Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 872/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA
SECȚIA COMERCIAL operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVIL Nr. 872
Ședința public din 23 iunie 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția General a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 801 din 16 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimat Reșița, reprezentant prin lichidatorul judiciar
La apelul nominal fcut în ședinț public, nu se prezint prțile.
Procedura este legal îndeplinit.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a fcut referatul cauzei de grefierul de ședinț, care învedereaz faptul c la 19 iunie 2009, T, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Reșița, a depus concluzii scrise și, vzând c s-a solicitat judecarea în lips potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedur civil, instanța las cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:
Prin sentința comercial nr. 801 din 16 octombrie 2008 pronunțat în dosarul nr- judectorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins cererea creditoarei Direcția General a Finanțelor Publice C-S privind autorizarea de a introduce acțiunea prevzut de art. 138 din Legea nr. 85/2006, precum și obiecțiunile formulate de aceasta împotriva raportului final al debitoarei Reșița, întocmit de lichidatorul judiciar T, aprobând cheltuielile procedurale în cuantum de 2.941 lei aferente întregii perioade de administrare a dosarului, urmând ca plata acestora s se fac din contul - Filiala Totodat, în temeiul art. 129 alin. 2 din aceeași lege, tribunalul a aprobat raportul practicianului, iar în conformitate cu art. 131 dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei Reșița, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-, descrcându-l pe practician de orice îndatoriri sau responsabilitți cu privire la procedur, debitoare și averea sa, creditor și asociații acesteia. De asemenea, prima instanț a dispus notificarea sentinței debitoarei, lichidatorului judiciar, creditoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul C-S, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului cu privire la închiderea procedurii colective și radierea persoanei juridice, precum și publicarea hotrârii în Buletinul procedurilor de insolvenț.
Pentru a hotrî astfel prima instanț a reținut c la 19 iunie 2008 creditoarea Direcția General a Finanțelor Publice C-S a formulat obiecțiuni la raportul lichidatorului judiciar, solicitând judectorului-sindic s dispun practicianului s se pronunțe asupra antrenrii rspunderii materiale a membrilor organelor de conducere a societții debitoare. Printr-o alt cerere, depus la dosar la aceeași dat, instituția creditoare a artat c, în cazul în care îi vor fi respinse obiecțiunile, va formula acțiune de atragere a rspunderii împotriva foștilor asociați/administratori ai debitoarei, solicitând s fie autorizat s introduc acțiunea prevzut de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cu motivarea c practicianul desemnat în cauz a învederat c nu se poate pronunța dac sunt sau nu incidente dispozițiile acestui text de lege.
Din analiza înscrisurilor de la dosar instanța a constatat c prin sentința comercial nr. 250/ din 6 martie 2008 tribunalul a admis cererea introductiv formulat de lichidatorul judiciar desemnat în baza Legii nr. 359/2004 și a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei Reșița, menținând același practician. Acesta a artat, prin rapoartele de activitate, c deși a notificat debitoarea la sediul social și pe asociații acesteia la adresele indicate de Oficiul Registrului Comerțului C-S, toate notificrile au fost returnate cu mențiunea factorului poștal "destinatar mutat de la adres".
Prin încheierea comercial din 29 mai 2008 judectorul-sindic a constatat c nu se poate desemna comitetul creditorilor datorit lipsei a cel puțin trei creditori care s se fi înscris la masa credal, motiv pentru care exercitarea atribuțiilor aflate în competența comitetului creditorilor va reveni adunrii creditorilor, compus din Direcția General a Finanțelor Publice C-
Lichidatorul judiciar a întocmit raportul final în care a artat c nu au fost identificate bunuri în patrimoniul falitei, întrucât nu i-au fost predate de ctre reprezentanții societții debitoare documentele prevzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, astfel c a propus închiderea procedurii insolvenței în conformitate cu art. 131 din acest act normativ.
În ceea ce privește posibilitatea de a formula cerere de antrenare a rspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator social, lichidatorul, prin concluziile scrise, a precizat c pentru angajarea rspunderii unei persoane este necesar întrunirea cumulativ a condițiilor cerute de rspunderea civil special reglementat de Legea nr. 85/2006, respectiv: fapta ilicit, prejudiciul, vinovția și raportul de cauzalitate între acestea. De asemenea, întrucât reprezentantul debitoarei nu a luat legtura cu practicianul și nu a pus la dispoziția acestuia documentele prevzute de art. 28 din lege, nu se poate pronunța dac sunt sau nu incidente dispozițiile art. 138.
