Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 617/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 617

Ședința publică din 9 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 396//24.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar T, și pârâtul intimat.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin faxul instanței, la data de 09.09.2008 o cerere de amânare a judecății din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S cu motivarea că reprezentantul său se află în concediu de odihnă.

Curtea, văzând că motivul amânării nu este dovedit în nici un fel, la cerere nefiind atașat niciun înscris care să justifice lipsa reprezentantului instituției recurente, precum și dispozițiile art. 156 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, iar când se refuză amânarea judecății pentru acest motiv, se va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise, respinge solicitarea creditoarei apreciind-o ca fiind neîntemeiată și întrucât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 396//24.04.2008 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a aprobat raportul final de lichidare întocmit de practicianul T și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii de insolvență față de debitoarea Reșița, respingând, totodată, cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator social. De asemenea, prima instanță a dispus radierea societății debitoare din registrul comerțului de sub nr. J-, aprobarea onorariului în sumă de 3.037 lei, plus, solicitat de lichidator, care va fi plătit, conform art. 4 alin. 4 din legea menționată, din contul - Filiala T, descărcarea practicianului de orice îndatoriri și responsabilități, notificarea hotărârii creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S, oficiului registrului comerțului pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel judecătorul-sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 1181//27.09.2007 a aceluiași tribunal s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de debitoarea Reșița, în calitate de lichidator fiind desemnat practicianul în insolvență T, cu un onorariu provizoriu de 300 lei.

În exercitarea mandatului cu care a fost investit lichidatorul judiciar a notificat din oficiu instituțiile bugetare și toți creditorii identificați, la masa credală înscriindu-se doar doi creditori cu o creanță totală de 18.041 lei.

La dosarul cauzei practicianul a depus raportul final de lichidare în care a arătat că toate rapoartele de activitate, notificările, preliminar și definitiv al creanțelor au fost comunicate creditorilor și că nu au fost identificate bunuri în averea debitorului, situațiile financiare finale neputând fi prezentate întrucât administratorul social nu a predat documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2005.

În data de 13.12.2007 a avut loc adunarea creditorilor care a hotărât închiderea procedurii în conformitate cu art. 131 din legea menționată, dându-se mandatat lichidatorul să formuleze față de acesta cerere de antrenare a răspunderii în baza cu art. 138 lit. d) din același act normativ.

În motivarea acțiunii în răspundere practicianul a învederat că administratorul pârât, deși avea cunoștință despre declanșarea procedurii insolvenței, nu i-a predat documentația necesară, în cauză fiind întrunite cumulativ condițiile cerute pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale privitoare la fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăție.

Judecătorul-sindic a respins, însă, cererea formulată reținând că simplul raport al lichidatorului nu poate conduce automat la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului. În cauză nu există probe certe, utile și pertinente pentru a demonstra existența faptei și vinovăția, respectiv săvârșirea cu intenție a acesteia. Doar enunțarea faptei nu poate constitui temei de antrenare a răspunderii personale și nici singura cauză pentru ajungerea societății în stare de insolvență.

Constatând că debitoarea nu mai are nici un fel de activitate, tribunalul a aprobat raportul final și a dispus închiderea procedurii falimentului, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.

Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea cererii de antrenare a răspunderii administratorului social în persoana numitului și obligarea acestuia la plata creanței bugetare în sumă de 122 lei, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului instituția creditoare a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Administratorul debitoarei nu a depus la dosarul de insolvență documentele contabile, astfel că lichidatorul judiciar nu a putut să întocmească bilanțul contabil de lichidare. De asemenea, administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nici nu a făcut dovezi în acest sens, ceea ce face ca în speță să fie incidente prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

În drept, a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.

Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.

Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta nu poate fi primit, având în vedere următoarele considerente:

Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței comerciale nr. 396/ din 24 aprilie 2007 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitului, fost administrator social al debitoarei falite Reșița, însă aceste critici nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

Într-adevăr, lichidatorul judiciar T, prin cererea înregistrată la prima instanță la termenul de judecată din 28 februarie 2008 (filele 104-105), a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei Reșița considerând că această normă este incidentă în speță deoarece pârâtul nu a depus la dosar actele și informațiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce poate duce la prezumția că el se sustrage de la obligația de predare a acestor documente contabile.

Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată administratorului social, culpa acestuia și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.

Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în situațiile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.

Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.

Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.

Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic antrenarea de răspundere.

Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C- nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 396//24.04.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar T, și pârâtul intimat.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 9 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. - 19.09.2008

Tehnored. - 23.09.2008

2 ex.

Prima instanță: Tribunalul C-

Judecător-sindic:

Președinte:Csaba Bela Nasz
Judecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 617/2008. Curtea de Apel Timisoara