Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 2/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2/
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 2442/28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - RAPID SRL prin lichidator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru lichidatorul debitoarei reprezentant, lipsă fiind creditoarea.
Procedură completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta lichidatorului depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare, menționând că aceasta din urmă are caracterul unor concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta lichidatorului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2442/28.09.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, n temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului; descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; precum și notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 22 iunie 2009 lichidatorul judiciar Casa de Insolvență, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - SRL A, a sesizat judecătorul sindic, în baza art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu incidența în cauză a art. 131 din aceeași lege, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, propunând închiderea procedurii ca urmare a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
De asemenea, a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința Comercială nr. 350/17.03.2008; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței și că s-a întocmit tabelul preliminar/definitiv/definitiv consolidat al creanțelor; că primăria în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul a comunicat că acesta nu figurează cu bunuri în rolul financiar al comunei; că în averea debitorului nu există bunuri, că creditorii nu au avansat sume de bani pentru eventuala continuare a procedurii, deși li s-a transmis de către lichidator notificare în acest sens și s-a acorda de către judecătorul sindic termen pentru ași exprima poziția față de sesizarea incidenței în cauză a art. 134 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Tribunalul a constatat că, creditorii deși au considerat prematură închiderea procedurii, pe lângă că nu au avansat sume de bani necesare continuării acesteia, nici nu au indicat ce demersuri s-ar putea face pentru identificarea de bunuri în averea debitorului.
A mai constatat că art. 131 corelat cu art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevede închiderea procedurii în orice stadiu al acesteia, singurele condiții fiind inexistența bunurilor și lipsa unor oferte de avansare de sume de bani de către creditori; astfel că în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
S-a mai reținut de către judecătorul sindic că legiuitorul a prevăzut soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al acesteia, în cazul în care în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și creditorii nu avansează sumele corespunzătoare acoperirii acestor cheltuieli administrative, pentru a evita, efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli, doar creditorilor rămânându-le opțiunea de a analiza șansele de pierdere sau câștig.
Conform art. 20. aliniatul 1), litera i) din Legea nr. 85/2006, practicianul în insolvență trebuie să sesizeze de urgență judecătorul sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului.
Legea nr. 85/2006, prin mai multe articole, prevede că practicianul în insolvență va fi retribuit, pentru activitatea depusă, ca și regulă din averea debitorului și cu titlu de excepție din fondul de lichidare.
Astfel, judecătorul sindic a apreciat că din corelarea acestor articole se deduce că fondul de lichidare este destinat doar pentru acoperirea cheltuielilor procedurii anteriore stadiului în care practicianul în insolvență ajunge la concluzia că în averea debitorului nu există fonduri pentru continuarea acesteia. Din acest stadiu procedura poate continua doar cu susținerea materială a creditorilor.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe cale de consecință, modificarea și comunicarea raportului final întocmit de către lichidatorul judiciar.
În subsidiar, creditoarea recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei până Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care aceasta Ie are de achitat creditorilor, cu aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis raportul final formulat de către lichidatorul judiciar, apreciind că măsura închiderii procedurii de impune, întrucât au fost valorificate bunurile evidențiate în patrimoniul debitoarei, iar sumele obținute au fost distribuite.
Recurenta AVAS a considerat că instanța a apreciat în mod eronat asupra cauzei de față, întrucât raportul final nu i-a fost comunicat în condițiile legii, arătând că după întocmirea raportului final in conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreuna cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocata Adunarea Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia. Menționează că Legea 85/2006 nu prevede o "opțiune" in acest sens, lichidatorul judiciar fiind obligat la comunicarea raportului final către creditori, iar prin nerespectarea acestei obligații, i s-a eludat un drept la apărare, respectiv cel de a formula obiecțiuni la raportul final.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si, pe cale de consecință, modificarea și comunicarea raportului final formulat de către lichidatorul judiciar desemnat in cauza.
În subsidiar, creditoarea recurentă consideră ca măsura închiderii procedurii este prematură, întrucât creanța cu care AVAS a solicitat înscrierea in tabelul creditorilor debitoarei, nu a fost îndestulată.
Arată că instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșata împotriva debitoarei, constatând că propunerea de închidere a procedurii este fondata, deoarece in patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile și nici nu sunt elemente care sa susțină ideea ca situația in care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori. Totodată, s-a reținut ca nici nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare a debitoarei, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit sa avanseze sumele solicitate.
Creditoarea recurentă consideră ca ideea principala care se desprinde din contextul supus judecații este ca, daca ar fi existat sumele necesare (chiar si prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea nr. 85/2006, prin etapele si metodele prevăzute, cat si interesul creditorilor, tinzând in acest sens. Arată că închiderea procedurii in temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, apare in contextul de fata ca o sancționare a creditorilor care nu pot avansa sumele necesare cheltuielilor, ceea ce excede cadrul prevăzut de legea insolvenței, care are ca principal obiectiv îndestularea creditorilor debitoarei si reprezentanții săi. Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, învederează faptul ca acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4 alin 4 din Legea 85/2006, modificata, care prevăd in mod explicit ca "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Totodată, recurenta arată că în condițiile în care ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificila si la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind si mai greu de recuperat. De asemenea, neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare judiciară nu trebuie sa fie "amendată" cu închiderea procedurii in temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciara declanșata împotriva debitoarei, recurenta susține că modalitatea continuării procedurii la care se referim este formularea cererii de chemare in judecata, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a caută modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plați cat mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Mai susține că pornind de la izvorul creanței solicitate de AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite in alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă si constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150 / 2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 302 din Codul penal și art. 280 din Codul Muncii.
Consideră că, urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, Statul român, reprezentat în cauză prin a suferit un prejudiciu "a cărui existență certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați ci si a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Astfel, creditoarea opinează în sensul că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si următoarele din Legea 85/2006. Arată că aceste fapte trebuie privite in contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți, iar prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsita de lichidități tocmai pentru că a fost administrata cu rea-credință sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poată sa-si acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății in incapacitate de plata, atât in ceea ce privește judecarea acestora, cat si in ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpa si de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
A mai arătat că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila, această analiza realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Față de aceste argumente, AVAS B solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate in sensul admiterii obiecțiunilor formulate de AVAS si, pe cale de consecința, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana la recuperarea tuturor datoriilor pe care - SRL le are de achitat creditorilor.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304, pct. 5 si pct. 9, coroborat cu dispozițiile art. 304 din Codul d e procedura civila cu privire la recurs, precum si dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138 art. 140, precum și art. 142 alin. 1, din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul CASA DE INSOLVENȚĂ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și nelegal, arătând că raportul final prevăzut de art. 129 din Legea 85/2006 se întocmește și se comunică creditorilor în situația în care "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului", însă în speță, având în vedere că bunurile mobile identificate în averea debitoarei au fost insuficiente pentru continuarea procedurii, coroborat cu faptul că nu a avut loc o distribuție a sumelor obținute din valorificarea bunurilor, consideră că recurenta se află în eroare, deoarece cererea de închidere a procedurii a fost formulată de lichidator în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, situație în care nu poate fi vorba de un raport final ce necesită a fi comunicat creditorilor acesteia.
Lichidatorul susține că aplicarea art. 131 din Legea 85/2006 nu a fost prematură sau folosită ca o sancționare a creditorilor, așa cum susține recurenta, deoarece potrivit acestui articol: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat", astfel că dispozițiile legale au fost respectate și aplicate. Mai arată că în speță, creditorii au fost convocați la Adunarea generală a creditorilor, unde li s-a pus în vedere avansarea de sume de bani pentru continuarea procedurii, însă aceștia au refuzat acest lucru, avansarea sumelor fiind inserată și în cuprinsul notificării privind propunerea de închidere a procedurii, formulată de către lichidatorul judiciar.
Consideră că lichidatorul judiciar a aplicat corect dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006; că în condițiile art. 58 alin. 1 din Legea 85/2006, a fost întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport întocmit în baza documentelor financiar contabile ale debitoarei, nefiind identificate în cauză motive de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, motiv pentru care lichidatorul nu a procedat la formularea unei astfel de acțiuni.
În ceea ce privește obligarea lichidatorului judiciar de către judecătorul sindic pentru formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului debitoarei, lichidatorul arată că în condițiile art. 138 alin. 3 din Legea cadru, Comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor, poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii. În acest sens, arată că lichidatorul judiciar a convocat Adunarea generală a creditorilor debitoarei, având ca ordine de zi desemnarea Comitetului creditorilor și discutarea incidențelor prevederilor art. 131, art. 138 și art. 147 din Legea 85/2006, fără ca vreun creditor al debitoarei, notificat în acest sens, să se prezinte sau să-și exprime intenția de formulare a unei astfel de acțiuni în nume propriu.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 din Legea nr. 85/2006, invocate de către creditoarea recurentă.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.
Pe de altă parte, creditoarea recurentă critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul creditoarei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 2442/28.09.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 11.01.2010.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./21.01.2010
Tehn. / 2 ex./21.01.2010
Instanța de fond - Tribunalul Arad -
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
