Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercial, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR. -
DECIZIE NR. 466/2009 - R
Ședința public din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- - - judector
- - - judector
- - - judector
- - - grefier
********
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de debitoarea GENERAL MANAGEMENT cu sediul în C- N, Calea, nr. 66, jud. C, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Satu Mare cu sediul în S M,-, jud. S M, intimata creditoare Consult cu sediul în B, b-dul -, - Business, nr. 1,. 4, sector 6 și intimatul lichidator LJ 2000 cu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva Sentinței nr. 484/F din 23 aprilie 2009 pronunțat de Tribunalul Satu Mare în dosar -, având ca obiect - procedura insolvenței - societți cu rspundere limitat.
La apelul nominal fcut în ședința public de azi se prezint administratorul recurentei prin reprezentant, identificat cu CI seria - nr. -, lips fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei învederându-se instanței c recursul este insuficient timbrat cu 4 lei tax judiciar de timbru achitat cu chitanța nr.-/09.06.2009 și 0,30 lei timbre judiciare, cauza este la al doilea termen de judecat în recurs, prțile nu s-au pronunțat asupra excepției de necompetenț teritorial a Tribunalului Satu Mare, dup care:
Administratorul recurentei debitoare arat c nu a fost la primul termen și solicit acordarea unui termen pentru angajarea unui aprtor.
Instanța,având în vedere c în cauz este al doilea termen de judecat, c recurentul a primit citația pentru termenul de azi la data de 13.11.2009, respinge cererea de amânare.
Administratorul recurentei depune la dosar factura nr. -/17.12.2009 prin care a achitat diferența de tax judiciar de timbru, în cuantum de 15,5 lei, așa cum s-a stabilit prin încheierea din data de 05 noiembrie 2009.
Arat c recurenta are sediul social în C-N, drept pentru care solicit transferarea cauzei la Curtea de Apel Cluj.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constat c prin Sentința comercial nr. 484/F/23.04.2009 Tribunalul Satu Marea respins contestația formulat de contestatoarea debitoare GENERAL MANAGEMENT împotriva cererii de insolvenț formulate de creditorul Consult B, a admis cererea formulat de creditorul Consult pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului GENERAL MANAGEMENT și, pe cale de consecinț, a dispus în baza art. 33 alin. 6 din legea 85/2006 deschiderea procedurii generale de insolvenț împotriva acestuia. În temeiul art. 34 din același act normativ, judectorul sindic a numit administrator judiciar provizoriu, practicianul în insolvenț LJ 2000 S
Tot prin aceeași sentinț s-a dispus, în temeiul art. 61 din Legea 85/2006, notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor, Oficiului Registrului Comerțului, Registrul Societților Agricole, Registrului asociațiilor și fundațiilor și altor registre, prin buletinul Procedurilor de Insolvenț, în vederea efecturii mențiunii în temeiul art. 61 din Legea 85/2006. S-a pus de asemenea în vedere administratorului judiciar s menționeze la Registrul comerțului reprezentanții permanenți ai acestuia. S-a dispus notificarea deschiderii procedurii insolvenței ctre judectoriile în a cror jurisdicție se afl sediul debitorului.
În temeiul art. 20 alin. 1 lit. a raportat la art. 54 alin 1 din Legea 85/2006 s-a stabilit data de 06 iulie 2009 pentru ca administratorul judiciar s întocmeasc un raport prin care s propun fie intrarea în procedura simplificat, fie continuarea perioadei de observație din procedura general. În temeiul art. 20 alin. 1 lit. b raportat la art. 59 alin. 1 din legea insolvenței, judectorul sindic a stabilit termen la data de 31 iulie 2009 pentru ca administratorul judiciar s întocmeasc un raport asupra cauzelor și împrejurrilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor crora le-ar fi imputabil. S-a fixat termenul limit pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului la data de 31 iulie 2009. S-a fixat termenul limit pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 28 august 2009. Termenul de depunere a contestațiilor la tabelul preliminar a fost fixat pentru data de 14 septembrie 2009, iar cel pentru depunerea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor a fost fixat dat de 24 septembrie 2009. Data ședinței adunrii creditorilor a fost fixat a fost fixat pentru 04 septembrie 2009 la sediul administratorului judiciar, termen pentru care au fost convocați creditorii debitorului. S-a dispus trimiterea notificrilor ctre toți creditorii debitorului, de ctre administratorul judiciar.
În temeiul art. 4 din legea insolvenței judectorul sindic a dispus deschiderea de ctre debitor a unui cont la o unitate bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de administratorul judiciar, eventualele disponibilitți bnești urmând a fi pstrate într-un cont special de depozit bancar.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul, în urma examinrii cererii creditoarei și a contestației debitoarei, a reținut c debitoarea a invocat în mod formal existența unor litigii în privința pretențiilor rezultând din contract, nefiind adus nici o dovad a faptului c sentința civil nr. 988/2008 pronunțat în dosar nr- al Judec toriei Negre ști Oaș ar fi fost modificat. S-a apreciat c, faș de debitoare creanța este cert, lichid și exigibil, având un cuantum ce depșește valoarea prag prevzut de art. 3 alin. 1 pct. 12 din legea 85/2006. Împotriva sentinței nr. 484/F/2009 a Tribunalului Satu Mare, în termenul legal a declarat recurs GENERAL MANAGEMENT, solicitând admiterea recursului ca și fondat, modificarea sentinței atacate în temeiul art. 304 pct. 6 și 9, și rejudecarea cauzei pe fond, în sensul respingerii cererii creditoarei ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecat.
În motivarea recursului, recurenta artat c nu recunoaște creanța pretins în sum de 17.374 lei, deoarece exist discuții cu privire la izvorul creanței contestate, motiv pentru care recurenta apreciaz c sentința instanței de fond a reținut în mod nejustificat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
Totodat, recurenta precizeaz c nu contest existența titlului executoriu, deoarece, în cursul anului trecut a schimbat sediul al societții, drept pentru care, în procedura somației de plat nu este exclus s se fi strecurat un viciu de procedur. Recurenta consider cererea creditoarei ca fiind ca fiind abuziv, întrucât, deși de activitatea societții se deruleaz în condiții optime, creditoarea susține c se afl în stare de insolvenț.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului debitorului pe cale de excepție ca netimbrat și tardiv depus conform art. 8 din Legea 85/2006, cu menținerea sentinței pronunțat de Tribunalul Satu Mare, ca fiind legal și temeinic.
Intimata susține c deține împotriva recurentei debitoare o creanț cert lichid și exigibil în valoare de 17.374RON, constând în 8.687 RON debit principal, la care se adaug suma de 8.687 RON reprezentând penalitți de întârziere de 0,5% pe zi, calculate conform contractului de prestri servicii nr. 102/11.12.2007, sum care pân în prezent a rmas neachitat.
Intimata consider creanța ca fiind lichid, deoarece "câtimea ei este determinat prin însuși actul de creanț sau este determinabil cu ajutorul actului de creanț sau al altor acte autentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanț, chiar dac prin aceast determinare ar fi nevoie de o deosebit socoteal". De asemenea, intimat consider creanța ca fiind exigibil, aceast condiție fiind îndeplinit prin ajungerea la scadenț conform stipulațiilor legale. Intimata arat c, potrivit prevederilor art. 3 lit. A din Legea 85/2006, insolvența este prezumat ca fiind vdit atunci când debitorul, dup 30 de zile de la scadenț nu a pltit datoria sa faț de unul sau mai mulți creditori.
Intimata se consider îndreptțit s solicite deschiderea procedurii falimentului, întrucât creanța împotriva patrimoniului debitorului este cert, lichid și exigibil de mai mult de 30 de zile, iar un debitor poate fi prezumat în stare de insolvenț din cauza încetrii plților faț de un singur creditor și nu neaprat faț de toți creditorii societții debitoare, procedura putând fi aplicabil chiar și pentru o singur datorie solicitat de un singur creditor.
Intimata susține c recurenta debitoare nu a reușit s rstoarne prezumția relativ de insolvenț prin simplul fapt c realizeaz plți și încaseaz venituri, întrucât nu deține fonduri suficiente pentru a acoperi toate datoriile exigibile, așadar recurenta se afl în stare de insolvenț vdit.
Examinând sentința recurat, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrrile dosarului, se costat c recursul este fondat.
În ședința public din 05.11.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetenț teritorial absolut a instanței de fond.
Potrivit art.6 din Legea Nr.85/2006 ",toate procedurile prevzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevzut la art.8, sunt de competența tribunalului în a crui raz teritorial își are sediul debitorul, astfel cum figureaz acesta în registrul comerțului",competența instituit de acest text de lege, fiind o competenț teritorial exclusiv.
Din listingul cu furnizare de informații emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Satu Mare cu privire la recurent reiese c aceasta este radiat din data de 10.12.2008 pentru schimbare sediu în alt județ, noul sediu al recurentei debitoare fiind Calea, nr.66,.2, Municipiul C-N, județul
Cum cererea introductiv a fost formulat la data de 06.01.2009, deci dup mutarea sediului, este evident c Tribunalul Satu Mare nu era competent teritorial s se pronunțe asupra acestei cereri.
Deoarece hotrârea atacat a fost dat cu înclcarea competenței teritoriale exclusive a altei instanțe, Curtea, în baza art.312 al. 6 rap. la art.304 pct.3 Cod Procedur Civil, va casa hotrârea atacat și va trimite cauza pentru o nou judecare la Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta GENERAL MANAGEMENT C-N, Calea, nr. 66, jud. C, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Satu Mare cu sediul în S M,-, jud. S M, intimata creditoare Consult cu sediul în B, b-dul -, - Business, nr. 1,. 4, sector 6 și intimatul lichidator LJ 2000 cu sediul în S M,-, jud. S M, împotriva Sentinței nr. 484 din 23.04.2009 pronunțat de Tribunalul Satu Mare, pe care o caseaz cu trimitere pentru o nou judecare la Tribunalul Cluj, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecat vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședinț public azi 17.12.2009.
PREȘEDINTE: JUDECTOR: JUDECTOR: GREFIER:
-
Red. hot.; 14.01.2010
Jud. fond
Dact. I; 15.01.2010; 6 ex.
- patru exemplare comunicate cu:
- recurenta pârât GENERAL MANAGEMENT cu sediul în C- N, Calea, nr. 66, jud.
- intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Satu Mare cu sediul în S M,-, jud. S
- intimata creditoare Consult cu sediul în B, B-dul -, - Business, nr. 1,. 4, sector 6
- intimatul lichidator LJ 2000 cu sediul în S M,-, jud. S
- patru comunicri emise la 15. 01.2010; predate la expediție la 15.01.2010
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana