Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 613/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 613

Ședința publică din 9 septembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de petenta "NM " SRL, cu sediul în T,- împotriva încheierii nr. 908 din 30 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș privind pe debitoarea SC "" SA, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență ec., cu sediul în T, nr. 1,. A,. 10.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentei recurente, avocat, în substituirea avocat, din Baroul Timiș, lipsă fiind debitoarea.

Procedura completă.

Recursul este legal timbrat cu suma 19,5 lei (RON), taxă judiciară de timbru și 0,15 lei (RON), timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, nefiind formulate alte cereri s‑a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta petentei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterii cererii integral, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Constatând că prin încheierea nr. 908 din 30 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș s‑a dispus virarea din contul debitoarei SC "" SA a sumei ce se găsește în acest cont către petenta "NM " SRL, la cererea petentei de a se pune în executare decizia civilă nr. 1.222/18.10.2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA și văzând dispozițiile acestei decizii precum și ale art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, reținându‑se că din raportul lichidatorului depus la dosar rezultă că în contul averii debitoarei a fost virată de către Biroul executor Judecătoresc doar suma de 175.000 lei iar din aceasta s‑a efectuat o distribuție parțială, achitându‑se drepturi salariale,

Având în vedere că petenta "NM " SRL, declarând recurs, cu invocarea art. 304 pct. 7 și 9 și 3041Cod procedură civilă, a solicitat admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii cu consecința virării sumei de 200.000 lei în contul său, cu motivarea că:

Decizia pronunțată de Curtea de Apel dispune judecătorului sindic să vireze din contul debitoarei suma de 200.000 lei către petentă;

Nu știe ce a înțeles judecătorul sindic din acest dispozitiv dacă a dispus admiterea cererii în temeiul deciziei irevocabile, în sensul virării sumei ce se găsește în contul debitoarei însă pentru a dispune în acest mod eronat a reținut că din suma de 200.000 lei, care aparține petentei cu titlu de proprietate, a fost virată în contul falitei de către BEJ suma de 175.000 lei iar din acest rest de sumă lichidatorul judiciar a achitat drepturi salariale și cheltuieli de procedură;

Fără a contesta că falita ar putea avea cheltuieli de procedură, petenta recurentă arată că nu înțelege în ce temei de drept și de fapt lichidatorului i s‑a permis de către judecătorul sindic să utilizeze suma de 200.000 lei ce îi aparține;

Dacă înțelege poziția lichidatorului care dorește prin orice mijloace să mărească averea falitei, nu înțelege de ce judecătorul sindic care exercită controlul judecătoresc asupra activității lichidatorului judiciar în limitele legii, nu procedează în mod concret la acest control;

Câtă vreme decizia irevocabilă a Curții de APEL TIMIȘOARA dispune într‑un anumit mod, fiind stabilit că suma de 200.000 lei îi aparține petentei cu titlu de proprietate, apare nelegală soluția dată de judecătorul sindic în partea în care admite cererea sa în sensul virării acelei sume de bani pe care falita o are în cont la data de azi.

Văzând că debitoarea intimată nu a formulat întâmpinare cu privire la motivele de recurs,

Reținând că prin decizia civilă nr. 1.222/R/COM din 18 octombrie 2007 Curții de APEL TIMIȘOARA, invocată în motivarea soluției atacate precum și a recursului, s‑a dispus judecătorului sindic, urmare a admiterii recursului petentei și modificării hotărârii atacate, admiterea cererii petentei, respectiv virarea din contul debitoarei aflată în faliment a sumei de 200.000 lei, către petentă,

Că însă potrivit raportului lichidatorului judiciar, ale cărui susțineri nu sunt contestate, în contul respectiv a fost virată de către Biroul Executor Judecătoresc doar suma de 175.000 lei din care s‑a efectuat o distribuție parțială, achitându‑se drepturi salariale,

Că în consecință, judecătorul sindic nu are la dispoziție suma pe care i s‑a dispus să o vireze,

Considerând că în condițiile în care însăși debitoarea nu a fost obligată la plata unei sume de bani iar petenta nu a fost înscrisă în tabelele creditorilor cu suma pe care o pretinde, "virarea" de către judecătorul sindic a unei sume din contul acesteia, în sensul celor dispuse, presupune existența acestei sume în contul din care trebuie virată,

Că judecătorul sindic, fără a i se fi dispus și fără a avea abilitare expresă în acest sens, nu poate întreprinde măsuri și nu are resurse pentru completarea sau reîntregirea sumei pe care în interesul petentei creditoare ar trebui să o aducă sau readucă în contul debitoarei spre aov ira în contul petentei,

Că un atare eventual obiectiv nu poate fi atins prin ceea ce recurenta pretinde că s‑ar realiza pe calea unui control judecătoresc efectuat din oficiu asupra activității lichidatorului judiciar, cu privire la care de altfel nu se arată în concret ce măsuri ar presupune și că acestea nu sunt în sarcina petentei ca titular al dreptului de creanță invocat,

Că în consecință dispoziția de a se vira din contul debitoarei suma ce se găsește în acest cont corespunde hotărârii în baza căreia a fost dată și cerinței de a se încadra în limitele a ceea ce este posibil astfel că neexistând motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, recursul este neîntemeiat, urmând ca, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de petenta "NM " SRL, cu sediul în T,- împotriva încheierii nr. 908 din 30 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș privind pe debitoarea SC "" SA, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență ec., cu sediul în T, nr. 1,. A,. 10.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 9 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red./Dact.

2 ex./17.09.2008

Primă instanță - Tribunalul Timiș

Judecător sindic

Președinte:Csaba Bela Nasz
Judecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 613/2008. Curtea de Apel Timisoara