Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 740/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 740
Ședința publică din 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței comerciale nr. 242 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Veche, reprezentată prin Cabinet Individual de Insolvență din
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea creditoarei recurente, lipsă fiind debitoarea intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul instituției recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 242 din 5 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din T împotriva pârâtei, dispunând, totodată, închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Veche, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, în conformitate cu art. 136 din Legea nr. 85/2006, modificată, tribunalul l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, de creditori și asociații debitoarei, dispunând, totodată, notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la radierea societății, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 5 februarie 2009 lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei Veche, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor din averea falitei.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 546 din 19 martie 2008, că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea insolvenței, având în vedere că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul-sindic a apreciat că cererea practicianului este întemeiată.
Cu privire la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar tribunalul a apreciat că aceasta este inadmisibilă deoarece în speță nu sunt întrunite condițiile pentru a solicita angajarea răspunderii personale a administratorului social, astfel cum acestea sunt prevăzute de alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată prin nr.OUG 173/2008, în sensul de a fi identificate prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, întocmit de practician în termen de 60 de zile de la desemnare, persoanele cărora le-ar fi imputabilă o asemenea stare.
Împotriva acestei sentințe comerciale, în termen egal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea ei în parte, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei, în temeiul art. 138 din Legea 85/2006, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Deși în timpul administrării procedurii colective lichidatorul judiciar a solicitat în baza art. 138 din Legea insolvenței angajarea răspunderii fostului administrator, cerere susținută și de către instituția recurentă, iar acesta, notificat fiind, nu a depus actele contabile impuse de lege, în mod greșit judecătorul-sindic a respins respectiva acțiune în răspundere cu motivarea că nu s-a dovedit vinovăția și nici întinderea prejudiciului. S-a mai reținut de către tribunal că cererea este inadmisibilă întrucât nu se poate solicita atragerea răspunderii materiale atâta timp cât nu există raportul cu cauzele ajungerii societății în insolvență și nu este trecută ca persoană vinovată fostul administrator. Recurenta consideră că excepția inadmisibilității nu poate fi primită atâta timp cât raportul menționat nu a fost întocmit tocmai din cauza fostului administrator, care nu a depus actele solicitate de către lichidator. Mai mult, la data când trebuia întocmit raportul nu exista cerința legală în ceea ce privește menționarea persoanei vinovate, această condiție apărând abia la 26 noiembrie 2008, odată cu apariția nr.OUG 173/2008, cererea de antrenare fiind anterioară.
Pe de altă parte, împrejurarea că administratorul nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la dosar actele impuse de lege atrage prezumția sa de vinovăție. Prin încălcarea normelor Legii nr. 85/2006 referitoare la prezentarea actelor financiar-contabile există nu numai prezumția menționată, dar s-a și dovedit reaua-credință a pârâtei în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor legale. Potrivit Legii nr. 82/1991, republicată, de conducerea evidențelor contabile este răspunzător administratorul societății. Or, nedepunerea actelor contabile poate să ducă la prezumția că sau contabilitatea nu a fost ținută conform legii, lucru sancționat de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, ori că administratorul a făcut ca actele contabile să dispară, lucru de asemenea sancționat de aceeași normă juridică. Lăsarea nesancționată în vreun fel a atitudinii sfidătoare a administratorului va crea precedente, în sensul că aceștia nu vor mai depune actele impuse de lege (ceea ce nu va duce la nicio sancțiune conform sentinței atacate), decât să se expună "riscului" ca activitatea lor să fie controlată de către un judecător și un lichidator judiciar, precum și de către creditorii societății, ceea ce va face ca întreaga procedură a insolvenței să fie lipsită de substanță, creditorii nemaiavând posibilitatea reală de a-și recupera prejudiciile create, în asemenea cazuri instanța trebuind să-și manifeste rolul activ și să sancționeze astfel de atitudini prin aplicarea prezumției de vinovăție la care s-a făcut referire mai sus. În legătură cu întinderea prejudiciului recurenta consideră că este obligația administratorului pârât să dovedească că aceasta nu este cea solicitată de creditori. Creanțele declarate sunt supuse atât controlului judecătorului-sindic, cât și al lichidatorului judiciar, iar administratorul social dacă ar fi considerat că prejudiciul nu este real putea să formuleze contestație la de creanțe. Or, atâta timp cât acest lucru nu s-a întâmplat, întinderea prejudiciului este dovedită cu acte de către creditori. Faptul că a predate actele contabile unei alte persoane nu îl poate absolvi de obligația de a răspunde în fața creditorilor, având apoi dreptul a se îndrepta împotriva respectivei persoane, Legea nr. 82/1991, republicată, precizând că ținerea documentelor contabile este responsabilitatea exclusivă a administratorului, ele trebuind păstrate la sediul societății. Având în vedere că sentința atacată s-a dat fără drept de apel, recurenta solicită instanței de recurs să cerceteze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidator, nu s-a prezentat la dezbateri, și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să îl respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T sentinței comerciale nr. 242 din 5 februarie 2009 Tribunalului Timiș se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitei, fost administrator social al debitoarei Veche, însă ele nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență din T, la termenul de judecată din 5 februarie 2009 depus la dosarul cauzei (fila 23) o cerere prin care a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Timiș, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. b) și e) din Legea insolvenței, și nu d) cum greșit se arată în cererea de recurs, antrenarea răspunderii patrimoniale a d-nei, considerând că aceste norme sunt incidente deoarece din raportul de inspecție fiscală din 18 iunie 2007 rezultă că obligațiile de plată ale societății intimate către bugetul de stat cu care Direcția Generală a Finanțelor Publice T s-a înscris la masa credală provin, în principiu, din neînregistrarea documentelor de achiziție de mărfuri, administratorul făcându-se vinovat de ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece în speță nu sunt întrunite condițiile pentru a cere antrenarea răspunderii patrimoniale, astfel cum acestea sunt prevăzute de alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată prin nr.OUG 173/2008, în sensul de a fi identificate prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, întocmit de practician în termen de 60 de zile de la desemnare, persoanele cărora le-ar fi imputabilă o asemenea stare.
Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori de lichidator, după caz, sau, în situațiile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurenta creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși niciunui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței comerciale nr. 242 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Veche, reprezentată prin Cabinet Individual de Insolvență din
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /08.06.2009
Dact. /10.06.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