Cu privire la cererea instituției creditoare privind autorizarea de a promova acțiunea de atragere a rspunderii materiale, întemeiat pe alin. 3 al art. 138, prima instanț a reținut c potrivit acestui text, comitetul creditorilor poate cere judectorului-sindic s fie autorizat s introduc acțiunea prevzut la alin. 1, dac administratorul judiciar sau lichidatorul a omis s indice, în raportul su asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de insolvența patrimoniului debitoarei persoan juridic ori dac acesta a omis s formuleze acțiunea prevzut de art. 138 alin. 1 și rspunderea persoanelor la care se refer alin. 1 ameninț s se prescrie.
Din interpretarea articolului citat rezult c legiuitorul a dorit ca aceast acțiune s poat fi promovat numai de administratorul judiciar/lichidator, ceea ce înseamn c prevederea are caracter expres și limitativ, și numai pe cale de excepție, în cazurile strict reglementate de art. 138 alin. 3, respectiva acțiune poate fi promovat de comitetul creditorilor. Textul legal prevede, deci, c cererea poate fi formulat în urmtoarele cazuri expres și limitativ prevzute: a) când administratorul judiciar/lichidatorul a omis s indice în raportul su cauzele care au dus la apariția insolvenței și persoanele culpabile de aducerea averii debitorului într-o asemenea situație, și b) când administratorul judiciar/lichidatorul a omis s formuleze acțiunea în rspundere și aceasta este pe cale s se prescrie.
Referitor la prima condiție instanța a apreciat c aceasta nu este îndeplinit întrucât textul se refer la omisiunea practicianului, despre o lips de acțiune a acestuia de a se pronunța cu privire la aspectele menționate, fapt care nu i se poate imputa lichidatorului desemnat în cauz întrucât din analizarea rapoartelor sale nu rezult omisiunea de a se pronunța asupra persoanelor vinovate de insolvența societții debitoare. Mai mult, acesta s-a referit expres la posibilitatea de a introduce acțiunea prevzut de art. 138 din Legea nr. 85/2006 dac ar fi gsit elemente pentru atragerea rspunderii patrimoniale și dac i-ar fi fost prezentate documentele contabile. În legtur cu cea de-a doua condiție se arat c, în conformitate cu art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea în rspundere se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscut sau trebuia cunoscut persoana care a cauzat apariția strii de insolvenț, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotrârii de deschidere a procedurii, ceea ce înseamn c termenul de prescripție începe s curg de la data prezentrii raportului prevzut de dispozițiile art. 59. Întrucât în speța dedus judecții acest raport a fost prezentat la 28 mai 2008, înseamn c, raportat la data introducerii cererii creditoarei - 19.06.2008, acțiunea în rspundere nu ameninț s se prescrie, așa cum impun dispozițiile art. 138 alin. 3, motiv pentru care cererea reclamantei creditoare Direcția General a Finanțelor Publice C-S privind autorizarea instanței de a introduce acțiunea în rspundere nu este întemeiat.
În ceea ce privește obiecțiunile formulate împotriva raportului final al lichidatorul judiciar tribunalul a constatat c art. 11 alin. 2 limiteaz atribuțiile judectorului-sindic la controlul judectoresc al activitții administratorului judiciar/ lichidatorului și la acele procese de natur judiciar aferente procedurii, nefiindu-i atribuite funcții sau instrumente care s determine sancționarea sau obligarea practicianului, care nu gsește motive întemeiate, s promoveze acțiunea reglementat de art. 138. Creditoarea nu a prezentat nicio dovad din care s rezulte c administratorul/asociații societții debitoare ar fi svârșit vreo fapt dintre cele prevzute de aceast norma juridic, de natur a le atrage rspunderea patrimonial și nici nu a fcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de rspundere civil delictual. Neținerea contabilitții în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrrilor, neîntocmirea actelor contabile prevzute de Legea nr. 82/1991, republicat, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societții, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvenț, de insuficienț a activului, aceste împrejurri trebuind s fie dovedite. Chiar dac s-ar accepta susținerea c nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilitții conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care s rezulte c neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvenț a debitoarei. Având caracter de excepție, atragerea rspunderii membrilor organelor de conducere a societții ajunse în insolvenț trebuie interpretat restrictiv, în sensul c trebuie s fie instituit numai în cazurile expres și limitativ prevzute de art. 138 și numai dac asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauz, simplele afirmații, fr suport probator, ale instituției creditoare nefiind suficiente pentru atragerea rspunderii fostului administrator. Mai mult, din conținutul raportului întocmit de lichidator rezult c singurele informații contabile cu privire la situația debitoarei le-a putut gsi prin accesarea site-ului Ministerului d e Finanțe, din care rezult, totuși, c societatea-debitoare a întocmit situații contabile.
