Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 301

Ședința publică din 27 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 3: Anca

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, împotriva sentinței comerciale nr. 35/JS/17.01.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu intimații Oficiul Registrului Comerțului C-S, SC. SRL, prin lichidator judiciar - Reșița și, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 35/JS/17.01.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului C-S, judecătorul sindic a respins cererea formulată de reclamanta - Reșița, în calitate de lichidator judiciar, împotriva pârâtului, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de administrator social, pentru acoperirea pasivului debitoarei SC SRL, aflată în procedura falimentului instituită prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea nr. 8737/19.09.2007 formulată de lichidatorul judiciar - Reșița, a fost chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului, în calitatea sa de administrator social, la plata sumei de 88.403 lei reprezentând contravaloarea creanțelor neachitate față de creditoare astfel cum sunt înscrise în definitiv al creanțelor împotriva debitoarei SC SRL.

În susținerea cererii de chemare în judecată se învederează că, împotriva debitoarei societate comercială a fost declanșat falimentul în procedura generală a insolvenței instituită prin Legea nr. 85/2006, procedură sub durata căreia administratorul social nu a depus la dosarul cauzei sau la lichidator toate documentele contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, motiv pentru care lichidatorul consideră că administratorul social a ținut o contabilitate fictivă sau nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, astfel că administratorul se face vinovat de aducerea în stare de insolvență a debitoarei.

Reclamantul lichidator-judiciar și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Din materialul probator administrat în dosarul cauzei, judecătorul sindic a reținut că răspunderea prevăzută la art. 138 alin. (1) din Legea 85/2006, are natura unei răspunderi civile delictuale, astfel că se impunea ca în pricina dedusă judecății, reclamantul lichidator judiciar să facă dovada întrunirii în mod cumulativ a condițiilor unei asemenea răspunderi, respectiv prejudiciul cauzat creditorilor care s-au înscris la masa credală a debitoarei societate comercială, în faliment, fapta ilicită a pârâtului, calitatea sa de administrator social; raportul de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu precum și vinovăția pârâtului cu privire la fapta ilicită pe care a săvârșit-o și care le-a creat creditorilor prejudiciul, care să fi fost anterioară deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei societate comercială și care a cauzat intrarea acesteia, ca persoană juridică, în stare de insolvență.

Or, în pricina dedusă judecății, nu s-a făcut dovada, în concret, care sunt faptele ilicite în sensul prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d din Legea nr. 85/2006, care au fost săvârșite de către pârâtul în calitatea sa de administrator social al debitoarei SC SRL, care să fie anterioare datei de 26 aprilie 2007 și că aceste fapte au avut ca și o consecință directă ajungerea debitoarei societate comercială în starea de insolvență (încetare de plăți).

Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei și nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la pretențiile și susținerile formulate de către reclamantul lichidator judiciar prin cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței comercială atacată ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond să se dispună antrenarea răspunderii materiale a administratorului social și obligarea acestuia la plata către DGFP C-S a sumei de 88.403 lei, reprezentând creanțe bugetare.

În motivare, se arată că, prin sentința atacată, s-a respins cererea de antrenare pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei SC SRL, soluție pe care creditoarea recurentă o consideră netemeinică și nelegală, precizând că DGFP C-S are o creanță certă în sumă de 88.403 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d din Legea 85/2006:

(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitate în conformitate cu legea.

Pârâta debitoare prin administratorul său social, nu au depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau dosarul cauzei.

Lichidatorul nu a putut întocmi bilanț contabil de lichidare deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile.

Administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă.

În consecință, este întrunită condiția prevăzută de dispozițiile art. 138, alin.1, lit. d din Legea nr. 85/2006.

Pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare la recursul creditoarei DGFP C-

Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, în baza art. 306, alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:

Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței atacate se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitului, fost administrator social al debitoarei falite SC SRL, însă aceste critici nu pot fi primite, întrucât, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din faptele enumerate de acest text de lege.

În conformitate cu alin. 3 al art. 138, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

Lichidatorul judiciar -, prin cererea înregistrată la prima instanță, a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138, alin. 1, lit. d din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei, considerând că această normă este incidentă în speță deoarece pârâtul nu a depus la dosar actele și documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce poate duce la concluzia că a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-

În speță, deși lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarea DGFP C-S a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.

Legea 85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.

Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.

Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.

Condițiile promovării acțiunii civile sunt: existența unui drept, calitatea procesuală, interesul și capacitatea procesuală.

În speță, deși creditoarea are interes, art. 138 din Legea 85/2006 nu îi conferă calitatea de a cere angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența.

Neavând calitatea și deci nici dreptul de a formula o anumită cerere în cadrul unei proceduri, respectiva persoană nu poate critica, pe calea recursului, soluția dată respectivei cereri formulată de persoana îndreptățită.

Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C- nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 35/JS/17.01.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 Martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

RED. /17.04.2008

TEHNORED. /2 EX/18.04.2008

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL C-

JUDECĂTOR SINDIC:

Președinte:Magdalena Mălescu
Judecători:Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae Șerban, Anca

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Timisoara