Anulare hotarare aga Spete. Decizia 520/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.520

Sedinta publica din 28.11.2008

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Georgeta Guranda

JUDECĂTOR 2: Gabriela Tatiana Năstase

Grefier - -

*************

Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta reclamantă SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC SA, împotriva sentintei comerciale nr.564/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 21.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 28.11.2008, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelului comercial d e față;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială, recIamanta Societatea de Investiții Financiare Muntenia SA a chemat in judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC SA din data de 07.09.2007, iar in subsidiar să constate abuzul de majoritate exercitat de administratorii acționari.

In motivarea cererii, recIamanta a invocat trei motive de nulitate: 1.hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor articolului 128 din Legea nr.31/1990, întrucât între administratorii-acționari ai societății și o parte a acționariatului reprezentată există o înțelegere privind modificarea actelor societății de SC SA în sensul eliminării prevederii care consacră obligativitatea acordării dreptului de preferință al acționarilor societății, în cazul cesiunii, cea mai mare parte a acționariatului a fost reprezentată de un mandatar care, de conivență cu membrii consiliului de administrație, au decis modificarea actului constitutiv, pentru a obține transferul pachetului de acțiuni ale acționarilor pe care îi reprezintă fără condiții, fără drept de preferință la cesiune; convenția privind dreptul de vot este evidentă in contextul in care administratorii-acționari ai societății subscriitori și ei au votat pentru modificarea acestei prevederi din actul constitutiv, deși vechea prevedere le profita in mai mare măsură;

2. hotărârea a fost luată cu încălcarea dispozițiilor art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990 întrucât la momentul începerii adunării generale nu există nici o procură depusă la secretariatul tehnic, acestea apărând pe parcursul desfășurării ședinței;

3. hotărârea a fost luată cu încălcarea disp.art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990 întrucât SC SRL este persoană juridică de drept privat și acționar la SC SA și a fost reprezentată de dl.G care este administrator al se SA, fapt care atrage nulitatea votului acestuia.

A mai solicitat reclamanta ca instanța să se pronunțe și cu privire la abuzul de majoritate care s-a produs cu prilejul adunării generale a acționarilor se SA din data de 7.09.2007 având ca unic scop de a favoriza membrii majorității in detrimentul minorității, prin determinarea dreptului de la scopul socio-economic pentru care a fost legalmente instituit. Adoptarea unei hotărâri care dezavantajează o categorie a asociaților in detrimentul celorlalți, presupune prin ea însăși violarea deliberată a interesului social.

In drept, au fost invocate disp.art.125,127,128 și 132 din Legea nr.31/1990.

Prin sentința comercială nr.564/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de MUNTENIA, în contradictoriu cu SC SA, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC SA din data de 7.09.2007 s-a decis: 1. modificarea art.10 din actul constitutiv in sensul că "cesiunea parțială sau totală a acțiunilor către membrii familiei, intre acționarii societății sau intre acționari și societate se poate face fără condiții adică, fără respectarea dreptului de preemțiune".

Primul motiv de nulitate invocat - încălcarea dispozițiilor art.128 din Legea nr.31/1990 care prevăd că "dreptul de vot nu poate fi cedat; orice convenție prin care acționarul se obligă a exercita dreptul de vot in conformitate cu instrucțiunile date sau propunerile formulate de societate sau de persoanele cu atribuții de reprezentare este nulă" - este nefondat in condițiile in care acționarii nu au cedat dreptul lor de vot, ci au votat prin reprezentant posibilitate prevăzută expres de disp.art.125 alin.1 din Legea nr.31/1990. Totodată, reclamanta nu a făcut dovada că acționarii au votat pentru modificarea actului constitutiv ca urmare a instrucțiunilor date de societate sau de reprezentanții societății. Simplul fapt că vechea prevedere din actul constitutiv ar fi fost mai favorabilă acționarilor nu poate duce la concluzia existenței unei convenții sancționată de disp.art.128 alin.2 din Legea nr.31/1990, ca nulitate.

