Spete pretentii comerciale. Decizia 519/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.519
Sedinta publica din 28.11.2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Gabriela Tatiana Năstase
Grefier - -
*************
Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, în contradictoriu cu intimata NO-, împotriva sentintei comerciale nr.3415/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 21.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 28.11.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei comerciale de față;
Prin cererea înregistrată sub nr.6583/3/20.02.2006 reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a chemat in judecată pe pârâta NO-. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.617.875,32 USD cu titlu de penalități ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.21/5.06.2000, calculate până la data de 19.03.2004, pentru neplata primei rate din preț in cuantum de 1.333.333 USD, să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.000.000 USD ce rezultă din măsurile de redresare financiară cu privire la înlesniri la plata sumelor datorate creditorilor bugetari, să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.100.000 USD cu titlu de penalități pentru neplata sumei de 2.000.000 USD pentru un număr de 550 de zile de întârziere (29.06.2001-31.12.2002), cu cheltuieli de judecată.
In prealabil reclamanta a solicitat instanței să dispună repunerea acesteia in termenul de exercitare a acțiunii civile și să constate că sunt indeplinite condițiile cerute de art.19 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția extinctivă, in sensul că reclamanta nu a avut posibilitatea de a se adresa instanțelor române in interiorul termenului de prescripție datorită unor motive temeinic justificate.
Totodată s-a arătat, că pe rolul Centrului International pentru Rezolvarea în Investiții a fost înregistrată cererea nr./01/11 prin care No-entures. a solicitat instanței de arbitraj să declare că Statul Român a încălcat obligațiile asumate prin Tratatul de Investiții încheiat între România și SUA și să fie obligat Statul Român prin A la plata unei compensații în sumă de 14.531.000 USD la care se adaugă taxe, dobânzi și cheltuieli de judecată.
Instanța arbitrală s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii pârâtei la 12 octombrie 2005, și față de împrejurarea că aceasta putea exercita calea de atac, respectiv acțiune în anulare în termen de 120 de zile, rezultă că această cale a expirat la9.02.2006, perioadă în care s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a promova prezenta cerere.
Pe fondul cauzei, reclamanta a aratat că la data de 5.06.2000 a fost incheiat intre fostul S (actuala AVAS) și pârâtă contractul privitor la transferul proprietății asupra a 11.499.047 acțiuni in valoare nominală de 25.000 lei și o valoare totală de 287.478.675.000 lei, reprezentând 94,4891% din acțiunile Combinatului Reșița.
Prețul total convenit de părți a fost de 4.515.780 USD din care un avans de 515.780 USD, reprezentând 11,5% din preț la data intrării in vigoare a contracrului și restul de 4.000.000 USD in trei rate anuale egale scadente începând cu data de 31.12.2001.
Din prețul astfel negociat pârâta nu a achitat decât suma de 61.893,60 USD reprezentând penalități și la data de 1.08.2000 avansul in sumă de 515.780 USD.
In ce privește suma de 2.000.000 USD, potrivit clauzelor contractuale ale art.9.4 cumpărătorul se obliga să plătească vânzătorului această sumă, dacă se obțineau reeșalonări, facilități fiscale, pentru plățile datorate creditorilor bugetari, prima scadentă fiind 31.12.2001.
Mai arată reclamanta că în general pârâta a dat dovadă de rea credință, in sensul că nu și-a respectat obligațiile contractuale nici cu privire la investițiile ce trebuiau să fie făcute, cu privire la producția ce trebuia realizată sau de menținere a contractului colectiv de muncă.
În termen legal reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8.930.868,05 USD cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în litigiul arbitral soluționat de CENTRUL INTERNAȚIONAL PENTRU REZOLVAREA ÎN INVESTIȚII.
Pentru discutarea cererii de repunere în termenul de prescripție, instanța a pus în vedere reclamantei să depună la dosar în copie tradusă și legalizată regulamentul ȘI Actul Adițional încheiat la data de 15.08.2000.
Prin încheierea de ședință din 10.09.2007 instanța a respins cererea de repunere în termenul de prescripție, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acțiunea introductivă și a dispus continuarea judecării cauzei sub aspectul cererii completatoare.
La termenul din 10.03.2008 instanța a pus în discuție excepția de disjungere a cauzei având ca obiect cererea principală în pretenții față de cererea completatoare.
