Anulare licitație. Decizia 291/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.291/C/2008-

Ședința publică din 4 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de intimata- "" - - prin lichidator,din O,-, jud. în contradictoriu cu intimatul contestator,din O,-, jud.B împotriva sentinței nr.1563/COM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect anulare licitație.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă intimatul contestator - personal și reprezentat de avocat în baza împuternicirii avocațiale din 4 septembrie 2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinete Asociate de Avocați, lipsă fiind recurenta intimată - "" - - prin lichidator.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, precum și faptul că, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentantul intimatului contestator precizează că natura căii de atac este RECURS având în vedere caracterul și obiectul cauzei, este vorba de o societatea falită așa cum o numește lichidatorul judiciar, devin aplicabile prevederile Legii 85/2006, articolele 116,117,118 prevăzând modalitatea de vânzare a bunurilor în cazul lichidării. Conform prevederilor Legii 31/1991, calea de atac unică este recursul.

Instanțaapreciază calea de atac ca fiind recursul, situație în care pune în discuția părților excepția de nemotivare în termen a recursului.

Reprezentantul intimatei solicită constatarea nulității recursului. cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în sumă de 1190 lei.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.1563/COM din 12 decembrie 2007, Tribunalul Bihora respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimată și a admis contestația introdusă de contestatorul cu domiciliul în O,-, jud. B împotriva intimatei - - reprezentată de lichidatorul judiciar cu sediul în O,-, jud. B, și în consecință a anulat licitația publică din data de 13.07.2007 privind adjudecarea activelor - - O, precum și toate actele subsecvente și obligă lichidatorul la organizarea unei noi licitații cu respectarea prevederilor legale.

A obligat intimata să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 19,3 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de intimată, instanța a constat că aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă, întrucât interdicția prevăzută în cap. II din regulamentul de licitație este lipsită de eficiență, deoarece încalcă dispozițiile înscrise în art. 16(1) din Constituția României: "cetățenii sunt egali în fața legi și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări" și art. 53 din Constituție, care prevede că: "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege" și numai în condițiile prevăzute la acest articol.

Sub aspectul fondului cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:

Dizolvarea - - a fost dispusă în temeiul Legii 359/2004.

Procedura de lichidare a patrimoniului - - este cea prevăzută de Legea nr. 31/1990.

Conform art. 255 lit. c din legea susmenționată, imobilele și orice avere imobiliară a societății se vând prin licitație publică.

Art. 504(2) Cod procedură civilă prevede că termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 de zile de la efectuarea publicității vânzării.

Societatea intimată nu a respectat aceste dispoziții legale imperative, deoarece anunțul privind vânzarea activelor sale, stabilită pentru data de 13.07.2007, ora 10, s-a publicat în ziarul "Realitatea bihoreană" din data de 11.07.2007(fila 3 dosar), considerent pentru care instanța a admis ca fiind întemeiată contestația și a dispus anularea licitației publice din data de 13.07.2007 privind adjudecarea activelor - - O, precum și toate actele subsecvente, obligând lichidatorul la organizarea unei noi licitații cu respectarea prevederilor legale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei de timbru și nemotivat, a formulat recurs - "" - - prin lichidator.

În recursul înregistrat la 7.02.2008, Cabinetul de insolvență - - face mențiunea că va depune motivele de recurs în termenul legal.

La termenul din 29 mai 2008, instanța din oficiu a pus în discuția părților natura căii de atac formulată împotriva sentinței nr.1563/COM/2007, pronunțată de Tribunalul Bihor și s-a dispus amânarea cauzei pentru ca părțile să pună concluzii în acest sens.

Intimatul contestator - prin reprezentantul său, a pus concluzii în sensul calificării căii de atac ca fiind recurs și în consecință, văzând că recurentul nu și-a motivat în termenul prevăzut de lege recursul, instanța să constate nulitatea acestuia.

Recurentul nu s-a pronunțat asupra aspectului invocat de instanță din oficiu și nici nu a făcut dovada depunerii motivelor de recurs.

În consecință, văzând prevederile art.303 Cod procedură civilă, potrivit cărora "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs", instanța făcând aplicarea dispozițiilor art.306 (1) Cod procedură civilă, urmează să constate nulitatea căii de atac a recursului declarat de lichidatorul.

Față de prevederile art.137 Cod procedură civilă, recursul nu a fost cercetat pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nulitatea recursului declarat de - "" - - prin lichidator, împotriva sentinței nr.1563/COM din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor O, pe care o menține în totul.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 4 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- jud. fond.

- dact. - 2 ex.

- 13.09.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Rițiu Roxana, Blaga Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare licitație. Decizia 291/2008. Curtea de Apel Oradea