Raportul final cuprinde date privind situația debitoarei, în sensul c nu s-au putut identifica bunuri în averea acesteia sau elemente de activ bilanțier care s formeze obiectul inventarierii, evalurii și al valorificrii în vederea stingerii pasivului. Astfel, având în vedere împrejurarea c persoana juridic nu mai desfșoar niciun fel de activitate comercial, c în averea sa nu mai exist niciun bun care ar putea s fac obiectul valorificrii și c nu are nicio lichiditate pentru îndestularea creditoarei Direcția General a Finanțelor Publice C-S, instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței faț societatea debitoare în temeiul art. 131 din lege, cu toate consecințele care rezult din aceasta.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția General a Finanțelor Publice C-S, solicitând, în principal, casarea hotrârii atacate ca fiind nelegal și netemeinic, trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal și a se dispune lichidatorului judiciar s refac definitiv al creditorilor și raportul final privind pe debitoarea Reșița, în sensul înscrierii sale la masa credal cu suma de 1.008 lei reprezentând obligații bugetare datorate și neachitate la bugetul general consolidat, conform declarației de creanț din 6 mai 2008, precum și pentru a se da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judectorului-sindic avizarea în vederea formulrii cererii de angajare a rspunderii administratorilor sociali, iar în subsidiar, modificarea hotrârii în sensul cuprinderii la masa credal a acestei declarații de creanț și antrenarea rspunderii fostului administrator, obligându-l s-i plteasc suma de 1.008 lei cu titlu de creanțe bugetare, fr cheltuieli de judecat, pentru urmtoarele motive:
Instituția recurent are o creanț cert nerecuperat în sum de 1.008 lei.
Prin declarația de creanț nr. 3182/06.05.2008 aceasta a solicitat Tribunalului C-S ca în temeiul Legii nr. 85/2006 s dispun înscrierea sa la masa credal a falitei cu suma de 1.008 lei reprezentând obligații bugetare datorate și neachitate la bugetul general consolidat. În mod greșit lichidatorul judiciar T, prin raportul final privind pe debitoarea Reșița și definitiv al creditorilor a dispus înscrierea creditoarei doar cu suma de 859 lei, acte împotriva crora a recurenta a formulat obiecțiuni, care prin sentința comercial atacat în mod greșit au fost respinse.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judectorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societții, ajuns în încetare de plți, s fie suportat de ctre membrii organelor de supraveghere din cadrul societții sau de conducere, precum și de orice alt persoan care a cauzat starea de insolvenț a debitorului, prin una dintre urmtoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictiv, au fcut s dispar unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1190, republicat, administratorii sunt rspunztori faț de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicat, statueaz c rspunderea pentru organizarea și ținerea contabilitții, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor - care au obligația gestionrii patrimoniului.
Întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în rspundere material prevzut de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta poate fi promovat de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, potrivit cruia comitetul creditorilor poate cerere judectorului-sindic s fie autorizat s introduc acțiunea prevzut la alin. 1, dac administratorul judiciar sau lichidatorul a omis s indice, în raportul su asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoana juridic ori dac acesta a omis s formuleze acțiunea prevzut la alin. 1 și rspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 ameninț s se prescrie.
În aceste condiții recurenta consider c procedura a fost închis prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitrii avizului judectorului-sindic pentru a putea promova respectiva acțiune.
În drept a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 din Codul d e procedur civil și art. 12 din Legea nr. 85/2006.
T, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Reșița, nu s-a prezentat la dezbateri, îns a depus concluzii scrise (fila 10), prin care, pe cale de excepția, a invocat tardivitatea recursului, iar pe fond respingerea cii de atac ca fiind nelegal și netemeinic, considerând c primul capt al recursului reprezint o contestație la definitiv al creanțelor, care nu poate fi fcut direct în fața curții de apel, prin obiecțiunile formulate instituția creditoare neinvocând înscrierea greșit a creanței sale în tabelul de creanțe, ci cu totul alte aspecte procedurale.
În ceea ce privește al doilea capt al cererii de recurs, referitor la autorizarea comitetului creditorilor de a solicita judectorului-sindic avizarea în vederea formulrii cererii de antrenare a rspunderii administratorilor, a artat c în mod corect tribunalul a respins aceast solicitare întrucât lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor prevzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, iar în lipsa oricrui document contabil sau a altor probe nu se poate promova o acțiune rspundere.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedur civil, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constat c acesta este fondat, urmând s-l admit, având în vedere urmtoarele considerente:
Deși judectorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a respins în mod just obiecțiunile creditoarei Direcția General a Finanțelor Publice C-S împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar T, acesta în mod nelegal a respins și cererea de autorizare a creditoarei s introduc acțiunea prevzut de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificat. De asemenea, în mod greșit prima instanț a aprobat propunerea practicianului având ca obiect închiderea procedurii insolvenței debitoarei Reșița, cu toate consecințele care rezult din aceasta.
Astfel, este de necontestat faptul c în cauz fostul administrator social al falitei nu a depus la dosarul cauzei, contrar prevederilor art. 35 din Legea nr. 85/2006, modificat, actele și informațiile prevzute de art. 28 din lege.
Pe de alt parte, potrivit art. 138 din același act normativ, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judectorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoan juridic, ajuns în stare de insolvenț, s fie suportat de membrii organelor de supraveghere din cadrul societții sau de conducere, precum și de orice alt persoan care a cauzat starea de insolvenț a debitorului, prin una dintre urmtoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au fcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activitți care ducea, în mod vdit, persoana juridic la încetarea de plți; d) au ținut o contabilitate fictiv, au fcut s dispar unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mrit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruintoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetrii de plți; g) în luna precedent încetrii plților, au pltit sau au dispus s se plteasc cu preferinț unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judectorului-sindic s fie autorizat s introduc acțiunea prevzut la alin. 1, dac administratorul judiciar sau lichidatorul a omis s indice, în raportul su asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic ori dac acesta a omis s formuleze acțiunea în rspundere împotriva persoanelor la care se refer alin. 1 și aceasta ameninț s se prescrie.
În fața primei instanțe lichidatorul judiciar T, desemnat s administreze procedura de insolvenț faț de debitoarea Reșița, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea rspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. Îns, acesta nici nu a artat dac fosta conducere a societții ori vreo alt persoan se face sau nu vinovat de starea de insolvenț a patrimoniului debitoarei falite, prin raportul de activitate depus la termenul din 12 iunie 2008 (filele 45-46 dosar de fond) menționând faptul c, neintrând în posesia actelor financiar-contabile ale persoanei juridice, nu se poate pronunța dac sunt sau nu incidente prevederile respectivului text de lege.
Faț de acest raport, instituția creditoare a formulat obiecțiuni solicitând judectorului-sindic s oblige practicianul s completeze actul în sensul de a preciza în mod clar dac se impune sau nu antrenarea rspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, obiecțiuni care în mod corect au fost respinse de tribunal întrucât instanța nu poate s impun lichidatorului judiciar s-și exprime un punct de vedere într-un sens sau altul în privința incidenței vreunuia dintre cazurile de antrenare a rspunderii reglementate de alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenței, motiv pentru care aceast msur urmeaz a fi menținut și de instanța de control judiciar.
Totuși, în mod nelegal tribunalul a apreciat c nici cererea de autorizare formulat de unicul creditor înscris la masa credal (fila 47 dosar de fond) nu poate fi primit, contrar celor statuate prin alin. 3 al textului menționat.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvenț a societții a fost cauzat prin una din faptele prevzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a rspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societții sau de conducere, precum și a oricror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei prți din pasivul societții comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, dup caz, are legitimare procesual activ pentru a solicita angajarea rspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvenț a debitorului. În condițiile expres prevzute de lege, art. 138 alin. 3, dac aceștia au omis s indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvenț a patrimoniului debitorului persoan juridic ori dac acesta a omis s formuleze acțiunea de stabilire a rspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societții comerciale și rspunderea acestor persoane ameninț s se prescrie, calitatea procesual activ este dobândit și de comitetul creditorilor. Acesta reprezint interesele creditorilor îndreptțiți s participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justific preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regul, este o procedur cu caracter colectiv, implicând participarea unui numr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa c acest comitet acționeaz ca un mandatar al adunrii creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedic formarea unui comitet, este evident c aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judectorului-sindic s autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea rspunderii membrilor organelor de conducere, orice alt interpretare a legii fiind de natur a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperrii integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru c nu sunt în numr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenț, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În aceste condiții, atâta timp cât instituția creditoare a solicitat autorizarea s introduc acțiunea prevzut de art. 138, comitetul creditorilor în mod obiectiv neputând fi constituit, cum corect a reținut și judectorul fondului, din cauza numrului insuficient de creditori, recurenta fiind singurul creditor înscris la masa credal a falitei, prima instanț fr niciun temei a respins cererea respectiv, neindicarea de ctre lichidator a persoanelor care se fac vinovate de ajungerea societții sub incidența Legii nr. 85/2006, modificat, chiar în lipsa actelor contabile, echivalând cu omisiunea practicianului la care face referire expres alin. 3 al normei juridice analizate.
Faț de cele artate și propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii colective se impune a fi respins pentru a da posibilitate judectorului-sindic s soluționeze cererea pentru care instituția creditoare a fost autorizat, din redactarea textului art. 138 rezultând fr echivoc c o asemenea cerere nu se poate face decât pe perioada cât debitorul respectiv se afl sub incidența procedurii insolvenței și nu dup ce procedura a fost închis. Aceasta, și întrucât art. 136 din lege arat c prin închiderea procedurii judectorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descrcați de orice îndatoriri sau responsabilitți cu privire la procedur, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În ceea ce privește excepția de tardivitate a recursului invocat prin concluziile scrise de ctre lichidatorul judiciar al debitoarei, având în vedere c hotrârea atacat a fost comunicat instituției creditoare la data de 28 aprilie 2009, dup cum rezult fr dubiu din procesul-verbal existent la dosarul de fond (fila 77), iar cererea de recurs a fost înregistrat la Tribunalul C-S la 6 mai 2009 (fila 4 dosar), este evident c partea a respectat termenul special cuprins în art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificat, care statueaz urmtoarele: urtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotrârile pronunțate de judectorul-sindic în temeiul art. 11 (text care, la lit. n se refer expres la sentința de închidere a procedurii de insolvenț, potrivit art. 131-134), termenul de recurs fiind de 10 zile de la comunicarea hotrârii, dac legea nu prevede altfel, ceea ce nu este cazul în speț, astfel c excepția nu poate fi primit, urmând a fi respins.
Nu în ultimul rând, criticile recurentei privitoare la greșita sa înscriere în tabelul definitiv de creanț, în sensul c deși prin cererea nr. 3182/06.05.2008 a solicitat înregistrarea sa la masa credal a falitei Reșița cu suma de 1.008 lei reprezentând creanțe bugetare, în mod eronat lichidatorul judiciar a dispus înscrierea doar cu suma de 859 lei, nu pot fi analizate direct în recurs, cum corect a învederat și practicianul, în condițiile în care instituția creditoare, în fața tribunalului, nu a formulat nicio contestație sub acest aspect, așa cum impune art. 73 din Legea insolvenței, obiecțiunile sale vizând doar omisiunea lichidatorului judiciar de a se pronunța cu privire la antrenarea rspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei. Or, dispozițiile art. 294 din Codul d e procedur civil, stabilesc c în apel nu se poate schimba calitatea prților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecat, și nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile și la judecarea recursului, potrivit art. 316 din același cod.
Acțiunea judiciar reprezint mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanței realizarea acelui drept, recunoașterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. de "cerere nou" folosit de art. 294 alin. 1 se raporteaz cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de ctre prți în faza judecții în apel sau în recurs, pretenție ce nu a format obiect al judecții în prim instanț, aceast soluție decurgând din funcția fundamental a instanței de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotrârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața acesteia, prin conținutul conceptului de "cereri noi" în apel sau în recurs înțelegându-se toate acele acte de procedur care au natura unei cereri de chemare în judecat. conceptului de "cerere nou" este aceea de a desemna "ideea de schimbare de acțiune".
Prin urmare, modificarea pretențiilor în recurs, în sensul contestrii sumei înscris de lichidatorul judiciar pe tabelul definitiv, cerere care nu a fost formulat în prim instanț, judectorul-sindic nefiind învestit cu o asemenea contestație la tabelul de creanțe, dup cum s-a artat mai sus, este inadmisibil, o astfel de modificare a acțiunii neputând forma obiect de judecat pentru prima dat în recurs.
Vzând c nu se pune problema cheltuielilor de judecat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea Direcția General a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 801 din 16 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul C-S în dosarul nr- și, în consecinț:
Modific în parte hotrârea atacat în sensul c admite cererea de autorizare a creditoarei s introduc acțiunea prevzut de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificat.
Respinge propunerea lichidatorului judiciar T privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei Reșița, cu toate consecințele care rezult din aceasta.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fr cheltuieli de judecat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
GREFIER
Red. /02.07.2009
Dact. /03.07.2009 - 2 ex.
Prim instanț - Tribunalul C-
Judector-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba