Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 371/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.371/R/COM
Ședința publică din 17 aprilie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin Nicolae
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței comerciale nr.1/JS/10.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar și administratorul intimat, având ca obiect procedura insolvenței - antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii întâmpinare de către administratorul intimat, de asemenea se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1/JS/10.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de creditoarea C-S, cu sediul social în Reșița,-, județul C-S, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului, domiciliat în localitatea nr.255, județul C-
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul CSa reținut următoarele:
Așa cum rezultă din conținutul cererii creditoarei DGFP C-S ( fila 115 dosar ) aceasta a formulat cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, în baza Legii nr.64/1995, pentru fapte pe care acesta le-ar fi săvârșit în perioada de activitate a Legii nr.64/1995 ( abrogate prin Legea nr.85/2006), astfel că, având în vedere principiul neretroactivității legii civile impus de dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție și de cele ale art.1 Cod civil, instanța va soluționa cauza conform normelor legale existente la aceea dată, respectiv Legea nr.64/1995.
Răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art.998 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art.137 din legea nr.64/1995, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumeră.
Ori, în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei.
Din rapoartele lichidatorului judiciar și din expertiza contabilă efectuată în cauză nu rezultă că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societății în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
Dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Lichidatorul judiciar nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare a săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art.137 alin.1 din Legea nr.64/1995, de natură să-i atragă răspunderea patrimonială. De asemenea, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală.
Acesta nu a arătat și nu a dovedit ce fapte de natura celor prevăzute de art.137 din Legea nr.64/1995 au fost săvârșite de administratorul societății și nici că acesta le-ar fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incindent. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr.82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind să fie dovedite.
Chiar dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.137 din Legea nr.64/1995 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații, fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță apreciindu-se de instanță că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții.
Pentru aceste motive, în baza art.137 din Legea nr.64/1995, instanța a respins cererea formulată de creditoarea C-S, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiteri cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului în calitate de administrator social al debitoarei. În motivare a arătat că este incident motivul prevăzut de art.137 alin.1 lit. d din Legea nr.64/1995, motiv prevăzut și de art.138 din Legea nr.85/2006 privind neținerea contabilității conform legii de către administratorul pârât, ceea ce este suficient pentru a se dispune antrenarea răspunderii sale patrimoniale.
Prin întâmpinare, pârâtul administrator, a solicitat respingerea recursului, arătând că debitoarea pe care a administrat-o a ținut evidența contabilă, ceea ce rezultă din raportul de expertiză contabilă existent la dosar și că a depus bilanțul contabil la organul fiscal respectiv că a întocmit balanța anuală de verificări.
Examinând recursul astfel formulat prin prisma motivelor invocate, a apărărilor evocate, dar și conform art.3041pr.civ. Curtea de Apel constată că acesta este nefondat.
Răspunderea patrimonială instituită anterior prin art.137 din Legea nr.64/1995, iar în prezent, prin art.138 din Legea nr.85/2006, cu referire la cauza ce privește neținerea contabilității de către administratorul unei debitoare ajunse în faliment, are o natură specială față de răspunderea de același gen de drept comun, dispune de un cadru normativ special și de cauze de antrenare speciale. Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a administratorului debitoarei nu este suficient să se invoce, și nici chiar, să se probeze o lipsă relativă de evidență contabilă, pentru a primi incidență o astfel de cauză de antrenare a răspunderii, ci mai este imperios necesar să se demonstreze de către partea interesată că datorită unei astfel de cauze, debitoarea a ajuns în stare de insolvență sau cel puțin că printr-o astfel de cauză s-au creat condițiile favorabile apariției stării de insolvență.
Curtea de Apel statuează că, nici una dintre aceste cerințe nu au fost demonstrate prin probe în cauză, împrejurare reținută de altfel, și de către judecătorul sindic, astfel că, cererea de angajarea a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei este într-adevăr neîntemeiată.
Astfel fiind, urmează a se respinge recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței comerciale nr.1/JS/10.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice CSî mpotriva sentinței comerciale nr.1/JS/10.01.2008, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. - - DR. - - - -
GREFIER,
Red.16.05.2008
Tehnored 2 ex.16.05.2008
Instanță fond: Tribunalul C
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae
