Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 100/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 100/
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A împotriva sentinței comerciale nr. 2631/07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedură completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin fax-ul instanței la data de 25.01.2010, întâmpinare formulată de către lichidatorul debitoarei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2631/07.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei - SRL, și în consecință, a dispus: notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea administratorului judiciar al debitoarei, respectiv pe A, de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedură, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; radierea debitoarei - SRL din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Arad de sub nr. JO-; plata din fondul lichidării potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 a onorariului administratorului judiciar în cuantum de 3.500 lei + TVA și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 145,23 lei, în contul deschis la BANK A nr. -U-.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 01 iulie 2009, administratorul judiciar -, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL A, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că debitoarea nu deține bunuri supuse impozitării, nu au fost identificate de către administratorul judiciar drepturi de creanță de încasat și disponibilități bănești în conturile debitoarei și nu există nici o altă sursă de acoperire a cheltuielilor cu procedura, și deși au fost notificați toți creditorii debitoarei în vederea avansării de sume necesare continuării procedurii, nici unul dintre aceștia nu au avansat aceste sume.
A mai constatat că procedura a fost deschisă prin sentința comercială nr. 464/11.03.2009, fiind desemnat ca și administrator judiciar
Judecătorul sindic a reținut din raportul privind cauzele și împrejurările care au generat apariția stării de insolvență a debitoarei, că acesta a fost întocmit în lipsa documentelor solicitate de către administratorul judiciar, fără a deține actele debitoarei prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006, ci doar în baza informațiilor obținute despre societatea debitoare și activitatea desfășurată de aceasta de pe site-ul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și a Ministerului Finanțelor Publice.
Astfel, în raport s-a arătat că având în vedere lipsa totală a actelor financiar-contabile, nu au fost identificate de către administratorul judiciar acte, respectiv operațiuni juridice care să atragă incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind în imposibilitate efectivă de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei, motive care să atragă răspunderea membrilor organelor de conducere.
Față de aceste aspecte reținute, întrucât debitoarea nu deține bunuri mobile sau imobile de valorificat, nu au fost identificate de către administratorul judiciar drepturi de creanță ce pot fi încasate și disponibilități bănești în conturile debitoarei și că nu există nici o altă sursă de acoperire a cheltuielilor cu procedura, că deși au fost notificați de către administratorul judiciar cu privire la propunerea de închidere a procedurii, nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare, deși au fost notificați să își exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii insolvenței, conform înscrisurilor filele 122-124, nici unul dintre aceștia nu a înțeles să dea curs solicitării administratorului judiciar, judecătorul sindic în baza art. 131 din legea insolvenței a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar formularea unei plângeri penale în temeiul art. 147 din Legea 85/2006 și a unei acțiuni de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006.
S-a mai solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare, continuarea procedurii deschise și obligarea lichidatorului să procedeze la convocarea Comitetului Adunării creditorilor debitoarei falite, în vederea supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere la răspundere a administratorului societății care se face culpabil de starea de insolvență, precum și oportunitatea formulării unei plângeri penale; iar în subsidiar, solicită desființarea sentinței recurate, motivat de faptul că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, recurenta apreciază că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se consideră că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, recurenta afirmând că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci pentru eventualele conturi bancare. Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 4 din Legea 85/2006: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Se mai invocă faptul că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a acționarilor care să poată primi raportul final și situațiile financiare finale ale procedurii; că același raport final și bilanțul de închidere trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii, conform doctrinei. Consideră că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății, în cadrul acesteia avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii recurentei la închiderea procedurii, motiv pentru care face aceste precizări în calea de atac.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131, 138, 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Intimatul, în calitate de lichidator al debitoarei, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii recurate, arătând că la termenul de judecată din data de 07.10.2009, prin raportul de activitate depus la dosarul cauzei, a solicitat închiderea procedurii insolvenței față de debitoare în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, pe motiv că societatea debitoare nu deține bunuri mobile și/sau imobile de valorificat, potrivit informațiilor deținute de către acesta, nu are disponibil bănesc și nici drepturi de creanță de încasat, iar niciunul dintre creditori nu si-a exprimat disponibilitatea de avansa sumele necesare continuării procedurii. Astfel, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii, apreciind că prin continuarea procedurii, scopul prevăzut de art. 2 din Legea 85/2006, nu mai poate fi atins și ar avea ca efect doar acumularea unor cheltuieli de lichidare total nejustificate.
Se arată că nu există niciun text de lege prin care administratorul judiciar să fie obligat la convocarea Comitetului / Adunării creditorilor pentru supunerea la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii fostului administrator al societății; că închiderea procedurii nu este condiționată de această convocare, iar Legea 85/2006 nu instituie obligația administratorului judiciar de a formula plângerea penală împotriva administratorului în temeiul art. 147 și nici nu condiționează închiderea procedurii de aceasta.
Se mai arată că Legea 85/2006 oferă un rol activ tuturor participanților la procedură, astfel încât oricine poate formula cerere de atragere a răspunderii fostului administrator ce se face culpabil de starea de insolvență, precum și oportunitatea formulării unei plângeri penale. Arată că în speță creditorii au fost notificați în data de 04.09.2008 să-și exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii, notificări rămase fără răspuns.
Pe de altă parte, arată că potrivit art. 17 alin. 2 din Legea 85/2006, Comitetul creditorilor se întrunește lunar și, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, ori a cel puțin 2 dintre membrii săi, ori de câte ori este necesar, astfel că recurenta a avut la dispoziție toate elementele pentru a convoca, dacă ar fi vrut, în mod legal Comitetul Adunării creditorilor falitei.
Referitor la susținerile creditoarei recurente privind scopul declarat al legii insolvenței, lichidatorul arată că a depus toate diligentele, a efectuat toate demersurile necesare identificării bunurilor mobile și imobile din averea debitoarei și a constatat că în averea debitoarei nu există bunuri, iar art. 131 din Legea - obligă judecătorul sindic să procedeze la închiderea procedurii dacă se constată că nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, în orice stadiu al procedurii.
Referitor la incidența în cauză a prevederilor art. 138, arată că în absența documentelor contabile, se află în imposibilitate de indica persoana căreia îi este imputabilă starea de insolvență a debitoarei, astfel că nu poate reține vreo culpă în sarcina fostului administrator; că s-au trimis notificări la toate băncile pentru confirmarea existenței eventualelor conturi, iar în ceea ce privește cercetările la. sau la Arhiva Electronică de Gajuri Imobiliare, legea nu impune expres acest lucru, deși a notificat Primăria Municipiului A - Direcția Venituri, dar debitoarea figura fără bunuri mobile sau imobile
Cu privire la obligația lichidatorului judiciar de a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, în temeiul art. 25 lit. a), și a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori, se precizează că lichidatorul a întocmit acel raport pe baza documentelor existente la dosarul cauzei și l-a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, dar în absența documentelor contabile, se află în imposibilitate de indica persoana căreia îi este imputabilă starea de insolvență a debitoarei.
Lichidatorul susține că lipsa bunurilor și a surselor de finanțare a procedurii este unul dintre motivele pentru care nu a putut suplimenta demersurile pentru identificarea actelor debitoarei. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 4 din Legea 85/2006, lichidatorul arată că nu se justifică continuarea procedurii față de o societate care nu deține nici bunuri în patrimoniu și nici lichidități apelând la fondul de lichidare, întrucât acest demers ar genera doar costuri suplimentare, iar referitor la desemnarea administratorului special, arată că a convocat Adunarea generală a asociaților la 21.09.2009 cu acest scop, dar la adunare nu s-a prezentat niciun asociat, astfel că nu-i poate fi imputată lichidatorului vreo lipsă de diligență în desemnarea administratorului special, motive pentru care apreciază că recursul creditoarei este nefondat.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
Susținerea creditoarei recurente A că lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, trebuie să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este întemeiată, însă acest raport se regăsește la dosarul cauzei, fiind întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile legale.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema desemnarea administratorului special, care este o prerogativă exclusivă a Adunării Generale a Asociaților, potrivit art. 18 alin. 1 din legea 85/2006.
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic și din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Potrivit art. 129 alin. 1 din Legea 85/2006: "(1) După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării."
Astfel, Curtea reține că susținerile recurentei cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea 85/2006 nu sunt întemeiate, întrucât acest text de lege reglementează închiderea procedurii insolvenței și întocmirea unui raport final după ce bunurile din averea debitoarei au fost lichidate, dar în speță judecătorul sindic a închis procedura la propunerea lichidatorului, în baza art. 131 din Legea 85/206, motivat de faptul că nu au fost găsite bunuri în averea debitoarei și nici un creditor, inclusiv AVAS, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii. Acest articol prevede închiderea procedurii în acest stadiu fără a condiționa, așa cum face art. 129 alin. 1, acest fapt de convocarea adunării creditorilor în termen de 30 de zile și întocmirea unui raport final, Curtea considerând că acest motiv de recurs este străin de natura pricinii.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale 2631/7.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 449/108 din 2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2010.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./18.02.2010
Tehn. / 2 ex./18.02.2010
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu