Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.226/C/2008 -
Ședința publică din 5 iunie 2008
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga JUDECĂTOR 2: Ioana Dina Tătar
JUDECĂTOR 3: Florica
JUDECĂTOR: -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de creditoareaDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în O, str.- nr.2 B, județ B, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ, intimata debitoareSC Club SRL, CUI -,cu sediul în, Str.-, -.7. județ B,prin lichidatorcu sediul în O,-,.B,.17, Județ B și intimata pârâtă cu sediul în O,-, - 106,.8, Județ B, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.38/F din 17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiectangajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Instanța, considerând cauza lămurită, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.38/F din 17.01.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis excepția lipsei calității procesuale active a creditorului DGFP în promovarea acțiunii, invocată de lichidatorul judiciar și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva pârâtei, ca fiind promovată de o persoană fără legitimare procesuală activă.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, calitatea procesuală activă în promovarea cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, ori a altor persoane ce au cauzat starea de insolvență a debitorului, aparține administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar.
Ori, pe parcursul derulării procedurii insolvenței prin raportul ce propune închiderea procedurii, lichidatorul judiciar a arătat că nu sunt incidente în speță elemente de atragere a răspunderii fostului administrator ori a altor persoane.
Potrivit art.138 alin.3 din același act normativ, legiuitorul a creat posibilitatea ca, atunci când lichidatorul a omis să analizeze elementele de antrenare ori a omis să formuleze cerere în acest sens, comitetul creditorilor să poată cere autorizarea judecătorului sindic pentru a putea formula o astfel de cerere.
Ori, lichidatorul nu a omis să formuleze cerere și nici să se pronunțe cu privire la incidența elementelor prevăzute de art. 138 din lege.
Pe de altă parte, deși s-a susținut contrariul, nu s-a dat nici o autorizare creditorului DGFP B, de altfel unicul creditor, de a promova această cerere.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a declarat recurs în termen recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B solicitând instanței admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că prin hotărârea recurată s-a reținut că nu are calitate procesual activă pentru promovarea cererii în antrenarea răspunderii administratorului debitoarei. Apreciază că hotărârea atacată este vădit nelegală și netemeinică fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, în cauză are calitatea de unic creditor al falitei iar în prealabil a invocat în susținerea acțiunii prev.art.138 alin.3 din Legea 85/2006 judecătorul sindic fiind îndreptățit să se pronunțe și asupra autorizării cererii, dar nu s-a pronunțat asupra acestui aspect. Consideră că în cauză condiția prevăzută de lege, respectiv autorizarea comitetului creditorilor nu putea fi îndeplinită faptic deoarece potrivit prev.art.16 alin.4 din lege comitetul e format din 3 - 5 creditori, dar în cauză nu este decât un singur creditor. Apreciază că în calitate de unic creditor era îndreptățită la formularea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator, existând elemente pentru admiterea cererii, scopul legii fiind acela de a se asigura recuperarea creanțelor în cadrul procedurii. În consecință în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității sale procesual active impunându-se casarea sentinței cu trimitere spre o nouă judecare.
Intimații legal citați în cauză nu s-au înfățișat și nu au depus întâmpinare.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, reține că este nefondat urmând ca în baza prev.art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Conform prev.art.138 alin.1 din Legea 85/2006 acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ori supraveghere ai societății falite poate fi formulată de către administratorul/lichidatorul judiciar, legiuitorul conferind legitimitate procesual activă potrivit alin.3 al aceluiași articol pe cale de excepție comitetului creditorilor în cazul în care lichidatorul omite să se pronunțe asupra incidenței prev.art.138 în raport ori dacă omite să formuleze acțiunea.
Din analiza prevederii legale incidente respectiv art.138 din Legea 85/2006 rezultă că legiuitorul a conferit calitate procesual activă de a formula acțiunea în răspundere doar administratorilor ori lichidatorilor judiciari și pe cale de excepție în cele două situații comitetului creditorilor, în mod individual nefiind conferită această posibilitate creditorilor înscriși la masa credală.
În speță recurenta, unic creditor al falitei a promovat acțiunea în răspunderea administratorului fără a avea calitate procesual activă în acest sens, cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic.
În privința motivului de recurs constând în nepronunțarea judecătorului sindic asupra cererii creditoarei prin prisma art.138 alin.3 din lege se reține că în cauză în mod corect a reținut și judecătorul sindic nu s-a formulat în mod expres vreo cerere de antrenare prealabilă introducerii cereri, simpla invocare în cuprinsul enumerării temeiurilor de drept ale cererii de antrenare formulate de creditoare și a alin.3 al art.138, neechivalând cu o cerere adresată judecătorului sindic în vederea autorizării introducerii cererii. De altfel, legiuitorul a conferit legitimitate procesual activă comitetului creditorilor prin prisma art.138 alin.3 și nu unui creditor anume individual, iar cererea de autorizare este prealabilă formulării cererii efective de antrenare a răspunderii patrimoniale.
De altfel, judecătorul sindic a analizat cauza și prin prisma acestor aspecte arătând că în cauză nu sunt incidente prev.art.138 alin.3 din Legea 85/2006 deoarece lichidatorul nu a omis să analizeze incidența faptelor prev.de art.138 din lege în cauză, neexistând omisiunea vizată de legiuitor.
În consecință, se reține că motivele de recurs invocate în cauză sunt nefondate hotărârea recurată fiind legală și temeinică, motiv pentru care se va dispune respingerea ca nefondat a recursului.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta creditoareDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în O, str.- nr.2 B, județ B, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ, intimata debitoareSC Club SRL, CUI -,cu sediul în, Str.-, -.7. județ B,prin lichidatorcu sediul în O,-,.B,.17, Județ B și intimata pârâtă cu sediul în O,-, - 106,.8, Județ B, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.38/F din 17.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 9.06.2008
Jud.fond
Dact.
3 exemplare/ 10 iunie 2008
-1 comunicareefectuată și predată la expediție în data de:10 iunie 2008.
- Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor- O, str.-
-, nr.11, județ
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga, Ioana Dina Tătar, Florica