Al doilea motiv de nulitate invocat de reclamantă, respectiv - incălcarea dispozițiilor art.125 alin. 3 din Legea nr.31/1990 este nefondat.

Conform art.125 alin.2 procurile pentru reprezentarea acționarilor în adunarea generală vor fi depuse in original cu 48 de ore inainte de adunare sa in termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancțiunea pierderii exercițiului dreptului de vot în acea adunare. vor fi reținute de societate, făcându-se mențiunea despre aceasta in procesul verbal".

- Actul constitutiv al SC SA prevede că procurile vor fi depuse in original, la sediul societății, înainte de adunare".

Reclamanta a susținut că "la momentul începerii adunării generale nu exista nici o procură depusă la secretariatul tehnic, acestea apărând pe parcursul desfășurării ședinței".

Instanța de fond a arătat că nu poate fi reținută această susținere a reclamantei, in condițiile in care in procesul verbal de ședință se face mențiunea că "societatea a reținut procurile depuse in original de acționarii societății înainte de adunare" fapt certificat de un notar public prin incheierea de certificare nr.18017 din 7.09.2007, aflată la fila 35 din dosar, iar constatările personale ale notarului public fac dovada până la înscrierea în fals, conform art.1173 Cod civil.

C de al treilea motiv de nulitate invocat în referire la încălcarea dispozițiilor art.125 alin.5 din Legea nr.31/1990, a fost respins ca nefondat, întrucât articolul 125 alin.5 din Legea nr.31/1990 prevede că "membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută".

In speță, asociatul SC SRL a fost reprezentat în adunarea generală de reprezentantul său legal, administratorul G. De vreme ce aceasta este și administrator al SC SA, reprezentarea trebuia asigurată de altă persoană în privința căreia nu exista interdicție legală de reprezentare.

Cu toate acestea, nu se poate reține nulitatea hotărârii întrucât reclamanta nu a făcut dovada că fără votul acestui asociat, reprezentat cu încălcarea dispozițiilor legale arătate nu s-ar fi obținut majoritatea cerută, cerința impusă de legiuitor pentru anularea hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta criticând soluția pronunțată prin reiterarea motivelor de la fond, arătând în esență următoarele:

1. In ce priveste incalcarea dispozitiilor art.128 din Legea nr.31/1990 instanta de fond a retinut că, această susținere este nefondată in conditiile in care actionarii nu au cedat dreptul lor de vot, ci au votat prin reprezentant, posibilitate prevazuta expres de disp. art.12 5 alin. 1 din Legea nr.31/1990.

Astfel, apelanta a arătat că argumentarea instantei este nefondată, întrucât aceasta nu a observat că cea mai mare parte a actionariatului a fost reprezentata de un singur mandatar, conventia privind dreptul de vot fiind evidenta in contextul in care administratorii-actionari ai intimatei au votat și ei pentru modificarea art.10 din actul constitutiv.

2. In ce priveste incalcarea dispozitiilor art.125 alin.3) din care prevad ca " vor fi depuse in original cu 48 de ore inainte de adunare sau in termenul prevazut de actul constitutiv, sub sanctiunea pierderii dreptului de vot in acea adunare. ", instanta a respins-o, deși la momentul cand adunarea generala trebuia sa inceapa si anume ora 10,00 anuntata prin convocator, nu exista nici o procura depusa la registratura -secretariatul intimatei. O parte din aceste procuri au fost depuse pana la ora 11,00, cand de fapt a inceput sedinta adunarii actionarilor, iar restul pe parcursul desfasurarii sedintei.

Întrucat ora stabilita prin convocator pentru deschiderea sedintei adunarii actionarilor a fost ora 10,00 nu exista nici un motiv intemeiat si legal ca aceasta sa inceapa cu o ora intarziere.

de reprezentare nu au imbracat o forma speciala, asa cum prevede textul legii, fapt ce atrage sanctiunea nulitatii votului astfel acordat.

3. In ce priveste sustinerile Muntenia SA cu referire la abuzul de majoritate care s-a produs la adunarea generala a acționarilor atacata, instanta le-a respins retinand ca eliminarea dreptului de preferinta ". este in deplina concordanta cu principiul liberei transmisiuni a actiunilor intre actionarii din cadrul societatii pe actiuni sau fata de terti". Considera ca si aceasta motivare a instantei de fond este neintemeiata, deorece Legea nr.31/1990 nu statueaza principiul liberei transmisiuni a actiunilor, ci mai degraba consacra libertatea de adeziune la o conventie, asa cum este actul constitutiv al unei societati comerciale pe actiuni.

In speta, intimata este o societate inchisa, iar in conformitate cu actul constitutiv, cesiunea actiunilor se face liber intre actionarii societatii, cu respectarea dreptului de preferinta. Exercitarea dreptului de preferinta de catre actionarii societatii este benefic, daca se are in vedere interesul social care protejeaza actionarii, împiedicand formarea de majoritati care pot afecta interesele celorlalti actionari.

În contradictoriu, intimata SC SA a solicitat pe cale de excepție nulitatea apelului pentru lipsa calității de reprezentant.

Prin încheierea din 19.09.2008, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge apelul, ca nefondat.

Motivele de apel astfel cum au fost formulate, deși fac trimitere la abuzul de majoritate, în realitate au ca finalitate analizarea de către instanță a oportunității măsurii adoptate în cadrul adunării generale Extraordinare a Acționarilor din 7.05.2007.

O astfel de solicitare aduce atingere drepturilor acordate acționarilor de Legea nr. 31/1990 și principiilor care guvernează activitatea specifică acestora, astfel că în mod legal instanța de fond a respins acțiunea sub acest aspect.

În acest sens, doctrina și jurisprudența sunt unanime în a aprecia că instanța nu poate să cenzureze voința acționarilor neavând calitatea să analizeze oportunitatea unor măsuri luate de către acționari.

De altfel, poziția favorizantă anterior hotărârii o avea MUNTENIA - reclamanta din prezenta cauză, care, deținând aproximativ 20 %, era favorizată direct de vechile prevederi, modificările aduse reprezentând voința acționarilor în privința protejării echității în rândul tuturor acționarilor.

Adunarea generală este organul de deliberare si decizie al societatii comerciale, exprimand voința sociala, care decide in toate problemele esentiale ale activitatii societatii, obligativitatea hotării fiind dată de pricncipiul majoritatii care guverneaza formarea vointei sociale a oricarei societăti comerciale.

Hotărârea exprimand vointa societara, dedusa din votul majoritar, nu poate fi anulata decat daca este contrara legii, putand fi analizata de instanta doar sub aspectul legalitatii acesteia, nu si al oportunitatii.

Susținerile unor vânzări fictive de acțiuni care ar justifica un proces nelegal de achiziționare de acțiuni nu sunt dovedite conform prevederilor articolului 1169 Cod civil. Reclamanta a înțeles a menționa la termenul din 12.10.2007 că nu depune înscrisuri prin care să dovedească susținerile solicitând instanței să admită acțiunea. Acest aspect a fost reținut corect de către instanța de fond când a respins cererea pe aspecte nesusținute prin probe, cât și pe lipsa existenței unui acționar majoritar, cumulativ cu lipsa unei vătămări aduse micilor acționari.

Susținerile apelantei reclamante nu dovedesc existența vreunei convenții prin care acționarul se obligă să voteze într-un mod anume.

Astfel fiind acționarii au votat prin reprezentant, conform articolului 125 alin. 1 din Legea nr.31/1990 și nu prin cesionarea dreptului de vot cum s-a susținut prin acțiune, respectiv prin încălcarea dispozițiilor articolului 128 din Legea nr. 31/1990.

