Poprire asiguratorie. Decizia 1108/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 871/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1108
Ședința publică de la 28 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Tatiana
Grefier -
***************
Pe rol pronunțarea în cauza comercială de față, având ca obiect recursul formulat de pârâta reclamantă SC SRL Otopeni împotriva Încheierii din 07.03.2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr.266/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă SC ROMÂNIA SRL B și intimații terți popriți BANK SA B, COMERCIALĂ SA
Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 21 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28 octombrie 2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin încheierea din 7.03.2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul arbitral nr.266/2006 s-a admis cererea de înființarea poprii asigurătorii formulată de către SC ROMÂNIA SRL și s-a instituit poprirea asiguratorie până la nivelul creanței de 1.200.000 Euro pe sumele din conturile debitoarei SC SRL la terții popriți indicați SC BANK SA și SC COMERCIALĂ SA.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că SC SRL a formulat o acțiune prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri arbitrale care să constate că în mod abuziv pârâta SC ROMÂNIA SRL a notificat încetarea contractului părților de parteneriat cu nr. 8/25.06.2004 și prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile și că la rândul ei SC ROMÂNIA SRL a formulat cerere reconvențională în dosarul arbitral prin care a solicitat să se constate încetarea legală a contractului de parteneriat nr.8/2004 și faptul că în cursul derulării convenției s-au făcut plăți nedatorate pe care reclamanta pârâtă trebuia să le restituie. Pârâta reclamantă a mai solicitat ca reclamanta - pârâtă să fie obligată la plata sumei de 2.863.555,80 lei reprezentând beneficiu nerealizat aferent perioadei ianuarie - iunie 2006 și la plata sumei de 15.475.703 lei reprezentând daune morale. S-a mai reținut că reclamanta -pârâtă nu a făcut obiecțiuni prin întâmpinare la certitudinea creanței afirmate de pârâta - reconvenientă și la calculele acesteia, probate prin înscrisuri. În final s-a apreciat că cererea de poprire asiguratorie formulată de către SC ROMÂNIA SRL în considerarea sumei de 1.200.000 Euro (sumă pentru care i-a fost remisă o scrisoare de garanție bancară de către SC SRL) îndeplinește toate condițiile de formă și de fond prevăzute de articolul 591 alin. 2 Cod procedură civilă și că se impune instituirea măsurii asiguratorii solicitate, fiind probată existența unei creanțe certe, lichide și exigibile care nu este constatată prin act scris. S-a mai luat act că odată cu cererea de sechestru a fost depusă o cauțiune de J din valoarea reclamată (articolul 591 alin. 2 teza finală) de 600.000 Euro.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pârâtă SC SRL care solicită admiterea recursului, modificarea încheierii atacate și pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de poprire asiguratorie formulată de către SC ROMÂNIA SRL.
În motivarea recursului se arată că SC ROMÂNIA SRL a sesizat mai întâi instanța judecătorească cu cererea de instituire poprire asiguratorie în contradictoriu cu aceleași părți și având același obiect, că a fost pronunțată încheierea din Camera de Consiliu din 15.02.2007 de către Tribunalul București - Secția a VI a Comercială prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea societății și că tribunalul arbitral ar fi trebuit la data de 7.03.2007 să țină seama de autoritatea de lucru judecat intervenită în cauză. Se mai arată că tribunalul arbitral a constatat în mod greșit că ar fi îndeplinite condițiile cerute de articolul 591 Cod procedură civilă câtă vreme creanța pretinsă de către SC ROMÂNIA SRL prin cererea reconvențională este de 5.505.515,43 Euro iar suma de 1.200.000 Euro în considerarea căreia s-a înființat poprirea asiguratorie nu se regăsește printre sumele precizate în respectiva cerere. În continuare învederează că suma de 1.200.000 Euro este suma pentru care a fost emisă de către recurentă o scrisoare de garanție bancară în favoarea SC ROMÂNIA SRL cu scopul de a garanta plata contravalorii produselor, și nicidecum a altor creanțe, și că deși amintita scrisoare se află în posesia pârâtei - reclamante aceasta nu o poate executa decât pentru sume care reprezintăproduse livrate și neachitate la scadență.Mai arată că însăși SC ROMÂNIA SRL face referire la articolul 591 alin. 3 Cod procedură civilă, că aceasta nu a dovedit însă nici una dintre faptele enumerate în textul de lege amintit ("debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este în pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă sau să-și risipească averea sa) și că tribunalul arbitral la rândul său a omis să țină seama de dispozițiile legale invocate în condițiile în care pârâta reclamantă nu deține o creanță exigibilă.
Se mai învederează că prin încheierea arbitrală i-au fost indisponibilizate recurentei conturile deschise la cei doi terți popriți, conturi alimentate cu cel puțin 2.400.000 Euro și că apare ca neîntemeiată susținerea SC ROMÂNIA SRL cu privire la așa-zisa stare de insolvență a SC SRL.
În drept se invocă dispozițiile articolului 299, articolului 3041și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel București în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și prin care solicită respingerea ca nefondată a excepției autorității de lucru judecat invocată de către SC SRL prin motivele de recurs depuse la dosar. Pe fondul cauzei intimata face referire la scrisoarea de garanție bancară cu care a fost garantată pe toată durata contractului părților și la împrejurarea că deși în conturile recurentei ar fi trebuit să mai existe suma de 1.200.000 Euro - la numai 3 zile după înființarea popririi executorul judecătoresc a găsit "-351E".
Intimata precizează că nu a încercat să execute scrisoarea de garanție bancară dar că a încercat să poprească un cont despre care știa că este sau măcar că ar fi trebuit să fie alimentat. Mai arată că prin cererea de înființare a popririi a încercat să împiedice pe recurentă să micșoreze garanțiile promise și că deși SC ROMÂNIA SRL nu deține o creanță constatată prin act scris, discuțiile referitoare la certitudinea creanței sale privesc chiar fondul litigiului asupra căruia tribunalul arbitral nu se putea însă pronunța. În final menționează că a reușit să poprească asiguratoriu sumă sub 9.000 Euro.
În ședința publică din 18.09.2007 instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Curții invocată de către intimata SC ROMÂNIA SRL pe care apoi a respins-o ca neîntemeiată pentru considerentele reținute în încheierea de ședință de la acea dată.
Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs intimata iar prin decizia nr.1832 din 28.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială în dosarul nr- s-a respins recursul părții ca inadmisibil.
S-au depus înscrisuri la dosar.
Din analiza actelor și lucrările dosarului în raport de încheierea arbitrală atacată și motivele de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele potrivit cu articolul 3041Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursul este fondat și în temeiul articolului 312 alin. 3 raportat la articolul 304 pct.9 Cod procedură civilă urmează să îl admită pentru următoarele considerente:
În dosarul arbitral cu nr.266/2006 pârâta reclamantă SC ROMÂNIA SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate în contradictoriu cu reclamanta -pârâtă SC SRL încetarea legală a contractului de parteneriat nr. 8/25.06.2004 precum și faptul că în timpul derulării contractului s-au făcut către SC SRL plăți nedatorate în cuantum minim de 357.471,62 lei reprezentând rabat nedatorat și acordat pentru ultimele patru luni ale anului 2005. Mai solicită să se dispună obligarea reclamantei- pârâte la plata acestei sume minime cu dobânzile legale aferente, precum și la plata oricăror sume suplimentare determinate prin expertiză contabilă, împreună cu dobânzile legale aferente. Prin cererea reconvențională a solicitat obligarea reclamantei -pârâte și la plata sumelor de 2.863.555,80 lei reprezentând beneficiu nerealizat aferent perioadei ianuarie - iunie 2006 și de 15.475.703 lei reprezentând daune morale cauzate de prejudicierea imaginii.
În considerarea acestei cereri reconvenționale pârâta reclamantă formulează și o cerere de înființare a popririi asiguratorii până la concurența sumei de 1.200.000 Euro asupra conturilor reclamantei - pârâte deschise la terții popriți SC BANK SA și SC COMERCIALĂ SA cu motivarea că pentru a preveni acțiunile acesteia de micșorare a activelor societății se impune cu necesitate înființarea popririi asiguratorii.
În drept partea invocă dispozițiile articolului 591 alin.3 Cod procedură civilă și invocă reaua - credință a SC SRL care și-ar fi organizat activitatea astfel încât să obțină câștiguri necuvenite din sistemul de rabaturi acordate de SC ROMÂNIA SRL distribuitorilor săi. În continuare pârâta reclamantă afirmă că a fost indusă în eroare de către SC SRL atunci când a crezut că vânzările sunt mult mai mari ca în realitate și când a acordat reducerile care se impuneau. Învederează că obiectul contractului părților de parteneriat cu nr.8/25.06.2004 care a încetat de drept prin ajungerea la termen la data de 5.07.2006 l-a reprezentat tocmai distribuirea de către SC SRL a produselor pe care reclamanta pârâtă s-a obligat să le cumpere de la pârâta reclamantă pentru ca apoi să le revândă către micii distribuitori. În funcție de volumul tranzacțiilor, scădeau și prețurile de achiziție pe care le plătea către SC ROMANIA.
În întâmpinarea depusă în faza recursului SC ROMANIA recunoaște că pentru pretențiile sale, respectiv pentru creanța sa nu deține un act scris.
Sub aspectul cerinței exigibilității creanței pretinse intimata SC ROMANIA SRL înțelege să facă referire la chestiuni legate de certitudinea acesteia. are în vedere data scadenței creanței pretinse iar certitudinea se referă la însăși existența creanței.
Așadar, SC ROMANIA SRL solicită tribunalului arbitral ca pe de o partesă constatecă a făcut plăți nedatorate în favoarea SC SRL în cuantumminimde 357.471,62 lei reprezentând rabat nedatorat și acordat în temeiul convenției părților pe ultimele patru luni ale anului 2005 iar pe de altă parte să o oblige pe reclamanta- pârâtă să îi plătească această sumă cu dobânzile aferente, precum și orice alte sume suplimentare care ar reieși din expertiza contabilă.
În considerarea acestor pretenții care nu pot justifica în cauză existența unei creanțe certe și exigibile pârâta-reclamantă a mai solicitat și i s-a și încuviințat înființarea unei popriri asiguratorii asupra conturilor SC SRL. Celelalte pretenții din cererea reconvențională referitoare la beneficiul nerealizat și daunele morale nu au fost avute în vedere nici de parte atunci când a formulat cererea de înființare a popririi asiguratorii.
Creanța SC ROMANIA invocată în cuprinsul cererii reconvenționale nu este constatată prin act scris și nu îndeplinește cerința exigibilității expres menționată la articolul 591 alin. 1 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că SC ROMANIA face referire în cuprinsul acțiunii sale la dispozițiile articolului 591alin. 3 Cod procedură civilă care prevăd posibilitatea încuviințării popririi asiguratorii chiar și în situația în care creanța nu este exigibilă atrage atenția asupra considerentelor încheierii arbitrale atacate în care se consemnează că pârâta reclamantă a probat în cauză existența unei creanțecerte, lichide și exigibile.Cele reținute de tribunalul arbitral contravin susținerilor petentei care recunoaște faptul că nu deține o creanță exigibilă împotriva reclamantei - pârâte.
Pentru a deveni incidente dispozițiile articolului 591 alin. 3 Cod procedură civilă petenta SC ROMANIA SRL ar fi trebuit să dovedească în cauză că SC SRL a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau că nu a dat asigurările promise ori că există pericolul ca reclamanta -pârâtă să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea.
La data soluționării cererii de înființare poprire asiguratorie tribunalul arbitral nu a avut în vedere dispozițiile legale amintite mai sus.
În justificarea pretențiilor de înființare poprire asiguratorie SC ROMANIA SRL invocă suspiciunile sale cu privire lareaua-credințăa SC SRL și mai arată că pentru a preveni acțiunilede micșorare a activelorSC SRL se impune cu necesitate înființarea unei popriri.
Nicăieri nu se face referire expresă la suma de 1.200.000 Euro pentru care s- constituit, în temeiul contractului părților de parteneriat cu nr.8/2004, scrisoarea de garanție bancară în favoarea SC ROMANIA SRL deoarece nu executarea scrisorii de garanție bancară face obiectul cererii reconvenționale. Mai mult, prevederile articolului 591 alin. 3 Cod procedură civilă au în vedere "micșorarea asigurărilor date creditorului" iar nu "micșorarea activelor societății" debitoare, cum pretinde petenta SC ROMANIA SRL.
În cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul de recurs intimata încearcă să dea o altă motivare pretențiilor sale afirmând că prin cererea de înființare a popririi asiguratorii a urmărit în fapt să împiedice pe recurentă să îi micșoreze garanțiile promise, garanții în valoare de 1.200.000 Euro până la concurența cărora s-a și instituit poprirea asiguratorie.
Aceste afirmații și justificări nu pot fi reținute. Ele sunt străine de conținutul cererii reconvenționale în considerarea căreia a fost formulată cererea de înființare a popririi asiguratorii. În dosarul arbitral pârâta reclamantă nu a supus atenției tribunalului probleme legate de executarea scrisorii de garanție bancară în valoare de 1.200.000 Euro.
În final Curtea apreciază că în mod neîntemeiat s-a înființat poprirea asiguratorie asupra conturilor SC SRL până la nivelul creanței de 1.200.000 Euro, creanță care nu se regăsește printre cele pretinse în cererea reconvențională de către SC ROMANIA SRL. De altfel instanța arbitrală a omis să cerceteze pretențiile reconvenientei în raport de dispozițiile articolului 591 alin. 3 Cod procedură civilă invocate de chiar petenta pârâtă- reclamantă.
Sub aspectul autorității de lucru judecat care ar fi intervenit în cauză înainte de pronunțarea încheierii arbitrale recurate, astfel cum pretinde recurenta, Curtea reține că încheierea din Camera de Consiliu din 15.02.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr- se bucură de autoritate de lucru judecat relativă și că dacă o primă cerere a fost respinsă ea poate fi reiterată în cazul în care s-au schimbat împrejurările avute în vedere. De altfel în pricina de față au fost aplicate regulile procedurii necontencioase, fapt ce rezultă din chiar practicaua încheierii arbitrale atacate, iar critica potrivit căreia tribunalul arbitral ar fi trebuit să țină cont de autoritatea de lucru judecat intervenită în cauză nu poate fi primită.
Pentru toate considerentele expuse, văzând și dispozițiile legale invocate Curtea în temeiul articolului 312 alin.3 raportat la articolul 304 pct.9 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în tot încheierea arbitrală atacată și pe fond va respinge cererea SC ROMANIA SRL de înființare poprire asiguratorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta pârâta reclamantă SC SRL Otopeni împotriva Încheierii din 07.03.2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr.266/2006, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă SC ROMÂNIA SRL B și intimații terți popriți BANK SA B, COMERCIALĂ SA
Modifică în tot încheierea arbitrală atacată și pe fond respinge cererea SC ROMANIA SRL de înființare poprire asiguratorie, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 octombrie 2008.
Președinte, --- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. Jud.
Tehnored.IN
2 ex/30.10.2008.
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana