinare.

Analizând cererea și actele doveditoare depuse de reclamantă, instanța reține următoarele:

Conform procesului verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 07. 03. 2013, de Poliția Rutieră, intervenientul G. M. – L., care conducea autoturismul marca Audi cu nr. de inmatriculare AG -_, a produs un accident, intrând în autoturismul marca Porsche cu nr. de inmatriculare_, care se deplasa regulamentar. Agentul constatator a retinut vinovatia producerii accidentului in sarcina intervenientului, căruia i s-a aplicat amenda de 585 lei pentru savarsirea contraventiei prevazută de art. 47 pct. 2 din OUG nr. 195/2002.

Autoturismul cu nr. de înmatriculare AG -_ era asigurat la . București, conform poliței de asigurare ./25/C25/HP, nr._, cu valabilitate pentru perioada 05.02.2015 – 04.08.2015.

Autoturismul cu nr. de înmatriculare_, era asigurat la . Reasigurare’’ SA București, conform poliței de asigurare nr._/12.03.2013, cu valabilitate pentru perioada 12.03.2013 – 11.03.2016.

Avariile produse autoturismului cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul S. N., proprietatea . IFN SA București și utilizat de . București au fost reparate de . România” SRL București. Această societate service a emis factura fiscală nr. PP6033165/09 04 2015 pentru suma de_,84 lei, sumă care a fost suportată de reclamantă.

Reclamanta a întocmit dosarul de daune nr._ din care s-a depus la dosar copii de pe procesul verbal de constatare a daunelor, declarația extrajudiciară a numitului S. N., autorizație de reparație, autorizație de circulație provizorie, cerere de despăgubire, notificare.

Asigurarea de răspundere civilă funcționează ca o asigurare împotriva riscului de a plăti despăgubiri către terții prejudiciați prin fapta ilicită, care atrage răspunderea civilă a asiguratului, în prezenta cauză a intervenientei.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2210 alin.1 cod civil, potrivit căruia, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

Conform art. 1349 cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această obligație răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, instanța reține că, potrivit art. 1357 alin. 1 cod civil, cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă că persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului este intervenientul S. N., fiind întrunite în persoana sa condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane. În ceea ce privește vinovăția, potrivit art. 1357 alin. 2 cod civil, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (procesul verbal de constatare a contravenției – fila – 9, declarație – fila 20), accidentul a fost produs din culpa intervenientului, pe fondul nerespectării de către aceasta a dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, prejudiciul constă în avariile aduse autoturismului cu nr. de înmatriculare_, costurile aducerii autovehiculului la starea tehnică și estetică dinaintea accidentului fiind în cuantum total de_,85 lei. De asemenea, instanța reține că, în cauză, nu au fost administrate probe că prejudiciul produs ar fi fost reparat.

Instanța constată că și cea din urmă cerință a angajării răspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, este îndeplinită în cauză, întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile administrate, efectul produs, adică prejudiciul cauzat, a fost provocat de acțiunea cauzatoare, în speță fapta ilicită a conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare AG -_.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că autoturismul condus de către intervenient, cu număr de înmatriculare AG -_, avea încheiată poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA la societatea pârâtă, valabilă pentru perioada 05.02.2015 – 04.08.2015, deci și la data producerii accidentului.

Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste considerente, instanța reține că reclamanta este îndreptățită să solicite pârâtei plata contravalorii prejudiciului cauzat.

Instanța mai reține faptul că, potrivit art. 58 alin. 2 din Ordinul ASF nr. 23/2014 aplicabil la data producerii accidentului, „în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna.

Reclamanta a făcut dovada că a transmis solicitarea de plată către pârâtă la data de 07.08.2015 (f. 5). Parata nu a transmis obiecțiunile sale potrivit prevederilor din Ordinul ASF nr. 23/2014. Termenele la care acest act normativ se referă sunt de 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asiguratorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, sau cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiunilor întemeiate, dacă au fost formulate în termenul de cel mult 15 zile.

Prin urmare, față de nerespectarea de pârâtă a termenelor din Ordinul ASF nr. 23/2014, instanța constată că asiguratorul RCA nu mai putea formula obiecții, datoria devenind scadentă.

Potrivit ordinului art. 58 alin. 2 din Ordinul ASF nr. 23/2014, în vigoare la data producerii accidentului, față de considerentele deja arătate, parata datorează și penalități de întârziere.

Pe cale de consecință, pentru toate aceste considerente, instanța consideră că cererea este întemeiată, urmând a o admite și o va obliga pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de_,85 lei reprezentând contravaloare despăgubire și la plata penalităților de întârziere.

De asemenea, dat fiind că pârâta a căzut în pretenții, culpa sa procesuală fiind dovedită, în temeiul art. 451-453 cod de procedură civilă, instanța urmează să o oblige pe aceasta către reclamantă la plata sumei de 2106 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Văzând și prevederile art. 466 - 468 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . Reasigurare’’ SA București cu sediul in mun. București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/_/19.09.2007 CUI_, cont bancar RO57OTPV_RO06 deschis la ORP Bank România, în contradictoriu cu pârâta . București cu sediul in mun. București, .. 5-7, . 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J_, CUI_ și intervenientul G. M. – L. domiciliat in mun. Câmpulung, .. 28, jud. Arges.

Obligă pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de_,85 lei despăgubiri civile și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe fiecare zi de întârziere de la data introducerii cererii (25 09 2015) până la achitarea debitului.

Obligă pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 4171 lei penalități de întârziere.

Obligă pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 2106 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea privind calea de atac se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 01 2016.

P., Grefier,

A. C. D. D. I. I.

Red: A.C.D/Th.red: D.I.

5EX/15 02 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 785/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI