Spete contestatie la executare comercial. Decizia 350/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 350

Ședința publică din10 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălelscu

JUDECĂTOR 3: Cătălin

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea SC INTERNAȚIONAL SA B, împotriva Încheierii de ședință din data de 24.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații AVAS B, CONSILIUL LOCAL T, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T și SC CLRUB PRIN LICHIDATOR SC T, având ca obiect contestație la tabelul creanțelor.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. în reprezentarea contestatoarei recurente și în reprezentarea intimatului Consiliul Local T, lipsă fiind ceilalți intimați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul contestatoarei recurente depune chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Se constată că, prin registratura instanței, lichidatorul debitoarei SC CLUB a depus concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul contestatoarei recurente solicită admiterea recursului, modificarea Încheierii și să se dispună obligarea înscrierii la masa credală a debitoarei cu creanța solicitată, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta Consiliului Local T lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință pronunțată în data de 24.01.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, au fost respinse contestațiile formulate de contestatoarele SC INTERNATIONAL SA B și CLUBUL SPORTIV CLUB UNIVERSITAR

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin Decizia civilă nr. 412/R/2 mai 2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost casată sentința civilă nr. 36/2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 62/S/2004 și trimisă cauza spre rejudecare, urmare a admiterii recursurilor promovate de creditorii T, AVAS și Consiliul Local al Municipiului T, sub aspectul analizării elementelor răspunderii personale și patrimoniale a asociaților, acționarilor sau altor persoane în înțelesul art. 137 din Legea 64/1995 republicată.

Trimiterea cauzei spre rejudecare nu presupune reluarea întregii proceduri a insolvenței, ci a analizării aspectelor reținute de instanța de control judiciar ca deficiențe în pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii față de debitoarea în faliment, SC Club T SA.

Contestatoarele nu au solicitat repunerea în termen a cererilor de creanță pentru motive obiective, atunci când acestea au fost înregistrate la instanță, la 26.06.2006 și respectiv 07.11.2007, astfel încât, față de termenul limită - 21.11.2004 - cererile de creanță au fost tardiv formulate, considerent pentru care au fost respinse contestațiile, făcându-se de prisos analizarea celorlalte motive de fond.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs SC INTERNATIONAL SA B, solicitând admiterea acestuia și admiterea contestației formulate de către societatea recurentă, în ceea ce privește termenul în care a fost formulată declarația de creanță, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia civilă nr. 412/R/02.05.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, a fost casată sentința civilă nr. 36/2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 62/S/2004 și cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de fond.

În această situație, arată recurenta, este evident că, în caz de casare, în temeiul prevăzut de art. 315.proc.civ. hotărârile pronunțate de instanța de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Ca urmare a acestui text de lege, modul de interpretare al unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului.

În ceea ce privește problemele de fapt însă, instanța care judecă cauza are o deplină putere de apreciere iar stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanței de fond. În cadrul rejudecării aceasta putând ajunge la o altă soluție decât cea pronunțată anterior.

Apreciază că Decizia Curții de APEL TIMIȘOARA, prin care a fost casată hotărârea Tribunalului Timiș este o hotărâre de casare totală, deoarece nu este posibilă și nu ar mai avea sens analizarea elementelor răspunderii personale patrimoniale conform prevederilor art. 137 din Legea nr. 64/1995, fără a fi desființată integral hotărârea de închidere a procedurii. Este de observat că o altă interpretare nu poate fi primită, deoarece, în ipoteza stabilirii răspunderii conform textului enunțat anterior, aceasta nu ar mai putea produce efecte, cât timp procedura a fost închisă.

În ceea ce privește termenul în care a fost declarată creanța societății asupra averii debitoarei, recurenta apreciază că aceasta a fost declarată în termen, în conformitate cu prevederile art. 75-76, raportate la prevederilor art. 87-90 din Legea nr. 64/1995 (art. 61-62 și 73-76 din Legea nr. 85/2006).

Astfel, deși societatea recurentă figura în calitate de creditor al debitoarei, nu a fost notificată potrivit prevederilor legale, așa încât declarația de creanță formulată la data de 03.10.2006, este formulată în termen, motiv pentru care solicită inserarea acesteia în creditorilor SC Club SA

În drept invocă prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 311 și art. 315.proc.civ. art. 61-62 și 73-76 din Legea 85/2006.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

În mod greșit judecătorul sindic a apreciat că, în urma casării sentinței civile nr. 36/7.04.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 62/S/2004, rejudecarea cauzei nu poate viza decât aspectele ce țin de antrenarea răspunderii celor ce au cauzat insolvența, întrucât casarea sentinței a fost totală și prin efectul casării, procedura insolvenței a fost redeschisă, cu tot ceea ce implică ea.

În timpul rejudecării pot fi identificate bunuri ale debitoarei, pot fi identificate transferuri ce intră în sfera art. 80 din Legea 85/2006, pot fi găsiți noi debitori solvabili, ori ar fi de neimaginat refuzul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar de a întreprinde măsurile oportune reclamate de noile circumstanțe, doar pe considerentul că s-ar excede limitele casării cu rejudecare.

Dacă, după reluarea procedurii, un pretins creditor invocă o creanță asupra debitorului, aceasta nu poate fi respinsă pe considerentul că rejudecarea nu vizează decât soluționarea cererii de antrenare a răspunderii.

Pe de altă parte, motivarea primei instanțe este și contradictorie: inițial, s-a argumentat că rejudecarea nu privește decât soluționarea antrenării răspunderii, iar apoi s-a reținut tardivitatea contestației SC INTERNAȚIONAL SA.

Curtea consideră că, în urma casării sentinței de închidere a procedurii, rejudecarea vizează toate aspectele procedurii insolvenței și de asemenea, consideră că declarația de creanță formulată de SC INTERNAȚIONAL SA este în termen, având în vedere că acest creditor nu a fost notificat de către lichidatorul judiciar.

Nu poate fi acceptată susținerea lichidatorului judiciar conform căreia în mod corect SC INTERNAȚIONAL SA nu a fost notificată, ea nefiind găsită în evidențele contabile, întrucât neținerea evidenței contabile este imputabilă debitoarei, iar nu creditorilor acesteia, care nu au nici o responsabilitate în acest sens.

Din raportul de expertiză întocmit la prima instanță rezultă că există o creanță a SC INTERNAȚIONAL SA împotriva debitoarei, însă, întrucât judecătorul sindic nu a verificat cuantumul acesteia, soluționând în mod greșit contestația pe cale de excepție, Curtea, în baza art. 312, alin. 5.proc.civ. va casa încheierea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, în vederea stabilirii cuantumului creanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de contestatoarea SC " INTERNAȚIONAL" SA împotriva Încheierii pronunțate de Tribunalul Timiș la data de 24.01.2008, în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea contestației SC " Internațional" SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 Aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

RED./09.05.2008

TEHNORED./2 EX/09.05.2008

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ

JUDECĂTOR SINDIC:

Președinte:Dorin Ilie Țiroga
Judecători:Dorin Ilie Țiroga, Magdalena Mălelscu, Cătălin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete contestatie la executare comercial. Decizia 350/2008. Curtea de Apel Timisoara