Modul în care acționarii au înteles sa mandateze un numar restrans de persoane care sa le reprezinte interesele este unul legal conform prevederilor art.125 alin.1 din Legea nr. 31/1990 - noua prevedere "conferind egalitate intre actionari pastrand dreptul de preemtiune in cadrul societatii față de terți aspect ce avantajează toti actionarii dar creează discomfort acționarului favorizat de prevederile anterioare.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor articolului 125 alin.3 din Legea nr.31/1990, în sensul că procurile trebuie depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare, sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, Curtea reține că aceste prevederi au fost respectate întrucât împuternicirile au fost depuse cu respectarea termenului legal 48 de ore înainte de adunare conform adreselor anexate.

Actul constitutiv al intimatei în articolul 14 alin. 7 menționează obligativitatea depunerii acestora "înainte de adunare".

Susținerea reclamantei că la momentul începerii adunării generale nu există nici o procură depusă la secretariatul tehnic sunt contrazise de procesul-verbal al Comisiei numite care dovedește prezența acționarilor conform Registriului Acționarilor, fisele emise în baza cărora s-a realizat prezenta cuprinzând la rubrica semnătură înserarea numărului de intrare a seturilor de procuri depuse anterior de către împuterniciți, aceștia fiind mai mulți și votând în baza mandatelor pentru sau împotriva modificărilor actului constitutiv.

Astfel fișele cuprind procurile în baza numărului de intrare al cererii de depunere anterior cu 48 de ore înainte de ședință. De asemenea, acționarii care au realizat procuri au înțeles să se prezinte personal dovedind faptul că lista de acționari ce cuprinde numărul procurorilor a fost realizată anterior datei de 02.10.2007.

Reclamanta a omis să observe că legiuitorul a menționat în cuprinsul articolului 125 alin. 3 ca procurile se depun înainte de adunare, acordând astfel un termen mai scurt de 48 ore.

Faptul că, în opinia apelantei procurile nu au îmbrăcat o "forma specială" nu are si o susținere legală din partea acesteia, întrucât nu se face trimitere la un text de lege ce ar sancționa cu nulitatea absoluta votul.

Astfel, cuprinsul art.125 din Legea nr.31/1995 mentioneaza:" (1) Acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, in baza unei imputerniciri acordate pentru respectiva adunare generală. "

Caracterul special este dat de faptul că procura trebuie să fie dată numai pentru o anume adunare generală, în forma scrisă - aspect îndeplinit în cauza de față.

celor prevazute in procesul verbal, respectarea, termenului de depunere a procurilor, valabilitatea acestora, prezența acționarilor legal înregistrați este susținută și dovedită prin încheierea de certificare nr.18018/07.09.2007 realizată la Biroul - și - acțiune derulată conform articolului 92 din Legea nr. 36/1995 și articolului 129 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 în urma aprobării Adunării Generale a Acționarilor și la cererea acționarului MUNTENIA a cărui veridicitate nu este răsturnată el făcând dovada legalității conform articolului 1173 și articolului 1171 Cod civil, la cererea chiar a reclamantei după cum reiese din procesul verbal.

Punctul 3 al motivelor de apel este o revenire la abuzul de drept deja analizat astfel că și sub acest aspect Curtea urmează a respinge apelul ca nefondat.

Modalitatea de vor și înscrisurile, cât și Încheierea de certificare dovedesc o exercitare a dreptului de vot liberă și neîngrădită fiind prezenți personal acționarii ce au depășit 51% din numărul acțiunilor emise.

Nefiind îndeplinite condițiile articolului 296 Cod procedură civilă pentru a schimba în tot sau în parte sentința atacată, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE MUNTENIA cu sediul în B, sector 4, nr. 16, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 1,- împotriva sentintei comerciale nr.564/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 28.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

14.01.2009

------------------

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Georgeta Guranda
Judecători:Georgeta Guranda, Gabriela Tatiana Năstase

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 520/2008. Curtea de Apel Bucuresti