Spete procedura insolventei. Decizia 460/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.460 /2009-

Ședința publică din 17 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona

JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana

JUDECĂTOR 3: Băltărete Savina

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului comercial formulat de recurenții creditori și ambii domiciliați în C N, Calea, nr. 78-.I.I,.5 județul C, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, str. -.-, nr. 10- 2.. 20, prin lichidator VEST audit O,-, jud. B, intimații creditori: Administrația Finanțelor Publice, str. -, nr. 2 B jud. B,Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în O, Calea Armatei Române, nr. 4, jud. B,Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județuluicu sediul în O, str.-, nr. 2, jud. B,Primăria Municipiuluicu sediul în O, P-ța, nr. 1, domiciliată în O,-, - 2..20, jud. B, domiciliată în O,-,.3, jud. și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O,-,.3, împotriva sentinței nr. 1072/F/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în data de 10 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 17 decembrie 2009.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin sentința nr. 1072/F/28.11.2008 Tribunalul Bihora admis în parte contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC SRL, întocmit de lichidatorul VEST AUDIT, formulată de creditoarea.

A respins excepția prescripției dreptului la acțiune în privința creanței de 12.000 lei - împrumut acordat societății debitoare de fostul asociat și excepția tardivității cererilor de admitere a creanței, formulate de creditorii, și.

A dispus completarea tabelului preliminar al creanțelor, în sensul înscrierii creditoarei și cu o creanță chirografară în sumă de 2.845,92 lei.

A admis contestația formulată de creditoarea împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC SRL și a dispus modificarea tabelului preliminar al creanțelor, în sensul înscrierii creditoarei la poziția 6 din tabel cu o creanță chirografară în sumă de 12.720 lei.

A admis în parte contestația formulată de creditorii și împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC SRL, a dispus modificarea tabelului preliminar al creanțelor, în sensul înscrierii creditorilor și la pozițiile 7 și 8 din tabel cu câte o creanță chirografară în sumă de 2.845,92 lei pentru fiecare și a respins celelalte capete de cerere din contestație.

Pentru hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 24.04.2008, creditoarea a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei, arătând in motivarea cererii că are împotriva debitoarei o creanță salarială aferentă perioadei septembrie 2007-martie 2008, precum si o creanță certă, lichidă si exigibilă reprezentând creditarea societății debitoare cu suma de 10.000 lei.

Tribunalul Bihor prin sentința comercială nr. 598/F/18.06.2008, a respins contestația formulată de debitoarea C si a admis cererea creditoarei, dispunând deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei și desemnând lichidator pe Vest Audit.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul - sindic a reținut următoarele: Din contractul de muncă, carnetul de muncă al creditoarei si statele de plata depuse la dosar, vizate de ITM B, rezultă existenta unei creanțe certe, lichide si exigibile a creditoarei in suma de 11.690 lei, reprezentând drepturi salariale, iar debitoarea nu a adus dovezi prin care să răstoarne prezumția de insolvență revăzută e art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea 85/2006.

La fila 260 din dosar, se află tabelul preliminar al creanțelor, întocmit de lichidator, în care sunt înscrise la poziția 1 - creanțe salariale, cu suma de 16.336, iar la pozițiile 5, 6, 7 si 8 - creanțe chirografare, creditorii cu suma de 10.000 lei, 7.500 lei, si cu câte 1.500 lei.

Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea 85/2006, prin "creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței" se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă si exigibilă de mai mult de 30 zile.

Ca urmare a cererii depuse de un creditor, pentru deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul-sindic va trebui să verifice, pe de o parte, dacă creditorul are o creanță certă, lichidă si exigibilă împotriva debitorului, iar pe de altă parte, dacă acesta din urmă este in stare de insolvență, respectiv nu are fonduri bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Având in vedere aceste aspecte, după cum rezultă din însăși motivarea sentinței comerciale nr. 598/F/2008, judecătorul-sindic a apreciat, la data deschiderii procedurii, că există o creanță certă, lichidă si exigibilă a creditoarei, in privința drepturilor sale salariale. Prin urmare, contestația formulată de creditorii si in sensul trecerii creanței salariale a acestei creditoare ca fiind sub condiție este neântemeiata.

Condiția, ca modalitate a actului juridic civil, este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde existența actului juridic civil. O creanță sub condiție constituie o creanță incertă, iar dacă creanța creditorului introductiv era considerată incertă nu se mai putea deschide procedura la solicitarea acestuia. Deci, în condițiile în care instanța s-a pronunțat, prin sentința comercială nr. 598/, asupra caracterului cert al creanței, nu se mai poate pune în discuție ulterior, sub forma contestației împotriva tabelului preliminar, certitudinea creanței, întrucât acest fapt ar aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătoreasca pronunțată. Eventual, aspectul certitudinii creanței putea face obiectul recursului împotriva sentinței comerciale respective.

În ceea ce priveșe al doilea punct din contestația creditorilor si, respectiv trecerea ca fiind creanță sub condiție a creanței chirografare de 10.000 lei, si acest motiv este neîntemeiat, pentru următoarele argumente:

Prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței, creditoarea a arătat că are împotriva debitoarei și o creanță de 10.000 lei, reprezentând împrumut acordat societății, pentru ca aceasta să își plătească datoriile fata de marii creditori (gen B). Pentru ca o creanță să fie admisă doar provizoriu la masa credală, ca urmare a faptului că este o creanță nescadentă sau sub condiție, este necesar ca această caracteristică a creanței să existe la data deschiderii procedurii. Acest aspect rezultă fără dubiu din prevederile art. 64 alin. 4 din Legea 85/2006. Or, la data deschiderii procedurii, creanța creditoarei nu era contestata in justiție, acțiunea având ca obiect anularea contractului de împrumut autentificat sub nr. 334/28.03.2008 fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor ulterior deschiderii procedurii, respectiv la data de10.07.2008, potrivit dovezii de la fila 282. În această împrejurare, contestarea ulterioară a unei creanțe care avea caracter cert, lichid si exigibil la data deschiderii procedurii, nu o transformă intr-o creanță sub condiție, căci altfel orice creanță ar putea fi contestată prin aceasta modalitate, cu rea-credință, doar in scopul înscrierii sale provizorii in tabelul de creanțe.

In ceea ce privește înscrierea in tabelul preliminar al creanțelor a creditorilor, si, judecătorul-sindic a retinut următoarele:

Cei trei creditori au formulat cerere de admitere a creanței pe care au înregistrat-o la sediul lichidatorului la data de 08.09.2008, prin care au solicitat înscrierea in tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 18.157 lei, actualizată cu indicele de inflație din 2004 pana la zi, arătând că, decedat, antecesorul lor, a creditat societatea în cursul anilor 2000-2001 cu suma de 12.000 lei. Prin cererile înregistrate în dosar la data de 10.09.2008 ( 240, 241 și 242), cei trei creditori au solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor cu sumele de 2.467,188 lei, actualizată cu indicele de inflație la zi, reprezentând 1/8 din împrumutul acordat firmei de - pentru, 12.335,941 lei, actualizata cu indicele de inflație la zi, reprezentând cota de 5/8 din împtrumut - pentru și 2.467,188 lei, actualizată cu indicele de inflație la zi, reprezentând cota de 1/8 din același împrumut - pentru .

Asupra excepției tardivității depunerii cererilor de admitere a creanțelor, invocată de creditoarea, instanța reținut că, prin hotărârea de deschidere a procedurii, s-a fixat ca termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor data de 13.08.2008. Ulterior, prin încheierea dată in camera de consiliu din data de 03.09.2008, s-a dispus prelungirea acestui termen limită până la data de 28.08.2008.

