Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1194/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1194/
Ședința publică din 08 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea B, împotriva sentinței civile nr. 865/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu creditoarea T, debitoarea SC prin lichidator T, T și pârâții și, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G în reprezentarea pârâtului intimat, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței SC prin lichidator a depus întâmpinare din care 1 ex. se comunică cu avocat G care învederează că a luat cunoștință de cuprinsul acesteia, depunând totodată certificat de deces pe numele și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Avocat G solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată potrivit facturii și chitanței depuse la dosarul cauzei, menționând că în mod corect a respins instanța de fond cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 865/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a îndreptat eroarea materială din practicaua și considerentele încheierii de ședință de la termenul din 25.10.2007 cu privire la susținerile delegatului permanent pentru lichidatorul judiciar, în sensul că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a fost formulată de creditorul T prin declarația de creanță iar citarea pârâților s-a dispus ca urmare a chemării în judecată de către creditor, și nu de către lichidatorul judiciar.
S-a respins ca inadmisibilă cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților și - decedat la data de 6.08.2005, act de deces 2457/08.08.2005 eliberat de Primăria mun.
S-a respins cererea formulată de reprezentantul creditoare AVAS B, privind convocarea de către lichidatorul judiciar a Adunării creditorilor.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a închis procedura insolvenței față de debitorul SC, cod de identificare fiscală -, nr. de ordine în registrul comerțului J -, s-a dispus radierea debitoarei SC din Registrul Comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că la data de 22.10.2007 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului,
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 240/24.05.2007,
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nu au fost identificate în averea debitoarei bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulată creanța creditoarei, s-a constatat lipsa actelor contabile iar creditorii nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii iar în averea debitoarei va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Cererea formulată oral de creditoarea AVAS B privind convocarea de către lichidatorul judiciar a adunării creditorilor pentru a pune în discuția acestora necesitatea obținerii autorizației de la judecătorul sindic pentru atragerea răspunderii patrimoniale, fără ca în prealabil creditoarea să ofere sumele corespunzătoare cheltuielilor de procedură, astfel cum prevede art. 131 din Legea insolvenței s-a constatat a fi neîntemeiată și împotriva textului de lege, motiv pentru care a fost respinsă de judecătorul sindic.
Cu privire la cererea formulată de creditoarea T - prin declarația de creanță - la data de 06.07.2007 - fără autorizarea prealabilă dată de judecătorul sindic, astfel cum prevede art. 138 alin. 3 pentru Comitetul Creditorilor, judecătorul sindic a constatat că este inadmisibilă și a respins-o pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea temeiului legal invocat.
Văzând că în încheierea de ședință de la termenul din 25.10.2007 din eroare s-a consemnat că lichidatorul judiciar a cerut antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor sociali și, cu toate că prin raportul de activitate depus la acest termen a precizat că nu se poate pronunța cu privire la atragerea răspunderii acestora, iar cererea de antrenare a fost formulată în scris prin declarația de creanță de către creditoarea în baza art. 281 Cod Procedură Civilă a fost îndreptată eroarea materială cu privire la susținerile lichidatorului, făcându-se precizarea că cei doi administratori au fost citați ca urmare a cererii scrise de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea T.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimon9iale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență.
În motivare se arată că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304.proc.civ. instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind.1 proc.civ.
Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, neaplicând corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumția de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Consideră de asemenea, că lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate, instituție de la care AVAS a preluat creanța neachitată și în locul căreia se în drepturi, lichidatorul nefiind un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe.
Statul român, reprezentat în speță prin AVAS, a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
Faptul că AVAS, în calitatea sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, constituie o premisă concretă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanța de fond. În acest sens, subliniază reaua-credință de care a dat dovadă administratorul debitoarei în exercitarea atribuțiilor sale, atunci când a dus SC spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună credință, printre aceștia aflându-se și AVAS.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către Tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți; "această omisiune așa cum este apreciată și de literatura de specialitate - - "Regimul juridic al insolvenței") nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membri ai organelor de conducere".
Astfel, recurenta evidențiază faptul că legiuitorul în textul legii, folosește expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, sugerând aplicabilitatea textului și când fapta a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului.
Având în vedere documentele depuse de către părți, recurenta apreciază că se impune concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimați au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit. Consideră că, față de reglementările Legii 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art. 138 din lege, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței, mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte a activului debitorului.
În acest context, recurenta consideră că responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală, atât pentru damnum emergens cât și pentru lucrum cessans, iar sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății, când activele sociale sunt insuficiente, este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților sau persoanelor din conducerea debitoarei care s-au comportat în fapt ca veritabili administratori, obligație care subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta SC prin lichidator, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În motivare se arată că prin recursul declarat, AVAS motivează că instanța de fond a greșit în momentul în care nu a dispus admiterea cererii de angajarea a răspunderii a fostelor organe de conducere, că Statul R, reprezentat de a suferit un prejudiciu și că se află in situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală.
Consideră că aceasta motivare nu este una întemeiata. Astfel, Legea privind procedura insolventei, in art. 138, alin. (1), a reiterat enumerarea limitativă a cazurilor de atragere a răspunderii administratorilor prevăzute in vechea reglementare privind reorganizarea judiciară și procedura falimentului (Legea nr. 64/1995). Enumerarea fiind vădit limitativă nu poate fi extinsă prin interpretare analogică.
îAstfel, cazurile prevăzute de lege sunt următoarele:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridică la încetarea de plați;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință a unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Jurisprudența a respins cererile prin care s-a solicitat antrenarea răspunderii administratorilor având ca temeiuri de fapt, de exemplu:
- nedepunerea diligentelor pentru readucerea unor bunuri in patrimoniul debitorului;
- neînregistrarea in contabilitate a datoriilor față de buget;
- management defectuos;
- continuarea abuzivă a unei exploatări deficitare;
- neurmărirea încasării propriilor creanțe;
- exercitarea funcției de administrator și la altă persoană juridică;
- nedepunerea rapoartelor la administrația finanțelor publice;
- neplata creanțelor bugetare.
Totodată, instanțele au respins cererile în situațiile in care s-a dovedit că insolvența a avut alte cauze:
- neșansa de a desfășura o activitate profitabilă;
- întreruperea temporara a activității de producție din motive neimputabile, nerecuperarea propriilor creanțe, neplata datoriilor curente, neîncasarea valorii mărfurilor exportate;
- diminuarea cererii pieței si scăderea preturilor.
Răspunderea administratorului, este o răspundere directa, adică pentru fapta proprie si nu este una contractuală (cum este cea în raporturile cu societatea și asociații) ci una delictuală. Ori, in cazul răspunderii civile delictuale, culpa administratorului nu este prezumata, ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu toate celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale prevăzute de Codul Civil.
Consideră că nu se impune antrenarea răspunderii fostelor organe de conducere întrucât nu există împrejurări concrete care să permită încadrarea activității administratorului în sfera actelor incriminate în mod expres de art. 138 din Legea nr. 85/2006 iar constatarea că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei fără alte argumente sau motivări nu poate determina ajungerea la certitudinea că organele de conducere de conducere urmează să răspundă în condițiile expres prevăzute de articolul menționat.
Pârâtul - a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului.
În motivare se arată că în speță nu s-au găsit bunuri în averea debitorului SC T și nici un creditor nu a oferit sumele necesare continuării procedurii, astfel încât judecătorul sindic a închis în mod legal procedura.
Pe de altă parte potrivit art. 138 alin.1, partea introductivă din nr.85/2006, cererea de antrenare a răspunderii poate fi introdusă numai de lichidatorul judiciar.
3 al art.138 permite comitetului creditorilor, cu autorizarea judecătorului sindic, să formuleze cererea de antrenare a răspunderii, dar numai în cazuri strict prevăzute de lege.
Nu există o astfel de cerere, astfel încât în mod legal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor debitorului formulată de creditoarea DGFP
Creditoarea recurentă AVAS Baf ormulat doar oral, în fața instanței, la ultimul termen, cererea de convocare a adunării creditorilor pentru a solicita autorizarea de către judecătorul sindic a cererii de antrenare a răspunderii administratorilor, dar nu a oferit sumele necesare continuării procedurii și, legal, cererea a fost respinsă.
În consecință, recursul trebuie respins ca neîntemeiat, sentința fiind legală.
De altfel, recursul nu analizează motivele pentru care cererea de antrenare a răspunderii a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a fi judecată pe fond, ci critică sentința pentru chestiuni care se referă exclusiv la condițiile de fond privind antrenarea răspunderii administratorilor, deși judecătorul sindic, prin sentință, nu s-a pronunțat asupra fondului.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că este profund eronată susținerea recurentei potrivit căreia răspunderea administratorului, în condițiile art.138, poate fi antrenată fără a se dovedi culpa acestuia și faptele săvârșite de acesta.
Dispozițiile legale aplicabile degajează în mod clar faptul că răspunderea administratorului se întemeiază pe ideea de culpă.
Partea introductivă a art.138 alin.1 prevede că răspunde patrimonial administratorul care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte:". "a cauzat" reflectă concepția legii ca fapta administratorului să fi produs în mod nemijlocit starea de insolvență.
In mod evident, legea a prevăzut că între fapta administratorului și starea de insolvență trebuie să existe o legătură de la cauză la efect.
Este insuficientă o faptă care să fi constituit doar o condiție favorizantă.
4 al art.138 din lege prevede răspunderea solidară a membrilor organelor de conducere colegială a debitorului, dar numai dacă aceștia nu s-au opus la actele sau faptele care au cauzat insolvența. Lipsa opunerii reprezintă în mod evident, în concepția legii, o culpă a administratorului.
Același alineat prevede că răspunderea se limitează la situația în care starea de insolvență a apărut în perioada de timp contemporană sau anterioară aceleia în care administratorul și-a exercitat mandatul.
În fine, doctrina și jurisprudența relevante au considerat și consideră că răspunderea patrimonială prevăzută de art.138 din lege este o răspundere civilă delictuală și, prin urmare, trebuie să fie întrunite toate elementele sale constitutive pentru a putea fi antrenată.
Susținerea din recurs potrivit căreia răspunderea trebuie antrenată pentru rea-credință sau neglijență în administrare nu face altceva decât să susțină ideea unei răspunderi întemeiate pe culpă, nu a unei răspunderi obiective.
Această susținere nu poate fi, însă, primită decât în măsura în care se referă la faptele expres prevăzute de art.138 alin. 1. O răspundere în afara acestor cazuri este de neconceput.
În ceea ce privește pretinsa sa răspundere, pârâtul intimat - arată că nu a săvârșit nici una din faptele prevăzute de art.138, nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 pentru atragerea răspunderii patrimoniale.
Arată că fost numit administrator al societății, împreună cu co-asociatul (decedat în anul 2005) -, dar nu a exercitat nici un act de administrare.
Toate actele de administrare a debitorului au fost exercitate numai de - până la data decesului său, 06 august 2005, dată de la care, societatea nici nu a mai funcționat.
Mai arată că a fost angajat al societății numai pe funcția de execuție de tehnician, în perioada 01.02.1996 - 01.03.1998, timp în care nu a exercitat acte de administrare, ci doar acte ținând strict de contractul de muncă și funcția înscrisă în acesta.
În perioada 1991 - 1994 fost angajat al SC "" SA T în funcția de șef birou aprovizionare.
În perioada 1994 - 1995 fost angajat al SC " " T în funcția de tehnician.
În perioada 1998 - 2003, după plecarea de la societatea în faliment, a fost angajat ca tehnician la SC ""
Din 01.09.2003 și în prezent este salariat al SC " "
Calitatea de angajat al societăților respective nu i-a permis desfășurarea altor activități, cum ar fi aceea de administrator.
Nu a luat parte la adoptarea de decizii, nu a adoptat decizii și nu a semnat nici un fel de înscrisuri având ca obiect acte de administrare a debitorului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, conform dispozițiilor art. 304 si art. 304 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Dar, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art.138 alin.1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Cum, în speță nu există o astfel de autorizare iar creditoarea nu poate formula in mume propriu o astfel de cerere, Curtea reține lipsa calității procesuale active în promovarea prezentului recurs, în ce o privește pe creditoarea recurentă AVAS
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 865/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED. /19.12.2008
TEHNORED. /2 EX/19.12.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
