Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1193/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1193/
Ședința publică din 08 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea B, împotriva sentinței civile nr. 1134/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu creditorii T, T, debitoarea SC SRL prin lichidator SPPI T, ORC T și pârâtul, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - în reprezentarea creditoarei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței ORC Tad epus sentința prin care s-a dispus radierea debitoarei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
- solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și continuarea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1134/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului formulată de lichidatorul judiciar T, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insovenței s-a închis procedura enței față de debitorul SC SRL T și s-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului, fiind descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, conform art. 136 din Legea privind procedura enței.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 29.05.2008 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura enței debitorului SC SRL T, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare lipsei bunurilor din averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 484/19.09.2007, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței, notificarea fiind publicată în conformitate cu art. 61 alin.3 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 131 din legea privind procedura enței, având în vedere că nu au fost identificate în averea debitoarei bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulată creanța creditoarei, s-a constatat lipsa actelor contabile iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii enței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Cu privire la propunerea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, formulată de lichidatorul judiciar și cerută de creditoarea T - prin declarația de creanță -, judecătorul sindic a constatat că, potrivit art. 138 alin.1 din Legea enței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de ență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de ență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a-
Cererea formulată în acest sens de lichidatorul judiciar și întemeiată pe disp.art. 138 alin.1 lit.d din Legea enței, susținută oral de reprezentanții creditorilor, nu prezintă însă, în concret, faptele comise de persoana a cărei antrenare a răspunderii se solicită, iar susținerile din raportul de închidere a procedurii conform cărora pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea nu au putut fi reținute de judecătorul sindic, întrucât lichidatorul nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei pentru analizarea și verificarea acestora.
De asemenea, motivat de lipsa actelor contabile ale debitoarei, lichidatorul a fost în imposibilitatea de a întocmi un raport privind cauzele și împrejurările care au adus societatea în stare de ență, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale ale persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de ență, judecătorul sindic a apreciat că se impune administrarea unui probatoriu complex, în vederea dovedirii comiterii faptelor prevăzute la art. 138 alinș.1 lit. a-g din Legea enței, dar și întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999.civ. respectiv stabilirea faptei comise, a prejudiciului cauzat, a vinovăției precum și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de ență a debitoarei.
Cum în speță astfel de dovezi nu au fost prezentate, judecătorul sindic nu a putut reține culpa administratorului social față de starea de ență a debitoarei, astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de antrenare a răspunderii patrimonială formulată de lichidatorul judiciar și susținută de reprezentanta creditoarei
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul continuării procedurii și, în subsidiar, admiterea pe fond a cererii de atragere a răspunderii formulate de lichidatorul judiciar.
În motivare se arată că, din cauze obiective, lichidatorul judiciar nu a identificat cauzele instituirii enței debitoarei și nu a efectuat o analiză pertinentă a incidenței în speță a tuturor împrejurărilor prevăzute de art.138, că raportul final nu a fost întocmit și comunicat creditorilor sau publicat în Buletinul Procedurilor de ență, ceea ce contravine prevederilor art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Pe de altă parte, recurenta consideră că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de ența societății, membrii de conducere, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006.
În acest sens învederează că, potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului stabilirea stării de ență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii, situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.
Astfel, chiar în condițiile în care lichidatorul nu s-ar fi pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu ar fi găsit lipsuri în contabilitatea societății, recurenta consideră că era necesar un administrator diligent și responsabil care să întreprindă demersurile necesare stabilirii stării de ență a societății. ceea ce doctrina caracterizează drept minimă diligență și ceea ce art. 1080C.civ. statuează: " ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun gospodar".
Mai mult, având in vedere faptul ca, potrivit art. 72 din Legea nr.31/1990 republicata,"obligațiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă in vedere si dispozițiile art. 1540 Cod civil: " mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă si de culpa comisa în executarea mandatului". De asemenea potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului ) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art.1082 Cod civ. raportat la art. 138 din Legea 85/2006 republicata.
În cauză, răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având in vedere ca administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1. civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigentelor impuse de regulile de conviețuire sociala.
Prejudiciul produs există, constând in însăși creanța cedata de CAS A către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civila a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte si prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept invocă dispozițiile art. 304 indice 1.proc.civ.
Examinând recursul formulat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006, raportate la dispozițiile art. 129 din lege, invocate de recurentă, care nu au avut incidență în cauză.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea enței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de ență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de ență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarea a formulat recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Curtea reține că numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor enței persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Deși nici unui creditor în procedura enței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 1134/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED. /16.12.2008
TEHNORED. /2 EX/
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
