Poprire asiguratorie. Decizia 1156/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1156/R/
Ședința publică din 12 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitoarea C, cu sediul în G, Șoseaua B,.102,.A,.21, județul G, împotriva încheierii din 2 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul în Pitești,-, județul și intimata UNITATEA MILITARĂ UM 02574, cu sediul în Drumul, nr.9-11, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-debitoare, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar și avocat pentru intimata-creditoare, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat așa cum rezultă din dovada aflată la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus din partea intimatei-creditoare întâmpinare.
Curtea, înmânează un exemplar de pe întâmpinare apărătoarei recurentei-debitoare.
Reprezentanta recurentei-debitoare depune la dosar dovada achitării taxei de timbru, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.
Apărătoarea recurentei-debitoare, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea încheierii atacate și pe fond respingerea cererii de înființare poprire asiguratorie. Precizează faptul că, contractul nu a produs efecte între părți, iar creanța nu este certă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-creditoare, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 1 octombrie 2008, creditoarea INTERNATIONAL Pitești a chemat în judecată pe debitoarea G și pe terțul poprit 02574 B și a solicitat înființarea unei popriri asiguratorii asupra sumelor de bani pe care le datorează ori le va datora în viitor terțul poprit debitorului, până la concurența sumei de 300.000 lei.
În motivarea acțiunii a susținut că are împotriva debitoarei o creanță în sumă de 300.000 lei derivând din contractul de furnizare încheiat cu aceasta la data de 28 mai 2008, ale cărui clauze nu le-a respectat.
Atitudinea debitoarei a determinat-o la promovarea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile nr.OUG119/2007 aflată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, având ca obiect plata creanței evocate, care este certă, lichidă și exigibilă.
Terțul poprit datorează suma de bani debitoarei, pe baza unor raporturi juridice existente, constând în aceea că aceasta este câștigătoarea unei licitații organizată de Ministerul Apărării Naționale - 02574 B, având ca obiect furnizarea unui număr de 1.252 bucăți anvelope.
Urmarea câștigării licitației, între debitoare și terțul poprit s-a încheiat contractul de furnizare din 18 iunie 2008, în baza căruia acesta din urmă, ca parte contractantă și beneficiar al livrărilor de anvelope trebuia să achite debitoarei contravaloarea bunurilor, datorându-i sume de bani.
Tribunalul Comercial Argeș prin încheierea camerei de consiliu din data de 2 octombrie 2008, admis acțiunea și în baza art.597 Cod procedură civilă și art.907 Cod procedură civilă a înființat poprirea asiguratoare prin indisponibilizarea la terțul poprit 02574 Bas umelor de bani pe care le datorează și pe care i le va datora în viitor debitoarei poprite
De asemenea, a stabilit o cauțiune pentru creditoare în sumă de 20.000 lei ce va fi depusă până la data de 10 octombrie 2008, nedepunerea cauțiunii în termen având drept consecință desființarea de drept a măsurii.
Ca să pronunțe această încheiere, instanța a reținut, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, cu referire la acțiunea introdusă la ribunalul Comercial Argeș la data de 18 septembrie 2008, având ca obiect obligarea debitoarei la plata sumei de 300.000 lei în temeiul nr.OUG119/2007, contractul de furnizare nr.412/11 aprilie 2008 și anexa nr.1 că sunt întrunite cerințele art.597 Cod procedură civilă, pentru înființarea unei popriri asiguratorii.
Potrivit dispoziției legale menționate, poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art.591 Cod procedură civilă, avându-se în vedere situația creditorului care nu se află în posesia unui titlu executoriu, dar deține o creanță exigibilă constatată printr-un act scris.
În această ordine de idei, a reținut că între creditoare și debitoare s-a încheiat un contract de furnizare prin care creditoarea s-a obligat să livreze debitoarei anvelope, cu caracteristicile prevăzute în anexa 1, iar aceasta din urmă să le achiziționeze exclusiv de la furnizoarea respectivă, în caz contrar, urmând să plătească o penalitate de 300.000 lei cu fila cec.
Debitoarea nu a respectat clauza contractuală asumată, în termenul de valabilitate al contractului achiziționând produsul de la alți furnizori, astfel că în sarcina ei s-a născut obligația de plată descrisă, iar creditoarea a chemat-o în judecată în vederea restituirii sumei de 300.00 lei, întemeindu-și susținerile pe dispozițiile nr.OUG119/2007.
Debitoarea a declarat recurs împotriva încheierii de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile aduse subscriindu-se dispozițiilor art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestora a susținut că încheierea a fost dată cu aplicarea greșită a art.597 și art.591 Cod procedură civilă, precum și a art.907 din Codul comercial, deoarece poprirea asiguratorie se înființează în condițiile în care creditorul are o creanță împotriva debitorului constatată printr-un înscris și este exigibilă.
În cauză, aceste condiții nu sunt întrunite, deoarece contractul de furnizare invocat de creditoare nu constituie obiect de drepturi și obligații, nefiind rezultatul acordurilor de voință al părților, pentru că nu este ștampilat și semnat conform elementelor de identificare a semnăturii reprezentantului legal.
Din acest punct de vedere a susținut că deși s-au negociat clauzele, la solicitarea administratorului creditoarei, trebuia predată fila cec, lucru care nu s-a realizat, astfel că nu s-a mai încheiat contractul, semnarea și ștampilarea acestuia, făcându-se ulterior de creditoare, fără știrea sa, în scopul obținerii frauduloase a sumei de 300.000 lei.
Prin urmare, creanța creditoarei nu este constatată printr-un înscris, așa că nu sunt îndeplinite condițiile art.597 și art.591 Cod procedură civilă, raportat la art.907 din Codul comercial, pentru admiterea acțiunii.
Deosebit, chiar în condițiile în care dispozițiile legale prezentate ar fi incidente, indisponibilizarea sumelor de bani este lăsată la aprecierea instanței, care nu trebuia să ia această măsură împotriva sa, pentru că posedă și alte disponibilități bănești și nu există nici un pericol de insolvabilitate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.597 alin.1 Cod procedură civilă, poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care aceasta le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente în condițiile art.591 Cod procedură civilă.
Art.591 Cod procedură civilă, care reglementează procedura sechestrului asigurator impune creditorului care nu are un titlu executoriu, constatarea creanței devenită exigibilă, printr-un act scris, iar în cazul lipsei acestuia, dovada introducerii acțiunii.
Deosebit, prevede posibilitatea încuviințării sechestrului asiguratoriu chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului ori există pericolul să sustragă bunuri de la urmărire și să-și risipească averea.
În cauză, debitoarea consideră în recurs că nu sunt îndeplinite cerințele art.597 Cod procedură civilă, raportat la art.591 Cod procedură civilă, creditoarea neaflându-se în posesia unui titlu executoriu sau unui alt înscris, iar creanța sa nu este exigibilă, deoarece contractul de furnizare pe care și-a fundamentat susținerile nu reprezintă rezultatul acordului de voință dintre părți, întrucât nu este semnat și ștampilat de reprezentantul său.
Examinarea actului menționat permite aprecierea că în pofida susținerii contrare, poartă semnătura reprezentantului debitoarei, și nu s-a făcut dovada că a fost obținută în condiții care să conducă la nevalabilitatea înscrisului.
În aceeași ordine de idei, neștampilarea contractului invocată, nu constituie motiv de nulitate a acestuia pentru că legea nu o prevede, iar pe de altă parte, acesta este semnat de către reprezentantul societății debitoare, susținerile potrivit căreia semnarea și ștampilarea s-a făcut ulterior de către creditoare, neavând nici un suport probatoriu.
Așa fiind, rezultă că în mod corect instanța de fond a dat contractului de furnizare intervenit între părți eficiența unui înscris în sensul art.591 Cod procedură civilă, având valoarea unui titlu de creanță și observând că sunt întrunite cerințele art.597 Cod procedură civilă, a admis acțiunea.
În consecință, criticile aduse încheierii în sensul inexistenței unui înscris valabil, pentru înființarea popririi asiguratorii, sunt nefondate.
În același sens, se privește și critica referitoare la inutilitatea luării măsurii evocate față de solvabilitatea debitoarei și existența unor lichidități disponibile, deoarece nu s-au produs nici un fel de dovezi în acest sens, apoi legea nu condiționează înființarea popririi asiguratorii de solvabilitatea debitorului.
În raport de toate considerentele prezentate, se desprinde că prin încheierea pronunțată, tribunalul a aplicat corect legea și a dat o apreciere justă probelor administrate, asigurând părților soluționarea cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în spiritul dispozițiilor Convenției.
Așa fiind, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de debitoarea, împotriva încheierii din 2 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare INTERNAȚIONAL și intimata UNITATEA MILITARĂ 02574.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 2008, la Curtea de Apel, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./19.12.2008
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu