Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Oradea

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR. - -

DECIZIA NR. 464Com//2009 - R

Ședința publică din 17 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- - - JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu

- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana

- - - judecător

- - - grefier

********

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurentul pârât domiciliat în B, Cartier, - 6,.10, jud. B în contradictoriu cu intimații pârâți - și - ambii domiciliați în S M,- A, jud. S M, intimata debitoareSC" "SRL S M, J-, CUI - - prin lichidator LJ 2000cu sediul în S M,-, jud. S M, intimații creditori:DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mcu sediul în S M, -, nr.3-5,AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIcu sediul în B,--11,INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S Mcu sediul în S M,-, jud. S M și intimata pârâtă cu domiciliul în S M,-, jud. SMî mpotriva sentinței nr.216/F din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea nr.64/1995, art.137).

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul pârât - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 10.09.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat, lipsă fiind restul părților din litigiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este la al treilea termen, este legal timbrat cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr. 92013/27.04.2009 plus 0,30 lei timbru judiciar, după care:

Reprezentantul recurentului pârât depune la dosarul cauzei dovezile de depunere a recursului în termen și învederează că nu are alte cereri.

Pe excepția tardivității, reprezentantul recurentei solicită respingerea acesteia, având în vedere dovezile depuse la dosar. Arată că cererea de recurs a fost trimisă prin curierat, important fiind momentul înregistrării acesteia.

Nemaifiind alte cereri, excepții, probleme prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Pe fondul recursului, reprezentantul recurentului susține motivele de recurs așa cum au fost formulate în scris, solicită admiterea recursului, retrimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se efectua expertiză în cauză. Consideră sentința instanței de fond ca nelegală, pentru că aceasta a încălcat principiul autorității de lucru judecat și pe cel al neagravării situației în căile de atac.

Ministerul Finanțelor nu a declarat recurs, prin urmare, decizia a devenit irevocabilă față de acesta, instanța fiind ținută doar de părțile care au promovat calea de atac.

Răspunderea administratorului este angajată doar pe perioada mandatului său. Nu a fost prezentat procesul-verbal de predare-primire.

Mai arată că există o rezoluție de scoatere de sub urmărire penală pentru recurent. Societatea este cercetată pentru bancrută frauduloasă.

Sentința instanței de fond nu se bazează pe probe. Solicită admiterea recursului. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Constată că prin Sentința civilă nr. 216/F/2009 Tribunalul Satu Marea admis în parte cererile formulate de creditorii DGFP S M cu sediul în S M, P-ța - nr. 3-5 și AVAS B cu sediul în B, str. - nr. 21, împotriva pârâților domiciliată în S M,-, - și domiciliați în S M,-/A și domiciliat în localitatea B, Cartier, -. 10, în sensul respingerii cererii reclamanților formulată împotriva pârâților, - și.

Instanța de fond a obligat pârâtul să suporte din averea proprie o parte din pasivul falitei SC " " SRL S M în sensul obligării acestuia la plata în contul averii falitei a sumei de 75.888,30 lei reprezentând despăgubiri. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul, a reținut că SC " " SRL SMf ostă SC "" s-a înființat în anul 1992, calitatea de asociați - administratori deținând-o inițial la societate pârâții - și soția acestuia.

La data de 16.01.2001, pârâții au cesionat părțile sociale pe care le-au deținut la această societate numitului.

Coroborând probele administrate în cauză, judecătorul sindic a constatat că SC " " SRL, fostă SC "", a avut ca obiect de activitate prestările de serviciu, construcții și și-a desfășurat activitatea până în anii 1998-1999.

În perioada în care societatea era în funcțiune aceasta avea în patrimoniu o serie de bunuri care au fost folosite în construcții. După anul 2001, anul în care au fost cesionate părțile sociale, o parte din aceste bunuri au fost depozitate în curtea unei alte societăți comerciale - SC "" SA, iar după anul 2002 acestea au dispărut.

Administratorii societății au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, pârâtul fiind cel care nu s-a prezentat pentru preluarea tuturor actelor contabile.

Cei doi pârâți au justificat starea de insolvență a debitoarei prin neîncasarea creanțelor pe care le dețineau față de terți și creșterea penalităților la creanțele bugetare, au justificat înstrăinarea părților sociale deținute la falită prin faptul că nu au reușit redresarea societății și nu au intenționat să desfășoare activitate în cadrul acesteia, după cum aceștia au justificat plata unei sume de bani către copârât prin necesitatea predării către acesta a sumelor de bani cu care societatea figura în evidența contabilă cu titlu de disponibil.

Pentru a se putea dispune angajarea răspunderii civile speciale reglementată de dispozițiile art. 137 din Legea 64/1995 în vigoare la data formulării cererilor de către creditori, este necesară dovada îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998.civ. cu precizarea că, faptele cauzatoare de prejudicii pot fi doar cele strict descrise în cuprinsul textului de lege indicat.

Astfel, pentru a se putea admite acțiunea întemeiată pe dispozițiile lit. a, c, d și e ale art. 137 din Legea 64/1995, invocate de către creditori, este necesar a se face în primul rând dovada faptului că în perioada în care pârâții au îndeplinit funcția de administrator al falitei, aceștia nu și-au îndeplinit obligația legală de a întocmi evidențele contabile în conformitate cu legea, că ar fi ținut o contabilitate fictivă sau că ar fi făcut să dispară unele documente contabile, au folosit bunurile societății în interes propriu, au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetare de plăți, au deturnat sau a au ascuns a parte din activul societății. De asemenea, se impune a se proba faptul că, între faptele ilicite prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995, respectiv cele reținute în sarcina administratorilor pârâți săvârșite cu vinovăție și starea de insolvență există o legătură de cauzalitate directă.

Or, din starea de fapt, judecătorul sindic a constatat că în sarcina nici unuia dintre pârâți nu se poate reține săvârșirea vreuneia din faptele prevăzute de art. 137 lit. a, c și d din Legea nr. 64/1995, astfel că nu se poate discuta de angajarea răspunderii patrimoniale a acestora pentru ajungerea falitei în încetare de plăți.

În privința faptei prevăzută de art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995, judecătorul sindic constată că, până la data cesionării părților sociale de către pârâții, -, aceștia au întocmit evidența contabilă a falitei, fiind depuse bilanțurile anuale la organele fiscale și fiind preluate o parte de noul administrator și asociat al falitei, numitul. Din nici o probă de la dosarul cauzei nu au rezultat indicii că pârâții amintiți ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi ascuns documente contabile sau că nu ar fi ținut evidența contabilă în conformitate cu legea.

Prin urmare, judecătorul sindic a constatat că în sarcina acestor pârâți nu se poate reține ca dovedită săvârșirea unei fapte expres prevăzută de art. 137 din Legea nr. 64/1995 astfel că, chiar dacă pasivul societății falite a luat naștere în perioada în care aceștia erau administratori ai societății, între acest pasiv, vreo faptă a administratorilor și starea de insolvență a debitoarei, nu se poate stabili vreo legătură de cauzalitate.

După data de 16.01.2001, data cesionării părților sociale de către pârâți, obligația de a ține evidența contabilă a societății comerciale debitoare revenea noului administrator al acesteia, pârâtul.

Instanța de fond a apreciat că fapta acestuia de a nu ține contabilitatea în condițiile prevăzute de lege se încadrează în categoria faptelor ilicite prevăzute de lit. c) a art. 137 din Legea nr. 64/1994, și constituie totodată o încălcare a dispozițiilor exprese ale art. 72, 73, 74 din Legea nr. 31/1990 privind obligația administratorilor de a ține toate registrele și evidențele prevăzute de lege.

Prin săvârșirea cu vinovăție a acestor fapte ilicite de către pârât, în patrimoniul societății debitoare s-a creat un prejudiciu evident reprezentat de cuantumul datoriilor acumulate de către societate în sumă totală de 75.888,30 lei, între cele două fapte ilicite, prejudiciu și starea de insolvență a debitoarei existând un raport de cauzalitate, prin neținerea evidențelor contabile prevăzute de lege și prin ascunderea bunurilor debitoarei, administratorul contribuind în mod direct la agravarea stării de incertitudine privind situația juridică a societății, imposibilitatea identificării activului și pasivului societății, a tuturor creditorilor și debitorilor acesteia și la creșterea stării de insolvență a societății.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea sentinței și, pe fond, respingerea cererii de atragere a răspunderii personale, cu analiza cauzei sub toate motivele de nelegalitate, solicitând obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că i s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, întrucât la instanța de fond nu i s-a permis să formuleze cereri de probe și nici nu a administrat nici un fel de probe din care s-ar fi putut lămuri situația juridică a societății și a părților. Astfel, recurentul consideră că instanța de fond avea obligația să cerceteze în concret motivele care au produs starea de insolvență, persoana sau persoanele care se fac vinovate de producerea acestei stări, toate acestea necesitând obligatoriu administrarea, chiar și din oficiu a unei expertize contabile.

Recurentul arată că de la înființarea societății (devenită ) și până în prezent, pe nici unul din actele acestei societăți nu se află semnătura sa, toate acestea fiind semnate de către ceilalți asociați sau administratori ai debitoarei. Recurentul susține că la dosarul cauzei există confirmarea lichidatorului judiciar LJ 2000 potrivit căreia recurentul-pârât nu ar avea nici un fel de culpă în ceea ce privește starea de insolvență a societății debitoare, arătând că toate datoriile falitei au rezultat exclusiv din perioada în care ceilalți administratori - și au avut calitatea de asociați și administratori, deci înainte de semnarea contractului de cesiune cu recurentul.

Susține de asemenea că răspunderea materială a primilor administratori nu este înlăturată prin faptul că aceștia și-au cesionat părțile sociale către recurent.

Nu există o legătură de cauzalitate între atragerea răspunderii patrimoniale a recurentului pentru fapta ilicită și prejudiciul creat. Faptul de a nu ține contabilitatea în condițiile legii începând cu data de 16.01.2001 nu poate cauza apariția unui prejudiciu care exista deja încă din anul 2000.

Recurentul consideră acuzațiile care i se aduc cu privire la ascunderea bunurilor societății ca fiind incorecte, întrucât nu a cunoscut despre existența acestor bunuri și nici nu a dispus de ele, dimpotrivă, chiar ceilalți pârâți au depus la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că au înstrăinat bunuri ale societății, instanța neluând în calcul faptul că nu s-a putut verifica dacă sumele primite ca preț au intrat sau nu în patrimoniul societății.

Recurentul mai arată că nu i-au fost niciodată predate actele societății, documentele contabile, ștampila, aflându-se astfel în imposibilitatea de a conduce contabilitatea societății. Recurentul consideră că aspectele cauzei puteau fi lămurite prin administrarea unei expertize contabile sau a altor mijloace de probă pertinente, concludente și utile.

Invocă jurisprudența CEDO, care a hotărât că instanțele interne sunt obligate să soluționeze cauza pe baza unui probatoriu complet și complex, în vederea aflării adevărului și reparării ordinii juridice eventual încălcate.

Consideră că instanța de fond nu a intrat decât parțial în cercetarea fondului, întrucât nu a lămurit toate aspectele cauzei, pronunțând o hotărâre care cuprinde motive contradictorii.

Intimata SMp rin întâmpinarea depusă la dosar în data de 22.06.2009 a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a Sentinței nr. 216/F/25.02.2009 pronunțată în dosarul - a Tribunalului Satu Mare.

Intimata consideră că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că recurentul nu a ținut contabilitatea în condițiile legii, fiind incidente prevederile art. 137 din Legea 64/1995, împrejurare ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 72, 73 și 74 din Legea 31/1990 privind obligația administratorilor de a ține toate registrele și evidențele contabile.

Din analiza ultimului act contabil reiese că are în proprietate active care nu au putut fi identificate, inventariate și evaluate de către lichidator. Din raportul final întocmit de lichidator reiese că C (fostă ) nu figurează în evidență cu bunuri, pe când figurează în evidențe cu un autovehicul. Intimata concluzionează că acest bun a fost deturnat pentru a ascunde o parte din activul societății, mărindu-se fictiv pasivul acesteia. Totodată, în contabilitate sunt înregistrate avansuri de trezorerie în cuantum de 85.310.096 lei, cheltuieli care nu au fost justificate până în prezent. Refuzul colaborării, nepredarea documentelor impuse de lege către lichidator, dezinteresul manifestat pentru clarificarea situației juridice a societății, demonstrează vinovăția membrilor organelor de conducere ale falitei. În plus, intimata susține că activitatea lichidatorului desemnat de judecătorul sindic în scopul examinării activității debitorului și pentru întocmirea unui raport asupra cauzelor care au condus societatea la încetare de plăți, constituie o expertiză atât contabilă, cât și tehnică.

Intimații și, prin întâmpinările depuse la dosar la data de 16.11.2009 au solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a Sentinței nr. 216/F/25.02.2009 pronunțată în dosarul - a Tribunalului Satu Mare.

Intimații susțin că au predat actele contabile și activele către noului administrator, odată cu cesionarea părților sociale către acesta și numirea lui ca unic asociat și administrator.

Consideră că instanța de fond a reținut corect faptul că recurentul nu a ținut contabilitatea în condițiile legii și nu a avut grijă de patrimoniul societății care i-a fost pus la dispoziție, așa cum rezultă din proba cu interogatoriul.

Situația economico-financiară a societății a putut fi analizată, deoarece s-a depus la ORC bilanțul contabil la data de 30.06.2000 și 31.12.2000, predând lichidatorului toate actele contabile, așa cum reiese din procesul-verbal încheiat cu acesta.

În concluziile depuse de recurent, prin reprezentant, în ședința de judecată din 19.11.2009, acesta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii recurentului. Recurentul apreciază că sentința este nelegală, întrucât instanța de fond a soluționat cauza în rejudecare, cu nesocotirea autorității de lucru judecat. Astfel, prin Sentința comercială nr. 1714/F/07.11.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în prezentul dosar, s-a respins cererea de atragere a răspunderii recurentului, numiții și fiind obligați la plata datoriilor Împotriva acestei hotărâri intimata S M nu a formulat recurs, această hotărâre neatacată devenind irevocabilă față de aceasta. Casarea acestei sentințe de către Curtea de Apel Oradea nu poate justifica decât o rejudecare în limitele deciziei de casare. Or, atâta timp cât nu fusese formulat recurs de către Finanțe la această sentință, rejudecarea va putea viza strict părțile care formulaseră recurs și cele față de care se formulase calea de atac. Mai concret, instanța de rejudecare nu putea să soluționeze decât cererea DGFP S M de atragere a răspunderii intimaților și.

Ca atare, recurentul consideră hotărârea ca fiind nelegală, în acuză operând față de recurent autoritatea de lucru judecat a Sentinței comerciale nr. 1714/F/07.11.2007 a Tribunalului Satu Mare.

În motivarea concluziilor scrise, recurentul arată că a preluat părțile sociale ale și a devenit administratorul aceleiași societăți în data de 16.01.2001, prin urmare, răspunderea administratorului potrivit Legii 31/1990, poate fi antrenată doar pe perioada mandatului.

În prezenta cauză, până la data de 16.01.2001, pentru modul în care a fost condusă societatea răspund în mod solidar cei doi administratori și.

Recurentul mai susține că a fost în imposibilitatea de a desfășura orice activitate în societate, nefiindu-i predat nici un act contabil sau de natură juridică privind societatea

Chiar dacă intimații susțin contrariul, aceștia nu au putut prezenta instanței procesul-verbal de predare-primire care să ateste acest fapt.

Din bilanțul contabil pe anul 2000 al reiese că acesta a înregistrat pierderi în cuantum de 347.102.595 ROL, avea de recuperat creanța în cuantum de 11.633.982 ROL, iar în casierie figurau sume ridicate, nerestituite și nejustificate.

De asemenea, în declarațiile date în fața organului de urmărire penală intimatul a recunoscut faptul că la momentul cesiunii societatea înregistra datorii. Prin rezoluția organelor de urmărire penală s-a dispus continuarea cercetărilor față de pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă.

Intenția celor doi pârâți de a frauda interesele societății reiese din faptul că cel puțin unul dintre imobilele societății a fost înstrăinat chiar asociaților și administratorilor de la acea dată, și, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 856/14.12.2000 la BNP.

Cu privire la aplicarea art. 225 Cod proc.civ. recurentul susține că instanța ar fi putut interpreta neprezentarea acestuia la interogator ca o mărturisire sau ca un început de dovadă scrisă, doar dacă acest fapt s-ar fi coroborat cu probele de la dosarul cauzei. Or, la dosar nu s-a administrat nici o probă concludentă și pertinentă în sprijinul culpei recurentului.

Referitor la excepția tardivității declarării recursului solicită ca instanța să o respingă ca neîntemeiată, având în vedere că la termenul din data de 17.12.2009 recurentul a făcut dovada că a depus cererea de recurs la firma de curierat la data de 25.04.2009, deci înăuntrul termenului de recurs.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința atacată judecătorul sindic a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a recurentului în temeiul art. 137 lit. c din Legea nr.64/1995, reținând că acesta nu a ținut contabilitatea societății în condițiile prevăzute de lege, iar prin aceasta s-a crescut starea de insolvență a debitoarei.

Conform art.137 al.1 din Legea nr.64/1995 răspunderea va fi angajată numai dacă persoana împotriva căreia se exercită acțiunea a contribuit la starea de insolvență a debitorului. Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele reținute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două condiții necesare dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul art.137.

Între fapta ilicită și prejudiciu (starea de insolvență) trebuie să existe o relație directă de la cauză la efect, în sensul că lipsa disponibilităților se datorează faptei prevăzute de lege. Deci instanța trebuie să rețină că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă.

Pentru dovedirea raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a recurentului și starea de insolvență a debitoarei, judecătorul sindic nu a administrat nici o probă, cu atât mai mult cu cât în rapoartele întocmite în cauză, lichidatorul judiciar arată că principalii vinovați de falimentul societății ar fi foștii asociați / administratori.

Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu nu se prezumă, ci este necesară stabilirea atât a existenței faptelor prevăzute de textul de lege arătat, cât și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.

Prin urmare instanța de recurs apreciază că în cauză se impune suplimentarea probațiunii, fie prin efectuarea de către lichidator a unui raport complex în care să se arate în mod amănunțit cauzele care au condus la falimentul debitoarei, fie prin efectuarea unui raport de expertiză.

De asemenea, Curtea mai constată că, deși creditorii au solicitat antrenarea răspunderii și pentru lit. "e" a art.124 din Legea nr. 64/1995, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

Nu în ultimul rând trebuie remarcat că prima instanță nu a respectat nici dispozițiile date prin Decizia de casare nr.186/C/12.05.2005 a Curții de Apel Oradea, dispoziții obligatorii potrivit art.315 al.1 Cod procedură civilă, conform cărora, în rejudecare, urma să se verifice și dacă sumele de bani obținute ca urmare a înstrăinării unor terenuri au intrat în patrimoniul societății debitoare.

Excepția autorității de lucru judecat invocată de către recurent este neîntemeiată având în vedere că prin Decizia nr.105/C/2008 a Curții de Apel Oradea s-a casat în întregime Sentința nr.1714/F/2007 a Tribunalului Satu Mare.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea, în baza art.312 al. 1 și 5 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare pentru completarea probatoriului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității recursului.

Admite ca fondat recursul declarat de recurentul pârât domiciliat în B, Cartier, - 6,.10, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți - și - ambii domiciliați în S M,- A, jud. S M, intimata debitoareSC" "SRL S M, J-, CUI - - prin lichidator LJ 2000cu sediul în S M,-, jud. S M, intimații creditori:DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mcu sediul în S M, -, nr.3-5,AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIcu sediul în B,--11,INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S Mcu sediul în S M,-, jud. S M și intimata pârâtă cu domiciliul în S M,-, jud. SMî mpotriva Sentinței nr.216/F din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță - Tribunalul Satu Mare, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 17.12.2009.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- -

Red. hot.; 15.01.2010

Jud. fond

Dact. I; 16.01.2010; 10 ex.

- opt exemplare comunicate cu:

- recurent pârât domiciliat în B, Cartier, - 6,.10, jud.

- intimații - și

- -ambii domiciliați în S M,- A, jud. S

- intimata debitoare SC" "SRL S M - prin lichidator LJ 2000 cu sediul în S M,-, jud. S

- intimataDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mcu sediul în S M, -, nr.3-5

- intimataAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIcu sediul în B,--11

- intimatulINSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S Mcu sediul în S M,-, jud. S

- intimata pârâtă cu domiciliul în S M,-, jud. S

- opt comunicări emise la 18. 01.2010; predate la expediție la 18.01.2010.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR. - -

DECIZIA NR. 464Com//2009 - R

Ședința publică din 17 decembrie 2009

PREȘEDINTE:- - - judecător