Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 648/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 648

Ședința publică din 30 aprilie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR 3: Magdalena

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței comerciale nr. 2136/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, din partea lichidatorului judiciar, pentru debitoarea intimată, lipsă fiind creditoarea recurentă.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, se acordă cuvântul lichidatorului judiciar cu privire la recursul de față, acesta solicitând respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2136/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a închis procedura insolvenței față de debitorul - SRL T reprezentată de lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvență c, în contradictoriu cu creditorul T și s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din lege a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, iar în temeiul art. 135 din lege s-a dispus notificarea prezentei sentințe tuturor părților interesate și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 27.11.2008 lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvență c, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL T, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea nr. 1358/26.06.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege și că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative.

În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, constatarea prematurității închiderii falimentului în cauză, în lipsa raportului prevăzut de art. 25 și 59 al.1 din Legea nr. 85/2006 și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea lichidatorului la întocmirea și a Raportului Final în forma cerută de lege și comunicarea acestui raport către AVAS, precum și convocarea Adunării creditorilor pentru aprobarea Raportului final și stabilirea Comitetului în vederea autorizării acestuia de a formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, în lipsa demersurilor efectuate de lichidator în acest sens.

Creditoarea recurentă apreciază că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 pct.9 proc.civ și că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304.proc.civ. instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041.proc.civ.

În motivare se arată că prin sentința atacată s-a dispus în mod nelegal închiderea procedurii deschise împotriva - SRL în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, principalul motiv de recurs rezidând în faptul că prin hotărârea criticată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 proc.civ.

Potrivit art. 129 din Legea nr. 85/2006: "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final împreună cu un bilanț general; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor la un termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării".

Așa cum se poate observa acest text de lege stabilește obligația imperativă a judecătorului sindic, din care să rezulte data la care urma să se desfășoare adunarea creditorilor ce avea pe ordinea de zi aprobarea raportului final. Asta cu atât mai mult cu cât în sentința recurată se menționează faptul că în ședința în care s-a disputat închiderea s-a depus un raport de închidere.

Nerespectarea dispozițiilor legale ce au în vedere publicarea și convocarea în vederea aprobării raportului final cade sub incidența prevederilor art. 105 alin.2 proc.civ. potrivit cărora întocmirea de acte procedurale cu neobservarea formelor legale atrage după sine nulitatea acestora.

Totodată, lichidatorul desemnat, a solicitat închiderea procedurii, fără să țină cont de prevederile OUG nr. 95/2003 și fără a întocmi, conform prevederilor art. 25 și 59 alin.1 din Legea 85/2006 un "raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.".

Se arată că lichidatorul judiciar nu a verificat, în ce privește creanța bugetară înscrisă de CAS și preluată de AVAS, cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuțiilor la Fondul național unic de asigurări sociale și de sănătate, raportat la obligațiile angajatorilor prevăzute de legislația în vigoare privind asigurările de sănătate.

Judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. Din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la acest fond. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoare, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul - conform OG nr. 79/1999, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, se arată că nu s-au depus toate diligențele în vederea formulării unui raport detaliat privitor la eventualele bunuri ale societății, la identificarea persoanelor vinovate de aducerea societății în stare de insolvență, la cauzele și condițiile care au adus societatea în faliment. Lichidatorul judiciar a concluzionat că "nu pot fi administrate dovezi concludente și pertinente care să conducă la concluzia că, prin săvârșirea faptelor expres și limitativ prevăzute de lege s-a contribuit la ajungerea în stare de insolvență, respectiv nu poate fi dovedit raportul de cauzalitate între faptele prevăzute de art. 138(1) și prejudiciul care constă în aducerea în insolvență a patrimoniului debitorului.

Statul român, reprezentat în cauza de față prin AVAS, a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".

Noile prevederi ale legii menționează expres principalele persoane ce pot introduce cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor ce se fac vinovate de starea de insolvență a debitoarei, în speță administratorul/lichidatorul judiciar, și ulterior creditorii în anumite condiții. Prin închiderea procedurii fără posibilitatea comitetului de a formula cerere privind autorizarea introducerii acțiunii în răspunderea patrimonială a persoanelor prevăzute la art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, creditoarea recurentă consideră că s-a prejudiciat dreptul său de a întreprinde toate măsurile în vederea recuperării creanței înscrise în cadrul dosarului de faliment, eliminându-se o etapă a procedurii destul de importantă.

În drept invocă dispozițiile art. 12 din Legea 85/2006, art. 299 și urm. proc.civ.

Examinând recursul declarat de creditoare conform motivelor invocate în scris, Curtea apreciază ca nefondată cala de atac pentru următoarele considerente:

Creditoarea bugetară se referă la încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, fără a explicita în ce sens s-a realizat această încălcare în condițiile normelor de reglementare din Legea insolvenței și, față de faptul că recurenta a depus cererea de creanță la data de 05.08.2008, a fost notificată de lichidator și a fost înscrisă pe tabelul de creanțe.

Cu privire la convocarea adunării creditorilor după comunicarea către aceștia a copiilor de pe Raportul final conform art. 129 din lege, se reține că motivul de recurs este nefondat întrucât această dispoziție nu este aplicabilă cât timp măsura de închidere a procedurii insolvenței a fost propusă și admisă pe temeiul art. 131 din lege care nu prevede obligativitatea întocmirii Raportului final și a bilanțului general.

Referitor la aplicarea instituției răspunderii patrimoniale în condițiile art. 138 din lege, se apreciază de asemenea ca neîntemeiate susținerile din recursul creditoarei cât timp titularul unei astfel de cereri este lichidatorul judiciar conform art. 138 alin.1 din lege, ori în speță acesta în mod expres în raportul său, precum și în punctul de vedere exprimat cu ocazia dezbaterii cauzei, a arătat că nu apreciază necesară o astfel de cerere de antrenare a răspunderii materiale, situație în care nu poate fi obligat de aof ormula nici de către creditori ori judecătorul sindic.

Prin urmare, lichidatorul nu a omis să formuleze o astfel de cerere, și ca atare nu sunt îndeplinite cerințele din aliniatul 3 care ar fi permis Comitetului creditorilor sau unui creditor în cazul neconstituirii comitetului, de a solicita autorizarea formulării cererii de angajare a răspunderii.

Cu privire la temeiurile de închidere a procedurii conform art. 131 din lege, acestea au fost reținute corect de judecătorul sindic cât timp nu au existat bunuri și disponibil bănesc în patrimoniul debitoarei ori creanțe de încasat și creditorii nu au înțeles să avanseze sumele necesare cheltuielilor de procedură.

Văzând art. 312.proc.civ. și art. 8 din Legea insolvenței fără a exista motive de casare ori modificare a sentinței, se va respinge ca nefundat recursul creditoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, împotriva sentinței comerciale nr. 2136/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECPTOR

Dr. - - - - - Dr. -

GREFIER

RED./05.05.2009

Tehnored. /2 ex/08.05.2009

Prima instanță - Trib. T

Judecător -

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Dorin Ilie Țiroga, Magdalena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 648/2009. Curtea de Apel Timisoara