În cauză față de dispoziția legală luată de instanță prin încheierea de ședință din 10.09.2007, încheiere prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen și a fost admisă excepția dreptului material la acțiune cu privire la cererea introductivă, s-a constatat că această cerere a fost soluționată în fond.
Prin sentința comercială nr.3415/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr- s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință s-a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Rațiunea măsurii disjungerii constă in a da posibilitatea părții nemulțumite de a uza de calea de atac și deci de soluționare a litigiului într-un termen rezonabil, mai ales că procedura de citare și de soluționare a cererii completatoare este greoaie și conduce la tergiversarea soluționării litigiului.
Pe cale de consecință in baza art.11 coroborat cu art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, față de conținutul incheierii din 10.09.2007 s- admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins cererea introductivă ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
In baza art.165 Cod procedură civilă s-a disjuns cauza privitoare la cererea completatore și s-a acordat termen la data de 21.04.2008 cu citarea părților, pârâta urmând să fie citată conform art.8 alin.3 din Legea nr.183/2003 coroborat cu art.95 Cpc, pe cheltuiala reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta considerând că soluția primei instanțe de respingere a cererii de repunere în termenul de prescripție a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează instituția repunerii părții în termenul de prescripție extinctiv.
Astfel potrivit dispozitiilor art.19 din Decretul nr.167/1958, privind prescriptia extinctiva, "instanta judecatoreasca poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita".
Plecand de la aceste dispozitii legale, in literatura de specialitate si practica judiciara, repunerea in termen a fost definita ca beneficiul acordat de lege titularului dreptului la actiune, in temeiul caruia acesta isi poate valorifica drepturile subiective chiar daca termenul de prescriptie s-a implinit, avand ca finalitate înlaturarea contradictiei ce ar apare intre ceea ce legea a prezumat prin instituirea prescriptiei extinctive si ceea ce reprezinta realitatea.
Cu alte cuvinte, avand in vedere ca prescriptia extinctiva reprezinta sanctiunea prevazuta de legiuitor pentru conduita pasiva a titularului dreptului subiectiv care nu-si exercita dreptul la actiune in termenul prevazut de lege, producerea efectelor prescriptiei extinctive si in ipoteza in care inactivitatea acestuia se datoreaza unor motive temeinice ar deturna aceasta institutie de la finalitatea sa, întrucat sanctiunea ar intervenii chiar si in lipsa celei mai mici culpe a titularului dreptului.
In speta de fata, astfel cum a învederat instantei de judecata, pe rolul Centrului International pentru Rezolvarea in Investitii ( denumit in continuare "") a fost inregistrata sub nr./01/11, cererea formulata de catre No-entures,. (in continuare "No-entures") prin care s-a solicitat instantei de arbitraj international sa declare ca Statul Rai ncalcat obligatiile asumate prin Tratatul de Investitii incheiat intre Statele Unite si Guvernul Romaniei si obligarea Statului R, reprezentat prin Autoritatea Pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului ( in prezent denumita Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, in continuare "AV AS") la plata unei compensatii in cuantum de 14.531.000 USD, la care se adaugau taxe, dobanzi si cheltuieli de judecata.
In sustinerea acestei cereri, partea adversa a invocat imprejurarea ca, prin presupusa incalcare a obligatiilor asumate de Statul R prin Contractul de vanzare - cumparare de actiuni nr. 21/05.06.2000 (in continuare "Contractul"), prin care s-au convenit termenii si conditiile privatizarii societatii comerciale "Combinatul Resita" (in continuare ""), a fost incalcat insusi Tratatul de Investitii mai sus mentionat, precum si faptul ca, in realitate, Statul R ar fi realizat o veritabila expropriere a investitiei No-entures in.
In ceea ce priveste notiunea de expropriere, spre deosebire de prevederile dreptului intern, in practica arbitrala a, aceasta este privita intr-un sens larg, incluzand totalitatea demersurilor promovate de autoritatile statului care pot afecta drepturile sau interesele legitime ale investitorului.
In acest sens, urmeaza a se observa ca forma pe care o imbraca pretinsa expropriere nu prezinta nicio relevanta, practica arbitrala fiind constanta in a aprecia ca in situatia in care drepturile investitorului sunt afectate, acesta trebuie sa primeasca o compensatie, chiar daca masura este una justificata legal.
Prin urmare, in raport de practica arbitrala a, rezulta in mod evident ca orice demers, chiar judiciar, izvorat din raporturile contractuale ce fac obiectul procedurii arbitrale, in contradictoriu cu investitorul No-entures, putea fi calificata ca o forma de expropriere a acestuia, de natura sa influenteze in mod negativ solutia ce urma a fi pronuntata in litigiul arbitral.
Față de aceste împrejurări apelanta a solicitat să se constate că s-a aflat in imposibilitate obiectiva de a promova prezenta cerere anterior solutionarii irevocabile a litigiului arbitral, împrejurare in raport de care urmeaza a fi înlaturat rationamentul lipsit de temei legal al primei instante, potrivit cu care nu a justificat depasirea termenului de prescriptie.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge apelul, ca nefondat.
În mod corect a respins instanța de fond netemeinicia incidenței dispozițiilor prevăzute de articolul 19 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
Repunerea în termen reprezintă posibilitatea pe care o are instanța competentă de a înlătura decăderea părții dintr-un termen legal imperativ, atunci când, sesizată fiind cu acest incident, constată că au existat motive obiective care au impiedicat partea să efectueze actul de procedură sau să exercite calea de atac în termenul prevăzut de lege. În dreptul procesual civil nu există o reglementare de ansamblu și unitară a instituției. Există doar dispoziții disparate și fragmentare, cu diferențieri în privința cauzelor care să justifice repunerea în termen. Astfel,Codul d e procedură civilăstabilește în art. 103 că "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul Iegal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Iar potrivit prevederilor alin.2 ale aceluiași text, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, termen înlăuntrul căruia partea care solicită repunerea a arătat și motivele împiedicării.
În literatura juridică, față de caracterul restrictiv al textului care permite repunerea în termen numai în caz de forță majoră, s-a precizat că în sens strict, nu este vorba propriu-zis de o repunere în termen, ci de o întrerupere ce funcționează obiectiv, pe care însă instanța trebuie să o constate pentru a accepta ca valabil actul procedural introdus peste termen.
Reclamanta a solicitat în condițiile articolului 19 din Decretul 167/1958 repunerea sa în termenul de prescripție instituit de articolul 3 din același act normativ, prevalându-se în susținerea cererii de faptul că pe rolul Centrului Internațional pentru Rezolvarea de Investiții () a fost înregistrată sub nr. /1./11 cererea formulată de pârâta din prezenta cauză, prin care s-a solicitat instanței de arbitraj internațional plata unei compensații în cuantum de 14.531.000 USD, la care se adaugă taxe, dobânzi și cheltuieli de judecată, invocându-se încălcarea de către Statul Român a obligațiilor asumate prin Tratatul de Investiții încheiat între Statele Unite și Guvernul României, reprezentat prin și a celor ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 21 încheiat la data de 5.06.2000, generator al pretențiilor deduse judecății.
Susținerile reclamantei apelante sub aspectul supus analizei, constau în invocarea unei practici arbitrale în materie, potrivit cu care, formularea unei acțiuni în fața instanțelor naționale după epuizarea procedurii arbitrale este de natură a fi interpretată ca o cerere de repunere în termenul de prescripție.
Această susținere a fost înlăturată de instanța de fond întrucât reclamanta apelantă avea la îndemână posibilitatea de a acționa pârâta intimată la instanța națională în termenul legal prevăzut de articolul 3 din Decretul nr. 167/1958.
Întrucât AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI nu a acționat instanța națională în termenul legal prevăzut de Decretul nr. 167/1958 cu privire la plata compensației în cuantum de 14.531.000 USD instanța, urmează a constata că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile articolului 297 Cod procedură civilă pentru a desființa sentința atacată.
Astfel fiind și cum reclamanta nu s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a formula prezenta acțiune în termenul legal, instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B-, sector 1 și cu sediul ales în B la & ASOCIAȚII din-, sector 1, în contradictoriu cu intimata NO- cu sediul în, 6. 4., nr.18018, SUA împotriva sentinței comerciale nr.3415/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 28. 11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
14.01.2009
------------------
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Gabriela Tatiana Năstase