Raportat la aceste termene stabilite de judecătorul-sindic, este adevărat că au fost depășite, însă trebuie avut în vedere că, pentru ca termenul de depunere a cererii de admitere a creanțelor să poată fi respectat, era necesar ca lichidatorul să își fi îndeplinit obligația prevăzută in sarcina sa de art. 61 alin. 1 si 3 din Legea 85/2006, respectiv de a notifica creditorii cunoscuți potrivit Codului d e procedura civilă. Or, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de lichidator, reiese că cei trei creditori nu au fost notificați personal, fiind notificat doar antecesorul lor -, deși acesta era decedat la data respectivă. În aceste condiții, nu se poate stabili cu certitudine momentul la care creditorii moștenitori au cunoscut despre notificarea expediată pe numele antecesorului lor de către lichidator. Mai mult, notificarea a fost publicată in ziarul România Liberă abia la data de 31.07.2008, putându-se presupune că doar la această dată creditorii ar fi putut afla despre deschiderea procedurii insolvenței societății debitoare, iar față de această dată, creditorii s-au încadrat in termenul de 60 zile pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

De asemenea, potrivit art. 76 alin. 1 din lege, creditorii care nu au depus în termenul legal cererea de admitere a creanței sunt decăzuți din dreptul de a participa la orice distribuire de sume, excepție făcând cazul in care nu au fost notificați potrivit art. 7 din lege, respectiv conform Codului d e procedură civilă. Or, în temeiul prevederilor legale susmenționate și având în vedere starea de fapt prezentată, judecătorul-sindic a reținut că, în condițiile în care creditorii nu au fost legal notificați, cererile de admitere a creanțelor formulate se consideră a fi făcute în termen. Aceeași soluție se impune si pentru cererea de admitere a creanței depusă de creditoarea la data de 02.10.2008, întrucât nici aceasta nu a fost legal notificată de către lichidator.

In privința fondului cererilor de admitere a creanței depuse de creditorii, si, s-a reținut că sumele solicitate de către aceștia reprezintă de fapt împrumutul acordat societății debitoare de către asociatul, în sumă de 12.000 lei, în cursul anilor 2000-2001. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 79/09.11.2007, în urma defunctului au rămas în calitate de moștenitori - soție, cu o cota de parte din moștenire, - fiică - parte, - fiică - parte si - fiu - cota de parte. Împrumutul nu s-a concretizat într-un înscris, având în vedere și relațiile de rudenie între asociați (, si ),însă a fost evidențiat ca atare în contabilitatea societății debitoare.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, corob. cu art. 7 alin. 2 din decret, termenul de prescripție de 3 ani începe sa curgă, in cazul obligațiilor al căror termen de executare nu este stabilit, de la data nașterii raportului de drept, in speță de la data acordării împrumutului. Potrivit art. 16 lit. a) din decret, însă, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, s-a tras concluzia intervenirii întreruperii prescripției, căci din fișa analitică a contului 4551.1. " asociați - conturi curente", emisă la data de 10.11.2003, pentru perioada 01.2000-10.2003, rezultă că în contabilitatea societății debitoare s-a înregistrat atât împrumutul, cât și dobânda. De asemenea, la data de 22.06.2005, în calitate de administrator al societății, a dat o declarație prin care a recunoscut împrumutul acordat de, precum și dobânzile aferente. Totodată, în bilanțurile prescurtate de la data de 31.12.2006 si 31.12.2007, sunt oglindite datoriile societății in contul 455, iar mai apoi în balanța de verificare analitică întocmită pentru perioada 01.07.2008-31.07.2008 figurează în contul 4551.1 creanța defunctului.

Din toate aceste înscrisuri contabile rezultă recunoașterea de către societatea debitoare a datoriei pe care o are față de defunctul, prin înscrierea creanței acestuia in contabilitatea firmei. Dacă într-adevăr această creanță s-ar fi considerat a fi prescrisă, societatea avea posibilitatea ca, în baza unei note contabile, să o treacă din contul de datorii în contul de venit, or acest lucru nu s-a întâmplat.

Împotriva acestei sentințe au declaratrecurs creditorii și, solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii contestației lor, cu consecința modificării tabelului preliminar al creanțelor prin înscrierea creditoarei la poziția 1 din tabel, cu creanțe salariale provizorii în cuantum de 16.366 lei, iar la poziția 5 din tabel cu creanță chirografară provizorie în cuantum de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe, în sarcina intimatei.

În motivarea recursului lor, creditorii arată că sentința de deschidere a procedurii nu conține considerente și dispoziții referitoare la așa-zisul caracter cert, lichid și exigibil al sumei de 10.000 lei, reprezentând împrumut acordat societății de către intimata, judecătorul sindic dispunând deschiderea procedurii exclusiv în temeiul creanțelor salariale, împrumutul nefiind scadent la data pronunțării sentinței de deschidere (18.06.2008), scadența împlinindu-se la 31.07.2008.

Mai arată că această sumă poate fi trecută în tabelul preliminar cel mult ca o creanță provizorie sub condiția rezolutorie, existența sa fiind condiționată de soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr- având ca obiect nulitatea absolută a contractului de împrumut.

Referitor la creanțele salariale arată că acestea nu sunt în cuantumul solicitat de intimata, anterior deschiderii procedurii înregistrând dosarul nr- având ca obiect nulitatea absolută a actelor adiționale prin care intimata și- majorat propriul salariu, în speță fiind în discuție cuantumul acelui salariu lunar pretins de intimată prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

Prin sentința recurată judecătorul sindic a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile Legii 85/2006.

Teza judecătorului sindic în sensul că sentința de deschidere a procedurii reprezintă autoritate de lucru judecat în ce privesc creanțele creditorului introductiv este greșită, întrucât sentința nu devine titlul acelui creditor, acesta având obligația să-și declare și să-și dovedească creanța ca și ceilalți, fiind supusă alături de creanțele celorlalți creditori analizei prealabile a administratorului/lichidatorului judiciar, legea nefăcând distincția între creditorul introductiv și ceilalți creditori.

Dacă nu se dovedește starea de insolvență, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței creditorului devine nerelevant din perspectiva dispozițiilor Legii 85/2006.

A admite că sentința de deschidere a procedurii reprezintă autoritate de lucru judecat în beneficiul creanței creditorului care a solicitat deschiderea procedurii ar însemna să se ignore și să se înfrângă dispozițiile articolului 75 alineat 1 din Legea 85/2006.

În drept au fost invocate prevederile articolelor 304 punct 9, 3041, 312 alineat 1,2 și 3 teza I cod procedură civilă și Legea 85/2006.

Intimata prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, pentru considerentele expuse detaliat în motivarea întâmpinării.

Pe cale de excepție a invocat lipsa calității de reprezentant al avocatului redactor al recurentului în formularea, semnarea, depunerea și susținerea acestui recurs în numele și pe seama acestui recurent, în condițiile în care fratele său locuiește în Canada și a întocmit o procură specială în favoarea mamei lor, cu privire la procedurile de succesiune și moștenire.

Verificând excepția invocată de intimată pe baza actelor și lucrărilor dosarului se constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit articolului 68(3) cod procedură civilă, mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privință.

Avocatul înscris în baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în forma scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență.

În speță din împuternicirea avocațială nr. 230/16.01.2009 rezultă că domnul avocat a fost împuternicit de către recurenți în baza contractului de asistență juridică nr. 160/2008 să exercite activitățile de redactare, semnare, susținere recurs împotriva sentinței nr. 1072/F/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bihor - comercial - falimente, în fața Curții de APEL ORADEA - Secția Comercială (fila 67).

Motivul de recurs în sensul că sentința de deschidere a procedurii nu conține considerente și dispoziții referitore la așa-zisul caracter cert, lichid și exigibil al sumei de 10.000 lei împrumut acordat societății de către intimata, este neîntemeiat, susținerile recurenților în acest sens fiind infirmate de cererea de deschidere a procedurii - alineat 3 din motivare și de considerentele sentinței nr. 598/F/18.06.2008 pag. 2 prin care se reține de către judecătorul sindic faptul că împrejurările invocate în legătură cu acest împrumut nu pot constitui motiv de respingere a cererii creditoarei.

Faptul că referitor la creanțele salariale, judecătorul sindic a reținut că, creanța aceasta atinge valoarea prag prevăzută de articolul 3 punct 12 din Legea 85/2006, în cazul salariaților, nu înseamnă că acesta nu a analizat și creanța de 10.000 lei constând în împrumut nerestituit și nici că ar fi dispus deschiderea procedurii exclusiv în temeiul creanțelor salariale.

Ori, verificând valoarea prag reglementată de articolul 3 punct 12 din Legea 85/2006, rezultă că judecătorul sindic a analizat cuantumul creanței, fiind neîntemeiat și motivul de recurs formulat sub acest aspect.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs potrivit căruia legea nu face distincție între creditorul introductiv și ceilalți creditori, această susținere fiind infirmată de prevederile articolului 3 punct 6 și 7 din Legea 85/2006.

Astfel, potrivit articolului 3 punct 6 din Legea 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.

Aceeași calitate o are și creditorul care dovedește o creanță certă, lichidă și care în privința exigibilității dovedește că în viitor, când datoria sa va deveni scadentă, debitorul nu va avea fonduri bănești disponibile pentru plata creanței.

Prin creditor în interpretarea prevăzută de articolul 3 punct 7 din Legea 85/2006 se înțelege persoana fizică sau juridică care deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanță sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile acestei legi.

Au calitate de creditori, fără a depune personal declarație de creanță salariații debitorului.

Din conținutul celor două texte de lege, rezultă că spre deosebire de creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prin a cărui cerere se deschide însăși procedura, cererea formulată de creditorul definit de articolul 3 punct 7 nu are ca efect deschiderea procedurii, el formulând o cerere de admitere a înregistrării creanței în cadrul procedurii deja deschise.

În consecință, distincția dintre cele două categorii de creditori se reflectă în natura cererii formulate, precum și în aceea că, creditorului introductiv i-a fost admisă cererea de înregistrare a creanței, pe când celui de al doilea creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței așa cum este definit de articolul 3 punct 7, încă nu i-a fost admisă cererea de înregistrare, ci doar a solicitat înregistrarea creanței.

Neîndeplinirea uneia din condițiile creanței (certă,lichidă și exigibilă), nu se reflectă asupra fondului ci asupra calității procesuale active care primează, fiind astfel neîntemeiat și motivul de recurs privind nerelevanța caracterului creanței din perspectiva dispozițiilor Legii 85/2006, dacă nu se dovedește starea de insolvență.

În speță nu sunt incidente prevederile articolului 75 alineat 1 din Legea 85/2006, astfel că invocarea ignorării și înfrângerii acestor dispoziții legale nu are nici o relevanță juridică.

Față de toate aceste considerente, în baza articolului 312 raportat la articolul 316 cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de creditor.

Fiind în culpă procesuală, în baza articolului 274 cod procedură civilă, recurentele vor fi obligate să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat cu chitanța nr. -/15.04.2009.

Chitanța din 23.04.2008 în valoare de 100 lei nu a fost luată în considerare fiind emisă anterior pronunțării sentinței recurate, care nu a fost modificată în recurs, respectiv pentru redactarea și susținerea cererii de deschidere a procedurii putând fi valorificată în faza respectivă a procedurii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția invocată de intimată.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții creditorișiambii domiciliați în C N, Calea, nr. 78-.I.I,.5 județul C, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL, str. -.-, nr. 10- 2.. 20, prin lichidatorVEST AUDITO,-, jud. B, intimații creditori: Administrația Finanțelor Publice, str. -, nr. 2 B jud. B,Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, cu sediul în O, Calea Armatei Române, nr. 4, jud. B,Inspectoratul Teritorial d e Muncă al Județuluicu sediul în O, str.-, nr. 2, jud. B,Primăria Municipiuluicu sediul în O, P-ța, nr. 1, domiciliată în O,-, - 2..20, jud. B, domiciliată în O,-,.3, jud. și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O,-,.3, împotriva sentinței nr. 1072/F/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 decembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec. în concept 22.12.2009

Jud fond

Dact./06.01.2010

10 com

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Tătar Ioana, Băltărete Savina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 460/2009. Curtea de Apel Oradea